De Ziua Copilului, 1 iunie, Rovana Plumb, ministrul muncii, familiei și protecției sociale, a anunțat posibilitatea revenirii la valoarea de 85% din venitul mediu salarial lunar (venitul mediu brut) pentru indemnizația pentru creșterea copilului fără mențiunea păstrării sau înlăturării limitelor maxime existente acum (indemnizație de maxim 1200 lei/lună[1] pentru concediul de până la aproape doi ani[2], respectiv maxim 3400 lei/lună[3] pentru cel de maxim aproape un an). Credem că majorarea drepturilor bănești aferente concediului plătit pentru creșterea copilului este binevenită, însă posibilitatea propusă de ministru nu este deloc echitabilă nici pentru părinții români, nici pentru copiii români. Sugerăm, așadar, niște alternative mai echitabile tuturor familiilor cu copii.
Contextul
În 2005 s-au născut 221.020 copii în România. După atingerea în 2009 a cifrei de 222.388 nașteri, maxima ultimilor 13 ani, numărul copiilor născuți în fiecare an în anii de recesiune (din 2009 încoace) a ajuns la aproximativ 201.000[4].
Numărul total de nașteri vii in România
Graficul 1. Numărul nașterilor vii în România între 1986 și 2012. Sursa: Eurostat și INSSE Tempo.
În 2010 existau 206,264 beneficiari ai ordonanței de urgență (OU) 148/2005 și a noii OU 111/2010, dintre care 196.495 persoane beneficiau de indemnizația pentru creșterea copilului[5]. În ianuarie 2014 datele Ministerului Muncii indicau un total de 170.913 beneficiari ai indemnizației.
În 2010, înaintea intrării în vigoare a OU 111/2010, părintele putea alege între indemnizația de 600 lei sau 85% din venitul mediu salarial lunar (venitul mediu lunar brut). La vremea respectivă indemnizația medie pe țară era aproximativ 938 lei[6]. În 2011, după intrarea în vigoare și a OU 111/2010 (alături de OU 148/2005), s-a introdus o nouă bază de calcul: 75% din venitul mediu lunar net (la alegere și cu limitele de 1200 lei/lună, respectiv 3400 lei/lună). Indemnizația medie lunară a scăzut ușor ca urmare a acestei modificări, la aproximativ 922 lei/lună[7] (vezi Graficul 2 mai jos). Este important de reținut că valoarea medie a indemnizației – indiferent dacă este calculată la nivel național sau la nivel regional sau județean – a continuat să scadă inclusiv după o stabilire a unei noi baze de calcul: 85% din venitul lunar net, în octombrie 2013 (Legea 166/2012)[8].
Indemnizația medie lunară pe țară și pentru județe selectate
Graficul 2. Indemnizația medie lunară la nivel național, în Mun. București (cea mai mare indemnizație lunară), jud. Cluj (a doua cea mai mare indemnizație lunară) și jud. Gorj (în mod consecvent cea mai mică indemnizație lunară) pentru 2008 – ianuarie 2014. Surse: Calcule proprii pe baza datelor publicate în rapoarte ale Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale.
Nu în ultimul rând, valoarea indemnizației minime – de 600 lei/lună – a rămas constantă din 2007 (la un an după intrarea în vigoare a OU 148/2005, când alocația de stat pentru copiii sub 2 ani a devenit 200 lei/lună). În termeni reali și relativi, aceasta s-a erodat semnificativ (vezi Graficul 3 mai jos).
Erodarea valorii indemnizației față de venitul salarial mediu net
Graficul 3. Evoluția valorii salariului mediu net, a indemnizației medii și a cele minime între 2008 – iulie 2013. Surse: Date publicate de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale.
Deși rata de acoperire a concediului plătit pentru creșterea copilului, așadar a indemnizației și a stimulentului, este destul de redusă, cca. 48%[9] în ianuarie 2013, creșterea generozității acestui beneficiu social este foarte binevenită pentru aproape jumătate dintre cei care au devenit sau vor deveni în curând părinți.
