Economie
Economia este o temă fundamentală pe masa oricărui guvern, iar principalele partide politice din România declară că plasează chestiunile economice în centrul preocupărilor lor și al competiţiei electorale. Asigurarea stabilității macroeconomice și corectarea deficiențelor inerente ale piețelor cad în grija guvernului. Acestea sunt, însă, mijloace și nu scopuri în sine. Menirea guvernului este să folosească tot arsenalul aflat la dispoziția sa pentru a asigura bunăstarea cetățenilor.
Pe termen scurt, indicatorii macroeconomici – deficitul bugetar, balanța de plăți, rata șomajului și creșterea economică – nu plasează România într-o situație de criză acută, așa cum este cazul unor țări ca Grecia, Spania sau Portugalia [1] . Însă România are de recuperat un deficit de dezvoltare foarte mare, cu un PIB per capita și condiții de trai foarte scăzute, mult sub cele ale cetățenilor țărilor aflate în criză.
Majoritatea analizelor instituţiilor financiare internaţionale subliniază că problemele structurale reprezintă impedimente majore pentru creșterea economică [2] . Altfel spus, România nu este într-o criză acută de moment, ci într-o situație defavorabilă pe termen lung pentru că nu are (și nu și-a construit în timp) motoarele necesare pentru a demara și a susține creșterea economică și dezvoltarea. Mici artificii pentru a aduce şi menţine țara pe linia de plutire nu reprezintă opțiuni reale pentru că, dat fiind nivelul de dezvoltare și actuala structură economică și socială din România, vor exista și mai puține posibilități de angajare și de viață decentă pentru toți cetățenii, pe termen lung.
România are probleme grave legate de structura forței de muncă, de productivitate și valoarea adaugată scazută a întregii producții economice, nu doar legat de agricultura de subzistență, ci și de industrie, sectorul cel mai important al economiei. Lipsa investițiilor și neaccesarea fondurilor europene sunt impedimente ale creșterii, fiind la rândul lor legate de carențele administrative severe ale statului, inclusiv legate de colectarea taxelor și de relaţia cu mediul de afaceri. Este vorba în principal de dificultăţile întâmpinate la deschiderea unei companii ori înregistrarea proprietăţii, de rezolvarea cu întârziere a cazurilor de insolvenţă [3] sau de previzibilitatea scăzută a sistemului de taxe.
Îmbătrânirea populației reprezintă încă un impediment în dezvoltarea pe termen lung: se așteaptă un declin de 29% în populația cu vârste curpinse înte 15 și 64 de ani in 2050, numai Bulgaria fiind în urma noastră dintre țările din Europa Centrala și de Est. Tot la nivelul capitalului uman, o problemă semnificativă o reprezintă subfinanţarea sistemului de educaţie, participarea redusă în programele de educaţie pentru adulţi, dar şi rata abandonului şcolar (cu 17,4% mai mare decât media UE).
Promisiunile partidelor pentru alegerile din 9 decembrie 2012 și declarațiile recente ale liderilor politici dau semnale mixte în privința intenției de a include cetățenii (ca parteneri) în găsirea de soluții plauzibile pentru dezvoltarea economică a României sau chiar legat de seriozitatea cu care propun un program consistent și de lungă durată care să adreseze problemele structurale ale economiei românești. În plus, programele de guvernare explică puțin sau deloc modul în care reducerile de taxe vor putea fi acoperite în buget, cum vor fi impulsionate investițiile sau care sunt mecanismele de îmbunătățire a calităţii mediului de afaceri, a colectării taxelor și impozitelor și a gestionării banilor publici.
Analiza Openpolitics.ro încearcă să explice nu numai ce înseamnă starea economiei pentru cetățean,dar și ce cunoaștem deja din studiile de științe politice despre cum economia poate influența votul.
1. Zăpada și criza vin mereu pe neașteptate
Pentru cetățeanul obișnuit, criza economică a lovit România pe neașteptate și pentru că a venit pe fondul unor ani de creștere, în care rata sărăciei s-a diminuat iar românii au putut resimți progresele semnificative reflectate de o serie de indicatori (precum creşterea PIB cu 7,2% în medie între 2004 şi 2008 [4] ). A venit pe neașteptate, însă, și pentru că la alegerile parlamentare din 2008 și chiar la cele prezidențialele din 2009 au existat promisiuni nerealiste, partidele şi candidaţii ignorând criza şi promiţând că viața votanților se va îmbunătăți simțitor.
