• Raluca Toma

Protestele masive din iunie 2020 au stârnit discuții nu doar despre violența poliției, ci și despre discriminare și rasism în America în general. Manifestațiile, care au început după moartea lui George Floyd în Minneapolis (Minnesota) dar s-au extins rapid în SUA și nu numai, au fost caracterizate drept cele mai masive din anii 1960 încoace. Ele nu sunt doar despre felul cum tratează poliția afro-americanii ci și despre inegalitatea și prejudecățile cu care se confruntă, încă, persoanele de culoare și în alte domenii. O mare parte din persoanele de culoare dar și o parte din populația caucaziană consideră că mai este de lucru până a se ajunge la oportunități și drepturi cu adevărat egale.

Când vorbim despre rasism în America nu mai vorbim, totuși, despre atitudinile de acum 60 de ani. Atitudinile rasiale ale americanilor s-au schimbat în feluri importante din anii 1960 încoace, iar aceste schimbări ne ajută să înțelegem realitatea de astăzi – și cum diferă, de exemplu, de realitatea din România. O mențiune: acest articol se concentrează pe rasism în sensul de atitudine negativă conștient asumată față de persoanele afro-americane, nu de rasism ca trăsătură a unui sistem (ceea ce ar putea fi numit „rasism instituționalizat”) sau ca reacție inconștientă la o persoană sau un grup (ceea ce ar putea fi descris drept „rasism implicit”).

 

Majoritatea dezaprobă rasismul în America și respinge discriminarea

Primul lucru care merită subliniat despre atitudinile rasiale în America: majoritatea nu exprimă atitudini rasiste despre afro-americani și susține drepturile și oportunitățile egale pentru persoanele albe și cele de culoare. Asta nu înseamnă că discriminarea a dispărut din societate. Dar ce valori și norme sunt dominante contează, pentru că dacă majoritatea nici nu crede în egalitate, atunci cei dezavantajați sau minoritari au mult mai mult de luptat pentru a-și intra în drepturi.

Din anii 60 și până acum, atitudinile exprimate de majoritatea caucaziană s-au schimbat și s-a împământenit treptat o „normă a egalității rasiale” (Mendelberg, 2001). Stabilirea normei egalității înseamnă că nu mai este considerat acceptabil, de către majoritatea, să exprimi credința în superioritatea unei rase, să  discriminezi direct ori să susții politici discriminatoare. Și norma nu e neapărat doar ceva ce respecți „de nevoie”, pentru a nu fi respins ori judecat (Mackie & Queller, 2000, p. 139); în timp normele sunt interiorizate și devin parte din propriul sistem de valori (cu unele excepții) (Mendelberg, 2001, p. 19; Plant & Devine, 1998, p. 827). Astfel, majoritatea americanilor susținea încă din anii 70-80, în sondaje, importanța drepturilor și oportunităților egale, de exemplu ca în școli să învețe cot la cot elevi de diferite rase, că angajările nu trebuie să țină cont de rasă, că nu trebuie să existe cartiere în care din care să fie excluși afro-americanii (Mendelberg, 2001, pp. 113-114). 

În plus, în timp s-au redus și alte manifestări ale prejudecăților, precum disconfortul (conștientizat și exprimat) față de apropierea de afro-americani (denumit și „distanța socială” în sondaje) sau susținerea față de stereotipuri negative. Spre exemplu, dacă în 1998, 58,1% din respondenții la General Social Survey exprimau un oarecare disconfort față de ideea ca o rudă apropiată să se căsătorească cu cineva afro-american, în 2018 doar 11,8% exprimau aceeași atitudine. Stereotipurile sunt mai persistente, dar totuși numărul celor care le îmbrățișează fățiș e redus. În sondajul ANES (American National Election Study) din 2016, 9.9% din respondenți au tins să caracterizeze negrii drept mai degrabă leneși, iar 58.9% i-au caracterizat drept nici leneși nici muncitori (și 31.2% i-au caracterizat drept mai degrabă muncitori).

 

Nu vorbim de același rasism în America și în România

Atitudinile exprimate de români în sondaje sunt mult mai pline de prejudecăți și mai potrivnice egalității în drepturi. 

