Procedura de recall – revocarea mandatelor parlamentarilor
Procedura de „recall” (en.) presupune retragerea unei persoane dintr-o funcție publică înainte de finalul mandatului. Deși în engleză se poate vorbi și de recall-ul unui ambasador, ca mecanism democratic, termenul se referă de obicei la revocarea unui mandat câștigat prin vot popular, cu participarea alegătorilor la acest proces.
Dacă elementele esențiale ale unui recall sunt propunerea suspendării unui mandat înainte de termen și implicarea directă a cetățenilor, există o varietate de metode pentru declanșarea procedurii, exprimarea opțiunilor și validarea demersului. Declanșarea poate fi impusă de lege în anumite situații – spre exemplu o sentință definitivă în instanță sau schimbarea afilierii politice – sau se poate produce printr-o petiție ori prin decizia unui corp de reprezentanți – cum ar fi suspendarea președintelui de către parlament. Pentru înregistrarea preferințelor populației, se poate opta pentru un referendum sau, cum s-a propus recent în Regatul Unit, pentru o petiție oficială, a cărui semnare reprezintă, practic, un vot pentru demitere. Validarea ține în primul rând de votul afirmativ al unei majorități dar poate depinde și de atingerea unui anumit prag de participare, în cazul referendumului. Institutul Internațional pentru Democrație și Asistență Electorală (IDEA) numește „full recall” acea procedură în cadrul căreia și declanșarea și validarea țin exclusiv de cetățeni, restul fiind clasificate ca „mixed recall” [1] .
Despre ce vorbim când vorbim de recall?
În România, procedura de „recall” merită dezbătută în contextul controverselor legate de integritatea parlamentarilor, luând în considerare frustrările generate de migrația politică, comunicarea defectuoasă reprezentant-alegător și lipsa de încredere în Parlament, se pun în discuție diverse metode de a responsabiliza aleșii și de a încurajara participarea mai mare a cetățenilor la procesul politic. Cei care propun adoptarea acestui mecanism susțin că poate crește gradul de răspundere și responsabilizare al reprezentanților față de alegători, punând în același timp la îndemâna cetățenilor o modalitate de a-i sancționa pe cei care nu le servesc interesele. Cei care se opun recall-ului avertizează că reprezentanții pot deveni mai puțin dispuși să ia decizii delicate din punct de vedere politic (cum ar fi mărirea taxelor sau reducerea ajutorului de șomaj) și că, totodată, mandatul acestora poate deveni vulnerabil la atacurile unor grupuri minoritare dar foarte bine mobilizate sau finanțate.
Recall-ul reprezintă un subiect-cheie, care ne plasează la intersecția dintre democrația reprezentativă și democrația directă, iar schimburile de opinii pe această temă relevă gândirea noastră despre guvernare. În democrațiile moderne primează principiul reprezentativității: poporul este suveran, dar acordă un mandat aleșilor, care acționează în serviciul acestuia. Membrii parlamentului, în plus, își exercită funcția într-un for deliberativ; ei nu sunt simple portavoci ale electoratului. Deși aceste idei par firești, nu putem să discutăm despre recall fără a ne gândi critic la ce înseamnă reprezentarea cetățenilor și servirea interesului public.
Un criteriu în analiza procedurii de recall e poziționarea în raport cu doi poli ai definiției alesului: viziunea acestuia ca „delegat” – a cărui primă responsabilitate este să fie vocea alegătorilor și să acționeze ținând cont de preferințele lor – și concepția alesului ca mandatar – a cărui rol principal este să delibereze alături de colegii săi și să decidă în interesul național, indiferent de preferințele celor care l-au ales. Reprezentanții ar trebui să răspundă cât mai mult voinței alegătorilor sau mai degrabă să ia decizii după propria conștiință? În ce condiții ar trebui să cântărească mai mult ce dorește electoratul și în ce situații trebuie protejată libertatea aleșilor?
Deși bazate pe principiul reprezentativității, majoritatea sistemelor moderne de guvernământ conțin elemente ce țin de democrația directă, cum ar fi referendumul. Una din întrebările esențiale este, deci, dacă adăugarea recall-ului la mecanismele disponibile ar fi utilă, pentru mărirea controlului pe care îl exercită alegătorul asupra reprezentantului. Pe lângă posibilitatea de a sancționa – sau recompensa – un politician în cadrul alegerilor, este necesar dreptul de a-i retrage funcția în timpul mandatului? Sau este mai important ca reprezentantul să își poată desfășura activitatea până la final? Este recall-ul metoda cea mai potrivită de a mobiliza alegătorii și a responsabiliza aleșii sau sunt alte unelte mai puțin extreme folosite insuficient?
[1] International Institute for Democracy and Electoral Assistance (IDEA), „Direct Democracy: the IDEA Handbook”, 2008, http://www.idea.int/publications/direct_democracy/ (accesat 24 ian 2014), 109.
Oana Almășan
Argumente în favoarea introducerii procedurii de recall
Înainte de a începe argumentarea sunt necesare câteva precizări legate de procedura de recall: [1] nu reprezintă un panaceu al democrației, ci este un instrument care poate fi utilizat pentru consolidarea acesteia; [2] ca orice instrument democratic, necesită învățare activă și existența sau construirea unei culturi civice/participative – ceea ce în România este încă în stare incipientă; [3] există o relativă incompatibilitate între recall și actuala legislație electorală din România (e.g. parlamentarii care au obținut locul după redistribuire nefiind aleși doar ca urmare directă a voturilor din circumscripția lor, ci și a voturilor obținute la nivel județean și național de către partid), incompatibilitate care ar necesita ajustări legislative.
În argumentarea mea în favoarea introducerii procedurii de recall voi face apel la trei principii fundamentale ale funcționării unui sistem socio-politic cu adevărat democratic: [1] echilibrul între puteri [checks and balances]; [2] contractualitatea votului și [3] răspunderea directă în fața cetățeanului [accountability], prezentate în cele ce urmează.
Egalitatea tratamentului legal al oficialilor aleși prin vot direct constituie un prim argument pentru că în România să se introducă procedura de recall și pentru parlamentari. În prezent, în România procedura de recall există doar pentru reprezentanți ai puterii executive a – primari și Președinte (Legea 215/2001; Constituția României, 2003).
În accepțiunea modernă, una dintre caracteristicile fundamentale ale statului de drept este existența unui sistem funcțional de echilibrare a puterilor în stat (Diamond, 2008). Pe lângă sistemul de control reciproc, echilibrul puterilor depinde, în mare măsură de izvorul lor de legitimitate (vot, desemnare, numire etc.) (Diamond, 2008; 1999). Principalul izvor de legitimitate al reprezentanților puterii legislative este votul cetățenilor (Charlton, 1986). Similar, funcția de primar – care face parte din sistemul puterii executive – este ocupată în urmă votului cetățenilor (Legea 215/2001). La fel, Președintele țării, care are numeroase atribuții constituționale în zona puterii executive, este legitimat de votul direct al cetățenilor (Constituția României, 2003). Un membru al Parlamentului este reprezentant ales al cetățenilor într-un for care face parte din sistemul puterii legislative. Dacă tratamentul aplicat celor două tipuri de reprezentanți aleși prin vot direct este diferit, înseamnă că se aduce atingere directă principiului echilibrului puterilor în stat. Aici se cuvine să mai adaug o observație: deși în această argumentare am evitat să fac referire la Guvern, pentru că pozițiile din Guvern nu sunt atribuite în urma votului direct al cetățenilor, trebuie notat că și pentru Guvern există procedura de recall la îndemâna celor care l-au investit prin vot (membrii Parlamentului) – se numește moțiune de cenzură. În concluzie, nici o putere nu ar trebui să fie mai egală decât celelalte. Atâta vreme cât acceptăm ca potrivită procedura de recall pentru reprezentanții puterii executive aleși prin vot direct, este firesc să utilizăm aceeași măsură și pentru reprezentanții puterii legislative aleși tot prin vot direct.
Al doilea argument este contractualitatea votului. În campaniile electorale, candidații prezintă programe de reforma, de guvernare, de politici publice. În prezent, majoritatea candidaților nu percep discursurile electorale ca parte a unui contract între ei și cetățenii cărora le solicita votul, adică încrederea pentru a-i reprezenta (Stoker, 2006). Într-o democrație reală, voturile oferite sunt o consecință directă a încrederii cetățenilor că ideile prezentate în campanie se vor materializa odată cu exercitarea mandatului de către cel ales. Dacă acest contract virtual de reprezentare între votat și votant nu este supus sancțiunii rezilierii pe toată durata în care el produce efecte juridice (mandatul de parlamentar), atunci votantul (cetățeanul) este în mod evident dezavantajat, neavând cum să oblige cealaltă parte contractuală – votatul (parlamentarul) – să-și respecte obligațiile asumate (promisiunile electorale). Ideea că votantul poate refuza să mai susțină o candidatură ulterioară a parlamentarului care nu și-a respectat promisiunile electorale este lipsită de relevanță față de mandatul în curs, în principal din cauza incertitudinii candidaturii ulterioare a parlamentarului. Existența unei proceduri de recall ar oferi un instrument în mână votantului pentru a obliga cealaltă parte contractuală – alesul – să ducă la îndeplinire contractul de reprezentare așa cum a fost el parafat prin vot sau să ceară rezilierea acestuia dacă obligațiile părților nu au fost realizate. Această abordare nu trebuie interpretată prin prisma mandatului imperativ, ci trebuie privită ca o auto-asumare de responsabilități din partea candidatului (posibil viitor legiuitor) în fața celor care îl investesc ca reprezentant al lor. Astfel, auto-asumarea nu poate fi înțeleasă ca mandat imperativ, deoarece nu există o terță parte care să-l fi obligat pe cel ales să facă promisiuni. Instrumentul ar putea fi utilizat cu succes pentru diminuarea abordărilor de genul „[Am spus aceasta pentru că] eram în campanie electorală” (Premierul Victor Ponta, în 6 aprilie 2013 la Antena 3, întrebat despre reevaluarea Președintelui Băsescu), „[este mai ușor să se ceară scăderi de taxe] mai ales când ai campanie electorală și nicio responsabilitate” (V. Ponta, în 24 octombrie 2013, citat de Mediafax).
