Educație
Politicile publice în domeniul educație trebuie să ia în calcul asigurarea șanselor tuturor cetățenilor la educație și creșterea şanselor de angajare. Un sistem educațional solid și profesionist înseamnă o economie mai performantă, datorită indivizilor care fie prin specializare profesională, fie prin acces la învățământ superior de calitate, ajută la dezvoltarea ei.
Mizele politicilor educaționale sunt:
- asigurarea accesului la educație pentru cât mai multe persoane și combaterea analfabetismului;
- asigurarea tranziției de la școală la piața muncii și pregătirea pentru angajabilitate (echiparea celor incluși în sistemul de educație cu setul de cunoștințe și abilități necesare pentru angajarea ulterioară).
Examenele de bacalaureat din 2011 și 2012 au generat dezbaterea despre criza sistemului educațional românesc. Rezultatele înregistrate la bacalaureat reprezintă cea mai slabă performanță din ultimii 10 ani: 45% promovabilitate în 2011 și 43% promovabilitate în 2012 (pentru prima sesiune a examenului de bacalaureat). Fără a neglija realitatea dură a ratei de promovabilitate, rezultatele examenului de bacalaureat trebuie privite din perspectiva performanței sistemului educațional per ansamblu, de aceea e important să analizăm cum este asigurată participarea la educație și cum este asigurată calitatea educației.
1. Educaţie pentru toţi
România se află pe antepenultimul loc (medie de 56.1%) în clasamentul european (media UE este de 63.9%) în ceea ce privește rata de participare în toate nivelurile de învățământ.
Deşi rata abandonului școlar a scăzut, pentru învățământul primar și gimnazial, de la 2% în 2006/2007 la 1.5% în 2010/2011, în anul școlar 2009/2010, aproximativ 11% dintre copiii cu vârsta de 14 ani nu au absolvit gimnaziul. Acest fapt ridică probleme serioase cu privire la introducerea acestora pe piața muncii. Diferențele dintre mediul urban și rural relevă o problemă sistemică în asigurarea accesului la educației. Diferența între ratele de absolvire în învățământul primar și gimnazial, în funcție de mediile de rezidență, este de 24% în defavoarea mediului rural (101.9% pentru urban și 77.9% pentru rural).
Mai mult, România are una dintre cele mai scăzute cifre de cheltuieli pentru educație: o medie de 3.85% din Produsul Intern Brut (PIB) între 2005-2009. Cheltuielile publice legate de educație reprezintă aproximativ 8% din cheltuielile statului, România fiind una dintre puținele țări UE care alocă sub 10%, în timp ce nivelul de participare privat în educație este foarte scăzut.
Subfinanțarea sistemului educațional este o cauză și, în același timp, o consecință a felului deficitar de participare la educație. Creșterea ratei de incluziune în sistemul formal de educație nu se poate face decât cu alocări bugetare substanțiale. În aceeași măsură, ratele abandonului școlar influențează nivelul de finanțare, multe unități de educație fiind amenintate cu desființare, adâncind astfel și mai mult discrepanțele în participarea la educație dintre mediul urban și cel rural.
Pregătirea profesională și educația
Studiul PISA (Programme for International Student Assessment – www.pisa.oecd.org) din 2009 al OECD, menit să evalueze calitatea educației prin testarea abilităților elevilor de 15 ani de a folosi cunoștințele dobândite în situații practice, plasează România pe locul 49 din 65 țări analizate. România are un scor median de 424 de puncte în ceea ce privește cititul (înțelegere, intrepretare text, relaționare cu text, logică), cu mult sub media de 493 a tuturor celor 65 de țări. Primele locuri sunt deținute de China (556), Coreea (539) și Finlanda (536), iar ultimele locuri sunt deținute de Azerbaidjan (362) și Kârgâztan (314).
Una dintre cele mai mari probleme a sistemului de învățământ este necorelarea programelor școlare cu cerințele pieței muncii, iar aceasta nu face decât să înrăutățească perspectivele de angajare ale absolvenților. O consecință a acestei lipse de orientare către competențele neceare pentru angajare este creșterea ratei somajului în rândul tinerilor. În primul trimestru al anului 2012, rata somajului în rândul tinerilor de sub 25 de ani a atins nivelul cel mai ridicat înregistrat vreodată – 23.9%. România este printre puținele țări din UE în care somajul tinerilor este de 3 ori mai mare decât media somajului național (de peste 7%).
