Mii de oameni au ieşit să protesteze în mai multe oraşe din Turcia condamând uciderea brutală a unei tinere studente, Özgecan Aslan, care a încercat să opună rezistenţă în faţa unei tentative de viol. Protestatarii văd această crimă ca pe o manifestare a unui fenomen mai amplu – violenţa împotriva femeilor turce. Pe fondul înmulţirii din ultimii ani a crimelor cu caracter sexist, peste jumătate dintre femeile victime sunt ucise de soţ sau de partener, protestatarii acuză AKP (Partidul Justiţiei şi Dezvoltării, partidul lui Erdoğan, aflat la putere) că nu ia măsurile necesare împotriva violenţei de gen sau pentru pedepsirea agresorilor.
Femeile turce nu s-au limitat la protestele în stradă, ele au organizat şi un amplu protest pe reţeaua de socializare Twitter, care a adunat în numai câteva zile peste 440.000 de postări. Folosind hashtag-ul #sendeanlat (spune-ţi povestea), utilizatoarele Twitter, printre care şi celebrităţi naţionale, au povestit experienţele personale în care au fost subiect al violenţei de gen, al hărţuirilor şi discriminărilor, precum şi metodele folosite pentru a evita astfel de agresiuni. Nu este prima oară când femeile turce lansează o campanie socială de amploare pe Twitter ca formă de protest împotriva discriminării şi a valorilor religios-conservatoare promovate de Erdoğan şi AKP. În 2014, acestea au creat hashtagul #direnkahkaha (rezistă râzi) ca reacţie la declaraţiile viceprim-ministrului turc Bülent Arinc, potrivit căruia femeile nu ar trebui să râdă în public. Erdoğan însuşi a creat numeroase controverse, fiind acuzat de sexism la scurt timp după câştigarea alegerilor prezidenţiale de anul trecut pentru declaraţii precum aceea că “femeile nu pot fi puse pe picior de egalitate cu bărbaţii”, întrucât “este împotriva naturii”.
Astfel, protestele din ultimele zile readuc la suprafaţă dezbaterile din preajma alegerilor prezidenţiale din 2014, şi miza politică a clivajului religios-secular pentru femeile turce.
Primele alegeri prezidențiale directe din Turcia au avut loc duminică 10 august şi au fost câştigate de Recep Tayyip Erdoğan, Prim Ministru în funcţie. O victorie previzibilă, mai ales că sondajele naţionale şi presa internaţională l-au prezentat ca favorit detaşat pe actualul prim-ministru, care a obţinut chiar din primul tur de scrutin 52% din voturi, în lipsa unei alternative serioase. Pe de altă parte, conform unui sondaj Metropoll, doar 32 din 100 de cetăţeni turci ştiu cine este Ekmeleddin İhsanoğlu, candidatul opoziţiei, care a obţinut duminică 38,34% din voturi, după ce au fost numărate 99% dintre voturi.
Dacă rezultatul alegerilor era aşteptat, protestul recent din social media, în care femei – inclusiv celebrităţi – râd şi poartă hijab, este o reacţie care aminteşte de rezistenţa neaşteptată din Gezi Park. Acest nou protest reflectă diviziunile adânci din societatea turcă şi modul în care politica actuală din Turcia nu reuşeşte să le facă să coexiste paşnic.
Ce este #direnkahkaha, protestul prin râs
Cu doar o săptămână înainte de primele alegeri prezidenţiale directe din Turcia, partidul de la guvernare a declanşat o adevărată furtună de comentarii pe reţelele sociale ca reacţie la declaraţiile viceprim-ministrului turc Bülent Arinc. În cadrul ceremoniei de încheiere a Ramadanului, acesta a adus în discuţie “decăderea morală” a Turciei, nemulţumit de comportamentul femeilor de origine turcă: “Femeile nu trebuie să râdă în public […] Unde sunt fetele noastre care roşesc uşor, plecându-şi capetele şi ferindu-şi privirea când le privim feţele, devenind un simbol al castităţii?”[1]
Ca reacţie, femeile din Turcia au organizat un protest prin râs, la care s-au alăturat şi personalităţi internaţionale ca Emma Watson, vice-preşedintele Comisiei Europene, sau organizaţii feministe. Folosind hashtagul #direnkahkaha (rezistă râzi), acestea au încărcat pe reţelele de socializare peste 300.000 de poze cu ele râzând sau zâmbind.[2]
Declaraţiile lui Arinc, protestul prin râs, precum şi incidentul din Istanbul în care cineva a desenat peste o reclamă cu fotomodelul Adriana Lima un çarşaf[3] cu mesajul “Nu fi imoral(ă)!” ilustrează diviziunile valorice din societatea turcă. Mai mult, recentele comentarii ale lui Erdoğan faţă de corespondenta The Economist în Turcia reprezintă un ultim atac care acum 10-15 ani ar fi fost de neimaginat.
