
Median Research Centre (MRC) lanseaza primele reportaje și investigații din cadrul proiectului Media Resource: Jurnaliștii lucrează cu ONG-iștii, un model de colaborare-prototip între jurnaliști și experții din ONG-uri prin realizarea de materiale jurnalistice și a unei baze de date utile care să pună în valoare expertiza societății civile.
Proiectul are ca scop includerea expertizei ONG-urilor în reportajele și investigațiile realizate în cadrul său, pentru a contracara vocile constante ale analiștilor „omniscienți” care se pronunță indiferent de domeniu, fie ca e vorba de show-uri TV, opinii în ziare sau în online.
Neglijarea expertizei ONG în politici și procese democratice de către media contribuie la slaba calitate a informației prezentate cetățenilor, ce conduce la scăderea așteptărilor și încrederii în presă.
Astfel, proiectul aduce în față, pe lângă reportajele despre formelor moderne de exploatare a copiilor prin muncă (munca în gospodărie, participarea la lupte în still MMA a minorelor, munca în modelling a tinerelor) și vocile psihologilor, sociologilor și specialiștilor ONG. În această serie de interviuri dedicată versiunilor experțior asupra acestui fenomen mai putin vizibil, ei vorbesc și despre efectele devastatoare pe care le au aceste experiențe asupra copiilor care încep prematur să muncească.
Proiectul Media Resource: Jurnaliștii lucrează cu ONG-iștii este finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România. www.fondong.fdsc.ro
Pentru informaţii oficiale despre granturile SEE şi norvegiene accesaţi www.eeagrants.org
Leave a Comment