• Georgiana Runceanu

România intenționează să reducă numărul de persoane aflate în situație de risc de sărăcie și excluziune socială cu 580,000 până în 2020 [i]  conform țintelor stabilite de Planul Național pentru Reformă în cadrul strategiei Europa 2020 [ii] . Atingerea acestui scop presupune ridicarea veniturilor celor 580,000 de persoane deasupra pragului de sărăcie relativă, stabilit la 600,4 RON/lună pentru 2014 [iii] . Ceea ce ne interesează este dacă acest demers reprezintă premisele incluziunii sociale veritabile și ale echității sau ar însemna doar un artificiu matematic de cosmetizare a statisticilor legate de excluziune socială și sărăcie. Prin urmare, acest text este o analiză a legăturii dintre sărăcie și inegalitate, arătând felul în care un grad mare de inegalitate socială influențează diferite aspecte ale sărăciei.

Deși sărăcia și inegalitatea sunt fenomene interconectate, modalitatea de calcul a ratei sărăciei relative nu ne spune nimic despre gradul de inegalitate a veniturilor [iv] . După cum am văzut într-o analiză precedentă, pragul sărăciei relative se stabilește în funcție de mediana veniturilor realizate: se ordonează crescător veniturile fiecărui individ, iar valoarea care se află la mijlocul distribuției este mediana veniturilor, iar rata sărăciei relative se calculează ca fiind 60% din această valoare mediană. În 2014 mediana veniturilor era 1001 RON/lună net, pragul sărăciei fiind 600,4 RON/lună. Inegalitatea socială este mult mai vastă dacă luăm în calcul veniturile întregii societăți, ea măsurând diferența dintre veniturile cele mai ridicate și veniturile cele mai scăzute într-o societate.

În principiu inegalitatea face ca un procent redus din populație să dețină majoritatea resurselor financiare din acea societate în timp ce majoritatea împarte resursele rămase. Acest lucru influențează apariția fenomenului de sărăcie deoarece o parte din această majoritate ajunge în situația în care deține resurse insuficiente supraviețuirii sau supraviețuiește cu necesități de bază nesatisfăcute [v] . Așadar, într-o societate cu acces limitat la resurse, cum este societatea noastră [vi] , inegalitatea socială este unul dintre factorii care stau la baza diverselor forme de sărăcie [vii] .

Teoriile economice moderne susțin ideea conform căreia inegalitatea de venituri are un impact negativ și asupra dezvoltării economice [viii] . Mai mult, inegalitatea este strâns corelată cu o serie de indicatori sociali, cum ar fi starea generală de sănătate [ix] , nivelul de educație, bunăstarea copiilor [x]  etc. Se înțelege faptul că pe măsură ce inegalitatea de venituri crește, apar diferite probleme sociale asociate, cum ar fi scăderea speranței de viață [xi] , scăderea bunăstării în rândul copiilor (și al populației în general), care la rândul său duce la scăderea performanței educaționale sau chiar abandon școlar. Așadar, inegalitatea socială duce la perpetuarea unui cerc vicios care împiedică nu numai reducerea sărăciei, dar și dezvoltarea economică.

Cât despre măsurarea statistică a inegalității, cel mai des întâlnit indicator prin care se caracterizează inegalitatea distribuirii veniturilor între membrii societății [xii]  este coeficientul Gini. Acesta măsoară inegalitatea în unități procentuale unde 0 (0%) reprezintă egalitatea perfectă (fiecare individ are exact același venit), iar 1 (100%), inegalitatea perfectă (un singur individ deține toate veniturile din societate, iar restul nu dețin nimic). Pentru a explica modalitatea prin care acest indicator este calculat în termenii cei mai simpli, se presupune o situație ipotetică de societate compusă pe două niveluri de venit [xiii] . Indicele Gini este calculat ca diferența dintre proporția grupului cel mai bogat din populație și proporția din venituri pe care acesta o câștigă din veniturile totale din societatea respectivă [xiv] . Să zicem că grupul cel mai bogat reprezintă 20% din populație, iar acest grup deține 50% din totalul veniturilor. În acest caz, se scade proporția grupului cel mai bogat, 20% din proporția venitului pe care acesta îl câștigă, 50%, în consecință, indicele Gini este de 30%. O societate relativ egalitară cum ar fi Suedia tinde spre un indice Gini de aproximativ 24% [xv] , în timp ce în societățile puternic inegale acesta poate ajunge la65%, după cum este de pildă cazul Africii de Sud [xvi] .