85% din brut, nu din net
După cum arată graficul 2 de mai sus, indemnizația medie (așadar incluzând cele pentru concediul de un an, precum și cele pentru doi) în ianuarie 2014 a fost 791 lei/lună la nivel național. În București aceasta a fost 999 lei, în jud. Cluj (pe locul 2 în privința valorii indemnizației medii, la nivel de țară) 897 lei și în jud. Gorj 657 lei (cea mai mică indemnizație lunară între 2008 și ianuarie 2014). Operând cu asumpția[10] că varianta de 85% din venitul mediu lunar net (conform Legii 166/2012) este mai benefică tuturor părinților solicitanți, deci că media națională de 791 lei reprezintă media indemnizațiilor calculate ca 85% din venitul mediu lunar net în fiecare caz, rezultă că venitul mediu lunar net a fost 931 lei (în medie, la nivel național), iar venitul lunar mediu brut al părinților în concediu 1404 lei[11].
Revenirea la baza de calcul a indemnizației de 85% din salarul brut, care a fost aplicată de altfel și între 2009-2010[12], ar însemna ca indemnizația medie la nivel național pentru ianuarie 2014 să se majoreze de la 791 la 1193 lei. În București am vedea o majorare de la 999 la 1507 lei/lună, în jud. Cluj de la 897 lei la 1353 lei și în jud. Gorj de la 657 lei la 991 lei/lună. Cu alte cuvinte, vorbim de o majorare medie (la nivel național) de 402 lei/lună, de 508 lei în capitală și de 334 lei în jud. Gorj. Majorarea aceasta (un pic peste 50% din valoarea de acum a indemnizațiilor) ar fi semnificativă, așadar, indiferent de venitul mediu lunar al părintelui solicitant și ar viza vasta majoritate a beneficiarilor. Doar cei care au realizat venituri lunare brute de 706 lei/lună sau mai puțin nu ar fi afectați deloc de modificarea anunțată de ministru. Această majorare ar însemna o mărire de buget de aproximativ 68.742.000 lei/lună sau aproximativ 824.904.000 lei/an pentru cca. 171.000 de părinți cu copii sub doi ani care să stea acasă crescându-și copilul (sau copiii).
Echitate între cine?
Ministrul a mai anunțat că alocația de stat pentru copii, care avea în ianuarie 2014 3.770.000 beneficiari, nu va fi majorată. Aceasta are o valoare neschimbată, de 42 lei/lună, din 2008 încoace. Cu alte cuvinte, Ministerul ar prefera să redistribuie acest buget anual adițional de aproximativ 824.904.000 lei (187,5 milioane euro) la aproximativ 171.000 de părinți cu copii sub doi ani, adică o mărire a indemnizației în medie cu 402 lei/lună fiecăreia din aceste familii, decât să majoreze cu aproximativ 18 lei/lună alocația de stat de 42 lei pentru ceilalți 3.770.000 copii. Cu alte cuvinte, ministrul preferă să modifice o politică socială care să afecteze cca. 4% din toți copiii români (vezi Graficul 4 mai jos). Este de reținut faptul că acești bani ar proveni din bugetul de stat, buget la care contribuie fiecare părinte român cel puțin cu TVA-ul fiecărei cumpărături făcute.
Distribuția copiilor români în funcție de beneficiile în bani primite de familie
Graficul 4. Distribuția copiilor în funcție de beneficiile în bani primite de familiile lor, ianuarie 2013[13]. Surse: Calcule proprii pe baza datelor Eurostat (numărul de nașteri vii pe lună, februarie 2011 – septembrie 2012) și a rapoartelor lunare ale Ministerului Muncii, Familie și Protecției Sociale.
