Experimentul islandez prin care micuţa ţară încercă să îşi revizuiască legea fundamentală, a făcut înconjurul lumii, mai ales datorită faptului că islandezii au decis să facă tot acest demers cât mai transparent şi să folosească numeroase canale social media (Facebook, Twitter, Flicker, Youtube). Mai mult, încercarea de a implica o parte cât mai mare a populaţiei în acest proces într-o manieră democratică face din Islanda un studiu de caz interesant pentru a vedea în ce măsură ideea şi formatul consultării cetăţenilor au fost o mişcare benefică sau nu.

Cazul Islandei este menţionat şi în raportul Formului Constituţional din România, unde se pune sub semnul întrebării eficienţa implicării în acest fel a cetăţenilor în procesul de revizuire a constituţiei.

Ce s-a întâmplat în Islanda şi cum

Propunerea iniţială de revizuire a Constituţiei printr-o consultare publică a venit din partea parlamentului islandez (Althingi), în urma dezastrului economic pe care l-a resimţit ţara începând cu octombrie 2008. Revolta tigăilor a suscitat nevoia de a readuce cetăţenii în centrul deciziilor publice pentru a le conferi o mai mare legitimitate .

Astfel, pe 14 noiembrie 2009, parlamentul a dispus organizarea unui Forum Naţional în care au fost selectaţi, aleatoriu, 1200 de participanţi din rândul cetăţenilor obişnuiti plus, 300 de reprezentanţi ai diverselor instituţii cu o miză în aceste dezbateri. Deşi reprezentau un total de doar 0.5% din populaţia Islandei, metoda aleatorie micşorează probabilitatea ca doar cei deja mobilizaţi politic să fie incluşi. Scopul acestui Forum Naţional 2009 a fost să (re)găsească valorile comune şi principiile care să stea la baza reconstruirii societăţii islandeze şi nu să scrie o constituţie.

Metoda folosită a fost consensuală şi deliberativă. Rezultatele au fost prezentate sub forma celebrelor mindmaps  Iar în urma dezbaterilor avute în cele 9 grupuri (fiecare grup dedicat unei teme specifice, de exemplu: educaţie, familie, mediu inconjurător etc) formate din totalul de 1500 de participanţi, au reieşit 4 valori de bază pe care cetăţenii şi le-au dorit pentru ţara lor:

• Integritate (onestitate)

• Egalitate în drepturi

• Respect

• Justeţe (echitate)

Un an mai târziu, parlamentul desemnează un Comitet Constituţional cu 7 membri care să supervizeze formarea unui nou Forum Naţional 2010 (6 noiembrie 2010), a cărui scop a fost, de data aceasta, să elaboreze principiile şi valorile care reflectă preferinţele islandezilor şi care vor sta la baza noii constituţii. La Forumul Naţional 2010 au participat 950 de cetăţeni din nou aleşi aleatoriu, din baza de date naţională a Evidenţei Populaţiei. Ei au fost împărţiţi în grupuri de câte 8 însoţiţi de un moderator, li s-au prezentat informaţiile de bază legate de opţiuni, principii şi implicaţii ale diverselor subiecte de discuţie,  iar deliberările participanţilor au fost sumarizate şi introduse într-un document de 700 de pagini alcătuit de Comitetul Constituţional şi care a servit ca bază pentru Adunarea Constituţională din acelaşi an.

În acelaşi timp, parlamentul desemnează Comitetul Constituţional cu organizarea la nivel naţional a unor alegeri pentru formarea Adunării Constituţionale (26 octombrie 2010) cu 25 de reprezentanţi aleşi din randul cetăţenilor şi votaţi de către aceştia. Rolul lor era de a elabora un document schiţă pentru revizuirea constituţiei ce urma sa fie înaintat parlamentului. Însă Curtea Supremă declară invalide alegerile (25 ianuarie 2011) pe baza unor detalii de organizare, iar parlamentul decide să îi reunească pe cei 25 de cetăţeni aleşi din 522 de candidaţi într-un Consiliu Constituţional (24 martie 2011). Acesta avea aceeaşi misiune şi  avea 4 luni la dispoziţie să elaboreze draftul de revizuire a constituţiei, o perioadă de timp prea scurtă faţă de complexitatea proiectului, după părerea unor cercetători implicaţi în proiect. Atitudinea critică a partidului de opoziţie (Partidul Independenţei – Independence Party) a condus la un interes redus şi la o subreprezentare a susţinătorilor lor şi a valorilor lor. Această atitudine a fost considerată de observatori ca negativă nu doar pentru proces ci pentru interesele partidului care au fost mai puţin prezentate, discutate şi reprezentate în propunerile care au rezultat.

În timpul celor 4 luni, Consiliul a publicat online, în mod regulat, propuneri preliminarii pentru dezbatere publică, iar pe 29 iulie 2011 a prezentat draftul final parlamentului unde urma să fie revizuit sau retrimis spre modificare Consiliului.

