Sănătate

În 2011 – 2012, sănătatea a reapărut pe agenda publică din România. În ianuarie 2012, o propunere controversată de lege a sănătății a scos oamenii din case și a determinat poate cea mai amplă mișcare socială din România în ultimii ani. În iunie, guvernul nou format a revenit cu o nouă propunere de reformă, nu esențial diferită față de cea din decembrie 2011. Sănătatea redevine astfel un subiect esențial de campanie electorală. Tendința noilor propuneri de reformă în sănătate vizează în principalfinanțarea sistemului de sănătate. În acest sens, se propune pe de o parte privatizarea pieței de asigurări de sănătate și introducerea co-plății.

Sistemul de sănătate publică din România este disfuncțional: se cheltuiesc mai mulți bani decât există în sistem, serviciile sunt deficitare, personalul medical este prost plătit și alege să plece în alte țări, accesul la servicii de sănătate nu este egal, există o tendință de comasare/reducere a numărului de spitale, corupția din sistem este recunoscută etc.

Politicile de sănătate sunt toate acele acțiuni și decizii ale guvernelor care privesc starea de sănătate a populației și care urmăresc anumite obiective de sănătate. Astfel, prin politici de sănătate se stabilesc de la numărul de doctori și asistente dintr-un spital, la campaniile TV care ne recomandă să nu consumăm sare, zahăr și grăsimi, la vaccinurile obligatorii, la cine primește și cine nu primește servicii medicale, ce servicii, în ce condiții și la ce costuri.

1. Finanţarea sistemului public de sănătate – este privatizarea o soluție?

În prezent, sistemul public de sănătate este finanțat în principal din contribuțiile la asigurările sociale de sănătate. Plata asigurării este obligatorie și se colectează la sursă, 5,5% pentru fiecare persoană angajată și 5,2% pentru angajator.

Mai mult

În plus, există anumite taxe care sunt redirecționate către finanțarea sistemului de sănătate (de exemplu taxele pentru tutun și alcool sau taxa clawback – impozitarea cu 70 % a oricăror sume care depăşesc volumul de vânzări de medicamente aferent unui an). Restul finanțării se face prin subvenții de la bugetul de stat. Problema majoră în ceea ce privește finanțarea sănătății constă în cheltuieli efective mult mai mari decât banii care intră în sistem. O explicație este faptul că numărul de asigurați este mult mai mare decât numărul de plătitori ai asigurării: 6,8 milioane de contribuabili față de 19 milioane de asigurați [1] . Pe de altă parte, nu toți cei 19 milioane de asigurați beneficiază de servicii medicale în același timp. Noile propuneri de reformă militeaza, în ce privește finanțarea sistemului de sănătate, pentru transferarea asigurărilor obligatorii către mediul privat de servicii de sănătate și utilizarea co-plății pentru beneficiarii de asigurări de sănătate.

Co-plata, o opțiune pentru creșterea finanțării sistemului de sănătate?

Teoriile economice spun că atunci când un produs e gratuit, individul va abuza de acest produs, nefiind conștient de prețul real al acestui produs. În sănătate, un individ poate cere mai multe servicii/medicamente decât e necesar, tocmai pentru că ele sunt gratuite. Teoretic, prin introducerea co-plății, indivizii vor fi descurajați să abuzeze sistemul și să limiteze uzul serviciului. Practic, în cazul României, unde plățile informale sunt împământenite în sistem, efectul nu este atât de clar. În același timp și din același considerent (plăți informale), putem presupune deja că un individ este descurajat să supra-utilizeze sistemul.

2. Referinţe

[1] EFOR Policy Brief no. 7 – Veniturile și cheltuielile sistemului de sănătate. Scurtă analiză comparativă a variantelor de reformă, Mai 2012,  p.9.

Acest subiect în contextul alegerilor din alți ani: