Piața Muncii
Condițiile din piața muncii sunt influențate de aspecte demografice, inclusiv vârsta medie a populației, de proporția populației active și rata angajării, de rata ocupării în anumite sectoare ale economiei, de compoziția forței de muncă din perspectiva educației și formării profesionale, precum și de productivitatea muncii și de structura salariilor și costurilor de angajare. Toți acești factori formează un peisaj unitar, interacționând și afectând piața muncii dintr-un stat.
Importanța pentru cetățean
Piața muncii din România are anumite trăsături care periclitează performanța economiei pe termen lung și riscă să pună părți semnificative din populație în pericol de sărăcie în anii care urmează.
Principala problemă și cea mai discutată, este îmbătrânirea populației: scăderea proporției din populație reprezentată de cohortele care intră pe piața muncii și creșterea proporției cohortelor care ies de pe piață. Aceste evoluții vor reduce, în timp, forța de muncă și vor conduce la creșterea ratei dependenței celor în vârstă din rândul populației.
Mai puțin discutată, dar de importanță similară, este rata subangajării („underemployment”)[i] și a angajării în agricultura de subzistență, caracterizată de venituri mici și productivitate scăzută, neputând, astfel, să asigure performanța economică și venituri mari.
Șomajul ridicat în rândul tinerilor, la rândul său, afectează posibilitatea tinerilor de a-și dezvolta abilitățile și calificările și afectează, în timp, venitul și productivitatea acestora. Avem de-a face, de asemenea, cu o rată semnificativă a părăsirii timpurii a școlii care afectează calitatea forței de muncă și reduce productivitatea ei pe viitor. Acest lucru este cu atât mai problematic atunci când cohortele de tineri sunt mai mici, pentru că înseamnă că un segment important al forței de muncă viitoare va avea calificări insuficiente pe piața forței de muncă.
În acest context, măsuri și politici adecvate pentru ajustarea pieței muncii și dezvoltarea sistemelor de instruire și formare profesională devin deosebit de importante, dar în România, acestea sunt deficitare. Acest lucru contribuie la o forță de muncă slab calificată și periclitează capacitatea economiei de a se adapta la schimbări și a evolua pozitiv.
Nu în ultimul rând, un segment semnificativ al economiei care funcționează nedeclarat și o rată ridicată a angajării la negru lasă porțiuni importante din populație în afara pieței formale a muncii și scade nivelul taxelor colectate.
Evoluții pozitive modeste
Din 2012 și până în prezent, pe măsură ce economia și-a revenit după criză, șomajul a scăzut puțin în România, de la 7,1% acum 4 ani la 6,5% acum. Rata de ocupare a crescut, de la 62% la aproximativ 65%. Din acest punct de vedere, nu există o criză imediată pe piața muncii. Totuși, această ameliorare a avut loc în contextul emigrării masive, care a redus oferta de muncă. În plus, o mare parte a creșterii în rata angajării s-a produs în sectoarele de export și de valoare adăugată crescută.
Mai mult, din 2012 și până acum, salariul minim a crescut cu 50%, de la circa 34% din salariul mediu până la 43% din salariul mediu. În pofida acestei creșteri, costul unitar al muncii a rămas relativ stabil din 2012, permițând României să-și mențină competitivitatea pe baza costurilor scăzute. Însă o potențială problemă este că, pe viitor, creșterea salariilor ar putea afecta negativ competitivitatea aceasta, necesitând o evoluție către competitivitate bazată pe calificări, calitatea producției și valoare adăugată. Totuși, alți economiști consideră că, pe termen scurt și mediu, competitivitatea pe baza costurilor se va menține, având în vedere că proporția costurilor generate de compensarea muncii este încă scăzută în comparație cu proporția pe care o primește capitalul sau în comparație cu felul cum este compensată munca în alte țări din Europa Centrală și de Est sau în Europa de Vest: pentru fiecare euro produs în România capitalul primește 57% în timp ce muncii îi revine doar 31%.
Probleme care persistă
Tendințele demografice continuă să fie negative, acum când cohortole de persoane născute după 1990 încep să intre pe piața muncii. Cum rata emigrației care va crește în continuare, este cert faptul că volumul forței de muncă de la nivel național va continua să scădă. În același timp, având în vedere faptul că persoanele născute în anii ’50 și ’60 încep să iasă la pensie, tendințele demografice vor avea dublu efect negativ prin reducerea numărului persoanelor de pe piața forței de muncă, pe de o parte (și, pe cale de consecință, prin reducerea numărului de persoane care plătesc taxe), și prin creșterea numărului persoanelor dependente (ca rata a persoanelor care beneficiază de transferuri sociale) pe de altă parte. Problema finanțării sistemului de pensii este deja evidentă, deficitul fondului de pensii fiind la 2,5% din PIB în acest an. Acest aspect, cumulat cu promisiunile partidelor politice de a micșora și mai mult taxele, va rezulta într-un deficit și mai mare în viitor.