Deși ministrul vorbește de echitate, nu este clar cum această mică reformă a concediului plătit pentru creșterea copilului este echitabilă pentru părinții români, aproximativ 92% dintre care nu au copii sub doi ani, sau pentru copiii din România, 96% dintre care trăiesc în familii care nu au acces la acest beneficiu social.
Propunerea aceasta ar reprezenta, practic, un bonus lunar pentru părinții eligibili pentru concediul plătit pentru creșterea copilului: mai puțin de jumătate dintre proaspeții părinți români și cca. 4% dintre toți părinții din România. Indemnizația de 85% din venitul mediu lunar brut (cu sau fără eliminarea limitelor impuse prin OU 111/2010) ar însemna un venit lunar mai mare decât în perioada activă anterioară nașterii. Cu alte cuvinte, această posibilă modificare a valorii indemnizației nu are nicio legătură cu redistribuire socială sau echitate. Ea reprezintă nici mai mult, nici mai puțin decât o facilitate financiară focusată exclusiv pe încurajarea nașterilor în cuplurile în care cel puțin unul din (viitorii) părinți este activ pe piața muncii.
Dacă ministrul dorește să cheltuiască cca. 825 milioane lei/an în mod mai echitabil, ar putea:- mări indemnizația minimă de 600 lei/lună la 700 sau 800 lei/lună;
– extinde eligibilitatea concediului plătit la persoane care au lucrat cu întreruperi, dar au contribuit, totuși, la bugetul de stat și cu impozit pe venit și contribuții sociale mai mult timp înaintea nașterii (persoane neeligibile conform regulilor actuale);
– investi în dezvoltarea rețelei de creșe și grădinițe publice (cu program prelungit) pentru extinderea numărului de locuri pentru copii de doi ani în centrele urbane cu cele mai mari deficite de locuri (de pildă București);
– sau majora și alocația de stat pentru copii de 42 lei/lună măcar cu 8 lei/lună dacă nu cu 18 lei/lună, ceea ce ar însemna 361 milioane lei/an.
[1] Legislația definește această limită ca 2,4 ISR (indicator social de referință).
[2] Aproape unul sau doi ani pentru că, în baza OU 124/2011, o lună din concediul plătit este reținut celuilalt părinte în cazul în care și acesta este eligibil pentru concediul plătit. Cu alte cuvinte, indemnizația revine părintelui solicitant până cel târziu la o lună înaintea împlinirii vârstei de un an sau doi a copilului.
[4] Date Eurostat și INSSE Tempo. Ultimul an accesibil este 2012.
[5] Raport al Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale, nedisponibil acum. Vezi documentul aici.
[6] Ibid. În 2010 erau 196.495 beneficiari și cheltuielile totale (pe 12 luni) erau de 2.212.724.834 (incluzând, probabil, și cheltuieli administrative).
[7] Raport al Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale, nedisponibil acum. Vezi documentul aici.
[8] Vezi rapoartele lunare ale Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale.
[9] Pentru ianuarie 2013, din 348.644 nașteri în virtutea cărora s-ar putea solicita concediul plătit, doar 170.204 părinți au beneficiat de indemnizație (și estimăm că cca. 10.000 au beneficiat de stimulent pe baza datelor din anii anteriori). Așadar cca. 168.500 părinți nu au fost beneficiari, adică o rată de acoperire a concediului plătit de 48%.
[10] Nu există date dezagregate publicate de Minister sau INSSE pentru 2014 (sau 2013 sau 2012) despre numărul celor care au optat pentru 85% din venitul mediu lunar net, respectiv cei cu indemnizația minimă de 600 lei/lună, așadar asumăm că fiecare beneficiar a solicitat opțiunea de 85% din venitul mediu lunar net ca bază de calcul a cuantumului indemnizației.
[11] Dacă 931 lei reprezintă 66,3% din brut, după scăderea impozitului pe venit și a contribuțiilor, brutul de 100% este 931 : 0,663 = 1404 lei.
