Economie
Măsurile economice și programele partidelor politice pentru alegerile din decembrie 2016
Bunăstarea cetățenilor depinde în mod fundamental de politicile publice din domeniul economic. În România, indicatorii economici s-au schimbat pe parcursul ultimelor două cicluri electorale. Numărul angajaților din domeniul privat a scăzut de la 4,3 milioane în 2008 la 3,7 milioane în 2014. Aceasta este o scădere substanțială care ar trebui să preocupe partidele în campania electorală. Totodată, valoarea adăugată la nivel de salariat a crescut de la 13.7 în 2008 la 15 în 2014. În comparație, în Polonia aceasta a crescut de la 21 la 27 şi în Germania de la 60 la 61. Așadar, valoarea adăugată în România rămâne în continuare scăzută.
Date fiind aceste probleme structurale, politicile economice merită interesul votanților cu atât mai mult cu cât nu toate segmentele populației vor avea de câștigat de pe urma lor. Unii cetățeni vor pierde. Partidele care vor forma guvernul vor reconfigura colectarea de taxe și cheltuielile din bugetul de stat iar acest lucru va avea efecte diferite asupra cetățenilor. Așadar, cui se adresează partidele și cine va câștiga de pe urma politicilor lor? Care sunt temele la care ar trebui să fim atenți?
Taxarea firmelor multinaționale, reorganizarea învățământului profesional și a celui superior sunt domenii extrem de relevante pentru creștere economică și pentru economia României în mod special. Un alt subiect care merită atenție se referă la echilibrul bugetului de stat. Cu toate acestea, aceste teme sunt tratate relativ superficial de către partide. Pozițiile lor pe aceste teme economice importante nu par a fi tranșante. În mare, toate partidele propun într-o mai mare sau mică măsură să scadă taxele și, în același timp, să crească cheltuielile bugetare. Chiar și așa, partidele se disting ușor în anumite privințe. Partidul Social Democrat (PSD) propune să taxeze profiturile firmelor multinaționale treptat, pe când Partidul National Liberal (PNL) pare a fi mult mai vehement în a taxa profiturile acestor companii în România. Alte teme nu sunt abordate suficient, precum colectarea de fonduri la bugetul de stat.
Câștigători și perdanți ai politicilor publice
Cine câștigă și cine pierde? Ce așteptări trebuie să își formeze votanții? Este cu adevărat surprinzătoare lipsa unor poziții ferme pe tema de redistribuire a veniturilor prin intermediul bugetului de stat. Orice partid care se înscrie în cursa electorală se presupune că are ca scop creșterea economică și bunăstarea populației.
Așteptările teoretice sunt ca partidele să se distingă doar prin felul în care intenționează să obțină această creștere. Unele intenționează să crească rolul statului, și prin urmare să cheltuiască mai mult, pe când altele doresc să scadă taxele și să cheltuiască mai puțin.
În această campanie partidele românești se declară deopotrivă susținătoare a unei politici de relaxare fiscală și în același timp promit să facă cheltuieli majore din bugetul de stat. Acestea sunt (aproape) contradicții în termeni. De asemenea, partidele oferă cifre neverosimile cu privire la creșterea economică precum și la echilibrul bugetului de stat. Nu există explicații de unde provin aceste cifre și cu atât mai puțin cum ar putea fi sustenabile cheltuielile plănuite în contextul în care se propune o diminuare a taxelor pe toate fronturile.
Există compromisuri pe care partidele trebuie să şi le asume, nu au încotro decât să supere unii votanți. Platformele partidelor sugerează că partidele înscrise în cursa electorală nu încearcă să se adreseze explicit unui segment de populație. Chiar și așa, partidele se disting puțin, chiar dacă nu explicit. PSD pare să facă cel mai puțin vizibil acest compromis, propunând în același timp scăderea a câtorva sute de taxe, scăderea TVA la 18% dar și investiții în antreprenoriat si fonduri acordate unor noi afaceri într-o zi online. PSD propune taxarea progresivă, cee ce ar trebui să fie benefic pentru cei cu venituri mici. În același timp, partidul propune taxe mai mici pentru medici și domeniul IT, ceea ce indică faptul că cei reprezentați de către PSD nu sunt strict cei cu venituri mici. Chiar și așa, întrebarea rămâne, interesele cui nu sunt reprezentate? PNL propune o taxă unică de 16% pentru toate contribuțiile sociale. Acest sistem de taxare ar fi benefic celor cu venituri mari precum și celor cu averi mari.
Multinaționalele
Firmele multinaționale sunt un angajator dominant pe piața forței de muncă bine calificată şi prin urmare reprezintă o sursă importantă de venituri pentru bugetul de stat în România. Acest lucru reiese și dintr-un sondaj făcut de către Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD). Numărul de angajați cu studii superioare în companii multinaționale este superior celor din companiile românești. Multinaționalele domină în special sectorul de companii mari de peste 1000 de angajați și sunt de asemenea mai productive decât firmele românești. În 2010, peste 30% din angajații români în domeniul privat lucrau în companii multinaționale.