Din unele puncte de vedere, opinia publică în România se află cam pe unde se aflau americanii acum câteva decenii. Spre exemplu, într-un sondaj național pe care l-am făcut în iarna lui 2016 în proiectul „Less Hate, More Speech” (CATI, n = 1.961), 31% din respondenți au indicat că ar fi de acord ca localitățile să poată decide dacă romilor să le fie permis să locuiască acolo. 81% erau de acord cu ideea ca unele baruri sau restaurante să nu le permită accesul romilor (totuși, doar 8% au susținut ideea ca școlile să poată respinge copii de etnie romă). La nivel de distanță socială preferată față de romi, în același sondaj din 2016, 65% au exprimat discomfort cu ideea unui vecin de etnie romă. Și stereotipurile negative despre romi au avut susținere largă. Spre exemplu, 53% au tins să fie de acord că romii nu muncesc la fel de mult ca alți oameni. 


Abonează-te acum la newsletter-ul lunar OpenPolitics.ro! Explicăm subiecte importante și de actualitate!


În același timp, merită menționat și că părți importante ale publicului român exprimă dorința de a evita comportamentele și atitudinile rasiste. Spre exemplu 71% din respondenți au spus că nu vor să pară rasiști și 75% au zis că încearcă să se comporte într-un mod care nu este bazat pe prejudecăți. Pare, așadar, că suntem la începuturile stabilirii unei norme a egalității. Nu mai este neapărat acceptabil să fii rasist, dar nu există încă un consens că segregarea, discriminarea locativă sau alte practici discriminatorii sunt realmente parte din categoria acestor manifestări ale rasismului și așadar nejustificabile.

 

Unii consideră că nu prea mai e discriminare și rasism în America

Chiar dacă majoritatea americanilor nu mai exprimă atitudini vădit rasiste, există alte diferențe de opinie cu privire la condiția afro-americanilor în societate. 

În primul rând, unii americani nu consideră că discriminarea ar mai fi o problemă majoră. În general, afro-americanii tind să spună că încă există discriminare și nu s-a ajuns la reală egalitate, în timp ce caucazienii tind să fie împărțiți, în funcție de factori precum educația și partidul de care sunt mai apropiați. Spre exemplu, într-un sondaj Pew din 2019, 78% din afro-americani au spus că țara n-a mers suficient de departe pentru a le da drepturi egale cu ale majorității, în timp ce doar 37% din caucazieni au fost de aceeași părere. Dintre caucazieni, 64% din democrați și independenții care înclină către Partidul Democrat au fost de acord că țara n-a mers suficient de departe, în timp ce doar 15% din republicani și independenții care favorizează Partidul Republican au spus același lucru. 

În ultimii ani, pare să se producă o evoluție a percepțiilor privind răspândirea rasismului și discriminării, numărul de americani care sunt de acord că rasismul și inegalitatea sunt încă o problemă fiind în creștere, potrivit unor sondaje. Totuși, sunt domenii în care existența discriminării e o realitate acceptată de mai mulți americani și domenii în care sunt diferențe de opinie mai mari. Mai ales de la protestele care au început în Ferguson, Missouri în 2014 – despre care puteți citi aici – tratamentul discriminator și violent al negrilor de către poliție apare periodic în atenția publicului. Într-un sondaj Pew din 2019, o majoritate a respondenților era de acord că poliția și sistemul de justiție nu tratează în mod corect afro-americani, dar americanii erau mai sceptici legat de existența discriminării în alte domenii, precum la locul de muncă sau în sistemul de sănătate. 

În al doilea rând, nu toți sunt de acord că lunga istorie de sclavie, discriminare și excluziune încă mai afectează condiția afro-americanilor în societate și că sunt încă necesare măsuri care să abordeze această stare de fapt. Spre exemplu, în studiul ANES din 2016, 61,5% din respondenți au indicat că tind să fie de acord că „Irlandezii, italienii, evreii și multe alte minorități au depășit prejudecățile altora și s-au ridicat singuri de jos. Negrii ar trebui să facă la fel fără favoruri speciale”. Iar 49% din respondenți au tins să fie de acord că „negrii trebuie să se străduiască mai tare ca să reușească în viață”. În plus, 39% nu au fost de acord cu afirmația că „generații de sclavie au creat condiții care îngreunează eforturile negrilor de a se ridica singuri din clasa de jos”. 