[12] Conform Hotărârii 1682/2008, cu intrare în vigoare începând cu luna ianuarie 2009, abrogată prin OU 111/2010, cu intrare în vigoare în 1 ianuarie 2011.
[13] Nu avem acces la numărul de nașteri vii defalcate pe luni din 2013 pentru a putea estima această distribuție pentru ianuarie 2014, luna de referință în această analiză.
6 Comments
pehash
Articolul vorbeste de ‘echitate sociala’, dar o confunda cu ‘ajutor social’ sau mai pe limba noastra – pomana.. Echitate sociala ar insemna sa dai o indemnizatie minima atunci cand exista o contributie minima. Echitate sociala inseamna drepturi egale la obligatii egale.
Si restul argumentatiei este cel putin hilara.. 94% nu beneficiaza de pe urma indemnizatiei? Sa ne uitam din nou la statistici – ce % din familii (gospodarii cum le-ar zice INS) nu vor avea copiii toata viata?? 10-15%? Restul beneficiaza de indemnizatie la un moment dat.. Cei care vor ajunge la batranete fara copiii nu se vor bucura oare ca altii au facut copii si acei copii sunt medicii, farmacistii, agricultorii care ii tin in viata pe batrani?
Indemnizatia minima si alocatia pt copii sunt ajutoare sociale pentru familiile sarace care procreeaza fara sa gandeasca. De ce am vrea ca tara sa incurajam acest fenomen? Hai sa-i intrebam pe cei care contribuie net la bugetul de stat daca sunt de acord cu astfel de politici..
BK
Indemnizația, la fel și alocația de stat, sunt finanțate din bugetul de stat, nu din bugetul asigurărilor sociale. Cum scriu și în text, la bugetul de stat – cel puțin prin TVA – contribuie fiecare părinte în România, în fiecare zi. Clar, unii contribuie mai mult decât alții, sub tot felul de formule. Statul bunăstării este o formulă de redistribuire (mai mica sau mai mare), nu una de premiere a celor mai înstăriți.
Ultimul grafic se referă la copiii din România și familiile lor, nu la numărul gospodăriilor din România. De ce ar beneficia familii fără copii de pe urma unor politici sociale pentru familii cu copii? Probabil beneficiază sau vor beneficia de alte formule de asistență socială (pensii, sănătate și alte beneficii pentru vârstnici). Exisă politici pentru familii cu copii, expres, pentru că societatea percepe copiii ca un bun și public, nu doar unul privat. Putem să fim sau nu de acord cu acest punct de vedere, clar, dar este vorba de ideologie personală, nu de argumentul din text.
Textul spune de fapt: în România copiii persoanelor angajate timp de 12 luni înainte de naștere sunt semnificativ mai valoroși pentru stat/societate decât restul. Însă de ce ar fi? Sau de ce ar fi mai valoroși cei de sub doi ani față de cei care sunt mai în vârstă (diferența dintre alocația de 200 lei și de 42 indică acest lucru).
Procreere fără să gândească: să se gândească la ce? În România peste 50% din familiile cu copii au un singur copil. Alte cca. 40% doi. Cei care au 3 sau mai mulți copii sunt marea excepție și, cel puțin în ultimii 25 de ani, o excepție din ce în ce mai rară.
Faptul că indemnizația medie este atât de mică nu reflectă cine are copii (50% dintre copiii din România au mame cu cel puțin studii medii), ci arată cât de mici sunt veniturile de pe piața formală de muncă și că familiile tinere cu două venituri, mai ales în afara orașelor mari, încep să devină o raritate. O fi asta vina fiecărei dintre aceste familii?
pehash
Pe rand:
1. bugetul asigurarilor sociale / bugetul sanatatii / bugetul pensiilor.. toate sunt la gramada. bugetul de stat amesteca veniturile si le redistribuie.
2. daca unii contribuim mai mult ca altii (prin TVA sau alte „formule”), atunci prin „redistribuire” vreti sa spuneti ca se ia de la unii si se da la altii. fara criterii. fara nici un merit. de-aia o numesc eu pomana. puteti sa-i spuneti cum vreti.
