• Borbála Kovács ,

Citește și prima parte a analizei: Obiectivele implicite ale concediului plătit pentru creșterea copilului în ultimii 10 ani: de la dezactivare la activare.

III. Concediul pentru creșterea copilului: augmentarea siguranței sociale în detrimentul veniturilor

În ciuda faptului că această politică familială are nu doar scopuri pronataliste, mai ales în rândul populației ocupate, dar și de control al forței de muncă, argumentul acestei secțiuni este că există cel puțin trei motive pentru care concediul plătit pentru creșterea copilului ar trebui considerat în primul rând o modalitate de îmbunătățire a siguranței sociale a familiilor cu copii mici eligibile, mai ales în perioada 2006 (cu intrarea în vigoare a OU 148/2005) și 2012.

În ciuda erodării valorii indemnizației (vezi Figura1 de mai sus), politica aceasta înseamnă, practic, un venit regulat timp de aproape doi ani (în 2011 concediul de doi ani a fost ales de 97,3% dintre părinți), asigurare medicală subvenționată pentru părintele solicitant, garanția locului de muncă la întoarcerea din concediu și timp dedicat exclusiv responsabilităților părintești. Pentru părinții pentru care cuantumul indemnizației și/sau absența de la locul de muncă nu reprezintă o penalizare pe termen mediu și lung – majoritatea beneficiarilor – această politică socială contribuie la siguranța socială a familiilor cu copii mici tocmai datorită predictibilității unui venit pe o piață de muncă volatilă și în contractare, precum și datorită predictibilității și continuității celui mai dezirabil aranjament de îngrijire în primii ani de viață, cel părintesc (în speță cel matern). Iată de ce.

  1. Preferința pentru concediu, nu salariu și stimulent

În primul rând, în perioada 2008-2012 a crescut atractivitatea concediului plătit în rândul familiilor care au avut un copil în detrimentul reîntoarcerii la locul de muncă, cu stimulentul aferent de 100 RON/lună, o inversare a trendului față de 2006-2008, o perioadă de creștere economică [i]  (vezi Graficul 2 mai sus). În ipoteza că perioada concediului plătit este percepută ca o sursă de siguranță socială spre deosebire de participarea pe piața muncii mai ales când copiii sunt mici, preferința crescândă pentru siguranță financiară prin concediul plătit (deși cu un venit mai redus) și evitarea participării pe piața muncii pentru venituri mai ridicate pare să sugereze evitarea de risc social și augmentarea siguranței sociale tocmai prin această politică. În al doilea rând, ipoteza pare plauzibilă și datorită faptului că – după cum spuneam – 97,3% dintre beneficiarii concediului au optat pentru cel de până la doi ani în 2011 în ciuda opțiunii mai scurte, cu bonus de reinserție generos. În al treilea rând, ipoteza pare să fie susținută și de profilul beneficiarilor, în general cu venituri sub și cu mult sub salariul mediu net pe economie. După cum am indicat și mai devreme, majoritatea părinților primeau în 2011 indemnizația minimă, chiar dacă aceasta ajunsese în timp să fie 41,5% din salariul mediu net. Pentru acești părinți, un venit minim, dar regulat aproape doi ani pare să fi fost preferabil unei slujbe prost plătite și cine știe cât de sigure.

  1. Ponderea taților în concediu mână-n mână cu rate mai ridicate de sărăcie

Un al doilea argument este corelația dintre numărul taților în concediu și gradul de sărăcie în unitatea administrativ-teritorială de reședință. Date dezagregate pe regiuni de dezvoltare indică faptul că în regiunile cu rate mai ridicate de sărăcie absolută [ii]  numărul taților în concediu a fost (și probabil rămâne) mai ridicat (vezi Figura 3).

Figura 3. Rata sărăciei absolute la nivel de regiune de dezvoltare și ponderea taților beneficiari ai concediului plătit de creștere a copilului / stimulentului, 2011.

grafic3

Sursa: Indicatori de incluziune socială, Ministerul Muncii (vezi http://www.mmuncii.ro/j3/index.php/ro/familie/politici-familiale-incluziune-si-asistenta-sociala/755-incluziune-sociala-date-statistice, accesat în 5 octombrie 2013).

Regiunile cu anomalii, sud și vest, unde ponderea taților în concediu sau cu stimulent este atipic de mare, sunt cele în care rata sărăciei absolute a crescut observabil între 2009 și 2011, deci zonele cele mai afectate de recesiunea economică.

