• Andreea Sevici , Diana Trifu

Citește argumente pro si contra cotelor obligatorii de refugiați și participă la dezbaterea OpenPolitics privind poziția asumată de România față de această problemă.

Termenul de azil provine din cuvântul latinesc asylum și din cuvântul francez asile, desemnând  locul  unde cineva găseste ocrotire, adăpost, refugiu. Deși conceptul de azil este cunoscut încă din Antichitate, codificarea lui s-a facut prin Declarația Universală a Drepturilor Omului, articolul 14, care specifică: In caz de persecuție, orice persoană are dreptul de a căuta azil și de a beneficia de azil în alte țări. Acest drept nu poate fi invocat în caz de urmărire ce rezultă în mod real dintr-o crimă de drept comun sau din acțiuni contrare scopurilor și principiilor Organizației Națiunilor Unite [i] . Ulterior, în anul 1951 s-a semnat Convenția ONU privind Statutul Refugiaților [ii] și în 1966 Protocolul privind Statutul Refugiaţilor, încheiat la New York [iii] . Dreptul la azil este un drept fundamental, iar acordarea acestuia reprezintă o obligație internațională a statelor, prevăzută în Convenția privind protecția refugiaților, Geneva 1951 [iv] .

Sistemul european de azil

La nivelul Uniunii Europene, acordarea statutului de refugiat se realizează în conformitate cu definiția dată de Convenția ONU privind Statutul Refugiaților. Protecția subsidiară se acordă persoanelor care nu îndeplinesc condițiile pentru statutul refugiat, dar care nu pot fi returnate în țara de origine din cauza  unui pericol real, conform definițiilor din Directiva 2011/95/UE [v] .

Începând din 1999, Uniunea Europeană a depus eforturi pentru instituirea unui sistem european comun de azil (SECA) și pentru îmbunătățirea actualului său cadru legislativ. Prin Tratatul de la Lisabona [vi] , intrat în vigoare în 2009, s-a introdus o bază legală pentru politica comună de azil care să facă posibilă eliminarea diferențelor în tratamentul solicitanților de azil la nivelul UE.  

Abonează-te acum la newsletter-ul lunar OpenPolitics.ro! Explicăm subiecte importante și de actualitate!

Sistemul european comun de azil (SECA) a fost finalizat în 2013 și cuprinde 5 documente cheie:

  1. Directiva revizuită privind procedurile de azil – vizează decizii mai echitabile, mai rapide și de o mai bună calitate în materie de azil.
  2. Directiva revizuită privind condițiile de primire – asigură existenta condițiilor materiale adecvate de primire (de exemplu, cazare) pentru solicitanții de azil din întreaga Uniune Europeană.
  3. Directiva revizuită privind standardele minime – aduce clarificări cu privire la motivele de acordare a protecției internaționale, contribuind astfel la consolidarea deciziilor în materie de azil la nivel european.
  4. Regulamentul Dublin revizuit – consolidează protecția acordată solicitanților de azil pe parcursul procesului de determinare a statului responsabil de examinarea cererii și aduce clarificări cu privire la normele care reglementează relațiile dintre state.
  5. Regulamentul EURODAC revizuit– permite accesul autorităților responsabile cu aplicarea legii la baza de date a UE, care conține amprentele digitale ale solicitanților de azil, în condiții foarte stricte, în vederea prevenirii, detectării sau investigării celor mai grave infracțiuni, precum crimele și actele de terorism.

Sistemul Dublin

Convenția Dublin a fost semnată în anul 1990 și a intrat in vigoare în 1997. Ea a fost un răspuns la fluxul  masiv de persoane care solicitau azil, în parte din cauza colapsului Uniunii Sovietice și a diverselor conflicte existente în Balcani (Bosnia, Kosovo). La baza sistemului Dublin stă principiul autorizării: statul membru care a autorizat intrarea solicitantului de azil pe teritoriul UE este responsabil de procedura de azil ce urmează.

Conform Convenției Dublin, un stat este obligat să proceseze o cerere de azil în următoarele cazuri: un membru direct al familiei solicitantului de azil a primit deja statutul de refugiat; țara în cauză a acordat anterior o viză validă pentru persoana care solicită protecție internațională;  sau solicitantul a intrat in spațiul comunitar prin teritoriul respectivului stat membru. Din cauza dificultății statelor membre de a depista solicitanții de azil care depuseseră deja o cerere în alt stat membru, implementarea nu a fost unitară.

Regulamentul Dublin II (2003) propune adăugiri și modificări la ierarhia criteriilor pentru determinarea responsabilității unui anumit stat membru și asigură o procedură accelerată de transfer a solicitanților de azil între statele membre.

Regulamentul Dublin III (2013) este unul din documentele cheie în crearea Sistemul european comun de azil.

Scopul principal al sistemului Dublin este de a adresa problema denumită „asylum shopping”, când un solicitant de azil depune cereri de azil în mai multe state europene pentru a-și crește șansele de a primi protecție [vii] . Un alt obiectiv al sistemului Dublin este acela de împărțire echitabilă a poverii („burden-sharing”), mai exact, responsabilitatea pentru procesarea cererilor de azil să fie distribuită în mod egal între statele membre, astfel încât statele care primesc cel mai mare număr de cereri de azil (Germania, Franța, Suedia) să nu fie împovărate de acestea.

Probleme cu sistemul actual

Sistemul Dublin pleacă de la  premiza că, din moment ce legile și practica în materie de azil ale statelor membre UE se bazează pe aceleași standarde comune, acestea permit solicitanților de azil să se bucure de niveluri de protecție similare în toate statele membre UE. În realitate, atât legislația, cât și practica în materie de azil diferă considerabil de la stat la stat, fapt ce duce la tratamente diferite ale solicitanților de azil atât la nivel de procedură, cât și la nivelul condițiilor de recepție.

Printre criticile aduse regulamentului se regăsește și faptul că solicitanții de azil, pe durata aplicării procedurilor de returnare pe Regulamentul Dublin, își așteaptă în detenție tranferul către un alt stat membru, fiind astfel separați de familie. De asemenea, condițiile de recepție sub standardele minime impuse de UE și inabilitatea demonstrată de a respecta drepturile persoanelor transferate au dus la decizia Curții Europene a Drepturilor Omului de a amenda Belgia pentru transferarea unui solicitant de azil în Grecia. Astfel, mai multe state europene au suspendat returnările către Grecia [viii] .

Conform datelor publicate de Uniunea Europeană, Italia a înregistrat un număr de 30.755 cereri de azil doar în anul 2015, Grecia un număr de 7.475 cereri de azil în aceeași perioadă, o creștere de 30% față de anul precedent, iar Ungaria 98.072 cereri de azil, înregistrând o creștere de 1290% față de anul precedent [ix] .

Organizația Internațională pentru Migrație și UNHCR relatează că de la începutul anului 2015 și până în octombrie, 450.848 migranți au venit pe mare și au intrat în Grecia, în timp ce în Italia, în aceeași perioadă, a ajuns un număr de 137.300 migranți. Parte dintre aceștia și-au continuat drumul spre alte țări europene pentru a cere azil. Numărul migranților care au murit în Marea Mediterană  în aceeași perioadă se ridică la 3.095 [x] .

Ca urmare a fluxului foarte mare de persoane care au intrat pe teritoriul comunitar pentru a cere azil, s-au făcut două propuneri de urgență. În luna mai, Comisia Europeană a propus relocarea a 40.000 de persoane din Italia și Grecia pe o perioadă de 2 ani (40% din cererile de azil înregistrate recent), schemă adoptată în data de 14 septembrie la Consiliul JAI, România participând voluntar. În septembrie s-a decis relocarea a 120.000 persoane din Italia și Grecia pe o perioadă de 2 ani (15.600 din Italia și 50.400 din Grecia, urmând ca restul de 54.000 persoane să fie alocate în mod proporțional la 1 an de la adoptarea schemei) [xi] . Această a doua schemă de relocare vine în completarea schemei din luna mai. Principalii beneficiari vor fi din Siria, Eritreea și Irak, reprezentând grupurile cele mai importante de solicitanți de azil veniți în spațiul european și cei cu rata cea mai mare de recunoaștere a statutului de refugiat.

De-a lungul timpului, România s-a arătat relativ solidară cu cauza refugiaților, în anul 2008, deschizând primul Centrul de tranzit în regim de urgență din Europa cu spijinul OIM și UNHCR, menit a evacua de urgenţă refugiaţii a căror securitate sau protecţie nu poate fi asigurată în prima ţară de azil. În anul 2009, un număr de 40  de birmani au fost relocați în România din afara spațiului comunitar, iar în 2014 a fost relocat un număr de 40 de irakieni din Turcia.