În graficul de mai jos este prezentat coeficientul Gini pentru perioada 2005-2014, calculat în funcție de veniturile realizate, de către Eurostat. Linia albastră reprezintă indicele Gini al României, linia portocalie al Bulgariei, linia verde al Suediei, iar linia roșie reprezintă indicele Gini pentru media  celor 27 de state europene. Se observă o evoluție relativ stabilă a inegalității la nivelul Uniunii Europene, la aproximativ 30%, și pentru Suedia la 24%. Inegalitatea în România crește substanțial până în 2007, urcând până la 38%, apoi scade treptat până în 2010, ajungând la 34%, după care intră într-o nouă perioadă de creștere ușoară (34,7% în 2014). Din 2010, inegalitatea în România este depășită doar de cea din Bulgaria. De remarcat este că pe întreaga perioadă cuprinsă în grafic inegalitatea este semnificativ mai ridicată în România comparativ cu media europeană, deși în 2005 nivelul era asemănător. Prin urmare, apar cu atât mai importante măsurile de atenuare a inegalității pentru a susține în cele din urmă reducerea sărăciei din rândul populației.

Figura 1.

graph11

Un alt indicator al inegalității, din nou prin prisma veniturilor, este raportul dintre veniturile quintilei [xvii]  superioare de venit și veniturile quintilei inferioare de venit. Acest raport ne arată de câte ori mai mult câștigă cincimea cea mai bogată din societate față de cea mai săracă cincime a populației. Graficul de mai jos cuprinde aceleași state alături de media celor 27 de state europenepe aceeași perioadă de timp. În medie în Uniunea Europeană cei mai bogați 20% din populație câștigă de 5 ori mai mult decât cei mai săraci 20%, iar acest fapt este susținut de-a lungul timpului. România, reprezentată prin culoarea albastră, se află deasupra acestui nivel începând cu anul 2006. În perioada analizată (2005-2014) în țara noastră cei mai bogați 20% au câștigat în medie de 6,4 ori mai mult decât cei mai săraci 20%, similar cu Bulgaria (6 ori), în timp ce în Suedia cei bogați câștigă doar de 3,6 ori mai mult decât cei săraci. În 2014 acest raport a atins în România nivelul de 7.2, fiind depășit doar de nivelul din 2007 (7.8).

Figura 2.

graph21

Inegalitatea economică necesită investigații amănunțite cu privire atât la cauzele, cât și la posibilele metode de atenuare a acesteia. Analizele de inegalitate socială și combaterea acesteia indică printre altele sistemul de taxare și instrumente de politici pentru redistribuire, promovarea dezvoltării economice și cea a mobilității sociale [xviii] . Or niciunul dintre cele cinci obiective stabilite pentru 2020 în Planul Național de Reformă [xix]  nu reprezintă o măsură potențială de reducere a inegalității sociale. Aceste cinci obiective se referă, cum am spus, la reducerea numărului de indivizi cu venituri sub pragul sărăciei relative, precum și ocuparea forței de muncă, alocarea de fonduri pentru cercetare și dezvoltare, obiective legate de schimbarea climatică și educație, însă cu accent pe învățământul superior.

Deși reducerea numărului de persoane sărace relativ ar reduce într-o anumită măsură inegalitatea de venituri, din păcate planul nu stabilește pentru cât timp ar rămâne veniturile acestor persoane deasupra pragului de sărăcie; dacă vorbim de persoane aflate imediat sub pragul sărăciei sau de persoane aflate în sărăcie de profunzimi diferite; sau dacă instrumentele de reducere a numărului de indivizi săraci sunt sustenabile financiar și fiscal pe termen mediu și lung. Prin urmare, rămânem cu niște indicatori care ne povestesc despre inegalitate și sărăcie, dar fără măsuri reale de ridicare a nivelului de trai pentru cei care trăiesc în sărăcie.

Citește și introducerea în tema sărăciei în România sau află despre cum se evaluează rata sărăciei, cum arată sărăcia în România, sau despre politici sociale pentru combaterea acesteia.

 


[i] REZULTATELE ANALIZEI DOCUMENTARE Sectorul INCLUZIUNE SOCIALĂ ŞI COMBATEREA SĂRĂCIEI, Mai 2013, p. 3.

