Median Research Centre, think-tank-ul independent care deţine platforma OpenPolitics.ro, caută tineri cercetători interesați de studii în domeniul mass-media.

Poziția este remunerată și prevăzută pentru 3 luni part-time, începând din mai 2015 până în august 2015. Postul este disponibil în cadrul proiectului Media Pluralism Monitor (MPM), coordonat de Centre for Media Pluralism and Media Freedom din cadrul European University Institute şi finanţat de Comisia Europeană.

Persoana selectată va participa la proiectul Media Pluralism Monitor în calitate de colaborator al echipei MRC.

 

Calități/ abilități:
  • nivel excelent de cunoaștere a limbii engleze
  • studii conexe sau  interes față de domeniul mass-media (experiența de cercetare în acest domeniu ar fi un atu, însă nu este un criteriu de excludere);
  • capacitatea de a identifica și intepreta diferite tipuri de informații, surse şi documente (o mare parte din volumul de muncă presupune consultarea reglementărilor legale cu privire la subiecte precum libertatea de exprimare, accesul la informaţie sau garanţii pentru protecţia jurnaliştilor)
  • atenţie la detalii, precum şi capacitate de analiză şi sinteză
  • perseverenţă şi capacitatea de a gestiona eficient timpul pentru a respecta deadlineurile din cadrul proiectului

 

Responsabilități:
  • Identificarea, colectarea şi analiza de prevederi legislative şi date economice privind România
  • Identificarea, colectarea şi analiza unor materiale informative suplimentare necesare pentru indicatorii proiectului (ex. studii statistice, studii de caz, rapoarte realizate de diverse instituţii, agenţii sau ONG-uri relevante, articole de presă etc.)
  • Centralizarea informaţiilor pe platforma online a proiectului, împreună cu sursele de informare şi explicaţiile aferente
  • Contribuția la redactarea raportului cu principalele rezultate ale analizei
  • Raportarea către coordonatorul echipei de ţară despre progresul activităţii şi problemele întâmpinate

Cei interesați sunt rugaţi să trimită un e-mail pe adresa adina.marincea@medianresearch.ro până pe 12 mai (ora 24.00, ora României), cu titlul Aplicatie MPM. Emailul trebuie să conțină:
1. CV
2. O scrisoare de intenție în limba engleză, care descrie: motivele pentru interesul față de poziție, experiența sau abilitățile relevante și de ce crezi că eşti potrivit/ă pentru această poziţie.