TVA-ul scăzut pe pâinea noastră cea de toate zilele: de la argumente economice la neclarităţi şi suspiciuni

Se discută reducerea TVA la pâine. Un partid a promis ceva la alegeri, la guvernare încearcă să implementeze. E vorba de o metodă pe care guvernele o au la îndemâna şi a fost folosită, nu e ilegitimă sau proastă a priori. Se discută în ce măsură schimbarea poate să fie eficientă şi după implementare putem să vedem dacă a avut sau nu efectele aşteptate.

Asta e logica de care avem nevoie pentru a evalua performanţa guvernului. Încercarea mea e a unui cetăţean informat, nu a unui economist şi cu puţină documentare am înţeles că logica asta nu e nici suficientă, nici posibilă în acest moment. În povestea TVA-ului la pâine apar nişte neclarităţi care conduc la suspiciuni oricât vrei sa evaluezi cu bună credinţă şi ele cer nişte răspunsuri.

Povestea pe scurt:

PC a promis TVA redus la alimente. Acum ministrul agriculturii, Daniel Constantin, preşedintele PC, luptă cu finanţele şi cu FMI să o implementeze.  Efectele unei reduceri nu sunt considerate de economişti la fel de previzibile cu cele ale creşterii TVA nici pentru populaţie (preţul nu e garantat să scadă), nici pentru economie (încasările scad automat, alte avantaje sunt posibile, dar nu garantate) . Însă TVA-ul diferenţiat pentru produse de bază este adoptat pentru a scădea preţul plătit de consumator sau din alte considerente. Nu este văzut ca o favorizare a producătorilor din domeniu tocmai pentru că la produsele de bază, consumul este o nevoie şi nu este influenţat atât de mult de preţ, adică oamenii nu vor mânca mult mai multă pâine doar pentru că e mai ieftină aşa cum mai mulţi şi-ar cumpăra maşină dacă ar fi mai ieftină. ^[1] Însă apare discuţia despre ce este produs de bază şi ce nu, dacă doar laptele sau şi iaurtul cu fructe, dacă pâinea sau specialităţile din pâine şi ce e o specialitate. Sau dacă diferenţierea în sine nu complică prea mult calcularea şi încasarea TVA. Sau se poate începe cu ceva ca experiment. Şi e în puterea noastră să monitorizăm dacă preţurile au scăzut.

Privită aşa, toată povestea din România e o discuţie perfect rezonabilă de politici publice pe care guvernul o va lămuri şi o va negocia şi cu FMI.

Dar, apar în acestă discuţie, nişte neclarităţi:

1. dacă politica a fost propusă în campanie ca metodă de a ajuta oamenii săraci, atunci de ce nu ne aşteptăm să scadă preţul?

2. dacă se urmăreşte fiscalizarea producătorilor de pe piaţa neagră cum s-a ajuns la concluzia că:

(a) decizia voluntară a producătorilor de a începe să plăteasca taxe e soluţia cea mai bună/sigură/uşoară şi

(b) reducerea TVA va conduce la această decizie voluntară (în izolare de alte taxe care rămân neschimbate, precum CAS-ul, şi el o promisiune electorală de altfel)

3. dacă sunt atât de mulţi nefiscalizaţi, oare statul îi cunoaşte?

(a) Şi dacă da, de ce nu îi penalizează?

(b) Şi dacă nu, de unde ştim cât de mulţi sunt şi ce îi va constrânge sa plătească restul de impozite şi taxe care apar o dată ce ies din zona neagră-gri

4. dacă reducerea TVA salvează industria de panificaţie şi salvează de la şomaj mii de oameni, atunci de ce nu e considerată favorizare şi intervenţie sau chiar ajutor de stat? E vorba de o piaţă care nu e logic să nu funcţioneze decât dacă produce mai mult sau diferit de ce au nevoie oamenii. Care sunt datele care arată că industria ar fi în criză şi de ce?

Neclarităţile de mai sus conduc la două suspiciuni:

1. dacă e atât de clar că este o metodă cu probabilitate mare să funcţioneze bine, oare de ce nu avem posibilitatea să urmărim toţi paşii procesului de decizie şi toate datele pe care se bazează, iar singurele date despre acest subiect au fost neoficiale sau neasumate

2. oare există vreun interes ascuns având în vedere că şeful partidului are o afacere conexă?

Toate aceste întrebări care nu au fost adresate arată că în final TVA-ul pe pâinea noastra cea de toate zilele nu e doar o promisiune electorală pe care un partid şi-o asumă şi o vrea îndeplinită şi nici doar o dispută despre calităţile unei politici publice. Deşi e şi asta. E o poveste care duce la suspiciuni pe care mulţi le au despre politica din România. Mai mult,  povestea duce la întrebări de principiu legate de posibilitatea pe care noi, ca cetăţeni, o avem să înţelegem deciziile de politici publice şi să le considerăm ca decizii legitime ale guvernării în interesul cetăţeanului.

Guvernanţii au posibilitatea să arate cetăţenilor cu fiecare decizie transparentă că politica, guvernarea şi partidele nu există doar pentru interesul personal al liderilor şi acoliţilor lor.