• Marina Popescu , Raluca Toma

Alegerile din 25 Mai nu sunt europene în sensul unei competiţii politice unice în toate ţările membre, dimpotrivă ele sunt determinate mai degrabă de diviziunile şi afinităţile politice de la nivel naţional decât de subiectele şi conflictele de la nivel european. [1]  În plus, faptul că europarlamentarele sunt „alegeri de ordin secund,” [2]  face ca discuţia de substanţă despre subiectele europene să fie mai prezentă doar în ţări în care  partidele au poziţii divergente în ceea ce priveşte integrarea europeană (nu este cazul în România) şi unde, în consecinţă, mass media acoperă subiectele mai mult, făcând şi cetăţenii mai interesaţi. [3]

Totuși, apartenența partidelor românești la grupurile europene, implicațiile alegerilor pentru structura PE și a viitoarei Comisii Europene, precum și performanța fiecărui europarlamentar actual sunt demne de luat in calcul. De altfel, experții chestionați de MRC [4] apreciază că primele criterii ar trebui să fie, de fapt, soluțiile pe care le prezintă partidele pentru problemele europene și calitățile candidaților de pe listă.

În România, dominanta conflictelor interne partizane şi fără conţinut programatic, în general mai mare decât în alte state membre, [5]  la fel de prezenţa în campania pentru europarlamentare ca în cazul altor alegeri, nu ne ajută prea mult să înţelegem care sunt mizele acestor alegeri şi ce votăm.

Întrebarea principală este ce votăm, tocmai pentru că un europarlamentar reprezintă în acelaşi timp partidul naţional şi partidul/grupul european din care acesta face parte, plus pe sine însuşi. [6]  Avem nevoie să ştim ce poate să conteze legat de fiecare dintre aceste niveluri, cum interacţionează, şi ce merită urmărit.

Grupul politic din Parlamentul European

Numărul de locuri câștigate de fiecare grup european [7]  contează în primul rând pentru viitoarele decizii ale Parlamentul European, care are mai multe prerogative decât oricând înainte. Poate influența decizii legate de bugetul UE, reforma bancară, agricultura și politica energetică, subiecte fierbinți pe agenda europeană și în legatură cu care partidele europene diferă semnificativ, așa cum arată foarte clar programele lor.

În plus, forța fiecărui grup va influența negocierile pentru desemnarea Președintelui CE. Candidații nominalizați în 2014 de principalele partide sunt: Jean-Claude Juncker (PPE), Martin Schulz (S&D), Ska Keller (Verzii/EFA) și Alexis Tsipras (Stânga Europeană). Deși există posibilitatea ca în Consiliul European, liderii statelor membre să propună pe altcineva decât persoanele promovate de partide, aprobarea parlamentului este necesară pentru finalizarea procesului. Astfel, va fi nevoie de sprijinul mai multor partide, niciunul neputând să adune o majoritate de voturi în PE fără susținerea altora.

Conform VoteWatch, în peste 98% din cazuri, europarlamentarii din România au fost loiali familiei politice din PE. Această „disciplină de partid” e valabilă și pentru reprezentanții altor țări. De aceea programele politice ale partidelor europene contează,  chiar dacă există diferențe mari între partidele naționale și familiile lor europene pe principii care nu fac obiectul unui vot decisiv în PE, precum statul bunăstării sau drepturile persoanelor de același sex.

Partidul național

Experții pe care i-am contactat în cadrul unui sondaj premergător alegerilor s-au arătat preocupați de faptul că rezultatul alegerilor ar putea fi determinat mai degrabă de capacitatea de mobilizare și imaginea partidelor naționale sau felul cum evaluează publicul guvernul actual. Într-adevăr, fiind vorba de „alegeri de rang secund”, contextul național, și anume viziunea asupra performanței guvernului, asupra stării economiei sau apropierea de pozițiile unui partid pe probleme naționale determină în mare măsură votul la alegerile PE. [8]

grafic-text-1

Se spune că 80% din legile trecute în Parlamentul României vin de la nivel european, un număr vehiculat şi în alte ţări şi greu de confirmat. Totuşi, deciziile cele mai importante ale guvernării, precum cele legate de taxare, educaţie, sănătate sau pensii, rămîn la nivelul ţării şi nu al UE. Astfel, este un impuls natural pentru cetăţeni să folosească orice oportunitate să trimită un mesaj partidelor naţionale în special guvernului. De asemenea, evaluăm situaţia conform opiniei despre partidele ale căror liste le votăm (dacă nu optăm pentru un independent) pentru că nu există liste pan-europene. Partidele naţionale, şi în general political naţională, reprezintă referinţele noastre principale legate de competiţia politică. Opiniile noastre politice se referă la:

