• Gábor Tóka , Raluca Toma

Ne-am afundat în apele tulburi ale statisticilor electorale pentru a afla dacă se poate demonstra că se întâmplă ceva suspect cu listele suplimentare. Am vrut să găsim răspunsuri la următoarele întrebări:

  • Există vreo dovadă a unui tipar suspect și răspândit legat de votul pe listele suplimentare?
  • Se poate dovedi că unul dintre candidați a beneficiat mai mult de pe urma voturilor pe listele suplimentare, prin intermediul fraudei?

Investigația noastră nu a identificat nicio probă care să susțină ideea că alegătorii de pe listele suplimentare se comportă diferit de cei de pe listele permanente sau că rezultatele alegerilor sunt compromise.

Fără îndoială, faptul că aproximativ 10 % dintre românii care au mers la vot au făcut-o în alte secții decât cele la care sunt arondați va continua să trezească suspiciuni. Așa cum am arătat, rezultatele de la cele 18.553 de secții sunt suficient de diverse încât, dacă te joci puțin cu numerele, poți să pui la îndoială validitatea alegerilor.

Recapitulare:

  • În partea I, am descoperit că, în primul tur, Ponta nu s-a descurcat nici mai bine, nici mai rău, în secțiile cu o proporție mai mare de votanți pe lista suplimentară. În turul al doilea, a performat mai slab în astfel de secții. Iohannis, în schimb, a avut performanțe ceva mai bune în locurile cu un procent mai mare de alegători pe listele suplimentare — în ambele tururi. Totuși, nu putem să presupunem că doar frauda explică acest lucru.
  • Regresia făcută în partea a II-a ne-a dat o imagine mai bună a ceea ce s-a întâmplat în turul doi. Una peste alta, Iohannis a câștigat mai mult acolo unde prezența a fost mai mare — pe oricare din liste — deși unii dintre votanții noi l-au susținut pe Ponta.
  • Regresia n-a indicat aproape nicio diferență între votul pe lista permanentă și cel pe lista suplimentară, din punctul de vedere al felului în care s-a împărțit între cei doi candidați. Nu am găsit nicio dovadă că ar exista un tipar suspect și răspândit.
  • În partea a III-a, am examinat câteva cazuri neobișnuite, locuri în care au fost rezultate foarte diferite de ceea ce ar fi prezis modelul nostru statistic. Deși aceste „surprize” ar putea fi luate drept semne de fraudă, există și alte explicații plauzibile.
  • În partea a IV-a, am demonstrat cum te poți juca cu numerele pentru a trezi suspciuni de fraudă, concentrându-te selectiv asupra unor cazuri și ignorând altele.

Deci cum rămâne și ce facem mai departe? Există vreo metodă de a stabili ce se întâmplă cu toți votanții de pe listele suplimentare și de a securiza votul mai bine, pentru a limita potențialul de fraudă și crește nivelul de încredere în rezultatele scrutinului? Avem câteva sugestii în acest sens.

Prevenirea fraudei

Probabil cea mai modernă metodă de a verifica alegătorii care votează în alte localități decât cele în care locuiesc oficial este crearea unei baze de date electronice, care să poată fi accesată în timp real de oficialii de la secțiile de votare. Ca înlocuitor al listelor suplimentare pe hârtie, care nu pot fi verificate decât mai târziu, sau ca element adițional față de acestea, ar putea exista o listă suplimentară electronică. Odată introduse informațiile unui alegător la o secție, dacă acesta ar încerca să voteze din nou în altă parte, autoritățile ar fi alertate. De fapt, un proiect pilot bazat pe această metodă a fost deja implementat în 2010. Reprezentanții Autorității Electorale Permanente susțin însă că niciun partid nu a avut voința politică de a extinde proiectul.

Din moment ce un registru electronic are costuri inițiale de implementare destul de mari, ne-am gândit și la o metodă mai simplă de a limita posibilitatea votului multiplu: utilizarea cernelii electorale, care se aplică pe mână sau pe un deget după ce votezi. Probabil ați văzut deja imagini din diverse țări unde, după ce votează, degetul cetățeanului e colorat cu o vopsea care nu poate fi spălată imediat, dar va dispărea în mod natural în cele din urmă. Atâta vreme cât se aplică la toate secțiile și se folosesc materialele potrivite, aceasta ar putea fi o modalitate relativ ieftină de a descuraja turismul electoral.

Metodologia noastră vs. alte metode investigative

În literatura academică recentă privind detectarea fraudei via studii statistice ale rezultatelor electorale, este în general acceptată ideea că nicio analiză statistică nu are, de una singură, puterea de a identifica sau dovedi în mod concludent frauda  (vezi de ex. Mebane 2008). Calculele pot, mai degrabă, să scoată în evidență tipare cauzate de fraudă sau de alte fenomene, iar apoi trebuie întreprinsă o inspecție mai amănunțită a altor aspecte pentru a stabili dacă s-au produs sau nu nereguli în anumite secții.