Cel de-al treilea argument pe care vi-l prezint este răspunderea directă în față cetățeanului (accountability) (Linz & Stepan, 1996). În fața cui răspunde un membru al Parlamentului României (dincolo de răspunderea legală, care nu face obiectul discuției de azi)? Așa cum arată sistemul electoral românesc în prezent și așa cum realitatea ne-a demonstrat-o de nenumărate ori, interesele de partid primează adesea intereselor cetățenilor din circumscripția reprezentată de parlamentar. Aproape întotdeauna parlamentarul va vota așa cum i-a indicat conducerea partidului, fără să discute cu alegătorii din circumscripția sa, chiar dacă votul său este în totală opoziție cu ceea ce a promis în campanie și cu interesele sau dorințele celor pe care îi reprezintă. Cetățenii nu pot decât să ia cunoștință de neloialitatea reprezentantului lor în Legislativ și să voteze, peste câțiva ani, la următoarele alegeri, pe altcineva, fără a avea vreo garanție că noul ales nu va proceda exact la fel. Acest comportament este generat de lipsa unor pârghii care să-l facă pe parlamentar răspunzător în fața cetățenilor pe care-i reprezintă și care l-au votat. În acest context trebuie notat că sincronizarea votului din Parlament cu nevoile și dorințele alegătorilor vine în sprijinul modelului partidului responsabil. Parlamentarul trebuie să-și reprezinte alegătorii la fel de bine și în Parlament și în partidul din care face parte. Scopul unui partid este accesul la guvernare pentru reprezentarea politică a voinței unui grup semnificativ de cetățeni, nu câștigarea alegerilor pentru satisfacerea interesele unui grup restrâns sau de dragul puterii. Din nou, existența unei proceduri de recall ar oferi un astfel de instrument în mâna cetățeanului/votantului pentru a-l obligă pe ales să-și asume un exercițiu democratic extrem de dificil: relaționarea directă și constantă cu cetățenii, pentru a-și explica activitatea, chiar și atunci (sau mai ales atunci!) când nu reușește să-și onoreze toate promisiunile asumate în campanie. Astfel, cel care candidează pentru o poziție în Parlament este bine să facă doar promisiuni adecvate capacităților și competențelor sale. Existența unui instrument care să promoveze un astfel de comportament echilibrat și responsabil nu poate să fie decât benefică pentru o democrație încă necoaptă și fragilă precum cea din România.
1. Charlton, R. (1986). Political Realities: Comparative Government. London: Longman
2. Constituția României (2003). Revizuită prin Legea nr. 429/2003, republicată de Consiliul Legislativ. Parlamentul României. http://www.cdep.ro/pls/dic/site.page?id=339
3. Diamond, L. (2008). The Spirit of Democracy: The Struggle to Build Free Societies Throughout the World. New York: Henry Holt and Company
4. Diamond, L. (1999). Developing Democracy: Toward Consolidation. Baltimore: Johns Hopkins University Press
5. Legea 215/2001 a Administrației Publice Locale, republicată în M.Of. nr. 123 din 20 feb. 2007. http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act_text?idt=78841
6. Linz, J.J., Stepan, A., (1996). Problems of Democratic Transition and Consolidation: Southern Europe, South America, and Post-Communist Europe. Baltimore: Johns Hopkins University Press
7. Stoker, G. (2006). Why Politics Matters: Making Democracy Work. London: Palgrave Macmillan
Victor Giosan
Argumente contra introducerii procedurii de recall
Procedura de demitere a parlamentarilor (recall) în circumscripțiile în care au fost aleși prezintă neajunsuri și riscuri, atât la nivel de principii cât și aplicat direct la sistemul politic românesc. Problema de fond este calitatea clasei politice iar aceasta nu poate fi rezolvată printr-un astfel de mecanism, ci printr-o serie de metode mult mai facil de implementat și mult mai eficiente. Cred că putem numi procedura de recall că un fel de ”optiune nucleară” datorită radicalității ei – invalidarea unui reprezentant deja ales, înainte de termenul unor noi alegerii.
În primul rând ar trebui să evaluăm dacă procedura de recall existentă astăzi la nivelul președintelui și a primarilor este utilizată și functionează corect. Un răspuns sincer este că functionează excesiv la nivel prezidențial (2 proceduri de recall în 5 ani) și este utilizată exclusiv ca armă de răzbunare politică, fără nici o legătură cu prevederile constituționale - de fapt la nivelul președintelui procedura de recall este utilizată ca armă de schimbare atunci când simpla majoritate parlamentară s-a schimbat. În plus nu există nici o sancțiune pentru eșuarea procedurii de recall – rămânerea în funcție a președintelui. În opinia mea procedura la nivel prezidențial nu a fost folosită decât distructiv, dincolo de prevederile constituționale, a contribuit la polarizarea excesivă atât a clasei politice, cât și a publicului – a produs ”mici războaie nucleare”.
În ceea ce privește primarii opțiune de recall este extrem de rară și reușește și mai puțin, așa că nu putem identifica nici un fel de efecte ale acesteia la nivelul comunităților locale.
Un astfel de sistem de schimbare a parlamentarilor poate funcționa, în principiu, acolo unde există o legătură directă între parlamentarul ales și o anumită circumscripție electorală. Două dileme apar aici. În primul rând pe cine reprezintă acești parlamentari: pe cei din circumscripția în care au fost aleși sau întrega națiune? În al doilea rând, în ce tip de democrație este legitimă folosirea procedurii de recall: în una directă, în care alesul răspunde în fața celor care l-au ales și e responsabil strict față de aceștia sau în una reprezentativă, în care mandatul reprezentării este delegat tot prin vot dar alesul răspunde în față întregii țări?
Fie că vorbim de sisteme electorale uninominale majoritare, fie de cele proporționale, parlamentarul este reprezentantul întregii națiuni, indiferent de cum este ales. Existența interdicției mandatului imperativ în Constituția României ar fi anulată dacă ar exista posibilitatea demiterii parlamentarilor. Iar acest lucru se va întâmpla dacă procedura de demitere a parlamentarilor în circumscripții ar fi posibilă pentru că nu va mai fi mandat reprezentativ, așa cum e acum, respectivul va fi strict legat de ce crede comunitatea din care a fost ales. Cred că riscul ar fi foarte mare să avem o Românie împărțită în 450 de astfel de comunități câte circumscripții avem (311 pentru Camera Deputaților [1] și 139 pentru Senat [2] ), fiecare cu o colecție de interese extrem de limitate și de egoiste, fapt care ar arunca în aer minima coeziune politică sau socială pe care o avem. Fiind reprezentantul națiunii, parlamentarul nu trebuie să reprezinte în mod direct interesele particulare ale unui grup sau ale unei comunități, indiferent dacă această comunitate se referă la o circumscripție electorală.
Procedura de recall va funcționa cu referendumuri cu 30 și 25%. La limită 12,5% din populația din cei cu drept de vot, într-o circumscripție, vor avea dreptul să-l demită pe respectivul parlamentar. În contextul în care acesta este reprezentantul întregii țări, demiterea pe baza unei părți atât de mici a populației nu este suficientă (democratică).
În cazul în care ar exista această procedură de demitere iar evaluarea activităților parlamentarilor s-ar face direct de către comunitatea care l-a ales, din perspectiva deciziilor pe care le-a luat pentru acea comunitate și a lucrurilor și proiectelor pe care le-a făcut pentru ea, atunci acești reprezentanți ar putea fi demiși oricând și pentru orice motiv. Problema aici intervine atunci când parlamentarii sunt reprezentanți ai națiunii în ansamblu iar legile pe care le propun sau le votează nu sunt întotdeauna în avantajul direct al circumscripției pe care o reprezintă (sau nu sunt făcute special pentru ea). Există interese extrem de locale, iar un exemplu poate veni din Râmnicu Vâlcea: dacă fac un referendum acum împotriva unui parlamentar local care nu vrea să salveze Oltchimul, înseamnă că acela pierde automat. Iar asta pentru că toată lumea de acolo vrea ca statul, deci vrea ca toți românii, să continue să plătească din taxe și impozite pentru salvarea Oltchimului. În acest fel parlamentarul va fii și mai dependent de ”eficiența” sa în a face trafic de influență în favoarea unor interese particulare ale circumscripției pe care o reprezintă – consolidându-se și mai mult un fenomen foarte frecvent astăzi la nivelul forului legislativ național.
O altă consecință, pe care o consider un pericol major dacă procedura de demitere a parlamentarilor ar fi aplicată, este segmentarea deciziei. Cu alte cuvinte, activitatea aleșilor ar fi evaluată circumstanțial, fără a se pune în perspectivă o decizie sau altă, mai ales când acestea nu sunt foarte populare. Pentru că, în opinia mea, societatea românească e una preocupată mai degrabă de interesele ei imediate (ce facem „azi”, „maine”), parlamentarilor le-ar fi mai greu să adopte decizii nepopulare. Într-o democrație de tip direct și cu o procedură de recall la îndemână, aleșii ar fi mult mai preocupați să aibă susținere și majorități în circumscripțiile în care au fost aleși iar dacă una din măsurile de pe masă acestora nu este populară, aceasta nu va mai fi luată din teama de demitere. Prin urmare, consider că sancțiunea prin vot aplicată o dată la 4 ani sau la terminarea mandatului este mai benefică (democratică și stabilă) pentru că lasă timp suficient pentru o evaluare mai corectă a rezultatelor acțiunilor întreprinse de parlamentari. Mai mult, date fiind realitățile politice românești, am evita folosirea unei astfel de proceduri de către cei ce ar vrea să modifice majorități parlamentare sau să înlăture pe unul dintre aceștia, lucru posibil mai ales dacă au acces la resursele necesare (mijloace de promovare/informare, resurse pentru campanii etc).
Un ultim argument ține de paleta de alegeri în cazul unei proceduri de recall reușite: în condițiile de astăzi dacă invalidăm prin referendum un parlamentar, se organizează noi alegeri și avem aceleași opțiuni ca în alegerile normale – atât timp cât legea electorală, legea partidelor și legea de finanțare a partidelor nu se schimbă. Ce vreau să spun este că procedura de recall în sine nu are cum să îmbunătățească oferta politică lamentabilă pe care o avem astăzi.
Și revin asupra problemei pe care o consider centrală (alături de altele precum corupția, distribuirea fondurilor etc): schimbarea calității clasei politice. În locul unei proceduri de recall, mai eficiente și mai facil de implementat mi s-ar părea liberalizarea înființării de partide sau cea de participare la alegeri, ori creșterea finanțării de către stat pentru candidații independenți sau pentru partidele nou înființate. La fel de dezirabilă ar fi introducerea de către partide de alegeri primare interne, ca să-și desemneze deputații sau primarii. Așa cum spuneam la început procedura de revocare a parlamentarilor este o armă nucleară. Dacă o folosim, pârjolim, deci nu o putem folosi efectiv, ci numai să amenințăm cu folosirea ei, ceea ce nu este prea eficient în atingerea scopului principal: îmbunătățirea calității clasei politice. Și atunci haideți să găsim alte soluții, mai soft, mai practice, precum cele de mai sus. Sau altele care să acționeze la rădăcina problemei: modul în care noi înțelegem să ne asociem și să facem politică.
Loading ...
No Comments
Mihai
Buna ziua!
Felicitari pentru initiativa. Ma bucur si ca cei de la Romania Publica organizeaza dezbateri cu mai putin zgomot decat cel din spatiul public. Pe scurt: necesare si benefice masurile dvs.
Despre subiect: masura de recall este pentru mine un soi de car inaintea boilor. In prea multe cazuri ajungem sa sanctionam lucruri in Romania fara a rezolva cu adevarat problemele. Ridicam masini, dar nu avem parcari. Dam afara profesori sau ne plangem de brain drain, dar nu cream conditii decente de lucru si avem salarii mizerabile. Votam la referendum pentru un parlament unicameral, dar nimeni nu stie ce inseamna asta etc. Sa dau afara un parlamentar pe care abia l-am votat – eu sau alti romani ca mine – sa ma/ne reprezinte spune mai degraba ceva despre mine ca votant: ca m-am sucit si, probabil, asa nu voi ajunge niciodata sa-mi asum greselile. Pe ale lui le pot sanctiona peste patru ani. Dar la mine am de lucru: sa ma informez cine e reprezentantul meu, ce il califica pentru functia de parlamentar, are vreun proces pe rol, ce program are partidul, ce a mai facut etc. Recall-ul in sine nu e o solutie, ci o metoda de sanctiune. Solutii vad si eu mai degraba in urmatoarele puncte:
1. politica de cadre transparenta si democratica a partidelor.
2. transparenta in finantarea partidelor
3. „liberalizarea” pietei partidelor – actuala legislatie pesupune o masinarie de partid pentru infiintarea unui partid
4. campanii pentru participarea la vot
5. campanii (ca ale dvs.) pentru dezbateri publice, implicare si democratie participativa
etc.
Democratia este firava si, din pacate, la inceput de drum in Romania. Mecanismele pe care le pune la dispozitie sunt insa suficiente sa o stabilizam. Recall-ul ar fi un mecanism in plus, care nu ar garanta o consolidarea a democratiei. Ar fi, mai degraba, un als doilea pas facut dupa primul stramb. Cata vreme mie ca votant nu mi-e clara importanta propriului vot, responsabilitatea individuala si capacitatea de sanctionare dupa fapte (si nu vorbe), o procedura de recall nu va face treaba in locul meu.
Sa fim constienti de ce construim si votam din prima, decat sa ajungem sa tot demolam.
Multumesc si spor in continuare
Mihai Marc
Mihail Chiru
Multumim pentru incurajare. Unele dintre solutiile propuse de dumneavoastra sunt sustinute si de domnul Giosan, dar si de multi alti activisti din zona societatii civile. Intrebarea care mi se pare esentiala este cum pot fi determinate partidele sa accepte reformele (enumerate de dumneavoastra la punctele 1,2,3) care le vor afecta in mod clar monopolul actual.
Mihai Marc
Pe scurt: cu presiune si in timp. Protestele impotriva RMGC si a exploatarii de la Rosia Montana au demonstrat intr-o oarecare masura ca pot fi oprite (cel putin pentru moment) niste initiative controversate si abuzive ale guvernului sau parlamentului. In 2012 Nicusor Dan a luat cu toate piedicile cca. 70.000 de voturi. Lumea incepe sa scrie petitii online si sa le trimita celor implicati in procese de decizie. ONG-uri se asociaza si iau atitudine impotriva abuzurilor din presa si nu numai etc. Ce vreau sa spun este ca sunt semnale ca doza mare de neincredere din societate incepe sa scada. Foarte incet, dar scade. Cand vom ajunge la o masa critica care sa ceara liberalizarea pietei partidelor, acets lucru se va intampla. Partidele nu pot ignora la nesfarsit cererile din strada. Momentan insa, schimbarea legii partidelor nu este o cerere sustinuta. Daca din interiorul partidelor este aproape imposibil, presiunea trebuie sa vina din exterior. Unele incercari, firave ce-i drept, exista. Sunt curios ce iese din initiativa asta, de exemplu: http://www.vice.com/ro/read/piratii-ataca-legea-partidelor-la-curtea-constitutionala
Doina
Imi permit sa adaug un punct la enumerarea dvs.cu toate ca nu stiu cum s-ar putea realiza. Micsorarea veniturilor si a beneficiilor de care domnii parlamentari abuzeaza fara rusine de atatia ani. Atunci nu s-ar mai zbate sa ajunga parlamentar orice „neica nimeni”.
Ambrozie-Irineu Darau
Personal, nu cred in aceasta solutie. Cred ca, dimpotriva, remuneratia trebuie sa corespunda responsabilitatii functiei, iar oamenii de valoare ar trebui stimulati din punct de vedere financiar sa isi paraseasca pozitiile ocupate in mediul privat (probabil mai sigure si bine platite) pentru a lucra in cel public si a se lansa intr-o runda de alegeri. Intr-adevar, nu putem nega problema disparitatilor intre salariile medicilor sau profesorilor (cel putin la fel de importanti intr-o societate) si cele ale parlamentarilor sau altor astfel de categorii. In orice caz, esential ar fi sa amelioram sanctionarea parlamentarilor neperformanti (prin recall, prin vot „mai” inteligent sau prin orice alta metoda legala). Insasi dumneavoastra punctati foarte bine ca ei „abuzeaza” de veniturile si beneficiile mari. Aceasta nu inseamna decat ca faptele lor nu se ridica catusi de putin la nivelul responsabilitatii pe care o au. Daca s-ar ridica, probabil ca aceleasi venituri si beneficii ar deveni justificate.
Valentin
Procedura de recall este o institutie a democratiei directe, care pune accent pe vointa majoritatii populare, ce ar trebui consultata in orice moment. Pe de alta parte, democratia liberala concepe reprezentarea ca un mijloc pentru atingerea unui scop (elaborarea de legi ce sunt conforme cu drepturile universale ale omului, drepturi derivabile din insasi natura noastra de agenti rationali inzestrati cu capacitati morale). Aceste drepturi ce se cer specificate concret in functie de context prin legislatie. Separatia puterilor si controlul de constitutionalitate sunt alte doua mijloace pentru atingerea acestui scop. In aceasta viziune, scopul corpurilor alese ( Parlament) sau numite ( Curti Constitutionale) nu este acela de a reflecta vointa imediata a majoritatii, ci de a obtine un echilibru deliberativ din care sa reiasa legi cat mai conforme cu drepturile universale. Imposibilitatea de a retrage, pe cale electorala, a mandatului unui ales reprezinta o garantie ca acesta nu este supus vointei momentane a majoritatii, vointa ce este nu doar instabila, posbil anti-liberala, ci si profund manipulabila. Interzicerea mandatului imperativ are, de asemenea, acest rol.
Reprezentarea politica are o descendenta liberala, John Rawls, de exemplu, considera ca o democratie constitutionala ( in care limitele legislatiei sunt date de o constitutie ce contine drepturile fundamentale, constitutie aparata de o curte care ia decizii printr-o procedura argumentativa) este preferabila unei democratii procedurale ( in care vointa majoritatii se poate intinde asupra oricarei probleme) ( Justice as Fairness: A restatement, p 148). O astfel de opinie este formulata si de Ronald Dworkin, dar combatuta de Jeremy Waldron. De asemenea, Dworkin argumenteaza ca tipul relevant de egalitate intre cetateni nu este egalitatea din momentul votului ( o persoana, un vot) ci tratamentul egal pe care il primeste fiecare cand conceptiile sale sunt luate in seama in cadrul unui proces deliberativ, fie si desfasurat de o Curte Constitutionala sau de Curtea Suprema a SUA ( Freedom’s Law). Desi procedura de recall nu inseamna neaparat extinderea vointei majoritatii asupra tuturor aspectelor legislative, cu siguranta este un pas in acea directie.
Pe de alta parte, democratia directa are o filiatie intelectuala dubla. Rousseau considera ca oamenii nu pot avea drepturi, adica bariere care sa fie opuse vointei suveranului, deoarece toti cetatenii trebuiau sa faca parte din adunarea legislativa suverana. Acesta este intelesul afirmatiei ca o persoana, atunci cand se daruieste tuturor, nu se daruieste de fapt nimanui.
O alta filiatie intelectuala a democratiei directe este cea socialista. Engels aproba modul in care participantii la Comuna din Paris din 1870 au organizat orasul ocupat. El lauda ideea comunarzilor de a umple toate posturile de conducere, fie legislative, fie administrative, fie judiciare prin alegeri directe, cu posibilitatea de a ii demite pe cei alesi oricand ( Engels, postscript la Razboiul civil din Franta).
Deoarece consider ca rolul institutiilor politice unei democratii este de a genera o situatie deliberativa pentru a specifica drepturile universale, ma opun procedurii de recall.
Mihail Chiru
Interesant excurs de istoria ideilor. Mergand dincolo de dihotomia la care faceti referire, cea dintre democratia reprezentativa si cea directa, adeptii democratiei deliberative (John Dryzek, de exemplu) ar putea vedea oarecare beneficii in existenta procedurii de recall. Astfel, un parlamentar constient de posibilitatea rechemarii sale va depune mult mai mult efort in a explica celor pe care ii reprezinta deciziile si actiunile sale. Acest tip de ‘accountability’, prin care reprezentantul ofera constant explicatii, motivatii, justificari poate spori, cred Dryzek et co, atat calitatea reprezentarii cat si nivelul de incredere pe care cetateni il dezvolta fata de reprezentantii lor si de legislativ in general.
Valentin
Sigur, democratia deliberativa nu inseamna neaparat limitarea deliberarii la nivelul parlamentarilor/curtii constitutionale. Deliberarea poate fi cat mai larga, incluzand deliberarea intre cetatenii unei circumscriptii electorale. O procedura de recall poate reprezenta un astfel de moment, aducand din nou, in dezbatere, probleme publice ce altfel ar aparea doar o data la 4 ani.
Totusi, se poate observa ca grupurile deliberatoare compuse din oameni cu caracteristici similare au tendinta de a isi radicaliza pozitia deja existenta (Sunstein, Deliberative Trouble, http://languagelog.ldc.upenn.edu/myl/DeliberativeTrouble.pdf). E posibil ca membri unei circumscriptii ( e adevarat, nu e un grup mic de 15-20 persoane, dar nici nu e un nivel national) sa aiba deja preferinte bine formate (vezi cazul Oltchim de mai sus), iar constanta re-deliberare sa nu faca decat sa le intareasca. Un forum reprezentativ al intregii populatii, si a parerilor sale diverse, poate sa fie un loc pentru o deliberare mai de calitate.
Adrian
Asa cum se afirma in argumentarea Pro, recall-ul este doar un instrument intre multe altele pentru consolidarea democratiei. Dincolo de toata filozofia politica total irelevanta pentru cetatenii reali, o procedura de recall echilibrata si definita corect din punct de vedere legislativ este de dorit in orice democratie pt ca:
1. Oricine poate gresi cand este mintit sau, cum spun juristii, este indus in eroare prin actiuni dolosive. De ce sa astepte cativa ani ca sa se faca dreptate, timp in care inselaciunea produce efecte?
2. Din argumentarea contra am inteles ca nu e nevoie sa existe un mecanism de sanctionare, este destul sa te informezi. Excelent, putem spera ca toti cetatenii se informeaza inainte de a vota, insa puterea corupe ulterior votului.
3. Procedura de recall este una corectiva, nu punitiva. Nu este o sanctiune, ci o masura de recalibrare, de corectare a unei erori. Locul din Parlament nu ar trebui privit ca un premiu mult ravnit, ci ca o dificila responsabilitate publica de reprezentare a cetatenilor unui colegiu electoral.
Ca urmare am votat pentru procedura de recall.
Mihail Chiru
Argumentarea contra nu a accentuat atat de mult rolul informarii ci mai degraba ineficienta procedurii de recall in contextul problemelor structurale ale sistemului de partide si democratiei romanesti, precum si posibilitatea ca folosirea procedurii sa fie manipulata de partide.
In privinta ‘filosofiei politice total irelevante pentru cetateni’, permiteti-mi sa nu fiu de acord cu dumneavoastra, puterea ideilor in politica si societate e mult prea adesea subestimata in raport cu motivatiile ce tin de interese (materiale sau de alt fel). Citatul meu preferat in aceasta privinta e din Keynes: ‘…the ideas of economists and political philosophers, both when they are right and when they are wrong, are more powerful than is commonly understood. Indeed the world is ruled by little else. Practical men, who believe themselves to be quite exempt from any intellectual influences, are usually the slaves of some defunct economist. Madmen in authority, who hear voices in the air, are distilling their frenzy from some academic scribbler of a few years back.’
avram maria eugenia
foarte buna initiativa, sper sa se si concretizeze,sper sa nu dam inapoi cum facem noi romanii de obicei. Nu trebuie iertata nici o abatere, fara discriminare, nimeni. Dar am putea sa facem un fel de miting de recunostinta publica si pentru cei care chiar merita asta. Daca ii sanctionam pe cei care nu-si fac cum trebuie treaba, ar fi corect sa-i recompensam si pe cei care se straduiesc.nu? multumesc
Catalin Chiru
Asadar migratia politicienilor, ruptura dintre alesi si alegatori, lipsa increderii in institutia Parlamentului. Daca adaugam la starea de fapt a lucrurilor si procedura de ,,recall” adica deplasarea catre democratia directa, in contextul in care romanii sunt si asa inculti politic si cu un mare retard democratic, peisajul cred ca ar fi sumbru. Ne-am bate si zbate in tot felul de referendumuri si petitii de demitere in functie de ce se mai discuta seara la tv, acolo unde ,,se face politica”. Asta seamana cu un margaritar dat porcilor…
Ambrozie-Irineu Darau
Va multumesc pentru oferirea acestei dezbateri si pentru intreaga documentatie pusa la dispozitie. Pozitia mea personala (mai mult sau mai putin subiectiva) este in favoarea recall-ului in general, dar mai ales in privinta parlamentarilor.
Cred ca recall-ul poate ameliora democratia romaneasca. Iata cateva argumente si remarci (cateva referitoare si la diverse argumente contra, evocate mai sus):
1. Indiferent de manipularile inerente, de tehnicitatea unor masuri sau de tinta unor masuri (care pot avea o aplicabilitate mai larga decat circumscriptia in care s-a desfasurat procesul electoral), alesul este responsabil sa gaseasca mijloacele de a se apropia de alegatori (trecuti si viitori) prin permanenta explicare a faptelor din timpul exercitarii functiei delegate. Prefer aceasta libertate personala a alegatorului de a-si schimba optiunea, de a penaliza sau de a corecta. Nu vad cum impunerea unui mandat fix (chiar cu amendamente privind invalidarea lui in situatii specifice) poate reglementa toate cazurile posibile, precum: traseismul, fapte de coruptie, condamnari, tradarea promisiunilor electorale, tradarea fatisa a interesului local, comportamentul sau optiunile in contextul unor stari de urgenta etc etc. Cred ca trebuie sa lasam libertatea alegatorului de a judeca fiecare context dat, dupa cum s-ar oferi si alesului libertatea (dar si obligatia/necesitatea) de a se explica. In unele situatii, trecerea de la un partid la altul poate fi justificabila din punct de vedere moral sau pragmatic si, cu o comunicare adecvata, inteleasa de alegatori. Alteori nu. Cine altcineva sa judece un astfel de gest decat cel care i-a pus in brate mandatul?
2. Sunt de parere ca existenta unei proceduri de recall ar asigura tratamentul egal al tuturor momentelor din viata (de alegator) al unui cetatean. Alegatorul se poate insela sau poate fi manipulat atat in momentul alegerii initiale, cat si in momentul recall-ului.
3. In relativa legatura cu punctul 2, mi se pare esential ca procedura de recall sa fie cvasi-identica din punct de vedere reprezentativ cu cea a alegerilor initiale. Ma refer aici atat la cvorum, cat si la ponderea de voturi favorabile (din cele posibile sau exprimate) necesara pentru a fi ales/demis.
4. Nu are rost sa idealizam, spunand ca recall-ul ar putea fi un mecanism democratic perfect, fara scapari (cate astfel de exemple am putea da, fara a aluneca inspre utopie?) Insa, in cazul parlamentarilor, care ar fi dezastrul daca alegatorii se vor insela in cateva circumscriptii? Am aici in vedere: numarul parlamentarilor, numarul potentialilor candidati pentru un post de parlamentar, numarul functiilor publice si/sau de partid disponibile. Nu cred ca putem vorbi nici de distrugerea destinului public sau profesional al cuiva, nici de posibile erori cu efecte catastrofale. Recunosc ca in cazul presedintelui sau chiar a primarului, situatia poate fi mai complicata.
5. Bazandu-ma si pe argumentele expuse la punctul 4, as propune o inasprire a efectelor procedurii de recall: interdictia candidaturii parlamentarului tocmai demis la urmatoarea runda de alegeri (sau chiar la urmatoarele doua, una pentru un mandat partial si cealalta pentru unul complet). Cred ca s-ar restrange astfel posibilitatea unor manipulari. Evident, aceasta inasprire se refera strict la functia respectiva (parlamentar, in cazul nostru). Sper ca o astfel de masura va impinge atat alesii cat si alegatorii spre o apropiere si o responsabilitate din ce in ce mai mari. Stiu ca nu putem idealiza nici democratia din Romania, nici cultura politica si civica a alegatorilor. Recall-ul ar putea obliga macar politicienii sa faca primul pas inspre ameliorarea acestor aspecte (indiferent cat efort l-ar costa acest gest). Propunerea unui recall mai restrictiv ar putea contribui si la primenirea clasei politice.
6. In mod evident, un recall aplicabil si eficient nu este posibil in contextul actualelor reglementari electorale (redistribuiri si/sau liste, conditii draconice pentru candidaturi independente si pentru infiintarea noilor partide politice)
Mihail Chiru
Va multumim pentru apreciere si pentru comentariu. Doua precizari.
Cateva dintre situatiile amintite de dumneavoastra sunt reglementate deja: parlamentarii isi pierd mandatul in momentul unor condamnari definitive sau al pronuntarii unor sentinte de incompatibilitate.
Dreptul de a alege si de a fi ales este un drept fundamental garantat de Constitutie si care se poate pierde doar in conditii extrem de precise (condamnari definitive, diagnostice medicale severe etc). Cel mai probabil restrangerea acestui drept pe criterii politice ar fi atacata si contestatarii ar avea castig de cauza la Curtea Europeana a Drepturilor Omului – discutia este similara celei in privinta lustratiei.
Ambrozie-Irineu Darau
Va multumesc pentru precizari, sunt foarte utile.
Despre reglementarile aflate deja in vigoare stiam, dar subliniam ca exista multe alte cazuri pe care legea nu le poate acoperi exhaustiv.
In legatura cu a doua precizare, o anticipam si ma gandeam la ea ca la o eventuala limita legala. Cazul mi se pare putin diferit de cel al lustratiei (care ar interzice accesul la alegeri din mai multe sfere si pentru functii care nu au legatura cu faptele pre-1989). Ramane de vazut daca este impotriva drepturilor omului o sanctiune limitata in timp si aplicata strict functiei in care alesul a fost infirmat deja. Oricum, pana la urma tine tot de maturitatea democratiei daca alegatorii ar fi in stare sa realeaga un personaj deja revocat.
Radu T.
Da! Votez PRO! Datorita tuturor argumentelor expuse in prealabil si pentru ca imi doresc sa vad implementata aceasta procedura cat mai repede. Cine, cand si cum o va face este greu de spus…daca o va face careva 🙂
Victor Giosan
Acum spre sfirsitul dezbaterii imi permit un comentariu ceva mai lung. Il voi structura pe 3 directii: teoretica, istorica si practica (din perspectiva conditiilor Romaniei de azi).
Teoretic: procedura de re-call este specifica democratiei directe, pe care multi din comentatorii de mai sus, si mai ales dintre votanti, o sustin cu destul de mult entuziasm. Eu personal sunt mult mai rezervat, chiar sceptic in ceea ce priveste viabilitatea democratiei directe simultan cu prezervarea drepturilor fundamentale ale individului. In primul rind democratia directa presupune nu numai informarea perfecta, ci si competenta uniform distribuita si completa – deci absenta expertilor intr-un domeniu sau altul. Pentru a fi eficienta democratia directa presupune ca fiecare poate intelege toate aspectele tehnice ale unei decizii supuse votului (de tip plebiscitar sau de alt tip) – acest lucru este evident imposibil.
Imposibilitatea aceasta se va manifesta prin votul influentat – alegatorul se va ghida dupa un reper: fie un expert, fie un demagog – diferenta dintre un expert si un demagog este aceea ca unul explica avantajele si dezavantajele fiecarei solutii intr-un limbaj adecvat domeniului, iar celalalt explica numai avantajele unei solutii si dezavantajele celorlalte solutii intr-un limbaj simplificator, reductionist si rudimentar. Pentru cineva si incomplet informat si non-competent in domeniul problemei asupra careia i se solicita votul, evident ca impactul cel mai puternic va fi al demagogului, tocmai datorita simplitatii si nemedierii comunicarii acestuia.
Este o situatie similara celei descrise de Giovanni Sartorii in Homo Videns atunci cind compara impactul comunicarii vizuale (televiziunea si imaginile transmise in direct) cu impactul comunicarii auzite (radio) sau citite (ziar): prima are un impact ne-mijlocit devastator tocmai datorita instantaneitatii sale, a apelului la senzatiile primare si reduce la maximum analiza critica. Impactul comunicarii auzie sau citite este mult mai redus, este mediata, permite mijlocirea si analiza critica proprie receptorului.
Un alt argument teoretic impotriva democratiei directe este faimosa teorema de imposibilitate a lui Arrow: intr-un cadru cu cel putin 3 cetateni/alegatori si cel putin 3 alternative intre care trebuie sa se aleaga este imposibil de agregat o ordine colectiva a preferintelor individuale, care sa indeplineasca si conditiile minimale de adecvare rationala sau democratica (absenta dictaturii, aceasta fiind inteleasa ca preferentinta a unui singur individ impusa tuturor). Mai simplu spus democratia directa poate agrega preferintele individuale in preferinte colective numai in conditii de alternative duale – cam putin nu pentru complexitatea lumii moderne? Sau poate gasi o agregare pentru mai mult de 2 alternative, dar numai in prezenta amenintatoare a dictaturii.
Si un ultim argument teoretic – cum poate functiona o democratie directa in conditiile unei societati de numere mari? Ce facem cu majoritatile tacute si indiferente? Ce facem cu supra reprezentarea minoritatilor active si bine organizate?
Din punct de vedere istoric, situatia se prezinta la fel de complicat. Singura experienta istorica a democratiei directe, cea ateniana este foarte veche si putin relevanta astazi – numarul cetatenilor atenieni era undeva de ordinal zecilor de mii. Rezultatele acesteia au fost dezamagitoare: dezastrul razboiului peloponeziac, dezvoltarea demagogiei publice, instabilitatea si in final instaurarea dictaturii. La nivel simbolic avem un exemplu celebru: condamnarea lui Socrate. La nivelul istoriei comparate avem exemplul succesului Romei – o republica ce a echilibrat elementul aristocratic si cel democratic, a inventat echilibrul si controlul reciproc al puterilor totul pornind de la reprezentare.
Secolul XIX si XX ne-a aratat cum pot fi folosite plebiscitele/referendumurile pentru orice – primul care a facut-o a fost Napoleon I, urmat de o serie de „oameni forte” care au beneficiat de realul sprijin popular pentru a instaura fie dictaturi obisnuite, fie de-a dreptul societati totalitare: Napoleon al III-lea, Mussolini, Hitler. In Romania plebiscitul a fost utilizat cu success atit pentru cauze nobile sau mai putin de Cuza, Carol al II-lea sau Antonescu – majoritatile au fost tot timpul covirsitoare si nu putem spune ca au fost falsificate. Este foarte interesant plebiscitul lui Carol al II-lea de la inceputul anului 1938 prin care a instaurat dictatura regala, vot organizat nu intr-o societate inchisa si supusa blocajului informational, ci intr-una relativ deschisa.
Haideti sa vedem cum functioneaza democratia directa/plebiscitara in cea mai mai cunoscuta tara pentru utilizarea ei – Elvetia. La ultimul referendum organizat pentru limitarea emigratiei decizia populara a fost influentata masiv de discursul demagogic, a ignorant interesele reale ale economiei, opinia expertilor, opinia altor state si un anumit spirit european umanist, liberal si democratic – faimoasa libertate de miscare si de lucru. De ce ? Ii las pe aparatorii democratiei directe/plebiscitare sa dea o explicatie. Si vorbim de o societate extrem de dezvoltata, bine educate si informata, cu o constiinta sociala ridicata, cu un spirit comunitar exemplar.
In concluzie dictatorii secolului XX s-au legitimat popular prin referendumuri si aproape toate au exprimat sentimental autentic al alegatorilor, care trebuie sa recunoastem pretuiesc mult mai mult ordinea, linistea si mono-optiunea, decit anarhia, dezbaterea si greutatea psihologica a alegerii intre diverse optiuni care au consecinte necunoscute la momentul votului.
Din perspectiva Romaniei de astazi trebuie sa mai adaugam ca ne aflam in situatia in care electoratul se imparte in 2 mari categorii: independent – cel urban indeobste, care voteaza conform propriilor opinii, bune sau proaste – si cel dependent – rural indeobste, care este transportat la vot si care voteaza asa cum i se spune si/sau care a fost stimulat (mita electorala sub diverse forme). La ultimele seturi de alegeri prezenta electoratului dependent a depasit tot mai mult prezenta electoratului independent, care din varii motive a preferat sa stea acasa, la plaja, la munte, dezgustat de spectacolul politic (pe buna dreptate poate). In aceste conditii cum credeti ca ar functiona procedura de re-call in Romania?
Haideti sa ne mai imaginam ca maine organizam un referendum pentru gratuitatea completa a sanatatii concomitent cu eliminarea asigurarilor de sanatate (CASS) – ungurii au organizat ceva similar pe vremea guvernului socialist. Ce rezultat anticipati? Sau un referendum pe urmatoarele teme: reintroducerea pedepsei cu moartea, re-penalizarea comunitatii LGBT, castrarea chimica a pedofililor sau deportarea si internarea romilor in tabere de munca. Ce credeti ca se va vota in Romania? Si mai ales intr-un astfel de sistem de democratie directa citi Dan Diaconsecu credeti ca vor apare pentru a sustine temele de mai sus, si cam cum credeti ca se vor plasa minunatele noastre televiziuni de stiri? Veti considera poate ca am caricaturizat – da asa am facut, dar introducerea, extinderea unui sistem de democratie directa, inclusiv un mecanism aparent nevinovat de re-call relativ simplu de organizat va stimula demagogii si astfel de teme. Si nu altele – cum sa facem sa cheltuim cu rost toti banii europeni – tema care din cauza complexitatii ei nu poate fi rezolvata prin solutii binare.
Democratia directa este cea mai expusa votului conformist – din toate motivele pe care le-am descris mai sus. Numai un for reprezentativ are capacitatea de a media, de a negocia compromisuri, de a obtine solutii rezonabile la mai mult de 3 alternative, de a intelege ca nu poti cheltui oricit si sa nu platesti nici un fel de impozit, de a limita excesele si demagogia (si nici el deseori in lipsa unor mecanisme foarte puternice echilibru si control reciproc intre puteri si a unei culturi adinc inradacinate a valorii absolute a drepturilor individuale negative). Si pentru asta are nevoie de timp pentru a obtine anumite rezultate – de aceea nu exista termene mai scurte de organiazare a alegerilor de 2 ani (in SUA si numai pentru Camera Reprezentantilor nu si pentru Senat unde mandatul este de 6 ani – mecanism de moderare).
Este adevarat pericolul democratiei reprezentative il reprezinta oligarhia (puterea celor putini si corupti), pericolul democratiei directe directe il reprezinta demagogia, urmata de dictatura, mobilizare permanenta (esti obligat sa participi, sa te implici, sa activezi, sa denunti, sa descoperi dusmanul si in final sa-l anihilezi). Primul pericol mi se pare mult mai usor de administrat decit cel de-al doilea si in materialul initial am subliniat citeva solutii – nu e nimic original, multi dintre noi avem opinii similar.
Mi-aduc aminte de primul referendum la care am participat in 1987 ca tinar economist intr-o intreprindere de incaltaminte din Ramnicu Valcea: era cel referitor la dezarmare si mi s-a intins o coala de hirtie cu 3 coloane: DA, NU si abtinere si trebuia sa semnez intr-una din ele. A trebuit sa vin de pe la 6 dimineata pentru ca organizatia de partid trebuia sa raporteze cit mai repede ca toata lumea a votat – evident cum trebuie. Normal, mi-am pus semnatura in coloana care trebuia sub ochii atenti/indiferenti ai asa-zisei comisii electorale din fabrica. Din peste 3000 de oameni, unul singur a avut curajul sa semneze la NU si a fost „prelucrat” prin sedinte cu lunile. Mi se va spune ca era un regim totalitar si ca totul era o parodie – evident, dar atunci de ce regimul a tinut neaparat sa organizeze o parodie si nu sa se voteze in Marea Adunare Nationala?
Ambrozie-Irineu Darau
Va multumim pentru completarile si detalierile aduse, cred ca sunt foarte utile pentru o intelegere si mai buna a pozitiei prezentate initial.
Mi se pare ca in aceasta postare va referiti mai putin la recall si mai mult la dezavantajele democratiei in general (directe sau nu). Stiti bine cat de impartite sunt parerile. Este democratia „cea mai rea forma de guvernamint cu exceptia tuturor formelor incercate de-a lungul timpului” sau nu? Daca demonstrati ca democratia este o forma invalida de organizare, va rog sa propuneti alte solutii si sa incercati sa argumentati ca sunt mai bune. Personal, consider ca nu exista sistem de guvernare ideal, care sa aleaga si sa implementeze optim (spre perfect) solutii colective.
Demagogia, manipularea, coruptia reprezentantilor vor interveni in orice moment si tip de alegeri „libere”: cele initiale pentru popularea parlamentului, referendum sau recall. Nu vad de ce recall-ul ar fi mai periculos decat celelalte forme de alegeri deja reglementate. Riscul mi se pare la fel de mare in cazul tuturor, dar vad in recall un mic plus de utilitate exact in ceea ce priveste controlul reciproc (votantul isi poate infirma alesul, la un anumit moment) . In legatura cu frecventa recall-urilor sau a referendumurilor, cred ca aceasta ar putea fi limitata – tot prin lege.
Expuneti foarte bine mai sus dificultatea simplificarii problemelor reale in scheme binare. Argumentul dumneavoastra este valid in cazul referendum-ului. Insa, in cazul recall-ului, votul se va referi (ca si in cazul alegerilor initiale) la persoana alesului, impreuna cu intreaga lui activitate. Evident ca votul alegatorului va fi subiectiv, dar decisia sa ar trebui sa fie complexa (nicidecum elaborata in urma unei scheme binare, nereferindu-se la o singura problema curenta a societatii) si sa tina cont de aspectele pe care el le considera importante, precum: performanta, demagogia, moralitatea, eficienta sau fidelitatea alesului.
Sincer, mi se pare greu de pus in balanta riscul demagogiei si cel al oligarhiei, mai ales avand in vedere ca ele se impletesc in ambele tipuri de democratii antagonizate de dumneavoastra. Cred ca, in mod subiectiv, dumneavoastra ati inclinat aceasta balanta. Mai cred ca si noi, ceilalti, avem dreptul sa o facem, intr-un fel sau in altul. Exemple „teoretice, istorice si practice” vom putea gasi spre a sustine si una si alta dintre pozitii.
Victor Giosan
O precizare: rezervele mele se adreseaza exclusiv democratiei directe plebiscitare, unde reprezentarea joaca un rol cu totul secund. Consider democratia reprezentativa de tip liberal (pluripartita, cu garantii referitoare la drepturile persoanelor si cu mecanismul de separare si control al puterilor) cea mai viabila forma – cu cele mai putine defecte si corectabile – de administrare a treburilor politice.
Mihail Chiru
O precizare factuala referitoare la cazul referendumului din Ungaria pe care l-ati mentionat. Acesta a fost organizat in 2008 in tipul guvernarii socialiste (MSZP) la initiativa Fidesz – opozitia de atunci – si se referea la abrogarea unor plati aditionale care fusesera introduse de socialisti pentru zilele de internare in spital sau consultatii, procedura cunoscuta in Romania drept ‘co-plata’ .
http://en.wikipedia.org/wiki/Hungarian_fees_abolishment_referendum,_2008
http://www.washingtonpost.com/wp-dyn/content/article/2008/03/09/AR2008030901247_pf.html
http://www.eurofound.europa.eu/eiro/2008/04/articles/hu0804029i.htm
Victor Giosan
Multumesc foarte mult pentru completare si detalierea exacta a exemplului din Ungaria.
Mihai Marchidann
Procedura de Recall – opinie impotriva
0) Inainte de a imi expune argumentele mele in aceasta disputa trebuie sa recunosc ca viata politica, cel putin asa cum o percepeam pana recent, se incadra intr-o realitate a disputelor si acuzatiilor politice care pareau sterile, simpatiile politice fiind in acest context supuse unor conditionalitati subiective.
Inainte de aparitia acestor dezbateri care pun in discutie caracterul mandatului reprezentativ al alesilor din Parlament a devenit clar ca acelasi principiu politic desparte curentele principale din viata politica: cei care cred ca statul trebuie dominat de structurile represive de putere (asociate, pentru legitimare, cu conceptul de justitie si statul de drept) in dauna Parlamentului si cei care cred in legitimitatea puterii legislative a Parlamentului si in apararea libertatilor si drepturilor civile.
Exista deci o lupta politica in jurul conceptului de mandat reprezentativ, chiar daca aceasta miza nu reiese in mod explicit din dezbaterile si actiunile poltice, o parte in sensul diminuarii protectiei mandatului reprezentativ iar cealalta in sensul clarificarii pe baza obiectiva a acestei protectii. Exista curente politice actuale in Romania care argumenteaza in mod sofist (de tipul argumentului care contine ca ipoteza chiar solutia dorita) faptul ca mandatul reprezentativ sau protectia acestuia trebuie incalcat(e) prin argumente si actiuni care ele insele pornesc de la incalcarea protectiei acestuia.
O alta premiza de la care voi porni in argumentatia mea este si faptul ca mandatul reprezentativ, dar si protectia acestuia, nu se refera doar la relatia dintre alegatori si alesi dar si dintre alesi si celelalte institutii ale statului care au interesul de a influenta procesul legislativ.
1) Este deci important sa intelegem de la ce premize pornim atunci cand facem o astfel de analiza sau atunci cand suntem chemati sa ne exprimam in legatura cu o astfel de problematica: pornim de la legislatie si reglementare si testam daca alegerea este sau a fost buna, sau pornim de la efectele dorite, vedem factorii care le influenteaza, si apoi determinam legislatia care le incurajeaza/afecteaza.
Din acest punct de vedere stau si ma intreb daca afirmatia doamnei Oana Almasan despre recall ca este „un instrument care poate fi utilizat pentru consolidarea” democratiei reprezinta o precizare de tip axiomatic sau mai degraba al unei dorinte. Daca ar fi cazul primei variante, atunci doamna Almasan incearca sa ne demonstreze superioritatea recall-ului pornind deja de la ideea ca aceasta superioritate este deja stabilita (de tip antepronuntare), motiv pentru care demonstratia dansei poate fi considerata viciata de premiza respectiva care contrazice inclusiv concluziile din prezentarea referitoare la „Procedura de recall in lume” care ne spune urmatoarele „În ziua de azi, mandatul imperativ este considerat incompatibil cu democrația modernă, reprezentativă, care garantează libertatea de conștiință și acțiune a alesului.”, coroborata inclusiv cu pozitia Comisiei de la Venetia.
Cum poate doamna Almasan sa contrazica concluziile si pozitia Comisiei de la Venetia si sa ajunga la concluzia ca procedura de recall „este un instrument care poate fi utilizat pentru consolidarea acesteia”, adica la consolidarea democratiei, ramane un mister pentru subsemnatul.
In opinia mea este necesar ca oricine isi da cu parerea pe aceasta tema ar trebui sa isi precizeze mai intai scara sa de valori social-politice fara ca acestea sa fie afectata in mod subliminal de solutii a priori, asa cum observ ca a facut-o doamna Almasan: suntem pentru un control mai mare si necenzurat al populatiei de catre structurile statului, suntem pentru standarde mai mari aplicabile acestor structuri, consideram ca drepturile civile sunt o piedica pentru justitie, etc?
3) Vorbim despre responsabilitatea alesilor dar spunem foarte putin despre responsabilitatea alegatorilor in actul de exprimare al votului.
Facand abstratie ca anumite persoane pretind ca alegatorul are dreptul sa isi schimbe sau sa isi recheme alesul chiar in cazul in care alegatorul este cel care isi schimba optiunea, in acest caz schimbarea fiind relativa (alesul sau alegatorul),
exista si urmatoarea consecinta a actului de recall: daca alegatorul stie ca poate sa isi schimbe optiunea, sa isi „indrepte greseala” ulterior fara mari eforturi, va fi acesta mai responsabil sau mai putin responsabil in actul electoral? Daca responsabilitatea actului de votare scade din acest punct de vedere, va rezulta oare un sistem mai bun sau mai prost?
Putem sa facem comparatii cu alte tipuri de fenomene sau contracte sociale din care ne putem inspira, vezi cazul casatoriilor, cresterea copiilor de catre parinti, dar nu numai.
4) Avand in vedere ca dovedirea faptului ca un ales si-a tradat electoratul, din punctul de vedere al incalcarii unor promisiuni anterioare, este interpretabila si susceptibila la abuzuri, aceste fiind unul dintre motivele pentru care Comisia de la Venetia „a calificat celelalte criterii, precum încălcarea normelor morale, ca fiind prea vagi pentru a fi compatibile cu un stat de drept” (vezi documentul „Procedura de recall in lume”, este oarecum hilar ca tocmai cei care pretind ca normele morale/integritate trebuie sa fie introduse in legi punitive sunt chiar cei care se pretind aparatorii si campionii „statului de drept” desi sunt in totala contradictiei cu principiile Comisiei.
5) Chiar plecand de la premiza ca ar exista un contract politic intre alesi si alegatori, sunt mai multe probleme care pot fi invocate impotriva procedurii de recall:
a) pot fi considerati alegatorii care au votat cu oponentii politici ai unui ales drept parte contractanta in contractul politic al alesului respectiv? Daca acesti alegatori au optiuni politice total opuse alesului respectiv, dar mai mult, acesti alegatori actioneaza politic (inclusiv prin vot) impotriva alesului respectiv, pot fi acestia si „judecatori” in declansarea unei proceduri de recall impotriva alesului respectiv? Subsemnatul crede ca nu, intrucat se incalca principiul neutralitatii judecatorului.
b) daca acceptam ideea ca doar cei care l-au votat pe alesul respectiv pot invoca incalcarea de catre ales a contracului politic, cum putem oare sa demonstram legitimitatea si legalitatea procedurii de recall, adica sa demonstram ca intr-adevar exista un numar mare de contractanti-alegatori care se simt prejudiciati de contractantul-ales? Acest lucru este imposibil datorita faptului ca secretul votului este garantat, si deci nimeni nu poate demonstra modul in care s-a votat la alegeri, cel putin din punctul de vedere al identificarii contractantilor-alegatori.
Prin urmare, datorita naturii secrete a votului, nu se poate garanta legalitatea niciunei proceduri de recall, si cu atat mai putin legitimitatea acesteia, deoarece contractantii-alegatori sunt necunoscuti, rezultatul fiind ca prin legiferarea procedurii de recall se legifereaza posibilitatea recompensarii incalcarii legii de catre cei care ar putea pretinde in mod mincinos ca alesul a incalcat un contract politic cu ei, incidenta fiind incalcarea Principiului Securitatii Juridice, probabil motivul pentru care Comisia de la Venetia considera ca actiunea de recall pe motive de (pretinsa) moralitate nu este compatibila cu statul de drept.
c) Insusi acest tip de legiferare a procedurii de recall pe motive de moralitate interpretabila, condamnata de Comisia de la Venetia este similara cu tendinta recenta din Romania, pe care subsemnatul o denunta, prin care integritatea se legifereaza si deci „moralitatea” si „integritatea” unei persoane devine dependenta de posibilitatile de vid legislativ, de legislatie vaga si imatura care incalca Principiul Securitatii Juridice, de capacitatea logistica si/sau financiara de a gasi un aparator sau avocat competent, dar si de posibilitatea ca statul sa intervina in mod ocult in compromiterea unei persoane prin parghii de influentare judiciara.
6) Pretentia de aducere mai aproape a deciziei de cetateni prin procedura de recall poate reprezenta un pericol pentru chiar insasi posibilitatea acestui tip de implicare a cetateanului asa cum de exemplu Regele Carol al II-lea, prin pretextul de liberalizare a conditiilor de infiintare a partidelor politice, a reusit sa faramiteze partidele politice pentru a putea sa isi instaureze dictatura regala in 1938.
Facand o analiza similara actiunilor preopinentilor din spatiul politic care ataca in mod constant mandatul reprezentativ al parlamentarilor, dar si al protectiei acestui mandat, vezi declaratiile de genul „va cer in mod imperativ (sic) sa […]” adresate (in mod neconstitutional) Parlamentului de catre Presedintele Basescu, dar si calificarea protectiei mandatului reprezentativ (chiar impotriva arbitrariului institutiilor statului) drept superimunitate (reprobabila), au avut acesti preopinenti mai mult respect pentru alegatori, sau pentru dorintele lor, in anii in care au fost la putere?
7) Doamna Almasan a mai invocat principiul echilibrului puterilor in stat, inclusiv prin existenta mecanismului de motiune de cenzura impotriva Guvernului, pentru formularea si legitimarea aplicabilitatii acest tip de principiu in sensul justificarii procedurii de recall.
Ori in opinia mea, inclusiv concepului de motiune de cenzura a Guvernului, coroborat cu posibilitatea acestuia de a emite Ordonante de Guvern, reprezinta o amenintare pentru functionarea si stabilitatea institutiilor statului, cu atat mai putin un argument pozitiv, cu consecinte grave asupra urmatoarelor:
– instabilitate legislativa,
– pardoxal, desi Parlamentul are controlul Guvernului prin posibilitatea motiunilor de cenzura, de facto Guvernul controleaza Parlamentul prin liderii partidelor de guvernamant,
– traseism politic, in special declansat de OUG, Asumari de raspundere si motiuni
Pentru aceste motive am si propus un amendament la revizuirea Constitutiei pentru interzicerea motiunilor de cenzura cata vreme Guvernul se abtine de la emiterea de OUG si Asumarea legilor, propunerea avand numar de inregistrare BIRP al Senatului nr. 733/A din 20.05.2013.
8) In acord cu domnul Giosan in legatura cu pericolul segmentarii deciziei, subsemnatul considera ca anumite pachete legislative nu pot fi elaborate si aprobate de legislativ in acelasi timp, in sensul intelesului de tranzactie unitara (totul sau nimic) computationala, orice imixtiune inainte de termen intr-un proces legislativ corespunzator unui program de guvernare fiind neavenit, argumentele obiective fiind deja analizate in literatura de specialitate din domeniul Calculatoarelor.
9) Pericolul care intre alegatori si alesi sa intervina un defazaj al intereselor politice datorita faptului ca perioada celor 4 ani de mandat este prea mare, se poate atenua printr-o trecere la o decuplare a alegerilor pentru Camera Deputatilor si pentru Senat, in acest fel putandu-se rezolva si aceasta problema de mentinere a contactului intre alesi si alegatori. Incalcarea principiului mandatului reprezentativ este nefondata si din acest punct de vedere.
Pentru aceste motive, dar nu numai, sunt un aparator al mandatului reprezentativ, incluzand aici si protectia acestui mandat.
Oana Almasan
Va multumesc pentru observatiile punctuale. Am sa incerc sa va raspund in aceeasi ordine.
0.In nici una dintre argumentari nu s-a pus la indoiala caracterul reprezentativ al mandatului parlamentar. In textul argumentativ am aratat lipsa de sustinere a contraargumentului mandatului imperativ deoarece nu exista o terta parte care sa forteze impunerea unei decizii. In consecinta, procedura de recall nu afecteaza caracterul reprezentativ al mandatului.
Abordarea Dvs. privind definirea statului de drept ca un stat dominat de structuri represive si punerea sa in contra-balanta cu legitimitatea puterii legislative a Parlamentului (element cheie al separatiei puterilor intr-un stat de drept) imi este oarecum neclara.
1. Gradul de utilitate al unui instrument (indiferent de natura sa si de domeniul de referinta) poate fi mai mic sau mai mare, in functie de cat de bine este construit. In consecinta, nu a fost sustinuta niciodata superioritatea instrumentului numit recall.
3.Total de acord – responsabilitatea trebuie sa fie atat a alesului cat si a alegatorului. Insa ce ne facem daca votul responsabil al alegatorului de buna-credinta se bazeaza pe informatii false furnizate cu buna stiinta de viitorul ales, printr-o practica dolosiva, asa cum o descrie dreptul civil? Nu ar fi bine sa existe un instrument care sa faciliteze corectarea problemei?
4. Anumite norme morale ale societatii pot fi considerate ca fundament al principiilor contractuale, insa trec dincolo de statutul de norme morale atunci cand devin norme de drept prin Codul Civil.
5. Excelenta observatie – de aceea, asa cum am aratat la pct.1, instrumentul numit recall trebuie proiectat, construit si calibrat in functie de contextul in care este utilizat. Mai precis se pot impune anumite conditii clare pentru initierea procedurii de recall care sa descurajeze abuzul din partea opozantilor initiali ai alesului.
6. Argumentul protectiei mandatului reprezentativ prin asa-zisa imunitate parlamentara este mult prea adesea folosit pentru a-i feri pe parlamentari de efectele Codului Penal. De asemenea, v-as ruga sa indicati si sursa citatului atribuit Presedintelui T. Basescu, deoarece eu nu am auzit ca Presedintele sa se fi adresat vreodata imperativ membrilor Parlamentului
7. Desi intr-o anumita masura va impartasesc punctul de vedere, sistemul ordonantelor de urgenta nu face obiectul acestei dezbateri. Cat despre Motiunea de Cenzura, asa cum este ea definita de Constitutia Romaniei, este un instrument constitutional ce face parte din sistemul de Checks&Balances specific oricarui stat democratic. Mai precis, alaturi de alte instrumente, asigura echilibrul intre puterea executiva si cea legislativa.
Mihai Marchidann
Multumesc pentru raspunsuri si pentru clarificari, mi-au fost de folos in intarirea convingerilor mele.
Atunci cand spuneti „Abordarea Dvs. privind definirea statului de drept ca un stat dominat de structuri represive […]” imi atribuiti o afirmatie pe care nu am facut-o. In fapt, am spus ca structurile represive se legitimeaza printr-o asociere declarativ-abuziva cu conceptul de stat de drept si de justitie independenta (in stilul TVR Libera), prin pretentia extremista ca ei sunt singurii protectori ai acestor concepte si principii. Asocierea cu conceptul de democratie ar fi fost intradevar hilar.
Ori aici am o intelegere profunda a ceea ce inseamna stat de drept, si abordarea tine de logica matematica. Va pot da exemple prin care pretinsii aparatori ai statului de drept si al justitie au creat prejudicii iremediabile tocmai statului de drept si justitiei prin incalcarea iremediabila a Constitutiei, inclusiv prin legiferarea/reglementarea incalcarii drepturilor cetatenilor in contradictie cu Conventia CEDO.
Ma opresc aici deocamdata pentru ca abordarea este foarte tehnica atat dpdv al logicii cat si al dreptului.
Ca exemplu amuzant, a fost suficient sa citesc 2-3 randuri din declaratiile domnului Morar despre pretinsele fraude la Referendumul din 2012, la care nu am votat (desi am fost pentru), ca sa imi dau seama despre ce legi au incalcat pe ascuns dar si ce fel de logistica li s-a pus la dispozitie de SRI pentru gasirea (imposibila statistic) a faudelor pretinse a exista.
Nu am nimic impotriva ca structurile represiva sa iasa in spatiul public si sa isi asume incalcarea democratiei, dar nu in mod ipocrit si insidios prin afectarea imaginii publice si de moralitate a tuturor celor care ar putea fi un obstacol sau care i-ar critica. Poate insa sunt naiv in ceea ce priveste „sansele” unei dictaturi originale moderne, pentru ca toate degenereaza pana la urma in dictaturi care se rasfang asupra libertatilor civile inclusiv asupra liberatii unei prese libera (care este deja contestata la nivel teoretic dar si practic).
Spun acest lucru pentru ca desi sustin mandatul reprezentativ, viitorul democratiei este deja un fapt incadrabil la timpul trecut.
0) Desi dumneavoastra considerati ca nu exista terta parte care sa
forteze impunerea unei decizii, eu o sa va enumar doar cateva:
– atitudinea sfidatoare a Presedintelui T. Basescu impotriva mandatului reprezentativ al parlamentarilor.
– incercarea SRI de a avea mandat de a efectua urmariri penale, acel moment fiind important in evolutia atacului impotriva mandatului reprezentativ din Parlament
– decizia CCR de a incerca sa acrediteze ideea ca parlamentarii sunt functionari publici, deci in slujba statului si nu a poporului, tocmai pentru a pune bazele unui mandat imperativ imediat ce militanti ca dumneavoastra ati avea succes cu subminarea interdictiei mandarului imperativ.
– isteria privitoare la asa zisul concept de „martea neagra” nu a fost cumva o presiune asupra justitiei ea insasi pentru crearea unui mandat imperativ printr-o decizie corespunzatoare a CCR?
– in general, orice decizie in care CCR emite nu doar decizia de invalidare a unei legi si incearca sa ofere solutii, un alt mecanism periculos pentru statul de drept, pentru ca poate duce la contradictii de sistem legislativ
– altele
Foarte interesant, pe langa afirmatia ca procedura de recall ar reprezenta un instrument care poate fi utilizat pentru consolidarea democratiei, lasand la o parte faptul ca acelasi instrument poate fi utilizat pentru distrugerea democratiei, incercati sa acreditati ideea ca posibilitatea unui mandat imperativ, in conjunctie (interesanta) cu inexistenta/imposibilitatea unui astfel de mandat imperativ (pentru ca nu ar exista terti interesati sa isi impuna deciziile – parca am uita de fenomenul artificial prin care acea isterie a reprezentat tocmai un mandat imperativ simbolic), nu afecteaza mandatul reprezentativ al parlamentarilor. Foarte interesante ambele afirmatii, doar ca nu dati nicio garantie in sensul afirmatiilor respective, in fapt ambele cazuri fiind o sursa decisiva, in sensul Cutiei Pandorei, pentru anihilarea atat a mandatului reprezentativ cat si a unei garantii democratice viitoare.
Si ma voi referi in continuare punctul la argumentele dumneavoastra.
1. Cu privire la gradul de utilitate limitat al procedurii de recall v-a raspuns domnul Giosan, eu va spun ca procedura recall este inceputul sfarsitului mandatului reprezentativ.
Vedeti ca nu impuneti nicio limita pana unde va opriti in incalcarea acestuia, iar motivatia si solutia pe care le-ati recunoscut (adica introducerea ilegitima a unor principii asa-zis morale in Codul Civil, inclusiv la revocarea parlamentarilor) in raspuns, vi le-am anticipat inca din comentariul meu anterior, acestea motivatii si actiuni pot fi deja incadrate la categoria de modus operandi al unui intreg curent politic – anume cel popular, foarte atasat valorilor mandatului imperativ. Devine foarte clar ca sunteti parte dintr-un mecanism care lucreaza concertat in acest sens, in totala contradictie cu recomandarile Comisiei de la Venetia („Referitor la situațiile în care s-ar fi putut organiza un referendum pentru revocare, Comisia a considerat că sistemul judiciar este mai în măsură decât publicul să decidă cu privire la nerespectarea legii de către un ales.
De asemenea, Comisia a calificat celelalte criterii, precum încălcarea normelor morale, ca fiind prea vagi pentru a fi compatibile cu un stat de drept și a garanta drepturile reprezentanților[32].” – vezi link-ul cu „Procedura de recall in lume”), si argumente aditionale vor urma si in celelalte puncte.
Faptul ca incercati sa introduceti aceste asa-zise criterii morale reprezinta doar un subterfugiu ilegitim de a eluda in mod abuziv recomandarile Comisiei de la Venetia prin introducerea lor in Codul Civil, lucru pentru care ar trebui sa fiti penalizata pe motiv de ipocrizie,
binen-teles daca ipocrizia va fi introdusa in Codul Civil pentru interzicerea persoanelor publice ca dumneavoastra.
Pentru ca nu-i asa, Codul Penal si Codul de Integritate, odata ce devin mature – chiar prin agatarea unor victime ale instabilitatii legii – , nu vor mai putea genera carne de tun pentru propovaduirea unor atitudini antidemocratice.
3. Inteleg ca dumneavoastra nu negati caracterul de mandat reprezentativ, dar vreti sa puteti anula oricand acest mandat si invocati in acest context dolul si nulitatatea absoluta corespunzatoare. Prin urmare urmariti inclusiv influentarea retroactiva a actului legislativ ca efect juridic al „recunoasterii” nulitatii absolute.
Si ma rog cine va decide ca intr-adevar a avut loc un dol? Onorata instanta despre care voi arata mai jos ca nu este absoluta ci este/poate fi subordonata interesului securitatii nationale, asa cum o spune si CEDO? Iata deci un alt mandat imperativ, despre care spuneati anterior ca nu exista, din partea tertilor. O instanta, alta decat CCR, poate decide ca o lege este neconstitutionala datorita faptului ca s-a aratat anterior, in mod interpretativ si nu cu un standard (mai) ridicat ca cel penal, ca cineva ar fi „mintit” in legatura cu orice. Devine deci clar ca mandatul reprezentativ este concept subordonat actiunii in justitie pe dreptul comun, si ca o institutie care aplica legea poate sa devina si parte decidenta asupra legii – tocmai prin efectele juridice ale nulitatii absolute.
Iata deci ce efecte suplimentare neprevazute de catre publicul neautorizat, desi acestea pot fi urmarite cu premeditare de catre proepinentii acestui tip de moralitate legiferata, poate avea tipul acesta ipocrit de promovare in spatiul politic al „moralitatii legiferate”.
4. Aici sunt total impotriva: Normele morale nu nimic de-a face cu normele civile de drept, pentru ca legea poate fi arbitrara, un exemplu este legea ANI: cineva poate sa fie in stare de incompatibilitate chiar daca nu a facut nimic reprobabil (in mod activ), poate fi doar faptul ca legea a fost confuza (si a fost datorita generalitatii sale), interpretabila, dar si faptului ca functionarii ANI sunt foarte agresivi si doar o precautie in sensul auto-cenzurarii propriilor tale drepturi civile te poate pune pe un teren predictibil corespunzator Principiului Securitatii Juridice.
Pretinsa ridicare a stachetei moralitatii in spatiul public nu este decat o degradare a discursului celor care o propovaduiesc, cu efecte foarte periculoase pentru democratie.
De asemenea, nu putem sa nu ne intrebam pana unde se poate merge cu ipocrizia si impostura pretinsei moralitati (in fapt ilegitima si imorala) legalizate prin Codul Civil?
Bine-nteles, ca nu exsta nicio limita: totdeauna se va pretinde ca este nevoie de un standard si mai ridicat pentru comportamentul oamenilor politici (dar nu si celor care isi dau cu parerea). Aici insa intervine domnul Kurt Godel si teoremele sale de incompletitudine,
care v-ar spune inca dinainte de a distruge democratia sub pretextul gasirii unui sistem politico-etic complet: NU EXISTA NICIUN SISTEM (NETRIVIAL) CONSISTENT SI COMPLET IN ACELASI TIMP, deci NU EXISTA NICIUN SISTEM ETIC CONSISTENT (CORECT sau VALID) SI COMPLET IN ACELASI TIMP, deci decat sa mergeti dupa cai verzi de pe pereti ar trebuie sa va opriti aici. Orice acest tip de incercare de acoperire a unor exceptii de la sistem (pentru ca pe asta va bazati dumneavoastra impreuna cu institutiile de forta: creati niste anomalii/exceptii pentru a pretinde reformarea sistemului si de a-l face mai „bun”, problema este ca se vor forma alte anomalii si ajungem de unde am pornit, doar ca avem un plus de deficit de democratie, samd.
http://en.wikipedia.org/wiki/G%C3%B6del%27s_incompleteness_theorems
Si, in final, motivatia acestui tip de discurs si actiune politica este urmatoarea: judecata moralitatii nu mai este apanajul societatii ci al justitiei, din moment ce moralitatea se va suprapune cu Codul Civil (Moral) – sic. Desi actul de justitie nu reprezinta un adevar absolut ci tine de principiul disponibilitatii, dar si de capacitatea partilor de a isi
angaja avocati competenti iar actul de justitie in sine poate sau nu sa fie afectat de interventia statului. Pentru ca nu-i asa, pana si CEDO stipuleaza ca actul de justitie nu este un drept absolut, mai ales in conditii de securitate nationala, adica daca interesele de securitate nationale (care ar fi ele si cine le va decide a fi asa) pot interveni
cu bocancii in probleme de moralitate curenta. Prin urmare, subordonarea actului de moralitate dar si interpretarea acestuia va cadea sub incidenta securitatii nationale, deci daca un parlamentar nu se va subordona mandatului imperativ al securitatii nationale va putea fi
eliminat prin falsificarea conceputului de moralitate al presupusului parlamentar pe baza caruia va putea fi afectata imaginea acestuia (in mod nedrept) pentru eliminarea din forul legislativ. Iata deci un exemplu de existenta a unui mandat imperativ, desi dumneavoastra ii asigurati, pe cei care ar vrea sa va asculte, pe interlocutori ca nu exista niciun astfel de mandat imperativ al tertilor. Iar coroborarea cu faptul ca nici macar nu se va mai putea discuta in public sau in media despre deciziile intantelor, face ca pana si discutia despre moralitate sa fie exclusa din spatiul public. FOarte interesante efecte ale „consolidarii democratice” in sensul pe care il urmariti si sustineti.
5. Nu exista nicio conditie clara pentru initierea procedurii de recall, cititi despre logica fuzzy si veti vedea ca exista probleme serioase de clasificare clara a proprietatilor/caracteristicilor unor concepte/obiecte/persoane. Singura posibilitate de clasificare clara este cea de tip de exceptie, asa cum este interzicerea mandatului imperativ. Acest fapt este compatibil cu principiul juridic conform caruia doar exceptiile sunt de stricta interpretare, adica regula „exceptio est strictissimae interpretationis”.
Suntem iarasi pe un teren de actiunie politica care speculeaza probleme de sistem pentru a se urmari o agenda ascunsa, aceea de a lipsi de substanta intregul concept de mandat reprezentativ.
O alte conditie clara este standardul penal asupra caruie sunt alte tipuri de presiuni de scadere la nivelul standarului respectiv. Nu mai este suficient ANI, care poate „prinde” victime doar datorita unei legislatii imature cu precedente juridice nedeterministe, unele chiar abuzive si retroactive. Odata ce legislatia s-a maturizeaza, si deci incalcarea Principiului Securitatii Juridice inceteaza, propagandistii incalcarii drepturilor civile vor cauta alte pretexte si instabilitatii juridice – vezi argumentul vanatorii de parlamentari de la punctul 6.
Procedura de recall nu poate fi proiectata in niciun fel, chiar daca in conditii de bunavointa ar fi utile, cata vreme exista posibilitatea abuzarii ei poate produce efecte distructive pentru democratie, se pierde orice fel de utilitate. Nici aici nu aduceti garantii ca nu va fi folosita in mod abuziv, sau daca va fi folosita abuziv atunci exista alte protectii.
Interesant conceptul prin care sustineti ca mandatul reprezentativ poate supravietui in contextul existentei mandatului imperativ. Nu avem nicio garantie de supravietuire a unui mandat reprezentativ in aceasta situatie, in fapt se vede ca inca nu aveti nicio solutie in ceea ce priveste procedura de recall (totul este la stadiu de proiect neclar cu o finalitate precisa totusi – anularea interzicerii mandatului imperativ) dar iarasi, nu supravietuirea acestuia sau garantia democratica face parte din campania dumneavostra.
6. Argumentul protectiei mandatului reprezentativ il contestati in mod gresit aici: nu ati facut inca dovada ca este folosit de parlamentari pentru a se feri de Codul Penal, aici faceti proces de intentie (redeterminat de aceeasi atitudine nedemocratica). Urmarirea penala nu este impiedicata, este impiedicat doar abuzul impotriva unor cetateni care au responsabilitatea legiferarii pe care nu o pot lua in conditii de constrangere. Dupa ce i s-a respins cererea DNA de arestare preventiva a deputatului Bondrea (parca), dupa ce acesta si-a dat demisia din Parlament si nu mai avea imunitate parlamentara de ce DNA nu a cerut din nou mandat de arestare? Doar pentru ca nu mai era loc de spectacol pentru patarea imaginii Parlamentului?
Si aici incercati sa generalizati: plecand de la o premiza falsa, exceptiile de coruptie pot fi oricand contrafacute – inclusiv prin sacrificarea unor pioni-, dar chiar adevarate, nu se poate generaliza pentru a gasi un argument, din nou, pentru a se ataca protectia mandatului reprezentativ.
Foarte interesant din nou rationamentul conform carui daca unii se ascund de Codul Penal, atunci trebuie musai sa ii prindem cu Codul Civil Moral (inteleg ca o sa fie un cod nou?). Prin urmare, prin acest rationament v-ati dezvaluit scopul final: acela de a „prinde” parlamentari in flagrant chiar daca este nevoie de scaderea standardelor „ilegalitatilor”, deci vanatoarea de parlamentari este un scop in sine. Acest argument nu este foarte onorabil pentru un reprezentat al societatii civile. Poate la institutiile de forta ar fi mai potrivita aceasta abordare.
Desi pare ca sunteti un sprijinitor al mandatului imperativ, pentru ca
asta inteleg ca este problema, prevederea constitutionala democratica a interzicerii mandatului imperativ, nu imi dau seama cum nu ati observat pana acum ca modus operandi politic al lui Basescu este crearea de de mandate imperative in zona executiva, dar mai mult incercarea de fortare in spatiul public al unui mandat imperativ declarativ (pentru stie si el ca este ineficient si neconstitutional) indreptat impotriva Parlamentului cu scopul de slabire a acestuia si creare a unui spatiu de manevra pentru discursuri asemanatoare cu ale dumneavoastra.
Exemple de astfel de mecanisme politice bazate pe mandatul imperativ sunt: manipularea MCV ca mecanism de mandat imperativ extern impotriva Parlamentului, crearea unui mecanism imperativ in cazul Rosiei Montane prin care a subordonat toate institutiile statului acestui proiect, Parlamentul ca detinator al unei protectii impotriva mandatului imperativ fiind singura institutie care a putut opri proiectul, manipularea institutiei referendumului pentru a crea un mandat ilegitim si neconstitutional de distrugere a bicameralismului, scrisoarea publica din martie-aprilie 2013 (la care am facut referire in comentariul initial – si care in format audio este mult mai relevant dpdv al abuzului demersului respectiv, vezi si termenele imperative si neconstitutionale prin care stabilea agenda Parlamentului in mod impertinent), modul in care a subordonat Parlamentul in perioada 2009 – 2012 prin slugile partidului de guvernamant. Tot datorita mandatului imperativ fracturat cand la conducerea PDL a venit un aliat cu personalitate (deci nu o sluga) Basescu si-a creat propriul partid prezidential pentru continuitatea unui mandat imperativ in zona politica. Afirmatia ca el de pe vremea cand mergea pe mare ca nu prea le avea cu negocierile tine oare de cultura mandatului reprezentativ?
Pentru ca vreti si exemple de somatii ale lui Basescu adresate Parlamentului, vi le prezint:
http://adevarul.ro/news/politica/scrisoare-deschisa-traian-basescu-guvern-senat-camera-1_5150191f00f5182b854b8a12/index.html
http://www.gandul.info/politica/presedintele-castigator-someaza-parlamentul-316427
Daca nu sunt suficiente, va rog sa dati o cautare pe internet cu „Basescu someaza Parlamentul”.
7. Sa inteleg eu ca desi contestati protectia mandatului reprezentativ din Constitutie, prin atacarea interzicerii mandatului imperativ) totusi acest lucru ar trebui sa se subordoneze unor alte principii constitutionale, principiale si batute in cuie.
Revenim la ideea ca unii pornesc de la premize arbitrare, chiar daca principiale, in loc sa porneasca de la efectele dorite si sa mearga invers pe lantul dependentelor acestora de tip cauza-efect spre elaborarea de principii si sau legi corecte.
Punctul meu de vedere ramane ferm si din acest punct de vedere, in atitudinea mea si in rationamentul meu nu tin cont de niciun principiu si/sau decizie cata vreme nu isi dovedeste in mod obiectiv utilitatea. Exemplu meu a fost relevant: nu are sens sa te plangi de traseism, mai ales in conditiile mandatului reprezentativ, cata vreme permiti motiuni de cenzura politice (in conditiile in care Guvernul nu a intrat in prerogativele legislative ale Parlamentului). Cine nu intelege acest lucru sa nu se mai planga, pentru ca principiul check-and-balances corespunzator conceptului de motiune de cenzura nu este o persoana careia sa i se respecte drepturile omului.
In urma clarificarilor dumneavoastra raman la concluzia anterioara, in fapt argumentele contra devenind si mai puternice, ca procedura de recall este un instrument foarte periculos pentru democratie, in deplina concordanta cu recomandarile si concluziei Comisiei de la Venetia cu care sunteti in continuare in contrdictoriu.
Johnc446
Hi Dear, are you in fact visiting this website daily, if so then you will definitely take fastidious knowledge. dbkeebfeabge