• Adina Marincea

Într-o sâmbătă după-amiază, pe 22 noiembrie 2014, un băiețel afro-american de 12 ani se juca într-un parc din Cleveland (Ohio) cu un pistol de jucărie. Văzându-l, un cetăţean îngrijorat a anunţat poliţia că “e un tip cu un pistol pe care-l îndreaptă spre toată lumea”. Dispecerul a întrebat de mai multe ori dacă persoana e de culoare albă sau neagră şi a trimis o maşină de poliţie în recunoaştere, fără însă a comunica detaliul primit de la cel care a sunat că arma e “probabil falsă”. Cei doi poliţişti ajung la faţa locului, opresc maşina la câţiva paşi de băiat şi în nici 2 secunde unul dintre ei îl împuşcă mortal. Surorii lui de 14 ani, care alerga spre ei să vadă ce se întâmplă, îi pun cătușele și o trântesc la pământ iar pe mamă o ameninţă că va fi arestată dacă nu se calmează.

Cazul lui Tamir Rice i-a indignat pe mulți americani, cu atât mai mult cu cât venea la doar 3 luni după ce Michael Brown Jr., alt tânăr afro-american de 18 ani, neînarmat, fusese împuşcat mortal de către un poliţist alb în Ferguson, Missouri. La acea vreme incidentul din Ferguson a fost scânteia care a aprins unele dintre cele mai violente proteste din anul respectiv şi a făcut cunoscută mişcarea Black Lives Matter la nivel national şi internaţional. Mişcarea fusese iniţiată în 2013, ca reacţie la achitarea celui care îl împuşcase letal în 2012 pe Trayvon Martin, un alt adolescent de culoare. În mod similar, și în cele două cazuri de mai sus polițiștii implicați au fost achitaţi.

Poliţistul de 26 ani care îl împuşcase pe Tamir Rice a continuat să lucreze pentru respectivul departament al poliției din Cleveland până în 2017, când a fost concediat, însă nu pentru acest caz, ci pentru că s-a descoperit că minţinse în aplicaţia pentru post. Mai exact, bărbatul a omis să precizeze că motivul pentru care a plecat din secția de poliție anterioară se datora unor incidente în urma cărora fusese catalogat de superiorii săi ca “incapabil să fie ofițer de poliție” pe motiv că are “o incapacitate de a funcționa emotional”. Cu toate acestea, în octombrie 2018 un alt departament de poliţie din Ohio a decis să-l angajeze pe același polițist, şeful acestuia declarând că oricine merită o a doua şansă şi că îl susţine în totalitate. Comunitatea, însă, a reacţionat, sancţionând decizia prin sute de telefoane la sediul secției, ceea ce a determinat retragerea aplicaţiei.

Abonează-te acum la newsletter-ul lunar OpenPolitics.ro! Explicăm subiecte importante și de actualitate!

Ce ne spune povestea lui Tamir despre contextul actual? Cazul lui este mai mult decât o poveste individuală. El reflectă consecinţele unei lungi istorii de rasism instituţionalizat, care infiltrează şi astăzi politicile publice şi este întreţinută de atitutidinile şi discursurile publice şi politice și care se pot observa și în România, de cele mai multe ori asupra populației de etnie romă.

 

Discriminarea rasială instituţionalizată – o problemă de sistem, nu individuală

În 2018, statistici dure arată că un bărbat de culoare care trăieşte în SUA e de 3 ori mai expus riscului de a fi omorât de poliţie în comparaţie cu unul de culoare albă, iar femeile afro-americane au şi ele de 2 ori mai multe şanse să devină victime comparativ cu cele albe. Şi există suficiente şanse ca ofiţerul de poliţie vinovat să nu fie pedepsit. Deşi unele voci susţin că brutalitatea poliţiei este o reacţie la criminalitatea mai ridicată în rândul populaţiei de culoare, sau pun la îndoială că ar exista suficiente dovezi ştiinţifice care să demonstreze că ar exista o discriminare rasială din partea ofiţerilor de poliţie care împuşcă suspecţii de culoare, tot mai multe studii indică existenţa unui “bias”[1] sistemic.