Prin urmare, România, ca de altfel întreaga regiune din Europa de Est, este dependentă de acest capital străin. Poziția guvernelor față de angajatorii multinaționali este astfel foarte delicată și ar merita o dezbatere nuanțată în campania electorală. Pe de o parte e important pentru stat să poată impozita corespunzător, pe de alta, aceste companii au poziții strategice pe piață atât ca absorbție a ofertei din piața muncii (și deci reducere a ratei șomajului) precum și ca producători de valoare adăugată. Prin urmare, este de așteptat ca partidele politice să fie ambivalente față de aceste companii multinaționale. Acest lucru distinge România de alte țări din Europa de Vest, în care legătura cu multinaționalele nu este unidirecțională, doar ca destinație a multinaționalelor, dar și ca sursă a lor, deci mai echilibrată.
În consecință, problema care se ridică în toată lumea, și în Europa în mod special, că profiturile firmelor multinaționale nu sunt taxate corespunzător acolo unde înregistrează profituri, trebuie discutată cu atenție în România. Această problemă cu aplicabilitate directă pentru votanți nu este discutată decât succint de către PSD și PNL și doar în contextul transpunerii unei Directive europene (1164/2016).
Uniunea Salvati Romania (USR) exprimă dorința ca România să crească dincolo de a fi doar o țară pentru outsourcing și să poată avea producții cu mai mare valoare adăugată. Această strategie merge la miezul problemei însă propunerea rămâne destul de vagă. În mod similar, PNL propune să susțină capitalul autohton pentru investiții în străinatate, arătând o posibilă înțelegere a acestui dezechilibru. De asemenea, PNL este la nivel declarativ vehement în a opri externalizarea profiturilor multinaționalelor, în timp ce PSD crede că acest proces trebuie să se producă gradual începând cu 2018. Totodată, PSD propune „să dăm capitalului românesc și antreprenorilor români șansa să fie competitivi pe o piaţă puternic înclinată în favoarea corporaţiilor multinaţionale”. Cu toate acestea, nu se oferă măsuri concrete în acest sens. Celelalte partide parlamentare nu menționează această chestiune.
Educația: școli profesionale și valoare adăugată în economie
Nu în ultimul rând, pentru a avea posibilitatea producției de valoare adăugată, e nevoie de educație corespunzătoare producerii acestor bunuri și servicii. PNL propune o reinventare a școlilor profesionale. Acest lucru poate fi o bună oportunitate pentru economia românească de a crea valoare adăugată asemănător cu economii coordonate precum Germania. Din nou, discuția este situată doar la nivel principial. O propunere similară este făcută și de USR, care propune o colaborare între mediul privat si învățământul public profesional. Ar fi de dorit ca aceste discuții să continue mai aprofundat.
Cheltuielile pentru cercetare și inovare calculate ca proporție din produsul intern brut (PIB) se ridică la 0.5% în România, aceasta fiind cea mai mică proporție din PIB cheltuită pentru cercetare la nivel european. În România, această rată este de identică cu cea din 2004. Media europeană este de 2,2% in 2014, în creștere de la 1.7% in 2004. Acest lucru pare să nu fie pe agenda politică din aceste alegeri, însă este o problemă reală în contextul în care România este parte dintr-o economie globală bazată din ce în ce mai mult pe cunoaștere.
Consecințele programelor economice vor fi întotdeauna inegale pentru cetățeni, unii vor câștiga, pe când alții vor avea de pierdut de pe urma politicilor publice. Așadar, problema nu este că partidele încearcă să mulțumească toate părțile societății, ci siguranța că acest lucru nu este fezabil.
Referințe
Busemeyer, M. R. & C. Trampusch. 2012. The Political Economy of Collective Skill Formation. Oxford: Oxford University Press.
Finegold, David & David Soskice. 1988, “The Failure of Training in Britain: Analysis and Prescription,” Oxford Review of Economic Policy 4/3, 21-54.
Hall, Peter & David Soskice (eds.). 2001. Varieties of Capitalism: The Institutional Foundations of
Competitiveness . Oxford: Oxford University Press.
Hanushek E A and Wossmann L (2010), Education and Economic Growth. In: Penelope Peterson, Eva Baker, Barry McGaw, (Editors), International Encyclopedia of Education. volume 2, pp. 245-252. Oxford: Elsevier.
Nölke, Andreas & Arjan Vliegenthart. 2009. “Enlarging the Varieties of Capitalism: The Emergence of
Dependent Market Economies in East Central Europe,” World Politics 61/4, 670-702.
Tarlea, Silvana. forthcoming. Parties, power and policy-making: from higher education to multinationals in post-Communist societies. Routledge Press.
Tarlea si Freyberg Inan. 2015. The low-skills equilibrium in Romania s dependent market economy. Society of Advancement of Socio-Economics Annual Conference 2012.