–           orientarea stânga/dreapta a acestor actori politici

–           performanţa lor până acum, în special la guvernare

–           credibilitatea liderilor lor

–           poziţiile lor de politici publice (cele mai vizibile şi controversate)

În plus, într-un an cu alegeri prezidenţiale, discuţia include interpretarea cifrelor fiecărui partid din prisma şanselor pentru viitorii candidaţi la preşedinţie. Practic alegerile europarlamentare devin un fel de test pentru principala preocupare electorală a partidelor în 2014. [9]

Acest tip de abordare poate însemna şi o oportunitate de a evalua poziţiile mai generale ale partidului preferat în comparaţie cu cele europene, dar şi de a updata informaţiile despre poziţiile pe care le-au luat în trecut sau pe care le propun pentru viitor pe teme de substanţă (vezi  EUvox, euandi]

Un alt aspect legat de partidele naţionale îl reprezintă programele lor pentru alegerile europene, care pot diferi semnificativ de cele ale grupurilor europene din care fac parte, de aceea e nevoie să urmărim aceste promisiuni chiar dacă tentaţia e să le considerăm vorbe în vânt (pentru o astfel de evaluare, vedeţi TestVot). Ele dau posibilitatea în timpul mandatului şi la alegerile următoare să observăm în ce măsură şi-au urmărit poziţia anunţată.

Candidaţii de pe buletinul de vot

Chiar dacă votăm pentru o listă, [10]  activitatea individuală a candidaţilor merită luată în calcul pentru că în final europarlamentarii nu sunt sclavii disciplinei de partid, ci pot să fie consecvenţi cu ei înşişi şi să aibă un impact în PE.

Criteriile posibile de evaluare sunt din nou şi retrospective şi prospective. Cele prospective sunt derivate din propunerile partidului şi din domeniile de interes pe care s-au specializat şi pronunţat în campanie.

  • Ne interesează şi ce promit pe domenii specifice, dacă le considerăm importante sau definitorii. Spre exemplu, aşa au procedat iniţiatorii proiectului WePromise, care au solicitat candidaţilor şi nu partidelor o poziţie legată de libertatea pe internet, publicând pe site-ul wepromise.eu lista celor care au semnat Carta drepturilor digitale. Alt exemplu este Asociaţia Alburnus Maior, iniţiatoarea campaniei „Salvaţi Roşia Montană” şi creatoarea platformei europarlamentare.rosiamontana.org, care a evaluat ce candidați sunt „cianuristi” sau „euro-potriviți”.
  • De asemenea, e bine să urmărim în ce măsură au competenţa şi integritatea să îşi facă job-ul la Bruxelles, şi o evaluare retrospectivă ne permite acest lucru (informaţii în acest sens găsiţi pe site-urile 7anideacasa, eurovot2014 sau SAR).
  • Putem să aflăm ce domenii de interes au şi dacă interesul şi apoi poziţia coincid cu ale noastre pe temele care ne interesează

Evaluările trebuie însă privite critic, urmărindu-se şi felul în care au fost măsurate şi implicaţiile lor. Un exemplu poate să fie traseismul drept criteriu de includere pe lista neagră. Flagelul migrației politice  are cauze multiple, iar un criteriu numeric — precum schimbarea partidului de două ori – nu este suficient de nuanţat. O simplă numărătoare nu ţine cont, de exemplu, de posibilitatea ca schimbarea de partid să fie datorată înghiţirii unui partid mic de unul mare (asimilarea partidului istoric PSDR de către PSD) sau părăsirea partidului când acesta nu mai este fidel principiilor anunţate (când PD s-a mutat de la stânga la dreapta spectrului politic).

Putem evalua mai bine acţiunile celor care au fost deja europarlamentari,  pentru că activitatea din PE are un grad de transparenţă care permite o monitorizare şi analiză sistematică. Avem mai multe detalii despre domeniile de interes şi poziţiile luate pe principalele teme europene, cum au votat şi în ce măsură au respectat linia partidului. Platforma VoteWatch şi spinoff-ul Electio2014 sunt derivate din proiectele de cercetare ale profesorului Simon Hix de la LSE, unul dintre cei mai reputaţi specialişti în politica UE. Ele reflectă valoarea informativă a unor analize simple şi uşor accesibile vizual şi din punct de vedere al conţinutului, bazate însă pe rigoarea academică care şi prezentarea sistematică a explicaţiilor privind provenienţă, semnificaţia şi implicaţiile datelor.