[ii] Obiectivele Europa 2020. Accesat în 02.04.2015 de pe: http://ec.europa.eu/europe2020/europe-2020-in-a-nutshell/targets/index_ro.htm.

[iii] Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, Setul național de indicatori de incluziune socială corespunzători pentru anul 2014, p. 34. Disponibil la cerere.

[iv] Motivul pentru care această metodă nu oferă informații suficiente cu privire la inegalitatea socială este faptul că mediana nu ține cont de diferențele dintre venituri. Spre exemplu, să zicem că avem o societate compusă din trei indivizi: primul are un venit lunar de 300 RON, cel de-al doilea de 550 RON iar cel de-al treilea de 700 RON. Mediana veniturilor (venitul individului de la mijlocul șirului) este 550 RON. Însă distribuția veniturilor poate arăta și în felul următor: primul individ are un venit lunar de 300 RON, cel de-al doilea de 550 RON, iar ultimul de 1800 RON. Mediana veniturilor rămâne tot 550 RON pentru că este suma care împarte șirul (de trei venituri) în două, însă diferența față de prima distribuție este că ultimul individ are venituri disproporționat de mari față de cel cu venitul cel mai mic. Prin urmare, inegalitatea este mare în al doilea caz comparativ cu primul, deși mediana nu înregistrează această diferență, fiind aceeași în ambele cazuri. Ca urmare, rata sărăciei stabilită la 60% din mediană va rămâne aceeași pentru amândouă situațiile ilustrative descrise mai sus, fără a lua în calcul inegalitățile de venituri dintre indivizii din distribuție.

[v] Țâra, S. (2013). Inegalități sociale și sărăcie în România actual. Economie teoretică şi aplicată Volumul XX, No. 2(579), pp. 108-123.

[vi] Toate societățile au acces limitat la resurse, de alftel, pentru că resursele naturale sunt in sinea lor finite.

[vii] Chiar dacă inegalitatea socială nu duce la sărăcie în orice circumstanță datorită intervențiilor sociale redistributive.

[viii] Persson, T., Tabellini, G. (1991). IsInequalityHarmful for Growth? TheoryandEvidence. NBER WorkingPaper No. 3599; Alesina, A.F., Perotti, R. (1993). Income Distribution, Political Instability, and Investment. NBER WorkingPaper No. w4486; Keefer, P., Knack, S. (2000). Polarization, politicsandpropertyrights: Linksbetweeninequalityandgrowth. The World Bank.

[ix] Lynch, W. J. et al. (2004). IsIncomeInequality a Determinant of PopulationHealth? Part 1. A Systematic Review. MilbankQuarterly.

[x] Wilkinson, R., Pickett, K. (2009). The spirit level.

[xi] Deaton, A. (2006). Global patterns of incomeandhealth: facts, interpretations, andpolicies.

[xii] Institutul Naţional de Statistică, (2009). SISTEMUL INDICATORILOR DE INCLUZIUNE SOCIALĂ.

[xiii]  Nivelurile de venit corespunzătoare fiecărei proporții de populație vor fi reprezentate grafic prin Curva Lorenz. Această reprezentare grafică creează o linie de 45 de grade reprezentând situația ipotetică de egalitate perfectă. Indicele Gini va fi diferența dintre această linie ipotetică și linia creată de distribuția veniturilor din societatea respectivă.

[xiv] Haughton, J., Khandker, R.S. (2009). Handbook on PovertyandInequality, World Bank.

[xv] Recuperat pe 02.04.2015 de pe: http://ec.europa.eu/eurostat/tgm/table.do?tab=table&language=en&pcode=tessi190.

[xvi] Accesat pe 02.04.2015 de pe: http://data.worldbank.org/indicator/SI.POV.GINI.

[xvii] Populația totală a unei țări este împărțită în 5 grupe egale numeric în funcție de venituri (în ordine crescătoare), fiecare grupă reprezentând 20% (o quintilă) a întregii populații în funcție de venituri.

[xviii] Mobilitatea socială se referă la posibilitatea indivizilor şi grupurilor sociale de a se deplasa între diferite poziții socio-economice.

[xix] Accesat pe 02.04.2015 de pe: http://ec.europa.eu/europe2020/europe-2020-in-a-nutshell/targets/index_ro.htm.