În 2008, toate partidele au promis creștere economică (cel mai mare procent fiind cel promis de către PSD-PC de 6%) şi toate, în afară de UDMR, au promis mărirea salariului minim pe economie (PSD-PC: 1000 lei; PDL: 50% din salariul mediu brut; PNL: 45% din salariul mediu brut) și a celui mediu brut (PDL: 905 euro până în 2012; PNL: peste 800 euro în 2012). Toate partidele au anunțat simplificarea și scăderea taxării pentru a mări salariile, a stimula piața muncii și mediul de afaceri. Un exemplu îl reprezenta nivelul TVA, partidele întrecându-se în promisiuni de reducere a acesteia fie la alimentele de bază, fie în domeniul energetic. Toate partidele au identificat infrastructura de transport și dezvoltarea rurală drept priorități și au promis investiții majore și strategice, cuplate cu un demers de cheltuieli publice raționale.
În campania pentru alegerile prezidențiale din 2009, absența prerogativelor în domeniu [5] nu i-a împiedicat pe candidați să își exprime viziunea economică. Traian Basescu a susținut pensia minimă și corelarea punctului de pensie cu creşterea preţurilor [6] și a subliniat, în diverse ocazii, faptul că România va ieși din recesiune și va exista creștere economică încă din 2010. [7] Mircea Geoană a promis că nu vor exista concedieri în sistemul public şi nici în cel privat şi că punctul de pensie va fi mărit la cel puţin 45% din salariul mediu brut. [8]
Situația economiei, între percepții și calitatea vieții
Percepțiile oamenilor despre situația lor personală și despre situația generală a țării sunt mai degrabă negative. În noiembrie 2011, conform sondajului Studii Electorale Româneşti [9] , 50,4% dintre cetățeni considerau că situaţia lor economică se va înrăutăţi în următorul an, în timp ce 59,7% făceau aceeaşi evaluare cu privire la ansamblul economiei.
Pentru evaluările pe termen lung există ceva mai mult optimism. „Doar” 38,2% dintre respondenţii unui sondaj din octombrie 2012 (Studii Electorale Româneşti) considerau că, în următorii 4 ani, economia României va merge mai rău sau mult mai rău decât în prezent, spre deosebire de 27,7% care credeau că lucrurile vor sta mai bine sau mult mai bine. Scepticismul pe termen lung este prezent şi în ceea ce priveşte situaţia economică personală, însă nivelul acestuia este mai redus decât în cazul evaluărilor situaţiei generale a ţării. Aşadar, 32% dintre români consideră că situaţia lor economică se va înrăutăţi în următorii patru ani, în timp ce o proporţie egală dintre aceștia sunt de părere că va exista o ameliorare a propriei bunăstări economice. Nu mai puţin de 74,5% cred că situaţia lor economică este mai rea sau mult mai rea decât în 2008, procentul echivalent corespunzător economiei naţionale fiind de 77,7%.
Aceste percepţii nu pot fi puse doar pe seama partizanatului, neinformării sau neînțelegerii fenomenelor economice. O parte însemnată a cetăţenilor se confruntă cu o situaţie materială critică, fără perspective de îmbunătăţire. Un trai decent nu poate fi considerat niciodată și nicăieri un moft, cu atât mai puțin într-o țară în care o treime din populație trăiește într-o deprivare materială severă (comparativ cu 8.4 % media UE dar și 43% în Bulgaria, țara cu cele mai mari probleme de sărăcie în UE), [10] iar 35% dintre locuinţe nu dispun de servicii de apă curentă şi canalizare [11] (comparativ cu 3.1 % media UE care include România, 0.4 în cele 15 state ale UE pre-2004, dar și 1.3% în Grecia). De asemenea, România înregistrează cea mai ridicată rată de sărăcie relativă a persoanelor încadrate în muncă din UE27: 17.9%. [12] Cheltuielile pentru mâncare reprezintă 34% din bugetul fiecărui român (de 5 ori mai mult decât reprezintă ele pentru un irlandez, de 3 ori cât pentru un austriac și de mai mult de două ori decât pentru un ceh) [13] .