Mobilizarea politică a diviziunilor sociale şi religioase
Divizunea dintre turcii religioşi conservatori şi cei seculari nu este nouă, spune psihologul social Yasemin Acar, citat de The Guardian. Partizanatul politic în Turcia a fost mereu pronunţat şi are la bază diviziuni sociale şi ideologice care includ şi diferenţe de grad de religiozitate. Discursul public după 2002 înregistrează confruntări numeroase între islamişti şi secularişti, ceea ce a condus la interpretarea că polarizarea electoratului a crescut, interpretare respinsă de unii analişti turci. Având în vedere că diviziunile ideologice şi de valori au fost foarte mari întotdeauna, semnificativă este mobilizarea politică făţişă pe teme religioase. Astfel, politizarea valorilor islamice cu preţul divizării sociale pentru a câştiga capital electoral a atras numeroase critici în Turcia şi în afara ei.
De exemplu, faţă de anul 2002, înainte de venirea prim-ministrului Erdoğan la putere, când 45% din populaţie era de părere că religia joacă un rol semnificativ în politica turcă, în 2014 procentul a crescut la 69%, iar părerile sunt împărţite cu privire la efectul asupra Turciei, 47% considerându-l un lucru bun, şi 40% un lucru rău.[4] De asemenea, conform Deutsche Welle, Erdoğan şi-a intensificat retorica religioasă de-alungul campaniei electorale. Strategia mizează pe faptul că 64% din votanţii AKP (Partidul Justiţiei şi Dezvoltării, partidul lui Erdoğan) sunt femei, acestea fiind mai conservatoare din punct de vedere religios ca barbaţii.[5]
Dar de ce ar fi aceasta o problemă, având în vedere că partidele politice europene folosesc şi ele clivajul religios-secular, iar instituţiile (laice) ale statului şi democraţia functionează?
În Turcia este vorba de diviziuni istorice care au fost artificial forţate să nu fie reprezentate politic în creaţia republicană a lui Atatürk pentru a permite coexistenţa într-un stat laic. Probabil tocmai pentru că aceste clivaje sunt în mare măsura ireconciliabile şi se referă la laicitatea vieţii publice, ‘soluţia’ a fost eliminarea totală a religiei nu doar din funcţionarea statului, ci şi din sfera publică, inclusiv prin interdicţia oricăror însemne religioase în instituţiile statului şi a valorilor religioase ca subiect al competiţiei politice. Statul turc conceput de Atatürk a folosit şi metode mai puţin democratice de a împiedica mobilizarea politică a religiei, inclusiv interzicerea unor partide considerate islamiste (din care de altfel se trage partidul lui Erdoğan) şi diminuarea rolului armatei ca garantor al secularismului şi kemalismului.
De asemenea, interzicerea accesului la educaţie şi pe piaţa muncii (în sectorul de stat) femeilor care poartă vălul, ca şi intervenţiile armatei în politica turcă au ridicat semne de întrebare privind egalitatea în drepturi şi gradul de democraţie din Turcia.[6]
Ajuns la guvernare şi cu o majoritate comfortabilă, AKP a revocat ceea ce considera a fi injustiţii, de exemplu a anulat interdicţia de a purta hijab[7] în clădirile publice. Însă nu s-a oprit aici şi a promovat în timpul mandatului atât la nivel de retorică, cât şi ca măsuri, valorile Islamului şi ilegitimitatea celorlalte opinii, ceea ce a atras nemulţumirea turcilor seculari şi îngrijorarea analiştilor occidentali.
Polarizarea opiniei publice şi viitorul democratic al Turciei
Un studiu recent al Pew Research arată că, în timpul guvernării Erdoğan, societatea turcă a devenit divizată aproape egal, atât legat de direcţia în care merge ţara cât şi legat de situaţia economică a Turciei.