Totuși, România s-a opus cotelor obligatorii, motivând că nu are capacitatea de a  găzdui și a integra mai mult de 1.785 migranți [xii] . În urma Consiliului JAI din 22 septembrie 2015, României i s-a alocat o cotă de 2475 solicitanți de azil [xiii] , care se adaugă la cota votată în cadrul Consiliului JAI din 14 septembrie 2015, de aproximativ de 1705 persoane [xiv]  însumând un total de aproximativ de 4180 refugiați. Statul român va primi de la Uniunea Europeană câte 6.000 euro pentru fiecare persoană relocată pe teritoriul național în cadrul schemei intra-europene de relocare.

Citește și despre criza din Siria și cum s-a ajuns aici sau despre drepturile și beneficiile pentru solicitanți de azil și refugiați în România.

 

[i] “Universal Declaration of Human Rights”. 1948. http://www.un.org/en/documents/udhr/index.shtml#a14  (accesat 10 octombrie 2015).

[ii] “Convention relating to the Status of Refugees” http://www.ohchr.org/Documents/ProfessionalInterest/refugees.pdf (accesat 10 octombrie 2015).

[iii] “Protocol relating to the Status of Refugees”. 1967. http://www.ohchr.org/Documents/ProfessionalInterest/protocolrefugees.pdf (accesat 10 octombrie 2015).

[iv] La acestea se adaugă Convenția internațională cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, Convenția internațională cu privire la drepturile civile și politice, Convenția cu privire la drepturile copilului, Convenția internațională privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială și Convenția cu privire la eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor.

Alte documente care stau la baza sistemului de azil european sunt Convenția europeană pentru apărarea drepturile omului și a libertăților fundamentale (1950), Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și Jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene și a Curții Europene pentru Drepturile Omului.

[v] “Directiva 2011/95/UE a Parlamentului European și a Consiliului privind standardele referitoare la condițiile pe care trebuie să le îndeplinească resortisanții țărilor terțe sau apatrizii pentru a putea beneficia de protecție internațională, la un statut uniform pentru refugiați sau pentru persoanele eligibile pentru obținerea de protecție subsidiară și la conținutul protecției acordate”. 2011. http://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/PDF/?uri=CELEX:32011L0095&from=EN (accesat 21 octombrie 2015).

[vi] “Tratatul de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană şi a Tratatului de instituire a Comunităţii Europene”. 2007. http://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/PDF/?uri=OJ:C:2007:306:FULL&from=EN (accesat 4 noiembrie 2015).

[vii] “Proposal for a Council Regulation establishing the criteria and mechanisms for determining the Member State responsible for examining an asylum application lodged in one of the Member States by a third-country national” (2001/C 304 E/10). 2001. http://eur-lex.europa.eu/legal-content/EN/TXT/PDF/?uri=CELEX:52001PC0447&from=EN (accesat 21 octombrie 2015).

[viii] Pop, Valentina. “Human rights court deals blow to EU asylum system”. EUObserver. 2011. https://euobserver.com/justice/31681 (accesat 10 octombrie 2015).

[ix] „European Solidarity: A Refugee Relocation System”. 2015. http://ec.europa.eu/dgs/home-affairs/what-we-do/policies/european-agenda-migration/background-information/docs/2_eu_solidarity_a_refugee_relocation_system_en.pdf (accesat 10 octombrie 2015).

[x] Refugees/Migrants Emergency Response – Mediterranean. http://data.unhcr.org/mediterranean/regional.php (accesat 10 octombrie 2015).

[xi] „Refugee Crisis – Q&A on Emergency Relocation”. 2015. http://europa.eu/rapid/press-release_MEMO-15-5698_en.htm (accesat 20 octombrie 2015).

[xii] Ilie, Luiza. “Romania can manage its EU-allotted migrant quota: President”. Reuters. 2015. http://www.reuters.com/article/2015/09/23/us-europe-migrants-romania-idUSKCN0RN0YD20150923 (accesat 10 octombrie 2015).

[xiii] „Refugee Crisis – Q&A on Emergency Relocation”. 2015. http://europa.eu/rapid/press-release_MEMO-15-5698_en.htm (accesat 20 octombrie 2015).

 

[xiv] „Annexes accompanying the Proposal for a COUNCIL DECISION establishing provisional measures in the area of international protection for the benefit of Italy and Greece”. 2015. http://ec.europa.eu/dgs/home-affairs/e-library/documents/policies/asylum/general/docs/proposal_for_a_council_decision_on_provisional_relocation_measures_for_italy_and_greece_annex_en.pdf (accesat 4 noiembrie 2015).