2. It’s the economy, stupid?
Mult vehiculata expresie It’s the economy, stupid provine de la James Carville, consilierul președintelui american Bill Clinton care a subliniat că e „stupid”/„prost” cine uită că, în general, considerentele economice, evaluarea stării economiei de către cetățeni determină rezultatele alegerilor. Există un consens în literatura de specialitate asupra faptului că evaluările stării economiei la nivelul întregii societăţi și nu (doar) a bunăstării personale contează. Aplicată prospectiv, miza evaluării este selectarea celor mai potriviţi manageri pentru condiţiile economice respective.
Retrospectiv, decizia priveşte fie sancţionarea, fie răsplătirea guvernanţilor în acord cu percepţia consecinţelor politicilor lor economice. Succesul votului economic, adică posibilitatea cetățeanului de a evalua corect starea economiei depinde de capacitatea sa de a atribui responsabilitatea pentru starea economiei [14] , fiind mediată în principal de instituţii, dar şi de abilitatea discursivă a actorilor politici de a îşi asuma merite sau de a indica ori disipa vinovăţii. De exemplu guvernele monpartizane sporesc claritatea responsabilităţii agenţilor pe când modelele consociaţionale o reduc. Alţi factori contextuali ce mediază efectele votului economic sunt deschiderea către comerţul internaţional [15] , prezidenţialismul [16] , mărimea sectorului de stat şi corporatismul [17] .
În toate cele zece ţări post-comuniste care au aderat la Uniunea Europeană, efectele votului economic sunt, aparent, chiar mai puternice decât în democraţiile consolidate occidentale [18] , guvernanţii fiind sancţionaţi drastic la alegeri, în principal, pentru creşterea ratei şomajului. Totuşi, dată fiind capacitatea scăzută a partidelor din regiune de a se diferenţia ideologic prin promisiuni de politici publice şi, odată alese, de a le implementa [19] , votul economic pare să se înscrie în logica unei sancţionări perpetue a celor de la putere fără a fi însă şi sursa unei responsabilizări programatice ulterioare.
Putem specula că acest lucru se întâmplă mai ales din cauza dificultăţii de a stabili responsabilitatea. Dificultatea se datorează acurateţii scăzute a informaţiilor politice şi calităţii slabe a argumentelor şi explicaţiilor furnizate de mass media generaliste comparativ cu alte ţări [20] . Dificultatea este agravată de un partizanat crescut al majorităţii surselor de informaţie şi de eforturi discursive intense ale actorilor politici de a îşi prezenta propria interpretare.
Deşi percepţiile asupra stării economiei sunt, în general, influentațe de partizanat sau simpatiile politice [21] , relevanţa simpatiilor politice preexistente este cu atât mai mare în ţări precum România care prezintă un partizanat negativ [22] [23] şi o polarizare politică ridicată, bazată în principal pe elemente simbolice şi conflicte între lideri carismatici. O serie de rezultate preliminare [24] par să confirme această intuiţie [25] . Percepţiile par a conta şi în România mai mult decât datele macroeconomice. Convergenţa dintre percepţii şi datele economice reale depinde de informațiile pe care le au cetățenii [26] , iar în această campanie partidele au jonglat cu numerele şi comparaţiile însă acurateţea acestora este neclară.