Grafic realizat pe baza datelor din Raportul Pew Research Center, p.3
Grafic realizat pe baza datelor din Raportul Pew Research Center, p.5
O divizare similară există şi cu privire la influenţa exercitată de Erdoğan asupra Turciei, 48% din populaţie considerând-o benefică, şi la fel de mulţi – nefastă. Şi în privinţa protestelor anti-guvernamentale din 2013 opinia publică este divizată, 49% susţinându-le, în timp ce 40% nu au fost de acord cu acestea, aproape tot atâţi (37%) aprobând reacţia lui Erdoğan.[8]
Însă, în afara polarizarii partizane şi legată de persoana lui Erdoğan, foarte semnificativ pentru posibilitatea de a coexista într-o democraţie este sprijinul şi încrederea acordată instituţiilor statului de ambele părţi ale diviziunii politice şi sociale. Aşa cum reiese din studiul Pew, există diferenţe foarte mari în percepţia acestor instituţii în funcţie de caracteristici demografice, precum gradul de religiozitate. În timp ce 4 din 5, respectiv 3 din 4 turci musulmani foarte religioşi consideră că guvernul şi prim-ministrul Erdoğan influenţează pozitiv mersul lucrurilor în Turcia, numai 1 din 4 persoane care nu se roagă aproape niciodată cred acelaşi lucru, aceştia încrezându-se mai degrabă în armată.
*Valabil doar pentru Musulmani
Grafic realizat pe baza datelor din Raportul Pew Research Center, p.6
Seculariştii se tem că actuala guvernare erodează secularismul kemalist. Și deși ar putea să existe intenţia de a-l face mai democrat, interpretarea e pusa sub semnul întrebării de modul în care Erdoğan a gestionat protestele anti-guvernamentale din Gezi Park sau acuzaţiile de corupţie – ambele puse pe seama unei conspiraţii internaţionale, încercarea de eliminare sau marginalizare a oponenţilor – declaraţi “terorişti” sau “trădători”, precum şi încercările de blocare a reţelelor social media şi inluenţarea presei în favoarea prim-ministrului.
Nu lipsesc nici comparaţiile cu Vladimir Putin sau speculaţiile, infirmate de analiştii turci şi de preşedinte însuşi, privind repetarea scenariului ‘Putin-Medvedev’ (Erdoğan a propus introducerea alegerilor prezidenţiale directe pentru că statutul propriului partid nu-i permitea să mai fie prim ministru pentru încă un mandat).
Este mai degrabă un Viktor Orban având în vedere discursul polarizant şi care neagă legitimitatea altor interpretări şi valori politice, în absenţa unei opoziţii puternice[9], plus preferinţa pentru design instituţional radical care să garanteze rămânerea la putere.
Cu siguranţă, însă, victoria lui Erdoğan în alegerile din 10 august deschide posibilitatea unei reforme constituţionale cu intenţia declarată de a da puteri sporite preşedintelui.
Întrebarea rămâne dacă noul preşedinte ales al Turciei va fi “Erdoğan atotputernicul”,“mai mult un Putin decât un Atatürk” şi dacă va vrea să folosească aceste prerogative pentru a continua căutarea permanentă a Turciei moderne de a asigura drepturi egale şi coexistenţa celor cu viziuni de viaţă radical diferite sau va vrea să impună viziunea unei părţi.
[1]http://www.hurriyetdailynews.com/women-should-not-laugh-in-public-turkish-deputy-pm-says-.aspx?pageID=238&nid=69732&NewsCatID=338
[2]http://www.dw.de/laughing-in-public-and-devoutness-in-turkey/a-17822903
[3]veșmânt neagru specific femeilor musulmane conservatoare care le acoperă din cap până în picioare
[4]http://www.pewglobal.org/2014/07/30/turks-divided-on-Erdoğan-and-the-countrys-direction/
[5]http://www.dw.de/laughing-in-public-and-devoutness-in-turkey/a-17822903
[6]http://www.freedomhouse.org/report/freedom-world/2007/turkey#.U-iYEPl_tUU
[7]eşarfă sau voal care acoperă capul
[8]http://www.pewglobal.org/2014/07/30/turks-divided-on-Erdoğan-and-the-countrys-direction/
[9]http://www.dw.de/opinion-Erdoğan-the-almighty/a-17751791
Scrie un comentariu