În plus, este interesant de observat și faptul că deși ponderea nașterilor în urban a depășit cea a nașterilor în rural în 2004 [iii] , ponderea beneficiarilor bărbați ai concediului plătit și stimulentului a fost sistematic mai mare în zonele rurale în 2009 și 2011, deci în contexte economice nefavorabile (regiunile sud și vest sunt și din acest punct de vedere atipice). Motivul pentru acest fenomen este faptul că în zone economic dezavantajate ponderea cuplurilor tinere cu două venituri este mai mică. Aici bărbații tind să fie cei activi, ceea ce înseamnă că în familiile cu un singur venit tații vor fi cei cu locuri de muncă, nu mamele. Veniturile sunt, și ele, mai mici față de mediile județene sau naționale. Toate acestea fac ca numărul taților în rândul părinților eligibili pentru concediul plătit să fie mai ridicat în regiunile defavorizate. În plus, deși valorile indemnizației minime și medii rămân (cu mult) sub nivelul venitului mediu net lunar, aceasta a depășit, până în 2014, venitul minim net (vezi Figura 1 de mai sus). Indemnizația a fost, așadar, o sursă mai predictibilă de venit și deci o sursă de siguranță socială preferabilă participării pe piața muncii în condiții de criză, în economii locale deprimate, în speță pentru părinții cu venituri scăzute.

Odată cu erodarea indemnizației minime, sub valoarea venitului minim net pe economie, ne așteptăm ca numărul părinților cu venituri scăzute care reintră pe piața muncii mai repede decât cei aproape doi ani ai copilului să crească.

  1. Creșterea preferinței pentru concediul plătit în rândul familiilor cu copii sub doi ani în perioada recesiunii

În al treilea rând, rata de acoperire a concediului plătit pentru creșterea copilului a crescut între 2008-2011. În 2007-2008 numărul nașterilor în rândul mamelor ocupate a fost 207.129 [iv] , ceea ce înseamnă că în 2008, teoretic, cca. 207.129 de mame ar fi putut beneficia de prevederile OU 148/2005. În ciuda acestui fapt, media lunară a beneficiarilor în 2008 a fost doar 196.998, o rată de acoperire a indemnizației și stimulentului de 95,1%. În 2010 aceasta a crescut la 97%, iar în 2011 rata de acoperire a indemnizației și stimulentului a fost 105,2%, ceea ce înseamnă că în plus față de mamele eligibile a crescut și numărul taților (în familii cu un singur venit) care au optat pentru concediul plătit sau au solicitat stimulentul.

Figura 4. Evoluția, față de 2008 (ca procente), a numărului nașterilor, al beneficiarilor indemnizației de creștere a copilului și al stimulentului / bonusului de reinserție în baza OU 148/2005 și OU 111/2010.

grafic4

Datele pentru 2009 se referă la primele nouă luni ale anului. Datele pentru 2012 se referă la primul semestru al anului. Datele disponibile pentru 2013 nu diferențiază între beneficiari de indemnizație și beneficiari de bonus de reinserție, așadar au fost omise. Surse: Eurostat; rapoarte ale Ministerului Muncii și calcule proprii, date INSSE-TEMPO.

Și creșterea ratei de acoperire a prevederilor OU 148/2005 și OU 111/2010 între 2008-2011 pare să indice preferința părinților pentru ieșirea temporară de pe piața muncii în detrimentul reîntoarcerii rapide la job după naștere. Așadar, concediul plătit pentru creșterea copilului contribuie, indubitabil, la percepția siguranței sociale în rândul familiilor cărora li se naște un copil în România acum. Deși rata de acoperire a indemnizației a revenit după 2012 la cea din 2008 (vezi suprapunerea liniei albastre cu cea roșie), faptul că a crescut în plus numărul beneficiarilor bonusului de reinserție arată că, per ansamblu, rata de acoperire a acestei politici familiale a crescut fără subminarea preferinței majorității părinților pentru concediu.