De asemenea, o astfel de monitorizare ne permite şi să înţelegem interacţiunile complexe dintre cele trei niveluri: partidul european, partidul naţional şi politicianul de pe lista, observând diferenţele între poziţiile partidelor sau măsura în care europarlamentarii votează independent, conform propriei conştiinţe şi îşi cultivă propriul profil şi portofoliu de interese.

Citeste mai multe informaţii despre Alegerile Europarlamentare şi mizele lor, în celelalte analize OpenPolitics:

Introducere: Ce avem nevoie să ştim ca să votăm informat?

Ce primează în Parlamentul European? Interacţiunea dintre partidul european, partidul românesc şi individualitatea europarlamentarilor 

Ce subiecte contează? Teme nationale, europene şi individuale 

Ce putem să aflăm online? Instrumente de informare existente

Sondajul Experților la Alegerile Europarlamentare 2014


Referinţe:

HIX, S. & MARSH, M. 2011. Second-order effects plus pan-European political swings: An analysis of European Parliament elections across time. Electoral Studies, 30, 4-15.

LEFKOFRIDI, Z. & KATSANIDOU, A. 2013. Multilevel representation in the European Parliament. European Union Politics, 15, 108-131.

Reif, Karlheinz and Herman Schmitt, 1980. ‘Nine Second-order National Elections – A Conceptual Framework for the Analysis of European Elections Results.’ European Journal of Political Research(8): 3-44

DE VRIES, C. E., VAN DER BRUG, W., VAN EGMOND, M. H. & VAN DER EIJK, C. 2011. Individual and contextual variation in EU issue voting: The role of political information. Electoral Studies, 30, 16-28.

[1] O trecere in revista analitica a ultimelor alegeri europarlamentare in contextul istoriei acestor alegeri care au avut loc pentru prima data in 1979 poate fi gasita in numarul special al Electoral Studies din 2011. BBC face un ghid al rolului Parlamentului European http://www.bbc.com/news/world-europe-11725043 si a mizelor alegerilor http://www.bbc.com/news/world-europe-26322069.

[2] Reif and Schmitt 1980. Conceptul de alegeri de ordin secundar inseamna, asa cum sugereaza si numele, că aceste alegeri sunt percepute drept mai puțin importante de către cetățeni și media. Conform teoriei, rezultatele sunt determinate mai degrabă de contextul national decat de cel european, iar partidele marginale sau de protest tind să aibă șanse mai mari decât în concursurile naționale.

[3] De Vries et al 2011, Schuck et al 2011.

[4] V. raportul despre sondajul expertilor , descarca aici

[5] EMSS 2010, Popescu si Toka 2012

[6] Lefkofridi si Katsanidou 2013

[7] Toții euro-deputații aparțin de un grup parlamentar european, inclusiv independenții. Cel mai numeros grup este Partidul Popular European – Creștin Democrat (PPE), o coaliție de centru-dreapta cu 275 de membri în PE. În legislatura actuală, europarlamentarii aleși pe listele PDL (inclusiv cei care au plecat către Partidul Mișcarea Populară), UDMR și PNȚCD fac parte din grupul PPE. Cel de-al doilea grup în ordinea mărimii este Alianța Progresistă a Socialiștilor și Democraților (S&D), o coaliție de centru-stânga care deține momentan 195 de locuri în PE, inclusiv membrii PSD și PC. Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa (ALDE) are 75 de reprezentanți în PE, care includ membrii PNL. Grupul Verzilor/Alianța Liberă Europeană (Greens/EFA) are 58 de locuri momentan. Alte grupuri importante includ Alianța Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (AECR) sau Partidul Stângii Europene. Pentru mai multe informații despre toate grupurile din PE, puteți începe de aici.

[8] Hix and Marsh 2011, de Vries et al 2011

[9] Este ceea ce observa si expertii chestionati de noi in perioada 23 aprilie – 6 mai. , descarca aici

[10] În România, la alegerile PE se votează pentru o listă de partid. În funcție de numărul de voturi și de ordinea numelor pe listă se stabilește cine merge în Parlamentul European. Jumatate dintre statele membre au un sistem electoral ce le permite alegătorilor să influențeze ordinea numelor, exprimându-și preferința pentru unul din candidații de pe lista, mărindu-i astfel șansele de a intra în PE chiar si de pe o pozitie „ineligibila”.