• Adina Marincea , Raluca Toma

Din septembrie 2012 până în aprilie 2014, Comisia Europeană a organizat 51 de întâlniri cu cetățeni din statele membre. Cei care au aflat despre ele și au dorit să participe nu reprezintă neapărat societatea largă, ci mai degrabă segmentul de cetăţeni interesaţi de temele europene şi relativ pro-europeni. Cu toate acestea, dialogul are un dublu scop: acela de a-i expune pe comisarii europeni la o varietate de griji și priorități ale cetățenilor, şi de a le da posibilitatea cetăţenilor să îşi exprime opiniile şi să afle informații despre viziunea comisarilor privind prezentul și viitorul Uniunii. Iniţiativa dialogurilor este cu siguranţă una necesară, dar în ce măsură are ea un impact real asupra relaţiei dintre cetăţeni şi instituţiile europene? Articolul de faţă încearcă să răspundă la această întrebare plasând demersul CE în contextul mai amplu al problemelor de legitimate cu care se confruntă UE şi al strategiei de comunicare prin care instituţiile europene au încercat să se apropie de cetăţeni. Citiţi şi articolul dedicat dialogului cu cetăţenii din România.

51 de întâlniri cu cetățenii

  • În cei aproape 2 ani, au fost organizate 51 de Dialoguri cu Cetățenii, cel puțin câte unul în fiecare stat membru.
  • Au participat 22 de comisari europeni și, în numeroase cazuri, membri ai Parlamentului European și politicieni de la nivelul național și local.
  • Vice-președintele Comisiei a fost la 17 dezbateri din 15 țări.

Format:

  • Întâlnirile au fost difuzate live pe site-ul Comisiei și, în anumite cazuri, transmise în direct și de către televiziuni locale sau naționale.
  • Structura dezbaterii: scurtă introducere a moderatorului și, după caz, a politicienilor locali prezenți – concluzii prezentate de comisarul/comisarii invitați – întrebări din sală sau de pe platformele sociale, adresate reprezentantului Comisiei.
  • Formatul de tip întrebare– răspuns nu reprezintă atât un „dialog”, cât  mai degrabă un „interviu” cu cetățenii.
  • Unii moderatori au încurajat totodată publicul să prezinte propuneri și idei, nu numai întrebări.

Opiniile participanților:

La majoritatea Dialogurilor, participanții au răspuns prin intermediul unor aparate de vot la un set de întrebări. Acestea au reflectat preocupările liderilor Comisiei cu privire la deficitul democratic al UE și la potențialul unei uniuni mai apropiate de modelul federal. Dar în spiritul unui dialog real, aceste întrebări par induse şi dezvăluie un fals interes al Comisiei faţă de problemele reale şi substanţiale ale cetăţenilor europeni. Cu atât mai mult cu cât nu este încă limpede despre ce fel de model îşi doreşte Comisia să folosească la aceste întâlniri. Vorbim fie de un model deliberativ în care contează doar dialogul şi ideile, sau de unul agregativ în care se votează şi calculează voturile, ceea ce ar conduce la moduri diferite de evaluare atât a evenimentelor, cât şi a rezultatelor prezentate de Comisie. [1]

  • Susțineți ideea de aprofundare a uniunii politice? 74% DA

Conform unui Eurobarometru din Septembrie 2013, 44% dintre europeni sunt în favoarea evoluției către o federație de state naționale [2] .

  • Sunteți pentru alegerea directă a președintelui CE? 61% DA

În cadrul unui Eurobarometru efectuat în August 2013, 70% dintre respondenți au fost în favoarea alegerii directe a președintelui Comisiei [3] .

  • Considerați că vocea dumneavoastră este auzită în UE? 56% NU

Conform unui Eurobarometru din August 2013, 66% dintre dintre europeni consideră că vocea lor nu este auzită în UE [4] , iar doar 31% au încredere în instituțiile europene [5] .

  • Veți vota la alegerile europarlamentare? 87% DA.

Prezența la vot în 2009 a fost de 43%.

Impactul comunicat ulterior de Comisie arată cifre puţin credibile. E suficient să ne gândim la cum s-a desfăşurat dialogul cu cetăţenii în România ca să nu fim deplin încrezători în auto-evaluarea Comisiei care a anunţat că:

  • În medie 350 de cetățeni au participat la fiecare eveniment.
  • În total 16.000 de persoane au luat parte la dialoguri.
  • Peste 105.000 le-au urmărit pe webstream ori la televizor sau s-au implicat prin rețelele sociale.
  • Fiecare ediție a făcut subiectul a aproximativ 38 de articole sau reportaje.
  • Comisia estimează că materialele din presa scrisă sau media online au atins până la 43 de milioane de oameni, bazat pe tirajul ziarelor și popularitatea site-urilor.

Deși Comisia nu și-a asumat continuarea demersului, există indicii că are acest lucru în vedere. Concluzia raportului referitoare la dialoguri este că, deși perfectibile, reprezintă „un mod eficace de comunicare”, care ar trebui preluat de politicienii de la nivel național și local. Dintre participanți, 88% și-au exprimat dorința de a vedea mai multe dezbateri.