Există trei metode principale de analiză statistică care au fost folosite în ultima vreme pentru studierea scrutinurilor din diverse țări.

Cea mai celebră metodă se bazează pe examinarea frecvenței cu care apar cifrele de la 0 la 9 în rezultatele din fiecare secție — dacă această frecvență se potrivește cu Legea lui Benford sau nu. Metoda aceasta e considerată cea mai puțin convingătoare. Specialiștii în domeniul detectării fraudei electorale o consideră practic inutilă, pentru că nu există niciun  motiv pentru care Legea lui Benford s-ar aplica la rezultatele alegerilor sau pentru care frauda ar duce la violarea acestei reguli (Deckert et al. 2011). În orice caz, am făcut un test Benford pentru toate rezultatele obținute de candidații cei mai importanți, atât în toată țara cât și la nivel de județ. N-am găsit nicio deviere de la Legea lui Benford în rezultatele la nivel de secție, nici pentru turul unu nici pentru turul doi.

A doua metodă caută tipare suspecte în relația dintre prezența la vot și voturile obținute de candidați în fiecare secție (Klimeka et al. 2012). Cele mai evidente nereguli — rezultate suspecte, cu aproape 100% prezența la vot sau aproape 100% voturi pentru un candidat anume — se văd frecvent în țări precum Rusia. Sunt complet absente în alegerile din România. Din păcate, o căutare pentru cazuri mai puțin spectaculoase în relația dintre prezența la vot și, spre exemplu, susținerea pentru Ponta sau Iohannis, este imposibilă în România pentru că avem două tipuri de liste — permanente și suplimentare. Numerele mari de oameni pe listele suplimentare fac cifrele prezenței la vot să se umfle în multe secții, uneori peste 100%.  Dacă ne uităm doar la relația între voturile pe lista suplimentară și scorurile obținute de un anumit candidat, nu găsim nicio dovadă concludentă că ar fi fost sau nu fraudă, după cum am văzut în partea I.

A treia metodă examinează dacă există secții sau regiuni cu rezultate neobișnuite, care deviază substanțial de la relațiile pe care le considerăm tipice sau normale între susținerea pentru anumiți candidați și diverse alte variabile (vezi de ex Myagkov et al. 2009; Wand et al. 2001). Aceasta este pista pe care am urmărit-o cu regresia noastră din partea II a seriei, o pistă care nu a dus nici ea către vreo dovadă că ar exista fenomene suspecte.

În mod evident, asta nu înseamnă că nu există deloc turism electoral în România. Pur și simplu, prin intermediul statisticilor electorale, nu am găsit nicio probă concludentă că turismul electoral ar fi o practică răspândită care favorizează în mod deosebit pe unul dintre candidați sau dintre partide.

Citește și Misterul voturilor pe listele suplimentare: mituri, realități și 4 experimente

Citește și Partea I. Descifrarea votului pe listele suplimentare. Suspiciuni versus fapte

Citește și Partea II. O analiză mai fină a votului. Au făcut listele suplimentare diferența?

Citește și Partea III. Rezultate suprinzătoare. Indicii reale sau piste false?

Citește și Partea IV. Bonus: Spune-mi ce vrei să dovedești și îți spun la ce să te uiți


Bibliografie:

Deckert, Joseph, Mikhail Myagkov, and Peter C. Ordeshook. 2011. „Benford’s Law and the Detection of Election Fraud.” Political Analysis 19 (3): 245-268.

Klimeka, Peter, Yuri Yegorovb, Rudolf Hanela, and Stefan Thurner. 2012. „Statistical Detection of Systematic Election Irregularities.” PNAS 109 (41): 16469–16473

Mebane, Walter R., Jr. 2008. „Election Forensics: The Second Digit Benford’s Law Test and Recent American Presidential Elections.” In Election Fraud: Detecting and Deterring Electoral Manipulation The Art and Science of Studying Election Fraud: Detection, Prevention, and Consequences, edited by R. Michael Alvarez, Thad E. Hall and Susan D. Hyde. Washington, DC: Brookings Institution, pp. 162-181.

Myagkov, Misha, Peter Ordeshook, and Dmitry Shakin. 2009. The Forensics of Election Fraud: Russia and Ukraine. Cambridge: Cambridge University Press.

Wand, Jonathan, Kenneth W. Shotts, Jasjeet Singh Sekhon, Walter R. Jr. Mebane, Michael C. Herron, and Henry E. Brady. 2001. „The Butterfly Did It: The Aberrant Vote for Buchanan in Palm Beach County, Florida.” American Political Science Review 95 (3): 793-810.