• Roxana Bodea , Marina Popescu
O fac ca să vă discreditez și să vă înjosesc pe toți, astfel încât atunci când scrieți știri negative despre mine să nu vă mai creadă nimeni.

Răspunsul lui Trump la întrebarea „de ce atacă presa?” a corespondentului emisiunii „60 de minute”, Lesley Stahl. Jurnalista a realizat primul interviu televizat cu Donald Trump după ce a devenit președintele SUA, iar declarația a fost făcută fără camerele TV, când doar ea și editorul erau de față.

 

Toți șefii de stat au momente în care se luptă cu presa, dar cei mai mulți dintre ei recunosc și respectă rolul ei într-o democrație.

Președintele Trump însă vrea să provoace și să învrăjbească. Faimoasele sale declarații acuzatoare și/sau amenințătoare de pe Twitter îndreptate împotriva multor categorii, de la companii americane, state sau lideri ai lor, sportivi sau emigranți, până la politicieni sau reprezentanți ai legii, par însă să aibă o țintă preferată: presa.


Pentru un alt fel de model de politician republican din SUA, citiți povestea senatorului John MaCain, nici ea lipsită de controverse, dar bazată pe alte principii decât cele ale lui Donald Trump.


Atacurile adresate presei folosesc adesea cuvinte precum „fake news” (știri false), știri dezgustătoare, media mincinoase, inclusiv „inamicul poporului”. Mai mult, administrația Trump a urmat exemplul președintelui de subminare a presei când, în aprilie 2018, a scos referințele la libertatea presei (adăugând obligația de a raporta contactele pe care le au cu jurnaliștii, de exemplu) din manualul care trasează liniile pentru comportamentul anagajaților Departamentului de Justiție. Chiar dacă simbolice, în contextul ultimilor ani și a conducerii instituției acestea par îngrijorătoare.


Abonează-te acum la newsletter-ul lunar OpenPolitics.ro! Explicăm subiecte importante și de actualitate!


Aceasta în contextul în care decalajul dintre republicani, independenți și democrați în SUA în privința încrederii în presă este din ce în ce mai mare. Un sondaj Poynter citat de Zeit Online arată evoluția încrederii în presă a acestora. Astfel, 60% dintre republicanii care îl susțin pe Trump sunt de acord cu referința la presă drept „inamicul poporului” și doar 14% dintre toți cei care susțin Partidul Republican în general au încredere în presă – un record al ultimilor 20 de ani.  În același timp, 72% dintre democrați continuă să aibă încredere în presă, un alt vârf înregistrat de sondaj care arată polarizarea în continuă creștere.


Mai mult, acest atac a lui Trump de peste 18 luni împotriva „inamicului poporului” le-a dat undă verde și susținătorilor săi să fie din ce în ce mai vocali împotriva aceleiași categorii. La o adunare a republicanilor din Tampa, Florida, corespondentul CNN Jim Acosta a fost întâmpinat de suporteri ai lui Trump care s-au manifestat agresiv și au scandat împotriva postului TV în timp ce jurnalistul transmitea știrile.

Pe lângă diferențele mari legate de afinitățile politice, mai îngrijorător este faptul că unul din patru americani (25%) crede că guvernul ar trebui să poată opri o redacție să publice un material dacă oficialii guvernului spun despre el că e părtinitor și inexact, inclusiv 42% dintre suporterii lui Trump.

Același studiu arată într-un experiment că expunerea publicului la mesaje anti-media, inclusiv atacurile lui Trump împortriva „fake news” au totuși efecte imediate relativ limitate asupra atitudinilor față de presă.

„Inamicul poporului” i-a coalizat pe jurnaliști

Tweet-urile președintelui Trump în care s-a referit la presă ca fiind „inamicul poporului” (de exemplu, aici, aici și aici) au declanșat în Statele Unite un răspuns concertat.

Astfel, peste 400 de ziare, locale și naționale, dar și câteva organizații de presă sau ONG-uri au publicat în aceeași zi, pe 16 august, editoriale pe tema libertății presei și au condamnat retorica agresivă susținută de Trump, la inițiativa Boston Globe.