Având în vedere tendințele demografice menționate mai sus, schimbările în politicile de ocupare sunt imperative, alături de schimbări în sistemul de educație și în cel de cercetare și dezvoltare. Dată fiind deteriorarea demografică, calitatea capitalului uman trebuie îmbunătățită pentru ca forța de muncă redusă să poată genera veniturile mai mari necesare susținerii grupului sporit de persoane dependente. Dacă aceste schimbări la nivelul pieței forței de muncă vor fi puse în practică, economia se poate muta de la competitivitate bazată pe costul scăzut al forței de muncă spre una bazată pe calitatea producției și tehnologie.
În absența acestor schimbări la nivelul politicilor de ocupare, economia nu va putea fi suficient de puternică pentru a genera nivelul de venit și taxare corespunzătoare susținerii populației îmbătrânite, ceea ce va rezulta cel mai probabil, într-un nivel ridicat de sărăcie în rândul populației bătrâne.
În acest context, două aspecte sunt problematice:
- Un segment larg al populației din România este ocupat în agricultură (29% din totalul persoanelor ocupate, care produc 5% din PIB). Cum agricultura este ineficientă și slab dezvoltată în România, aproximativ 60% dintre angajați sunt fie lucrători familiali neremunerați, fie persoane ocupate în agricultura de subzistență. Acest aspect indică faptul că, deși rata de șomaj este relativ scăzută, rata de subangajare este, în schimb, ridicată, mai ales în zonele rurale.
- Un segment larg al populației tinere nu se află în sistemul educațional, de ucenicie sau nu este ocupată (17% dintre tinerii cu vârsta între 16 și 24 de ani). Acest lucru înseamnă că aproximativ o cincime din populația tânără care oricum se află în declin demografic nu va avea educația sau abilitățile necesare pe piața forței de muncă. Tinerii din România nu își vor putea îmbunătăți situația cu care se confruntă decât printr-o politică publică specifică. Iar aceasta este cu atât mai necesară cu cât o mare proporție a tinerilor care nu au fie nivelul de educație potrivit, fie abilitățile necesare pieței muncii locuiesc în mediul rural, ceea ce conduce către șomaj și sărăcie.
În plus, o altă problemă structurală a pieței forței de muncă este reprezentată de gradul scăzut de calificare al persoanelor ocupate, cumulată cu dezvoltarea scăzută a sistemului de formare profesională și instruire sau absența oportunităților de dezvoltare profesională la locul de muncă. În mod similar, politicile publice necesare ajustării calificărilor și abilităților persoanelor ocupate nu sunt ele însele adecvate pentru nevoile și deficiențele descrise: nu au potențialul de a contribui la îmbunătățirea calificărilor profesionale pe o scală largă. Angajamentele diverselor partide politice de micșorare a taxelor pun în dubiu existența la nivel de fonduri publice, a banilor necesari pentru politici publice țintite către îmbunătățirea calificării profesionale a persoanelor ocupate astfel încât economia românească să se poate muta către un sistem de competiție bazat pe valoare adăugată și calitatea producției.
Viitorul pieței muncii: provocări
Având în vedere tendințele demografice negative, tendințele de îmbătrânire și emigrație care reduc volumul persoanelor ocupate, în viitor, vom putea observa o tendință de creștere a ratei de participare pe piața muncii și un declin al șomajului. Mai mult, având în vedere declinul demografic din mediul rural, cel mai probabil, România va înregistra și o reducere a numărului persoanelor ocupate în agricultură, alături de o mică reducere a ratei de subangajare. Totuși, aceste tendințe vor avea un impact la nivelul finanțelor publice atâta vreme cât un număr din ce în ce mai mic de angajați va trebui să plătească taxe mai mari necesare susținerii populației dependente crescânde. Alternativa, în lipsa creșterii taxelor și a transferurilor sociale, este creșterea gradului de sărăcie în rândul populației bătrâne.
În același timp, având în vedere tendințele legate de șomaj în rândul populației tinere, subangajarea din mediul rural și rata crescută de părăsire timpurie a școlii, o mare parte dintre persoanele ocupate nu vor avea abilitățile potrivite pieței muncii și prin urmare vor fi ocupate în sectoare neproductive (e.g. sectorul agricol) sau plătite foarte prost și se vor afla în risc de sărăcie și excluziune socială.
În acest sens, sunt necesare măsuri menite să crească calificările persoanelor de pe piața forței de muncă și, prin urmare, calitatea forței de muncă astfel încât economia să se poată muta către o competitivitate bazată pe valoare adăugată și calitatea produselor și serviciilor. În acest fel, va crește potențialul economiei de a genera venituri mai multe, putând, astfel, susține creșterile de taxe necesare sprijinirii proporției sporite de persoane dependente.
[i]Subangajarea, în engleză „underemployment”, se referă la situația în care o persoană este ocupată,dar acesta nu este neapărat anajată cu normă întreagă, nu fructifică toate calificările acesteia și, mai ales, nu își poate asigura un trai decent ca urmare a statutului de persoană ocupată.
