Previziunile privind alegerile americane sunt mai complicate decât par la prima vedere: contează nu doar popularitatea, ci și geografia și regulile electorale, printre alți factori. Vezi mai jos ce e bine de știut despre sondaje și modelele statistice.
Notă: acest articol este actualizat periodic. Ultimul update: 2 august 2024.
După retragerea din cursa electorală a președintelui Joe Biden, anunțată pe 21 iulie, statisticienii au „tras pe dreapta” și au pus pauză modelelor care produc previziunile privind alegerile americane, urmând să le dea publicității din nou atunci când acestea au fost actualizate cu noi date. Așteptăm încă republicarea tuturor modelelor complexe de la mai multe surse, precum FiveThirtyEight.
Estimări bazate exclusiv pe sondaje
Când se spune că un candidat bate în sondaje pe un altul, de cele mai multe ori aceste relatări sunt bazate doar pe sondaje. În cel mai rău caz – pe un singur sondaj, ori – în cel mai bun caz – pe un model statistic care produce o cifră pentru fiecare candidat însoțită de o anumită marjă de incertitudine. Asemenea modele (poll trackers) iau datele din toate sondajele disponibile, făcând uneori o selecție bazată pe calitate, și produc o „medie” a cărei evoluție poate fi urmărită în timp. Media nu este însă o simplă medie aritmetică pentru că, folosind anumite specificații tehnice, statisticianul încearcă să extragă un trend fără să fie, spre exemplu, prea influențat de anumite cifre „extreme” care ar putea fi simple anomalii.
Mai multe publicații importante produc un tracker al sondajelor pentru alegerile prezidențiale americane. Vezi aici, spre exemplu, poll tracker-ul The Economist. Momentan, potrivit acestui tracker, Kamala Harris și Donald Trump sunt la egalitate în sondaje.
Previziuni bazate pe sondaje și alți factori
Relatările cu cifre care estimează „șansele” ori „probabilitatea” ca un candidat să câștige sunt adesea bazate pe modele statistice complexe care fac previziuni ce țin cont și de date din sondaje, și de alte tipuri de date.
Previziunile lui Nate Silver, spre exemplu, sunt bazate pe un model statistic prin care estimează șansele de succes ale candidaților la alegerile americane, luând în calcul mai multe tipuri de date, din sondaje și nu numai. În timp ce mediile sondajelor relatate de diferite surse mass-media arată un avans de 1-2 puncte pentru Trump, în modelul lui Silver, Trump are acum un avans de 0.4 puncte. Diferența pare a fi datorată faptului că Silver lucrează și cu date din sondaje derulate la nivel național, și cu date din sondaje de la nivelul unor state individuale, dacă le consideră ca fiind de calitate suficient de înaltă. În plus, modelul său ia în calcul și indicatori „fundamentali”. Este vorba de cifre care încearcă să surprindă situația privind, în primul rând, anumiți factori despre care știm din studiile în științe politice că influențează opinia publică, precum starea economiei. În al doilea rând, modelul include factori despre Silver consideră că trebuie ținut cont din experiența sa și a altora, precum modul în care rezultatele alegerilor din diferite state sunt corelate între ele și cât de mult tind să se înșele sondajele în alegerile prezidențiale. În acest mod, Silver ajunge la concluzia că Harris are deja șanse puțin mai mari decât Trump de a câștiga votul popular la nivel național.
Modelele statistice asemănătoare de la FiveThirtyEight și The Economist nu au fost încă republicate. Dar The Economist, care are un model creat de Prof. Andrew Gelman, care predă la Columbia, a produs o ilustrație a faptului că modelele care includ indicatorii „fundamentali” alături de sondajele produc de obicei previziuni mai precise decât modelele ce țin cont doar de sondaje. Pe scurt, sondajele pot avea fluctuații semnificative – așa cum au avut în cazul alegerilor din 1992, pe care Gelman și Gary King au făcut un studiu excelent. Dar ala cum au explicat Gelman și King, dacă cele două campanii au resurse echilibrate, campania va aduce alegătorii aproximativ în punctul previzionat prin intermediul acelor indicatori fundamentali (precum starea economiei). În acest fel, aplicat la campania din 1992, modelul statistic produs de Gelman pentru The Economist previzionează corect că în noiembrie Bill Clinton va avea cam 45% din voturi. Din 1992 încoace, climatul politic mai polarizat a făcut ca indicatorii economici să fie mai puțin influenți, dar corelația din graficul the Economist e încă valabilă.
Votul popular și Colegiul Electoral
Desigur, câștigarea votului popular la nivel național nu este suficientă pentru a fi ales președinte. De altfel, Donald Trump a pierdut votul popular în 2016 dar a câștigat alegerile datorită existenței Colegiului Electoral și a regulilor și geografiei procesului electoral, care de mai multe decenii favorizează Partidul Republican. Iar geografia popularității lui Kamala Harris, potrivit lui Silver, pare chiar puțin mai puțin favorabilă decât cea a lui Biden. Prin urmare, momentan, Silver îi dă lui Trump 61% șanse a deveni președinte. Aceasta înseamnă că, una peste alta, șansele (estimate) de victorie ale candidatului prezidențial democrat sunt acum cu aproximativ 11% mai mari decât erau imediat înainte de retragerea lui Joe Biden.
Scrie un comentariu