Dialogurile cu cetăţenii şi strategia de comunicare a comisiei

Dialogurile cu Cetățenii, un efort de comunicare printr-o metodă nouă pentru Comisia Europeană, s-au lansat în contextul nevoii percepute de liderii CE de a explica și motiva măsurile luate în urma crizei și de a obține sprijinul publicului pentru un demers de integrare mai profundă din punct de vedere economic și politic.

Primii paşi în acest sens au fost făcuţi în 2012, prin semnarea “Tratatului privind stabilitatea, coordonarea și guvernanța în cadrul Uniunii Economice și Monetare” (TSCG), tratat care punea bazele unei Uniuni Fiscale şi deschidea drumul către o Uniune Politică. Însă ratificarea tratatului a readus la suprafaţă discuţiile despre deficitul democratic al UE. Criza euro a deteriorat semnificativ optimismul cetăţenilor şi sprijinul lor pentru deciziile liderilor europeni, iar Tratatul Fiscal, perceput de opinia publică drept un pact al austerităţii, nu a fost primit fără reticenţă sau chiar proteste de europenii deja împovăraţi de deciziile guvernelor lor.

Inițiativa Dialogului cu Cetățenii a venit pe principiul „lecţiilor învăţate” de oficialii europeni din eşecurile de comunicare anterioare – respingerea Tratatului de la Maastricht în 1992 prin referendum de către Danemarca şi aprobarea cu numai 51% de voturi în Franţa, precum şi respingerea în 2005 de către votanţii francezi şi olandezi a Constituţiei Europene şi cea din referendumul Irlandez din 2008, privind Tratatul de la Lisabona, toate încercări de adâncire a integrării europene. „Nu”-ul repetat al cetăţenilor a fost primit de CE ca un duş rece care semnala că perioada consimţământului implicit luase sfârşit, fiind necesară mobilizarea europenilor şi câştigarea sprijinului lor în vederea demersurilor de integrare. „Lecţiile învăţate” de liderii europeni s-au concretizat într-o consolidare a politicii de comunicare a UE şi o aparentă schimbare de paradigmă, care a adus în prim plan ideea de dialog şi de sferă publică europeană. Aceste principii au stat la baza Inițiativei Dialogului cu Cetățenii, menită să faciliteze acceptarea Uniunii Fiscale şi perspectiva unei Uniuni Politice în rândul unei opinii publice din ce în ce mai reticente faţă de instituţiile europene şi de ideea de „mai multă integrare”.

„Trebuie să existe o dezbatere largă peste tot în Europa […] Vremurile integrării europene
prin consimțământul implicit al cetățenilor s-au terminat” [6]  – Preşedintele CE, José Manuel Barroso

Inițiativa Dialogului cu Cetățenii a fost, așadar, strâns legată de două idei: nevoia de reformă – care pentru liderii Comisiei ar însemna mai multă integrare – și imperativul de a „recâștiga” încrederea cetățenilor obișnuiți. Inclusiv promovarea evenimentelor în rândul publicului s-a axat pe faptul că „Europa se află la o răscruce” iar vocea cetățenilor trebuie auzită: 

„E vorba de Europa. E vorba de tine. Definim viitorul Europei cu tine, pentru tine
și pentru generațiile care vor urma” [7]  – Viviane Reding

Dialogurile cu cetăţenii – exerciţiu democratic sau de imagine?

Iniţiativa dialogurilor se numără printre puţinele eforturi ale Comisiei de a facilita comunicarea directă între comisarii europeni [8]  şi cetăţeni, într-un cadru autentic de dezbatere. Lansarea ei în 2012 nu este întâmplătoare, ţinând cont de faptul că în perioada 2009-2011 UE a pierdut mare parte din capitalul de încredere, şi aşa fragil. Mai mult, pe fundalul adâncirii crizei din Grecia, la finalul lui 2011 Eurobarometrele înregistrau un declin fără precedent al opiniei publice faţă de UE: sentimentul că UE se îndreaptă în direcţia greşită atingea un maxim istoric, se împuţinaseră drastic cei care încă mai aveau o părere pozitivă despre Uniune, iar încrederea în instituţiile europene – Comisia şi Parlamentul, ajunsese la cele mai scăzute niveluri din istoria Eurobarometrelor [9] . În acelaşi timp, s-au reaprins ambiţiile oficialilor europeni de adâncire a integrării, aceştia căzând de acord asupra pactului fiscal.

 

“Avem nevoie de mai multă Europă, avem nevoie nu doar de o uniune monetară, ci şi de o așa-numită uniune fiscală, cu alte cuvinte de mai multă politică bugetară în comun […] avem nevoie mai presus de toate de o uniune politică – care înseamnă că trebuie să dăm treptat competențe Europei și să-i dăm Europei control” [10]  – Angela Merkel

În contextul acestei divizări între opinia publică şi cea a elitelor europene, dialogurile cu cetăţenii apar ca un efort inovativ de restabilire a imaginii Comisiei şi o întoarcere la obiectivele formulate în politica de comunicare în perioada 2005-2007 şi ulterior puse la sertar. Iniţiativa este, fără îndoială, necesară şi bine-venită, este ea însă şi suficientă? Sunt dialogurile cu cetăţenii o încercare reală de apropiere de cetăţeni, sau mai degrabă o compensare pentru eforturile reînnoite ale elitelor europene de a “construi Europa în absenţa europenilor” [11] ?