Cele mai importante prevederi ale documentului final vizau 2 subiecte mari (cele care au atras şi cea mai mare opoziţie în lunile ce au urmat):

• resursele naturale ale ţării sunt protejate de către consituţie şi aparţin poporului islandez (nu guvernului care viza o politică de privatizare a companiilor din aceasta zonă; măsura ar fi afectat şi licenţele acordate proprietarilor de vase de pescuit)

•  reforma electorală care să asigure principiul „o persoana, un vot” (mai mulţi politicieni islandezi s-au opus acestei modificări din Constituţie, deoarece ar fi avut mai puţine şanse să fie realeşi astfel, prin comparaţie cu sistemul anterior în care un membru al parlamentului din mediul rural avea nevoie de mai puţine voturi decât unul care ar fi candidat în Reykjavik).

Ceea ce s-a întâmplat în perioada de după depunerea draftului în parlament subliniază puterea jocurilor politice la nivel naţional:

• deşi iniţial parlamentul a dorit să supună la referendum naţional propunerea consiliului în iunie 2012 o dată cu alegerile prezidenţiale şi ca să poată asigura o prezenţă la referendum mai mare, cele 2 partide (Partidul Progresist şi Partidul Independenţei)  care se opuneau draftului elaborat au reuşit să amâne referendumul până în octombrie 2012.

• chiar şi aşa, prezenţa la vot a fost de 49%, iar islandezii s-au declarat în proporţie de 67% de acord cu propunerea Consiliului de revizuire a Constituţiei şi cu punctele specifice care priveau dreptul de proprietate asupra resurselor naturale (83% au votat ca resursele să rămână în proprietatea poporului islandez) şi reforma electorală care prevedea egalitatea în dreptul de a vota (67% au votat „da”)

• o lună mai târziu parlamentul valida rezultatele referendumului, iar propunerea de revizuire urma să treacă de votul final al parlamentarilor

• însă, partidele opuse revizuirii au reuşit să amâne votul în parlament până în ultima zi a sesiunii parlamentare, când, în urma unor neconcordanţe de procedură, noua Constituţie nu a mai ajuns să fie supusă votului.

• pentru noua coaliţie de guvernare (formată după alegerile din aprilie 2013, ce îi include pe progresişti şi independenţi) documentul care a primit aprobarea a 67% dintre islandezi şi a fost „aproape” votat în parlament nu prezintă un interes major, astfel că povestea experimentului islandez este, pentru moment, îngheţată.

Este greu de estimat dacă aceste realităţi ale competiţiei dintre partide ar fi putut fi evitate sau luate mai bine în calcul sau dacă un proces care ar fi inclus metode de agregare a opiniilor cetăţenilor mai clare şi mai riguroase ştiintific, precum şi mai multă expertiză internaţională, ar fi fost mai solid si în acest fel mai dificil de deraiat de către partidele politice opuse noului proiect constituţional.

De ce e important exemplul Islandei?

Procesul islandez s-a derulat pe aproape trei ani, a inclus mai multe etape, nu doar cele patru luni de discuţii din Adunarea/Consiliul Constituţional şi nu doar elemente de crowdsourcing, ci şi numeroase elemente de democraţie participativă şi deliberativă. Lecţia esenţială a constituţiei islandeze nu se referă la posibilitatea ca o constituţie să fie scrisă de popor sau ‚crowdsourced’ cum a fost în mod exagerat denumită.

Tocmai pentru că e un lucru bine cunoscut şi documentat ca imposibil, nu a existat niciodată aşteptarea sugerată în raportul Forumului Constituţional român, ca draftul să fie perfect din punct de vedere juridic, inputul specialiştilor şi al parlamentarilor a fost prevăzut de la început. Însa lecţia principală este că cetăţenii obişnuiţi pot să fie incluşi, pot lua decizii informate şi există o aşteptare generală ca legile fundamentale să nu fie decise în spatele usilor închise doar de către specialişti şi partidele politice.

De asemnea, cazul islandez arată dificultatea inerentă în a găsi cea mai bună cale de consultare şi deliberare care să ţină cont şi de idei şi de interese distincte şi de aranjamentele instituţionale existente. Arată că, în mod firesc, într-o democraţie există o interacţiune între deciziile cetăţenilor în alegeri, care conduc la formarea unei majorităţi parlamentare cu putere de decizie şi deciziile cetăţenilor luate prin mijloace ale democraţiei directe sau participative. Competiţia dintre partidele politice determină participarea lor la procesul de revizuire constituţională, iar a ţine cont de această realitate este fundamental. Tot la fel de esenţială şi de neevitat în perioada contemporană, este şi căutarea unor mijloace cât mai eficiente de a include direct cetăţeni, nu doar cât mai mulţi, ci cât mai diverşi, precum şi de a maximiza expertiza folosită, atât din mediul academic cât şi din societatea civilă. Şi nimeni nu crede că întotdeauna se poate obţine consensul. Însă un proces care a făcut toate încercările necesare pentru a obţine o cât mai mare incluziune şi reprezentativitate, foarte dificil de obţinut, are o mult mai mare legitimitate şi chiar rezistenţă în timp.

O altă poveste interesantă, ce aduce mai multe argumente şi idei despre cum se poate organiza tot acest proces, este cea de revizuire a Constituţiei în Irlanda, care se desfăşoară chiar în acest moment şi care a trecut neobservată de Forumul Constituţional român.

O imagine vizuală de ansamblu şi costurile organizării consultărilor pentru revizuirea Constituţiei din Islanda puteţi vedea aici.