Acest gest unic al presei din SUA a fost susținut de nume sonore precum New York Times, Washington Post sau Guardian, dar și de o multitudine de ziare mici ce deservesc comunități locale, printre care și Topeka Capital-Journal, unul dintre puținele ziare (conservatoare) care l-au susținut pe Trump în campania electorală și care a fost de părere că ceea ce face președintele „este sinistru, este distructiv și trebuie să se oprească acum”.

Au fost însă și multe publicații care au preferat să nu ia parte la acest protest inedit, inclusiv Wall Street Journal, San Francisco Chronicle sau Los Angeles Times care au văzut acest demers ca pe unul care le-ar știrbi independența de a scrie ce doresc, când doresc și au menționat dreptul la liberă exprimare pe care inclusiv președintele îl are.

Unii precum Capital Gazzette din Maryland, de pe coasta de est a SUA – ziarul la sediul căruia a avut loc un atac armat în iunie 2018 când cinci angajați au murit – au motivat că pentru ei părerea comunității pe care o deservesc e mai importantă decât ce zice Trump.

Alții precum Baltimore Sun și Politico au fost de părere că un astfel de efort comun ar putea fi perceput drept o coalizare împotriva acestui președinte republican, doar cu scopul de a-l contra și a-i servi în continuare material pentru alte atacuri.

Trei lucruri s-au întâmplat după acțiunea comună a ziarelor din SUA

  1. Trump și Senatul american au reacționat

Chiar în ziua în care ziarele își publicau editorialele coordonate, președintele a reacționat cu o tiradă de trei tweet-uri consecutive atacând ziarele pentru demersul și înțelegerea lor secretă, suținând totuși că presa e liberă să scrie ce vrea, dar că de cele mai multe ori publică știri false.

În aceeși zi, Senatul american a adoptat în unanimitate o rezoluție prin care și-a declarat susținerea pentru presa liberă pe care nu o consideră „inamicul poporului”.

Chiar înainte de acțiunea ziarelor din SUA, mai mulți experți ai ONU au declarat că atacurile președintelui sunt menite să scadă încrederea publicului în materialele jurnalistice și să semene îndoială despre faptele reflectate chiar dacă acestea pot fi verificate. Aceștia au averizat și de riscul crescut ca jurnaliștii să devină ținte ale violențelor.

  1. Un bărbat a fost arestat pentru că a amenințat Boston Globe

Tot în ziua publicării manifestului de către Boston Globe în care redacția menționa potențiale consecințe grave ale discursului președintelui, un bărbat de 68 de ani din California a sunat de mai multe ori să-i amenințe pe jurnaliști că îi va împușca (o crimă federală în SUA care îi poate aduce cinci ani de închisoare și o amendă de 250.00 de dolari). Acesta le-ar fi reproșat jurnaliștilor inclusiv că sunt „inamicul poporului”.

  1. O nouă dezbatere a apărut

Pe lângă editorialele coordonate care au apărut în presa din SUA au fost și altele care au privit fenomenul global și au încercat să sublinieze ce ar fi de învățat din această experiență și ce s-ar putea face în continuarea demersului ca acesta să nu rămână doar „cerneală, hârtie și pixeli” așa cum s-a exprimat un profesor de jurnalism.

Mai mulți experți au subliniat că „jurnaliștii nu sunt în război cu cineva, ci sunt la muncă” (journalists are not at war, they’re are at work – Marty Baron, Washington Post). Astfel, acțiunea colectivă a ziarelor ar trebui privită ca o aducere aminte a faptului că jurnalismul presupune o muncă importantă și valoroasă.

O astfel de muncă presupune eforturi constante din partea unei prese libere de „a trage la răspundere guverne, companii și insituții de prestigiu”, suține și Stephen Engelberg, directorul editorial al ONG-ului de jurnaliști ProPublica specializat pe investigații. Iar atunci când sunt atacați, jurnaliștii trebuie să convingă publicul că lucrează în interesul său nu în cel al elitelor sau partizanilor. Tocmai pentru că atunci când politicieni puternici încearcă să polarizeze discuțiile, publicul să știe în cine poate avea încredere, crede Rasmus Kleis Nielsen, directorul de cercetare al Reuters Institute for the Study of Journalism.