3. daca un copil este un pun public, o investitie a societatii in ziua de maine, atunci alocatia fixa, indiferent de stadiul „investitiei”, este cea mai proasta solutie. un copil care invata primeste la fel de multi bani ca unul care fura. unul care are tot timpul frigiderul plin la fel de mult ca unul care nu stie cum arata un frigider..
4. persoanele angajate inainte de nastere primesc mai multi bani pentru ca astfel statul incurajeaza tinerii sa aiba o meserie mai intai si copiii dupa.. o fi bine, o fi rau?..
5. primesc mai multi bani parintii care au copii sub 2 ani pentru ca au nevoie de mult mai multa atentie din partea parintilor.
6. avand in vedere procentul salariatilor in total populatie, este normal sa vedem foarte multe cazuri in care unul sau ambii parinti nu sunt platitori de taxe. asta nu inseamna neaparat ca 70% nu muncesc si nu au venituri, deci indemnizatia medie nu arata in nici un caz cat de mici sunt veniturile medii, ci doar cat de putin contribuie parintii la buget prin taxele pe munca.
7. daca 50% au un copil, 40% 2 copii, 5% 3 copii, 3% 4 copii si 2% 7 copii, din 100 de familii, ultimele 10 au impreuna un sfert din copii… interesanta statistica asta, nu?
De fapt aruncati la gramada indemnizatia maternala cu alocatia pentru cresterea copiilor. Indemnizatia maternala ar trebui sa ramana legata de salariu si sa fie o facilitate oferita doar contribuabililor, iar alocatia o forma de ajutor social pentru familiile cu venituri mici.
Logica masurii este ca se ofera o indemnizatie maternala parintilor salariati pentru a le permite sa stea acasa in aproximativ aceleasi conditii de trai ca inainte de nastere. Motivul este foarte simplu – viata unui nou-nascut este influentata in cea mai mare masura de prezenta mamei si este de dorit ca aceasta sa stea acasa in primul an de viata al copilului.
E pacat ca se arunca astfel dezbaterile in derizoriu.. amestecam pomanagii cu contribuabili si ne intrebam de ce tinerii pleaca din tara si nimeni nu se mai inghesuie sa plateasca taxe.
Mihail
Jenant rasism social. Nu va puneti nici un moment intrebari de felul: cum a ajuns respectivul copil sa fure? Si cat din asta e rezultatul esecului societatii si al statului. Ce sa mai spunem de discursul moralizator care invinuieste ‘la gramada’, ca tot va place expresia, toti oamenii care primesc ajutor social si ii numeste penibil ‘pomanagii’.
BK
Textul este în primul rând o critică legată de posibilitatea majorării indemnizației de creștere a copilului într-o formulă de care ar beneficia o categorie foarte restrânsă de viitori părinți, în timp ce ministrul face reclamă la echitate socială. Argumentul principal este că ceea ce se propune nu este echitabil dacă luăm familiile cu copii din România. Dacă este sau nu echitabil față de toți cetățenii este o alta discuție.
De acord: poate alocația de stat n-ar trebui să fie universală, ci ar trebui să fie dependentă de veniturile părinților. Dar atunci am putea întreba: de ce este copilul unora mai săraci mai important de asistat din bugetul de stat, al tuturor, decât copilul altora, care contribuie mult și consecvent la același buget? Nici dumneavoastră nu ați fi de acord cu implementarea a ceea ce sugerați. De altfel Gândul a anunțat azi că guvernul urmează să adopte tocmai un astfel de beneficiu în bani, pentru familii cu venituri reduse. Gând la gând.
