• Mihail Chiru

Propunerea de reducere a numărului de parlamentari la 300 reprezintă deja o binecunoscută mantră a președintelui Traian Băsescu. Această analiză prezintă principalele motivele pentru care este foarte probabil ca reducerea să nu producă efectele scontate de Traian Băsescu și subliniază nevoia de a evita populismul și de a discuta cu argumente corecte logic și factual.

Vom examina aici patru argumente pentru reducerea numărului de parlamentari care au putut  fi identificate în declarațiile de presă[i] și în aparițiile mediatice[ii] ale lui Traian Băsescu, care se referă la îmbunătățirea procesului de selecție, reducerea corupției, reducerea clientelismului și limitarea costurilor.

Argumentul calității procesului de selecție: „Când vor avea de ales doar pentru 300 de locuri, vor fi mult mai grijulii cu cei pe care îi susţin în alegerile legislative.” „… fiind mic numărul de parlamentari, poate partidele vor fi mult mai responsabile în ce pun pe listă.”

Din declarațiile ulterioare, o parte dintre ele citate mai jos, înțelegem că Traian Băsescu crede că dat fiind numărul mai redus de mandate, partidele nu vor mai promova politicieni corupți și/ sau incompetenți.

Deși literatura empirică dedicată proceselor de selecție a elitelor parlamentare din state democratice s-a dezvoltat extrem de mult în ultimele trei decenii[iii], nici unul dintre aceste studii academice nu documentează existența unei legături între numărul de mandate de alocat și calitatea recrutării legislative.

În Romania, opusul este  mai degrabă de așteptat. Indiferent de numărul de mandate sau de sistemul electoral, partidele dispun de un număr de locuri relativ sigure pentru care nominalizarea echivalează cu alegerea. Iar în România, averea candidaților s-a dovedit un predictor statistic extrem de puternic pentru un loc  eligibil pe listă, în cazul alegerilor euro-parlamentare[iv] și pentru un colegiu sigur în cazul scrutinului pentru Parlamentul național[v]. Așadar, este extrem de probabil că o reducere a numărului mandatelor nu îi va afecta pe cei pe care Băsescu îi are în vedere declarativ, ci pe politicienii mai lipsiți de resurse financiare și de relații și influență în partid. Este exact acelaşi tip de „wishful thinking”, situat între autoiluzionare și mistificare,  propagat de politicieni şi în momentul renunţării la sistemul de vot pe liste în favoarea colegiilor uninominale. Ni se spune că o reformă instituţională singulară va schimba peste noapte calitatea aleşilor.

Argumentul reducerii corupției: „mai puțini politicieni de rang înalt care fac trafic de influență”; „…riscul de trafic de influență este mai mic dacă de la 471 de parlamentari vor fi maxim 300.”

Dacă prin trafic de influență se  înțelege primirea de avantaje materiale sau de altă natură pentru susţinerea unui act legislativ, argumentul numărului redus ca barieră a traficului de influenţă contrazice flagrant logica acțiunii colective. Cu cât un parlament este mai mare, cu atât minoritatea simplă care trebuie convinsă pentru ca inițiativa sau amendamentul legislativ să fie adoptat este mai mare. Ceea ce face procesul de negociere individuală între parlamentari, „log-rolling” – cum îl numesc cercetătorii Congresului American – să  aibă semnificativ mai puține șanse de succes. Altfel spus, dacă sunt mai puţini parlamentari, e nevoie de mai puţine voturi de „cumpărat” pentru a obţine o majoritate şi deci e cu atât mai uşor traficul de influenţă efectiv.

Dacă prin trafic de influență, preşedintele s-a referit în general la chestiuni legate de corupție, argumentul poate fi reformulat în felul următor: dacă tot nu pot fi împiedicaţi să facă trafic de influenţă, măcar sa fie mai puţini. Ceea ce sugerează că preşedintele consideră natural şi inevitabil un astfel de comportament, ilegal de altfel. Astfel, limitarea traficului de influenţă s-ar obţine prin restrângerea numărului celor care l-ar putea practica şi nu, cum ar fi natural, prin existenţa unui stat neutru şi eficient în care un astfel de comportament să fie mai puţin frecvent pentru că este sancţionat.

Argumentul reducerii clientelismului: „Referendumul… face parte din sistemul de flexibilizare a statului român, de diminuare a birocrației și de ce nu, de diminuare a clientelismului politic. Ştim toţi câţi clienţi ai partidelor se află pe liste.”