O altă idee susține că aceste editoriale nu vor ajuta la nimic pe termen lung, dacă părerile oamenilor nu pot fi schimbate de discursul și argumentele altora și dacă nu acceptăm că e ok ca același om să își schimbe părerea în decursul anilor, susține profesorul Al Tompkins de la Poynter Institute.

Un alt editorialist de la Washington Post, Margaret Sullivan, militează pentru curajul colaborării între redacțiile ziarelor, așa cum au făcut-o în fața Facebook, care a vrut să trateze promovarea plătită a știrilor politice la fel cu reclamele politice. În același timp, editorialista se întreabă: cum ar fi dacă jurnaliștii ar putea participa în colaborări constante și puternice, realizând că propria putere stă în numărul lor?

Cu ce rămânem din toate acestea?

Există numeroase întrebări în lumea întreagă despre ce rol mai are presa într-un mediu extrem de polarizat, cu valori ale încrederii în presă, dar și în semeni în scădere sau atunci când aceasta este supusă nu numai la atacuri din partea celor mai cunoscuți și mai influenți politicieni, ci și la presiuni economice majore. Această descrierea poate parțial compune imaginea unei democrații consistente, precum în SUA, dar și pe a uneia instabile, precum în România.

Ce opțiuni are presa?

Deși nu există răspuns perfect, există totuși câteva nuanțe care pornesc de la aceeași bază: misiunea presei de a informa publicul.

  • Să își păstreze rolul tradițional („câine de pază al democrației”). În fața atacurilor repetate din partea politicienilor, presa poate să aducă mai multă transparență (chiar dacă transparența nu garantează încredere), mai mult scepticism și mai mult context și responsabilitate în materialele lor, așa cum îndeamnă și editorialistul media al Washington Post, Margaret Sullivan. Aici intră și delimitarea opiniei de analiză, chiar dacă uneori și opinia poate fi bazată pe analiză.
  • Să creadă în valoarea informației pentru public. Chiar dacă discursurile care împart opinia publică sunt foarte prezente, presă are nevoie să creadă că există în continuare oameni care pun preț pe corectitudinea informației, așa cum s-a exprimat un jurnalist al Philadelphia Inquirer la o conferință recentă.
  • Să interacționeze mai mult cu publicul în slujba căruia lucrează. Nu doar din perspectiva încorporării opiniilor publicului în munca lor (care se poate face prin comentariile din subsolul articolelor, de exemplu), dar prin implicarea în comunitatea pe care o reprezintă sau pentru care scrie ca să poată reflecta mai bine nevoile cititorilor.
  • Să creeze un spațiu pentru opiniile divergente. Nu numai la nivel editorial, dar și între cititorii cu opinii diferite. Un experiment al Zeit Online în Germania a permis cititorilor săi, pe baza unui chestionar, să se înscrie pentru discuții față în față cu necunoscuți care aveau păreri diferite de ale lor pe diverse teme. Astfel de inițiative ale presei au început să apară și în SUA tocmai din cauza fondului polarizant din politica internă.
  • Să nu se oprească din explicat. De la procedurile din cadrul redacției, inclusiv diverse parteneriate pe care le pot avea cu alte redacții sau ONG-uri, până la informațiile factuale din materiale lor. Un alt jurnalist de la Washington Post reflectă cum s-au schimbat ritmul și munca în cadrul redacție când se scriu materiale despre administrația Trump. Acestea necesită mult mai multe resurse ca de obicei și discuții cu mai multe persoane pentru a fi siguri de veridicitatea și precizia informațiilor pe care le aduc publicului.
  • Să își asume erorile. Reputația unei organizații media depinde de cum și cât de repede își asuma în fața publicului inerentele erori, fie ele obiective ori subiective. Asta nu înseamnă că erorile sunt știri false („fake news”) și asumarea responsabilității ajută la păstrarea încrederii publicului.