Cercetătorii folosesc uneori termenul de „resentimente rasiale” pentru concepțiile conform cărora negrii au fost ajutați destul, că mai departe, dacă o duc mai rău decât ceilalți, este mai degrabă responsabilitatea lor și că ar trebui să nu mai ceară ajutor.  Unii experți nu consideră că aceste concepții pot fi calificate drept prejudecăți rasiale (așadar o formă mai „acceptabilă social” a rasismului), argumentând că sunt mai apropiate de conservatorism. Dar potrivit majorității studiilor, aceste atitudini nu sunt unul și același lucru cu preferința pentru un stat minimal și conservatorismul. Din contră, resentimentele rasiale se regăsesc și în rândul celor care susțin programe precum Social Security și Medicare – care fac parte din statul bunăstării dar nu sunt asociate cu un grup rasial sau etnic anume. 

resentimente rasiale

 

Cele două partide reunesc (și mobilizează) oameni cu atitudini diferite

În paralel cu reducerea a nivelului aparent de rasism în America, din anii 1960 și până acum cercetătorii au mai documentat și un alt fenomen, ale cărui urmări se văd astăzi: cei cu atitudini mai negative față de afro-americani au început să părăsească Partidul Democrat. Iar în ultimii ani, atitudine rasiale au fost „activate” în competiția politică.

Pe măsură ce Partidul Democrat s-a poziționat, din epoca luptei pentru drepturi civile și până astăzi, mai mult ca un partid care susține anumite măsuri care să ajute minoritățile și care să le apere drepturile, cei care nu sunt de acord cu aceste măsuri s-au orientat mai mult către Partidul Republican, în timp ce minoritățile au început să se alinieze mai strâns cu Partidul Democrat. Acest fenomen a mers în paralel cu o „sortare” a publicului după preferințe politice în diverse domenii, care a dus la o omogenizare sporită din punct de vedere al atitudinilor și preferințelor politice în cadrul partidelor, dar și la o mai mare polarizare și un atașament mai intens față de partizanat ca identitate (Mason 2018). Sortarea înseamnă că de-a lungul timpului s-a redus numărul de democrați care nu s-ar descrie drept liberali și de republicani care nu s-ar descrie drept conservatori sau numărul de persoane care sunt „social liberale dar fiscal conservatoare” (sau invers) și că simpatizanții unui partid tind să aibă un „pachet” de preferințe mai puțin eclectic și mai apropiat de al celorlalți. Iar persoanele cu atitudini mai negative față de afro-americani se regăsesc din ce în ce mai mult într-un singur partid: cel republican (Sides et al. 2018).

În plus, diferențele de opinie despre rasism în America și despre alte minorități au fost activate politic în ultimii ani. Mai exact, începând din timpul lui Obama dar mai ales în perioada premergătoare alegerilor din 2016, atitudinile față de minorități ori imigranți au devenit un factor mai important în felul cum își formulează cetățenii americani aprecierile și opțiunile politice. Unii cercetători au observat inclusiv că s-au „rasializat” percepțiile despre subiecte precum mersul economiei sau politicile de sănătate (Sides et al. 2018, Tesler 2012). În campania din 2016, faptul că cele două partide – și mai ales liderii și candidații lor la președinție – au vorbit despre problemele rasiale și au prezentat politici și practicat discursuri fundamental diferite față de minorități și imigranți a activat diferențele existente de atitudini între americani și le-a mobilizat cu scop politic. Mai multe cercetări au concluzionat, de altfel, că un factor decisiv în preferința oamenilor pentru Trump în 2016 au fost atitudinile rasiale ale votanților, nu teama legată de ziua de mâine.

 

Discuția despre rasism în America a ajuns la un punct mult mai avansat decât punctul în care suntem în România: exprimarea atitudinilor vădit rasiste nu mai este acceptabilă și există o majoritate care crede în importanța egalității rasiale. Totuși, nu există un consens legat de unde se află America în drumul către egalitate rasială și nu toată lumea este de acord că mai e mult de lucrat la asta. Iar persoanele care consideră că discriminarea și inegalitatea rasială nu prea mai sunt o problemă și că dezavantajele cu care se confruntă afro-americanii sunt în mare parte responsabilitatea lor tind să se regăsească acum într-un singur partid. Aceste diferențe de atitudini au fost mobilizate în 2016, contribuind la succesul electoral al lui Donald Trump. Când partidele transformă chestiunile care au legătură cu relațiile inter-rasiale sau interetnice în cal de bătaie, acestea activează atitudinile preexistente dar riscă, în goana după succes electoral, să alimenteze tensiunile și polarizarea (de altfel majoritatea americanilor e de acord că Donald Trump a afectat negativ relațiile inter-rasiale). În perioada aceasta marcată de proteste masive, există unele indicii că mai mulți americani se conving că totuși discriminarea și rasismul sunt încă o mare problemă. Dar e prea devreme pentru a ști dacă aceste tendințe se vor menține și dacă dezbaterile actuale vor duce la mai multă polarizare sau la construcția unor noi coaliții și la evoluții de durată în opinia publică, așa cum s-a întâmplat după mișcările din anii 1960.