Am văzut în analiza anterioară cum definește și calculează statul român sărăcia, și-anume cea relativă și cea absolută. Sărăcia relativă este cunoscută și sub denumirea de „risc de sărăcie” și este calculată în funcție de distribuția veniturilor întregii populații, prin urmare se schimbă constant în raport cu dinamica distribuției veniturilor. Sărăcia relativă poate fi doar redusă sau atenuată deoarece vor fi mereu oameni cu venituri mai mici decât ale altora. Sărăcia absolută însă este raportată la un prag fix care stabilește costul unui coș minim de bunuri și servicii definite ca satisfăcând necesitățile de bază ale unei persoane care trăiește în România. Fiind raportată la un nivel de subzistență, sărăcia absolută poate fi și trebuie să fie eradicată. Textul de față analizează adâncimea sărăciei absolute, așadar se referă exclusiv la sărăcia absolută. Plecăm de la ideea că știm prea puțin despre cei care trăiesc în sărăcie și prin urmare, o mai mare importanță trebuie acordată acestui fenomen. Ne interesează ce înseamnă în termeni reali faptul că 4,3% din populația României trăiește în sărăcie absolută[i] și ce instrumente folosește statul pentru a monitoriza acest fenomen.

Traiul sub limita sărăciei absolute înseamnă lipsa resurselor materiale necesare satisfacerii nevoilor de bază. Vorbim despre lipsa unei locuințe adecvate, a hranei zilnice necesare, a îmbrăcăminții corespunzătoare, la care se adaugă alte lipsuri de duc la degradare totală a condițiilor de trai. Sărăcia nu înseamnă doar privări grave de bunuri și servicii necesare subzistenței, ci și un risc crescut de perpetuare a sărăciei datorită lipsei resurselor necesare pentru educație, pentru medicamente și îngrijire corespunzătoare în caz de îmbolnăvire sau chiar pierderea sursei de venit datorită îmbolnăvirii. Lista riscurilor poate continua.

Știm că aproximativ 900.000 locuitori au cheltuit mai puțin de 307,3 RON/lună pe persoană în 2013. Ceea ce nu știm însă este cu cât mai puțin de 307,3 RON/lună au consumat acești locuitori și mai ales câți dintre ei au cheltuit foarte aproape de 0 RON/lună. Indicatorii statistici care investighează disparitățile din interiorul categoriei de persoane sărace ne pot spune care este diferența dintre consumul real al populației sărace și pragul sărăciei. Mai precis, ne informează cu privire la dinamica de consum a populației sărace și inegalitatea dintre persoanele sărace.

Statul român folosește un singur indicator de estimare a situației din interiorul sărăciei: deficitul mediu relativ de consum al populației sărace. Acest indicator calculează o medie a cheltuielilor populației sărace pe care o raportează la pragul sărăciei absolute, indicând diferența dintre prag și această medie de cheltuieli. Ceea ce ne spune acest indicator este sporul de venit[ii] (în procente) pe care ar trebui să îl obțină persoanele sărace pentru a se situa la nivelul pragului[iii]. Spre exemplu, dacă avem doar două persoane sărace în România și una cheltuie 150 RON pe lună, iar cealaltă 300 RON pe lună, deficitul mediu prezentat calculează media dintre lipsa de la 150 de lei la 307,3 (157 lei) și cea de la 300 lei la 307,3 (7 lei), în acest exemplu un deficit mediu de 82 lei/persoană, adică un deficit mediu de consum de 26,7% raportat la pragul sărăciei de 307,3 RON/lună. De reținut este faptul că acest spor pe venit nu se aplică individual, ci reprezintă o medie pentru toți cei săraci, ceea ce înseamnă că nu reflectă inegalitatea dintre cei săraci.

Deficitul mediu relativ de consum al populației sărace oscilează între 17-18% în raport cu pragul sărăciei absolute începând din 2008. Cu alte cuvinte, cei care trăiesc sub pragul sărăciei absolute (în 2013 cu sub 307,3 lei/lună de persoană) necesită un spor de venit în medie de 17-18% la cheltuielile lor reale pentru a ajunge la nivelul de subzistență stabilit de pragul sărăciei absolute. Altfel spus, în medie persoanele sărace din România cheltuie în jur de 255 lei pe adult pe lună, ceea ce nu ajunge pentru satisfacerea nevoilor de bază.

Ceea ce nu ne spune acest indicator este câtă inegalitate există în rândul săracilor, cât de aproape de 0 sunt cheltuielile celor mai săraci din societate sau ce proporție reprezintă acești cei mai săraci membri ai societății din totalul populației sărace. Cu alte cuvinte, deficitul mediu relativ de consum nu poate distinge între situația (1), în care avem două persoane sărace în România, una cheltuind 227 lei/lună, cealaltă 223 lei/lună, deficitul mediu fiind media între deficitul de 80 lei al primei persoane și 84 lei al celei de-al doilea persoane, adică un deficit mediu de 82 lei/persoană pe lună, și exemplul anterior, (2) când o persoană cheltuie doar 150 lei/lună, cealaltă însă dublul, adică 300 lei/lună. Cu alte cuvinte, deficitul mediu nu poate să ne spună nimic despre diferențele de cheltuieli în rândul celor săraci.

Se poate observa din graficul de mai jos că acest deficit nu a fost redus semnificativ de-a lungul anilor și mai ales din anul 2008 variază între aceiași parametri, indicând lipsa instrumentelor de ameliorare a profunzimii sărăciei în România.

brief-2-deficitul-mediu

Din păcate, deși este un indicator prețios, nu este folosit corespunzător în România: ca bază a unei politici sociale îndreptată către cei mai săraci din rândul populației. Monitorizarea politicilor sociale rămâne la un nivel superficial, bazată exclusiv pe indicatorul de rată a sărăciei absolute după cum este prezentat în rapoartele Ministerului Muncii și Protecției Sociale privind incluziunea socială. Acest lucru ridică întrebarea eficienței transferurilor sociale, mai ales având în vedere faptul că pragul de sărăcie absolută se rezumă la costul minim necesar pentru subzistență definit de stat, dar problematic și acesta. Se înțelege faptul că statul român îi tratează pe toți cei săraci cu superficialitate, nefiind interesat de diferențe substanțiale care pot exista în cadrul grupului de persoane sărace, deși acest indicator ar putea ajuta la design-ul politicilor sociale menite să elimine sărăcia absolută.

Citește și introducerea în tema sărăciei în România sau află despre cum se evaluează rata sărăciei, despre politici sociale pentru combaterea acesteia sau despre inegalitate și cum afectează aceasta sărăcia.

 


[i] Aferent anului 2013.

[ii] Sărăcia absolută se calculează în funcție de cheltuieli, nu venituri realizate.

[iii] Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, Indicatori de incluziune socială calculați de M.M.F.P.S.P.V. corespunzători perioadei 2004 – 2013, p. 4. Recuperat pe 21.01.2015 de pe: http://www.mmuncii.ro/j33/images/Documente/Familie/DGAS/2015/MMFPSPV_2013-Indicatori-incluziune.pdf.

Bodea Roxana

5 Comments

Leave a Comment

Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
×
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
FIŞIERE COOKIE NECESARE
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
Afisează modulele cookie necesare
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
Afisează modulele cookie necesare
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
Afisează modulele cookie necesare
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră.