• Mihail Chiru , Marina Popescu

ACTUALIZARE  7.11.2015: Una dintre temele re-aduse în dezbaterea publică de protestele din ultimele zile este reducerea numărului de parlamentari. Legea 208 din 2015 a reintrodus sistemul de reprezentare proporțională pe liste închise pentru alegerile parlamentare și a statuat un număr fix de parlamentari: 466 (312 deputați, 136 de senatori si 18 deputați ai minorităților) față de cei 588 aleși în 2012. Norma de reprezentare la alegerile din 2016 va fi de 73.000 de cetățeni pentru un deputat și de 168.000 de cetățeni pentru un senator. Astfel mărimea noului Parlament va fi similară celui ales în 2008: doar cu aproximativ 1,1% mai redus.

Dezbaterea românească despre reducerea numărului de parlamentari s-a purtat până în prezent în absenţa unor referiri la standarde teoretice şi comparative, deşi acestea ar putea clarifica, dincolo de pasiuni  şi umori de moment, dacă şi cât de supra-dimensionat este forul legislativ din România.

S-a spus că Parlamentul actual al României, care este cu aproximativ 20% mai mare decât cel ales în 2008, este aproape cât Bundestag-ul[1] și mai mare decât Congresul SUA[2]. Deși șocante și oarecum amuzante, astfel de comparații nu ajută pentru că nu iau în calcul diferențele de logică instituțională din diferite țări, diferențe care fac să nu existe o formulă unică, incontestabilă și universal valabilă de comparație a dimensiunii parlamentelor.

Numărul de cetățeni pe care îi reprezintă în medie un parlamentar (cunoscut și ca normă de reprezentare) este cifra cea mai simplă și la îndemână care permite comparații. Conform Uniunii Inter-Parlamentare (IPU) media globală este de 146.000 de locuitori per parlamentar, cu un maxim de 1,5 milioane per parlamentar în India și un minim de 517 în San Marino.[3]

Conform legii electorale în vigoare la alegerile din 2012[4], în România norma de reprezentare era de 70.000 de locuitori la 1 deputat și 160.000 de locuitori la 1 senator. În Parlamentul actual, Camera Deputaților are 394[5] de membri, ceea ce înseamnă că un deputat reprezintă în medie 55.025 de persoane, iar Senatul 176 de membri, ceea ce înseamnă că un senator reprezintă în medie 123.182 de persoane.

Prin comparaţie, un membru al Camerei Comunelor reprezintă în medie 94.000[6] de cetățeni, un deputat în Parlamentul maghiar 26.000, iar un membru al Camerei inferioarei irlandeze – Dail 27.000, pentru a da exemple din alte țări în care s-a discutat reducerea numărului de parlamentari.

Deși calculată în funcție de populație, norma de reprezentare nu poate crește extrem de mult în statele mai mici pentru că ar periclita asigurarea reprezentativității și de asemenea, a calității activității parlamentare. Este vorba, de exemplu, despre necesitatea de a avea un număr de parlamentari și comisii parlamentare suficient de mare pentru a facilita specializarea legislativă.

În plus, contează și alte aspecte ale arhitecturii instituționale. În state federale sau descentralizate, există mai multe niveluri de reprezentare: parlamente regionale care nu trebuie confundate cu structurile autorităților administrației locale, și ele alese. Astfel, SUA și Germania au parlamente bicamerale dar și legislative la nivelul fiecărui stat sau land, iar în Marea Britanie, după devoluție, Scoția are propriul parlament. Logica distinctă a sistemului politic din SUA, de la multitudinea de reprezentanți aleși la multitudinea de „checks and balances”  pe care se bazează sistemul prezidenţial american, face dificilă și neinformativă comparația.

În schimb, comparația se face frecvent între state cu populații similare. Figura 1 de mai jos compară norma de reprezentare din 13 democrații[7] cu populații mai mari de 10 milioane cu norma de reprezentare a ultimelor două legislative alese de români precum și cu norma care ar rezulta prin aplicarea proiectului lui Traian Băsescu, respectiv a celui al USL (300 de deputați și 100 de senatori). Trebuie precizat că dintre cele 13 state doar Portugalia și Grecia au parlamente unicamerale.  Graficele iau în calcul doar numărul de membri ai legislativului naţional, ceea ce explică norma de reprezentare foarte ridicată pentru state cu parlamente regionale, precum Germania sau Spania.

Diferențele dintre legislativele românești din 2008 și 2012 și cele ale unor state a căror populație se află în intervalul ± 10 milioane de cetățeni, nu sunt extrem de mari.

Cu excepția Germaniei și a Olandei, toate statele europene analizate au mai mulți parlamentari raportat la numărul de cetățeni decât ar avea România în cazul instituirii legislativului cu 300 de membri.

 

Figura 1: Câte mii de cetăţeni reprezintă un parlamentar?

figura-1

Sursă: Baston și Wilks-Heeg (2010) și calculele autorilor

 

Dacă, în schimb, comparația se face doar prin raportare la Camerele inferioare (vezi Figura 2) atunci norma de reprezentare a viitorului Parlament românesc ar fi mai redusă decât cea din 10 alte legislative.