4. De acord, să încurajăm. Dar prevederile nu sunt deloc corecte față de cineva care a muncit 4 ani, 8 ani, și-a pierdut locul de muncă cu recesiunea și a avut un copil, să spunem, în 2010. A contribuit, mult, puțin, mai mulți ani, și capătă ce capătă fiecare părinte din România pentru un copil sub 2 ani: 200 lei/lună. Altcineva s-a angajat, a lucrat 5 luni, a rămas (sau partenera a rămas) însărcinată și astfel merge în concediu 2 ani sau 4 dacă mai are un copil între timp.
În plus este naiv să spunem în ziua de azi că în România lucrează cei care au „o meserie” și cei care nu lucrează nu o fac pentru că nu au o meserie.
5. Ceea ce variază de la familie la familie în primii doi ani nu este doar accesul la indemnizație (înlocuitorul de venit și recunoașterea muncii de îngrijire a părintelui), ci și valoarea alocației universale pentru copii: 200 lei pentru copilul sub 2 ani, 42 lei pentru același copil trecut peste doi ani. Alocația este contribuția statului la creșterea copilului, nu este recunoașterea muncii de îngrijire (atenția părintelui): de aceea sunt cele două necorelate.
6. Formulați de parcă în România nivelul salariului declarat în contract este stabilit unilateral de angajat. Așa ceva există poate în micile întrerinderi de familie. Oamenii nu contribuie prin impozit pe venit și contribuții sociale pentru că salariile nominale sunt mici (cum în România vasta majoritate a celor activi, deci care realizează venituri, sunt angajați, nu lucrători pe cont propriu sau alte categorii), iar indemnizațiile – 85% din media netului realizat în cele 12 luni anterioare nașterii – exact asta arată.
7. Pe Eurostat găsiți dezagregat numărul nașterilor pe an după rangul copilului. Oricum o întoarcem, vă plângeți de o minoritate descrescândă de mame și de copii. Nu cred că discuția ar trebui purtată de parcă vasta majoritate a părinților (și copiii lor!) ar fi niște nemernici iresponsabili, leneși, fără loc de muncă și cu mâna întinsă.
Și atenție: de indemnizația de maternitate (aferentă concediului de maternitate de 126 zile) nu am pomenit aici. Nici de concediul paternal. Iar alocația de stat este pomenită pentru că ministrul a reiterat că alocația de stat pentru copii (care, conform legii, ar trebui indexată în fiecare an, dar Guvernul uită în mod consecvent de acest lucru) nu se va majora.
Cum am scris și reiterez: mărirea indemnizației de creștere a copilului este foarte binevenită! Ar fi fenomenal ca părinții care au realizat venituri 12 luni sau mai multe să poată primi niște bani care să echivaleze veniturile dinaintea nașterii (sau mai mult). Însă: modificarea propusă nu are nimic de-a face cu echitatea dintre părinții români sau copiii români, deci ar fi bine ca ministrul să nu facă reclamă la această modificare în acești termeni.
Cine are dreptul și cine nu la beneficiile din bugetul de stat ar trebui să fie o mare dezbatere continuă. În mod evident avem puncte de vedere diferite pe această chestiune, ceea ce este firesc. Însă nu văd cum acest lucru invalidează analiza.
madalina
Bravo! Exemplul meu – muncesc de 12 ani in multinationale cu salarii mult peste medie. Angajatorul a decis sa vanda in Nov 2013 si sa plece din Romania ( oare de ce?), luna decembrie am stat sa-mi caut alt job, nu m-am dus ca pomanagiu ca cer somaj iar in ianuarie m-am angajat la o alta multinationala. Am ramas insarcinata in februarie fara nicio planificare. Desi muncesc acum si voi munci pana la 8 luni, pentru ca in decembrie nu am avut salariu nu voi avea dreptul la concediu si indemnizatie de crestere copil. Acum ce pot sa-mi spun – greseala mea ca nu m-am dus sa-mi cer drepturile de somaj pentru o luna in care am luat o pauza de la jobul 12h/7 zile. multumesc statului roman si grijei pe care o are fata de oamenii care muncesc si contribuie.