“Bias-ului” rasial din sistemul de justiție penală se manifestă la diferite niveluri, de la probabilitatea de a fi considerat suspect sau a fi arestat, lungimea sentinţelor, subreprezentarea în rândul forţelor de ordine, până la probabilitatea de a fi condamnat pentru crime grave pe care nu le-ai comis. Cele mai recente cercetări arată că prejudecata rasială este mai degrabă instituţionalizată, parte din sistem, decât o problemă individuală a forţelor de ordine, poliţiştii de culoare fiind la fel de predispuşi ca cei albi să folosească disproporţionat mijloace letale împotriva populaţiei afro-americane.

Aceste abuzuri sistemice care au la bază prejudecăţi rasiale au generat şi contra-reacţii puternice, mobilizând comunitatea afro-americană şi nu numai. Pe de o parte, organizarea mişcării sociale Black Lives Matter, pe de alta – greva naţională a prizonierilor din perioada august-septembrie a acestui an care a vizat, printre cele 10 solicitări oficiale, oprirea discriminării din sistemul de justiţie penală[2].

Pe lângă aceste forme de discriminare, populaţia de culoare este susceptibilă a fi victimă şi a unor forme mai subtile de hărţuire şi abuz din viaţa de zi cu zi, cu impact asupra bunăstării fizice şi emoţionale a acesteia. O parte din aceste microagresiuni ţine de profilarea rasială (“Racial Profiling”), fenomen încă foarte răspândit în America anului 2018 şi care stă la baza celei mai recente mişcări sociale – Living While Black.

Câteva exemple de anul acesta care stau la baza mişcării:

 

Rădăcinile istorice ale rasismului din sistemul de justiţie american

Reacţiile generate de discriminarea şi violenţa disproporţionată asupra populaţiei afro-americane au la bază o întreagă istorie de abuzuri facilitate sau cel puţin nesancţionate legal.

Cu aproximativ doar 60 ani în urmă, cetăţenii de culoare încă mai erau agresaţi sau chiar linşaţi, adesea în prezenţa poliţiei, şi fără ca vinovaţii să suporte consecinţe penale. Exemplificator e cazul lui Emmett Till din 1955, un adolescent afro-american de 14 ani care a fost răpit, bătut, mutilat şi împuşcat pentru că nu ar fi respectat conduita impusă de legile Jim Crow[3]de segregare rasială adoptate după abolirea sclaviei. La scurtă timp după crimă, făptaşii au fost judecaţi şi achitaţi de o curte formată integral din juraţi de culoare albă. Mama lui Emmett Till a insistat să aibă o înmormântare cu coşciug deschis, pentru a arăta lumii brutalitatea agresorilor, care a devenit un simbol al abuzurilor îndurate de populaţia de culoare. Indignarea generată a mobilizat comunitatea afro-americană, alimentând protestele şi boicoturile care au jucat un rol esenţial în Mișcarea pentru drepturile civile (ex. boicotul din Montgomery, iniţiat de refuzul tinerei Rosa Parks de a-şi ceda locul în autobuz unui bărbat alb).

 

Discursul politic care mobilizează ura rasială

Rapoartele FBI pentru 2016 şi 2017 par să confirme intuiţiile presei şi cercetătorilor (ex. aici, aici), potrivit cărora preşedinţia lui Trump şi retorica sa au alimentat violenţele recente motivate de ură, îndeosebi rasială şi etnică. Incidentele din Charlottesville şi Portland arată că mişcările de extremă dreapta pentru supremaţia albilor sunt din ce în ce mai vizibile, la fel ca şi reacţiile împotriva mişcării #BlackLivesMatter, precum contra-mitingurile #White Lives Matter.

Manifestările de extremă dreapta şi instituţionalizarea lor s-a extins în ultimii ani şi în afara SUA, exemple recente fiind alegerea noului preşedinte Brazilian, Jair Bolsonaro, sau marşurile ultra-naţionaliştilor şi neo-naziştilor în Polonia, Germania, Ucraina, şi altele, pe fundalul crizei refugiaţilor.