În cele mai multe dintre cazurile majore de clientelism, marii donatori ai campaniilor electorale ale partidelor româneşti devin ulteriori principalii beneficiari de contracte publice[vi], nu parlamentari. Categoria la care Băsescu ar putea face referire este cea a sponsorilor locali ai campaniilor electorale. Dar, din motivele deja expuse mai sus (alocarea colegiilor sigure) este foarte puțin probabil ca reducerea numărului de parlamentari să îi afecteze pe aceștia.

Argumentul reducerii costurilor: „Această măsură ar putea să reducă o clasă a privilegiaților cu pensii speciale, cu venituri speciale, cu sume forfetare la dispoziție”; “Cheltuiala cu parlamentarii [în plus față de cei 300, n.a.] pe un ciclu electoral este de 80 de milioane de euro. Daca nu facem referendum vom pierde și mai mult.”

Reducerea costurilor este de altfel argumentul cel mai des vehiculat și în alte sisteme politice unde reforme ale dimensiunii Parlamentului au fost luate în calcul precum Irlanda[vii] sau Marea Britanie[viii].

Totuşi, atunci când estimează la 80 de milioane de euro reducerea costurilor prin micșorarea numărului de parlamentari Băsescu ignoră o serie de aspecte semnificative tocmai pentru că estimarea sa se bazează pe „costul mediu” al unui parlamentar în actuala arhitectură instituțională. Această arhitectură presupune un volum mare de muncă: în plen, comisii, la nivelul birourilor din colegii, care va crește odată cu reducerea numărului de parlamentari, justificând astfel mărirea bugetului individual alocat „supraviețuitorilor” reformei.  În plus, costurile fixe[ix] legate de funcționarea legislativului (suport administrativ, staff, costurile cu Palatul Parlamentului) nu scad proporțional cu reducerea numărului de parlamentari din motive obiective.  Totodată, cheltuielile din bugetul public cu Parlamentul sunt semnificativ mai mici decât cele realizate cu alte instituții. De exemplu, pentru televiziunea și radioul publice se cheltuie cu 29% mai mult decât pentru legislativ, în timp ce SRI consumă un buget cu 271% mai mare.[x]

Aspectul care ar trebui să preocupe în mod prioritar atât politicienii, cât și cetățenii, este calitatea muncii Parlamentului în raport cu eficienţa cheltuielilor, nu costurile funcționării lui la modul general. O calitate mai bună se poate obţine numai dacă sunt atacate cauzele disfuncţionalităţilor şi nu prin soluţii simpliste ale căror efecte pozitive sunt extrem de improbabile.

 

Citește despre dimensiunea Parlamentului, dintr-o perspectivă comparativă.

 


[i]Vezi Declarațiile de presă din 24 septembrie 2009, 22 octombrie 2009, 11 iunie 2013 dar și Comunicatul de presă din 24 octombrie 2009, toate disponibile pe situl oficial al Președinției, www.presidency.ro

[iii]Dintre studiile cele mai citate vezi: Gallagher, M. și Marsh, M. ed., 1988. Candidate Selection in Comparative Perspective: The Secret Garden of Politics, Sage Publications, Londra; Lundell, K. 2004. ‘Determinants of Candidate Selection – The Degree of Centralizationin Comparative Perspective’, Party Politics, Vol. 10, No. 1, pp. 25-47; Rahat, G. și Hazan, R. I. 2001. ‘Candidate Selection Methods – An Analytical Framework’, Party Politics, Vol. 7, No. 3, pp. 297-322

[iv]Gherghina, S. și Chiru, M. 2010. Practice and Payment: Determinants of Candidate List Position in European Parliament Elections’, European Union Politics, Vol. 11, No. 4, pp. 533-552.

[v]Popescu, M. și Chiru, M. 2012. „Studiul candidaţilor la alegerile parlamentare din 2012”, bază de date.

[vi]Gherghina, S. și Chiru, M. 2013. „Taking the Short Route: Political Parties, Funding Regulations, and State Resources in Romania”, East European Politics and Societies, Vol. 27, No. 1, pp. 108-128

[vii]Renwick, A. 2012. „How Is the Democratic Reform Agenda Changing?”, lucrare pregătită pentru The Annual Meeting of the American Political Science Association, New Orleans, 30 August – 2 Septembrie.

[viii]Baston, L. și Wilks-Heeg, S. 2010. „How strong is the case for having fewer MPs?”, Democratic Audit, disponibil la:

http://www.consoc.org.uk/wp-content/uploads/2012/02/howstrongisthecaseforreducingthenumberofmps.pdf

[ix]Idem, p. 10