Statisticile arată o “dezvrăjire” a europenilor faţă de UE, inclusiv în rândul celor mai recente state membre [12] . Pierderea legimităţii UE ţine în mare măsură de faptul că transferul continuu de putere de la guvernele naţionale către instituţiile europene a fost realizat fără o consultare şi comunicare adecvată cu cetăţenii. Comunicarea UE a făcut progrese semnificative în ultimii 15 ani, de la o politică a uşilor închise către una mai transparentă şi inclusivă, dar ea nu a reuşit să ţină pasul cu schimbările structurale din această perioadă. Discursul european este considerat în continuare prea tehnocratic, un meta-discurs [13]  incapabil să atragă atât cetăţenii, cât şi presa [14] .

Modul în care Comisia a abordat comunicarea cu cetăţenii în ultimii ani, dincolo de cifre şi obiective care arată bine pe hârtie, indică mai degrabă o intenţie de a construi un nou tip de consimţământ implicit în rândul unor cetăţeni neinformaţi [15] , decât una de apropiere prin dialog. Obiectivul declarat în 2006 şi 2007 de a construi o sferă publică europeană, axată pe dezbatere, a fost înlocuit în ultimii ani de o comunicare corporativă [16] , axată pe imagine. Rapoartele de activitate ale DG Communication [17] , obiectivele şi indicatorii stabiliţi sunt o măsură clară a modului în care Comisia priveşte comunicarea cu cetăţenii: câţi dintre ei au o imagine pozitivă despre UE, câţi se simt mai europeni după ce au participat la un eveniment sau proiect european, cât trafic au platformele de ştiri europene, câte producţii audio-video sau materiale multimedia au fost create, câte articole publicate sau broşuri distribuite [18] . Printre toate aceste instrumente de marketing, iniţiative precum Dialogurile cu Cetăţenii sau traininguri cu jurnalişti sunt doar note de subsol.

Privită singular, iniţiativa Dialogurilor cu Cetăţenii este lăudabilă şi promiţătoare. Privită în context, aceasta este insuficientă, şi pare mai degrabă un exerciţiu de imagine al Comisiei, un exerciţiu care nu reflectă real problemele cetăţenilor.


[1]  Goodin, Robert E. (2008). Innovating Democracy: Democratic Theory and Practice After the Deliberative Turn (Kindle Locations 176-181). Oxford University Press

[6] State of the Union 2012 Address Plenary session of the European Parliament/Strasbourg 12 September 2012 http://europa.eu/rapid/press-release_SPEECH-12-596_en.htm

[7] Message/statement by Viviane Reding for a promotional clip „Debate on the future of Europe”/”Citizen’s dialogue”, http://ec.europa.eu/avservices/video/player.cfm?ref=I074880

[8] În Comisia Europeană (CE) sunt 28 de membri, unul din fiecare ţară. Din 2014, ca urmare a Tratatului de la Lisabona, Preşedintele CE va fi ales de către Parlamentul European (PE) pe baza propunerii primite de la Consiliu, care trebuie să ia în considerare rezultatele alegerilor Europarlamentare. Odată ales, Preşedintele CE împreună cu Consiliul propune PE o listă de comisari, pe baza sugestiilor primite de la Statele Membre. Comisarii aleşi au un mandat de 5 ani şi se ocupă de anumite politici publice, Dacian Cioloş fiind comisarul român pe probleme de Agricultură şi dezvoltare rurală.

[11] Jean Monnet, apud Statham, P. (2007). “Journalists as Commentators on European Politics: Educators, Partisans or Ideologues?”. European Journal of Communication, 22(4), p. 462.

[12] Din 2013 indexul încrederii în Comisia Europeană a devenit negativ pentru prima oară în statele din afara zonei euro. http://ec.europa.eu/public_opinion/archives/eb/eb80/eb80_publ_en.pdf

[13] Mak, 2001, apud Brüggemann, M. (2005), “How the EU Constructs the European Public Sphere: Seven Strategies of Information Policy”. TranState Working Papers, 19. Bremen: Sfb 597 „Staatlichkeit im Wandel“, p. 16.

[14] Brüggemann, M. (2005), op. cit; Meyer, C. O. (1999), “Political Legitimacy and the Invisibility of Politics: Exploring the European Union’s Communication Deficit”. JCMS: Journal of Common Market Studies, 37(4), 617–639.

[15] Trenz, H. J. (2007), “«Quo vadis Europe?» Quality newspapers struggling for European unity”. In Fossum, J. E. & Schlesinger, P. (Eds.). The European Union and the Public Sphere: A Communicative Space in the Making?. London: Routledge, p. 108.