Concluzie

Implicația majoră a acestei analize este că, în contextul condițiilor de muncă din România, concediul plătit pentru creșterea copilului nu pare să fie perceput în rândul părinților eligibili ca o facilitate pentru a avea familii mai mari. Numărul copiilor a scăzut de la 222.388 în 2009 (maxima din perioada 2006-2015) la 183.785 în 2014 [v] . Cu alte cuvinte, obiectivul pronatalist al politicii nu pare să fi fost atins per ansamblu, însă în absența unor proiecții care să ne spună cum ar fi scăzut natalitatea în lipsa acestor prevederi nu putem concluziona cu certitudine lipsa completă a efectului.

Nu putem spune nici că această politică familială a dus la reducerea abandonului, mai ales în condițiile în care în România doar cca. 50% din părinții cu copii sub doi ani au acces la concediul plătit sau bonusul de reinserție conform prevederilor [vi] . Bănuim că jumătatea dintre părinți care nu au acces la prevederile acestei politici familiale sunt familiile cele mai sărace, adică exact cele mai expuse nașterilor nedorite și abandonului. Condițiile de eligibilitate fac ca această politică să nu se fi adresat familiilor cu risc de abandon niciodată, deci acest obiectiv pare să fi fost „mort în fașă”.

Ceea ce putem spune cu certitudine, însă, este că acest concediu plătit și alternativa stimulentului par să fi fost gândite astfel încât să contribuie ba la descurajarea participării pe piața muncii (în anii de creștere economică), ba la încurajarea acesteia în rândul părinților cu copii sub doi ani (odată cu recesiunea). În al doilea rând, acest concediu plătit pare să funcționeze pentru majoritatea părinților eligibili în primul rând ca o modalitate de augmentare a siguranței veniturilor în primii ani de viață ai copiilor prin ieșirea de pe piața muncii. Cu alte cuvinte, concediul plătit este în primul rând o formulă de protecție socială prin garantarea unui venit regulat (deși din ce în ce mai mic) și, cel puțin nominal, a locului de muncă după concediu.

Dacă indemnizația minimă nu va fi majorată și se va eroda în continuare, fiind deja sub valoarea venitului minim net pe economie, mă tem că această politică familială va deveni pur și simplu anti-natalistă.

 


[i] În urma intrării în vigoarea OU 111/2010 care a introdus stimulentul de inserție de 500 lei/lună, numărul beneficiarilor acestei OU a crescut de la 1.566/lună în 2011 la 8.311/lună în prima jumătate a anului 2012). Date publicate de Ministerul Muncii, accesate în 10 octombrie 2012 la www.mmuncii.ro.

[ii] Ministerul Muncii măsoară sărăcia absolută ca numărul persoanelor care nu-și pot permite un coș minim de bunuri pentru consum. Pragul sărăciei absolute (limita sub care o persoană era considerată ca fiind săracă absolut) în 2011 era 288 lei. Vezi Ministerul Muncii, Familiei, Protecției sociale și persoanelor vârstnice (2012) „Analiza datelor statistice privind indicatorii de  incluziune socială din anul 2011”. Accesat în 2 octombrie 2013 la <http://www.mmuncii.ro/j3/images/Documente/Familie/2013-Analiza_ind_incluz_2011.pdf>.

[iii] Ghețău, V. (2012) „Politici de creștere demografică: cum a balansat natalitatea către femeile salariate și instruite. România și politicile familiale europene”. Accesat în 1 octombrie 2013 la <http://cursdeguvernare.ro/politici-de-crestere-demografica-evaluarea-masurii-care-a-balansat-natalitatea-catre-femeile-salariate-si-instruite-cum-sta-romania-fata-de-politicile-familiale-europene.html>.

[iv] Date Eurostat. Vezi Nașteri vii după statusul de activitate al mamei (Live births by mother’s age at last birthday and activity status) în Bază de date >Populație>Demografie>Demografie – date naționale>Fertilitate (Database > Demography > Demography – national data > Fertility). Accesatîn 5 octombrie 2013 la <http://epp.eurostat.ec.europa.eu/portal/page/portal/population/data/database>.

[v] Date INSEE-Tempo / Eurostat.

[vi] Pentru a ilustra, vezi datele calculate pentru ianuarie 2013: numărul nașterilor în baza cărora s-ar putea solicita concediul plătit / bonusul de reinserție: 348.644. Indemnizații (170.204) și bonusuri plătite (aprox. 10.000) în ianuarie 2013 au fost 180.200, așadar 348.644 – 180.205 = 168.440 (cca. 48%) părinți cu copii sub doi ani fără acces la concediu plătit sau bonus.