3. Referinţe
[1] http://www.economist.com/blogs/graphicdetail/2012/11/european-economy-guide
Vezi şi: http://www.economist.com/node/21013629
[2] http://www.worldbank.org/en/country/romania/overview
Vezi şi: http://www.worldbank.org/content/dam/Worldbank/document/Romania_Snapshot.pdf sau
[3] http://www.doingbusiness.org/data/exploreeconomies/romania/
[4] http://data.worldbank.org/country/romania#cp_wdi
[5] http://www.palgrave-journals.com/ap/journal/v38/n4/abs/5500041a.html
Vezi şi: http://onlinelibrary.wiley.com/doi/10.1002/j.1662-6370.2004.tb00027.x/abstract[6] http://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-6352641-basescu-antonescu-geoana-trei-impozite-diferite-programele-economice-ale-candidatilor-presedintie.htm
[7] http://www.dailybusiness.ro/stiri-finante-banci/basescu-se-pare-ca-iesim-din-recesiune-34277/
[8] http://www.gandul.info/politica/geoana-desarta-sacul-cu-promisiuni-electorale-in-capul-listei-medicamente-gratuite-si-compensate-aduse-de-postas-ca-n-occident-5006948
[9] „Schimbare şi stabilitate în compoartamentele electorale din România 2009-2014”, proiect de cercetare PN-II-ID-PCE-2011-3-0669 susţinut financiar de CNCS-UEFISCDI: http://resproject.wordpress.com/
[10] http://epp.eurostat.ec.europa.eu/tgm/refreshTableAction.do?tab=table&plugin=1&pcode=t2020_53&language=en
Explicaţie: persoanele aflate într-o situaţie de deprivare materială severă au condiţii de trai îngreunate semnificativ de lipsa resurselorşi nu îşi pot permite cel puţin 4 din următorii 9 itemi: i) să plătească chirie sau cheltuileli de întreţinere, ii) să îşi încălzească adecvat locuinţa, iii) să facă faţă unor cheltuieli neprevăzute, iv) să mănânce carne, peşte sau proteine echivalente o dată la două zile, v) o săptămână de vacanţă departe de casă, vi) un automobil, vii) o maşină de spălat, viii) in televizor color, sau ix) un telefon.[11] http://www.businesscover.ro/26-08-2012-tara-cu-ruine-in-plina-dezvoltare-doua-din-cinci-locuinte-nu-au-baie-trei-din-cinci-nu-au-incalzire-centrala/
[12] http://www.criticatac.ro/16304/munca-recesiune-dezinformri-pauperizare-drumul-spre-munc-decent/
[13] http://civileats.com/2011/03/29/mapping-global-food-spending-infographic/
[14] Duch, R. M. şi R. T. Stevenson. 2008. The Economic Vote: How Political Institutions and Economic Institutions Condition Election Results. Cambridge: Cambridge University Press.
[15] Hellwig, T. şi D. Samuels. 2008. „Electoral Accountability and the Variety of Democratic Regimes.” British Journal of Political Science 38 (1): 65-90.
[16] Nishizawa, Y. 2009. „Economic Voting” în The Comparative Study of Electoral Systems, editat de Hans-Dieter Klingemann. Oxford: Oxford University Pres
[17] Duch, R. M. şi R. T. Stevenson. 2008. The Economic Vote: How Political Institutions and Economic Institutions Condition Election Results. Cambridge: Cambridge University Press.
[18] Roberts, A. 2009. The Quality of Democracy in Eastern Europe: Public Preferences and Policy Reforms. Cambridge: Cambridge University Press
[19] Roberts, A. 2009. pp: 79-86.
[20] www.mediasystemsineurope.org
[21] Evans, G. şi R. Andersen. 2006. „The Political Conditioning of Economic Perceptions.” The Journal of Politics 68 (1): 194-207.
[22] Definirea opţiunii de vot prin raportare antagonistă la un partid sau o alianţă. În cazul electoratelor din Europa Centrală şi de Est acest rol a fost jucat în anii nouăzeci mai ales de partidele succesoare (ale socialismului de stat).
[23] Rose, R. şi W. Mishler. 1998. „Negative and positive party identification in post-Communist countries”. Electoral Studies 17(2): 217-234.
[24] Kiss, Zs. 2009. „Economic voting in post-communist Romania. The case of the 2000 and 2004 elections.” MA dissertation thesis, CEU Budapest.
[25] Chiru, M. şi S. Gherghina. 2012. “When Voter Loyalty Fails: Party Performance and Corruption in Romania and Bulgaria.” European Political Science Review, 4 (1): 29-49.
[26] Sanders, D., Marsh, D., şi H. Ward. 1993. „The Electoral Impact of Press Coverage of the British Economy, 1979–87”. British Journal of Political Science 23 (2): 175-210; Duch, R. M. şi R. T. Stevenson. 2008. The Economic Vote: How Political Institutions and Economic Institutions Condition Election Results. Cambridge: Cambridge University Press.