Dincolo de contra-argumentele legate de costul şi eficienţa unui legislativ supra-dimensionat, o normă de reprezentare mai redusă înseamnă şi o oportunitate sporită pentru ales de a interacţiona cu cei pe care îi reprezintă şi de a le cunoşte problemele. Andrew Rehfeld, unul dintre cei mai apreciaţi experţi din domeniul reprezentării intereselor teritoriale estima norma ideală de reprezentare la 10.000 de cetăţeni[8]

 

Figura 2: Câte mii de cetăţeni reprezintă un membru al Camerei inferioare?

figura-21

Sursă: calculele autorilor

 

O a doua modalitate de a răspunde la întrebarea „cât de supradimensionat este Parlamentul României?” este prin raportare la indicatorul propus de ReinTaagepera [9]. Conform acestuia, numărul optim de membri al camerei legislative inferioare tinde să aibă o valoare aproximativ egală cu rădăcina cubică a populației acelui stat.

Figura 3 de mai jos compară mărimea reală a camerelor inferioare din cele 14 țări cu dimensiunea prezisă de indicatorul lui Taagepera. Diagonala figurii indică o suprapunere perfectă între cele două dimensiuni. Astfel, toate camerele legislative din jumătatea de sus sunt supradimensionate, în timp ce toate cele din jumătate de jos sunt subdimensionate. Având ca termen de referință populația pe baza cărei s-au organizat atât alegerile din 2008 cât și cele din 2012, numărul deputaților români ar trebui să se aproprie de 279 în cazul aplicării criteriului rădăcinii cubice. Dacă raportarea se face la numere absolute, chiar și legislativul din 2012 nu pare foarte supra-dimensionat comparat cu alte camere inferioare din Vestul Europei, precum Camera Deputaților din Italia sau Camera Comunelor.

 

Figura 3: Dimensiunea Camerei inferioare versus legea rădăcinii cubice

figura-3

Sursă: calculele autorilor

 

Pentru a evalua comparativ cât mai precis supra-dimensionarea Camerei Deputaților, Figura 4 ilustrează diferențele procentuale față de mărimea ideală conform formulei lui Taagepera. Actuala configurație produsă de alocarea mandatelor suplimentare implică o supradimensionare de 41%. Aceasta este foarte similară celei din Germania (39,7%) sau Franța (43%). În cazul aplicării reducerii numărului de deputați la 300 – diferența s-ar reduce la 7,6%. Trebuie remarcat că legislativele unor state cu populații similare României: Olanda (aprox. 16,7 milioane) și Australia (23 de milioane) au printre cele mai subdimensionate camere inferioare din lumea occidentală.

 

Figura 4: Diferenţa (%) dintre mărimea reală a camerei inferioare şi mărimea indicată de legea rădăcinii cubice

figura-4

Sursă: calculele autorilor

 

Aşadar, dacă ne raportăm la alte democraţii liberale legislativul românesc este supra-dimensionat, dar nu la un nivel nemaiîntâlnit, chiar şi după alocarea mandatelor suplimentare din 2012. Din nou excepţionalismul negativ românesc pare lipsit de substanţă, discuția ratând esențialul și anume cauzele reale care afectează eficiența parlamentarilor și calitatea reprezentării individuale din România.

 

Vezi de ce reducerea la 300 de membri nu rezolvă magic problemele Parlamentului.

 


[1] Anghel, I. 2012. „Megaparlamentul României: 588 de parlamentari, aproape cât Bundestagul german”, Ziarul Financiar, disponibil la: http://www.zf.ro/politica/megaparlamentul-romaniei-588-de-parlamentari-aproape-cat-bundestagul-german-10385196

[2] Stoica, M. 2012. „România – Statele Unite: 588 – 535. ABERAŢIE: populaţia ţării scade, numărul de aleşi creşte cu 117”, Gândul, disponibil la: http://www.gandul.info/politica/romania-statele-unite-588-535-aberatie-populatia-tarii-scade-numarul-de-alesi-creste-cu-117-10383430

[3]„Global Parliamentary Report”, 2 aprilie 2012, Uniunea Inter-Parlamentară, disponibil la: http://www.ipu.org/gpr-e/downloads/facts-figures-e.pdf

[5]Excluzându-i pe cei 18 deputați ai minorităților naționale, ale căror locuri sunt rezervate și pentru care atribuirea mandatelor se face diferit.

[6] Valentino Larcinese, „Is the UK Parliament too large?”, British Politics and Policy at LSE, disponibil la: http://blogs.lse.ac.uk/politicsandpolicy/archives/1511

[7]Cehia, Portugalia, Grecia. Belgia, Olanda, Australia, Canada, Polonia, Spania, Italia, Marea Britanie, Franța și Germania.

[8]Rehfeld, A. 2005. The Concept of Constituency: Political Representation, Democratic Legitimacy, andInstitutional Design. Cambridge: Cambridge University Press, 164.

[9]Taagepera, R și Shugart, M. S.. 1989. Seats and Votes: The Effects and Determinants of Electoral Systems, New Haven, CN: Yale University Press.