 

Profilarea rasială, segregare şi politici discriminatorii în România

În România, populaţia de etnie romă tinde să fie expusă profilării rasiale şi prejudecăţile faţă de romi au în spate o îndelungată istorie de abuzuri şi oprimare: secole întregi de sclavie,politicile de purificare etnică şi deportarea în Transnistria (Holocaustul romilor), politicile de strămutare forţată în timpul regimului comunist.

Această moştenire este vizibilă astăzi atât la nivelul politicilor publice cât şi în atitudinile populaţiei sau chiar în discursul public al unor lideri politici:

 

De ce contează și cum ne poate afecta discriminarea sistemică

Discriminarea bazată pe rasă sau etnie nu este nici nouă, nici limitată la un spaţiu anume. Deşi în ultima jumătate de secol au fost făcute progrese importante în materie de drepturi civile şi de reducere a moştenirii rasiste în societăţile occidentale, respectarea principiilor și drepturilor fundamentale ale omului nu se întâmplă uniform. În plus, contextul geopolitic actual readuce la suprafaţă elemente care normalizează tratamentul discriminatoriu și inegalitatea: “white pride”, ultra-naţionalismul xenofob și retorica unor lideri politici care alimentează ura faţă de anumite categorii de persoane şi nu sancţionează abaterile de extremă dreaptă.

Acest context face cu atât mai vulnerabile populaţiile cu un istoric de oprimare şi discriminare rasială şi etnică, cum ar fi afro-americanii în SUA, romii în Europa şi România, sau refugiaţii. Dar deși anumite grupuri sunt istoric mai vulnerabile, pericolul este de fapt pentru orice grup minoritar și vizibil diferit, precum românii în Occident.

Avem nevoie de o înțelegere mai clară a cauzelor și a potențialului de folosire abuzivă a identității naționale și a tradițiilor, a anxietăților economice și culturale, pentru a justifica discriminarea și tratamentele inechitabile. Avem nevoie de această înțelegere pentru a putea dezvolta strategii coerente și eficiente cu scopul de a diminua discriminarea sistemică și a proteja egalitatea în fața legii. Dar avem nevoie și pentru că de fapt oricare dintre noi poate ajunge să fie victimă dintr-un motiv sau altul în diverse situații.

[1]Termenul “bias” se referă la existenţa unei reprezentări care fie favorizează, fie defavorizează disproporţionat şi, de cele mai multe ori, neîntemeiat, anumite persoane sau grupuri pe bază de rasă, etnie, identitate sexuală sau de gen, clasă socială, religie, etc. Ele sunt, adesea, un produs al contextului socio-cultural, şi stau la baza stereotipurilor, prejudecăţilor şi atitudinilor discriminatorii faţă de categoriile de persoane vizate.

[2]Solicitarea numărul 5: “Oprirea imediată a supraîncărcării, a supra-condamnării și a refuzului eliberării condiționate a persoanelor de culoare pe motive rasiale. Persoanelor de culoare nu li se va mai refuza eliberarea condiţionată deoarece victima crimei a fost albă, ceea ce reprezintă o problemă mai ales în statele din sud”.

[3]Numele legilor vine de la personajul fictiv cu acelaşi nume creat în 1830 de Thomas Dartmouth (“Daddy”) Rice, actor de culoare alba care, în cadrul reprezentaţiilor teatrale specifice perioadei, îşi înnegrea faţa pentru a ridiculiza caricatural sclavii afro-americani, spre amuzamentul publicului alb. Jim Crow şi caricaturizarea populaţiei de culoare prin înnegrirea feţei şi prezentarea de bufon au devenit un simbol al atitudinilor coloniale şi rasiste atât în SUA cât şi în afara lor, cel mai recent exmplu la nivel European fiind controversa anuală stârnită de tradiţia olandeză a lui “Pete cel Negru” (Zwarte Piet).

[4]Median Research Centre. 2017. Anti-Roma Sentiment: A Review of Romanian and Norwegian Comparative Findings.