• Raluca Toma

Camera Reprezentanților din S.U.A. a demarat o investigație care ar putea duce la punerea sub acuzare a președintelui Donald Trump. Punerea sub acuzare (impeachment) ar putea, la rândul său, în urma unui proces cu mai mulți pași, să ducă la înlăturarea lui din funcție. Dar demiterea lui este încă un scenariu îndepărtat, din mai multe motive.

Iată câteva explicații și clarificări.

 

De unde a pornit povestea cu punerea sub acuzare a președintelui Trump

Totul a început cu o convorbire telefonică de rutină, între Trump și președintele ucrainean Volodimir Zelenski (despre care am scris în newsletter-ul OpenPolitics din luna iulie). Pe 25 iulie Trump l-a sunat pe Zelenski cu felicitări pentru rezultatele la alegerile parlamentare.. După ce a adus vorba despre ajutorul financiar semnificativ acordat Ucrainei de către S.U.A – ajutor din care 400 milioane de dolari fuseseră aprobate de Congres dar blocate recent de Casa Albă – Trump i-a cerut președintelui ucrainean să îi facă o favoare– menționând de fapt două lucruri. Prima rugăminte a fost ca autoritățile ucrainene să investigheze o firmă americană vizată de o teorie a conspirației despre furtul de date de la campania electorală a lui Hillary Clinton. A doua era ca autoritățile să-l investigheze pe Hunter Biden, fiul fostului vicepreședinte american Joe Biden. Trump i-a cerut lui Zelenski și oamenilor lui să legătura cu procurorul general american, precum și cu avocatul personal al lui Trump (cu care reiese din apel că echipa Zelenski mai vorbise deja). Întrebat într-o conferință de presă ulterioară despre conversație, Zelenski a spus că nu vrea să se implice în alegerile unui alt stat și că nimeni nu l-a pus sub presiune.

 

O plângere împotriva președintelui Trump

Știm ceea ce s-a spus în convorbire dintr-o minută, realizată imediat după conversație și bazată pe amintirile ofițerilor care au ascultat-o. Nu este vorba de o transcriere făcută pe baza unei înregistrări. Motivul pentru care a ieșit la iveală conținutul acestei convorbiri este o plângere depusă de un avertizor (whistleblower) din zona serviciilor de informații.

Abonează-te acum la newsletter-ul lunar OpenPolitics.ro! Explicăm subiecte importante și de actualitate!

În plângere, avertizorul susține că a adunat informații de la mai multe surse care indică faptul că președintele Trump se folosește de influența funcției pentru a îi cere altei țări să se implice în alegerile americane, cu concursul avocatului său personal și, posibil, și al procurorului general. Avertizorul menționează că n-a fost martor direct la majoritatea evenimentelor relatate, dar că a găsit mărturiile surselor credibile pentru că se potriveau. Plângerea indică, de asemenea, că în zilele care au urmat apelului, oficiali ai Casei Albe au cerut ca memoriul să fie „ascuns”– pus într-un loc unde sunt salvate convorbiri care cu informații foarte sensibile, ce vizează securitatea națională.

Potrivit avertizorului, această decizie face dovada faptului că oficialii erau conștienți de gravitatea comportamentului președintelui și de consecințele politice (nu de securitate națională) pe care le-ar avea publicarea informației. Plângerea afirmă și că lui Zelenski i s-a subliniat că nu va avea o întrevedere (mult dorită) cu Trump până nu face ceea ce i s-a cerut.

 

Ce a făcut Joe Biden?

Chestiunea cu Biden și fiul său este legată de demiterea procurorului general ucrainean Viktor Shokin în 2016. Ceea ce este clar este că Joe Biden a călătorit în Ucraina în 2016 și a făcut presiuni pentru demiterea procurorului general – lucru cu care s-a lăudat în trecut. Din tabăra Trump, acuzația este că Biden a făcut-o pentru că procurorul respectiv investiga Burisma, o firmă din al cărui board făcea parte și Hunter Biden. Însă la acea vreme, potrivit mai multor surse, numeroase țări și instituții (nu doar S.U.A., ci și Uniunea Europeană și instituțiile creditoare internaționale) erau în favoarea demiterii procurorului.  Iar un jurnalist care urmarit subiectul acum 4 ani scrie că Shokin mai degrabă proteja acea companie, decât o investiga.

 

Va fi Trump demis?

Informațiile de-a dreptul explozive apărute recent nu garantează însă nici măcar punerea sub acuzare a președintelui Trump. Mai întâi, va exista o investigație, cu implicarea mai multor comitete din Camera Reprezentanților. Dacă ulterior Camera votează pentru punerea sub acuzare (impeachment), atunci va avea loc un proces în Senat (care este majoritar Republican, spre deosebire de Cameră). De-abia la finalul acestui proces s-ar vota în Senat pentru demiterea sau achitarea președintelui. Până acum, nimeni n-a fost demis în acest fel. Richard Nixon și-a dat singur demisia, în urma dezvăluirilor rezultate din investigațiile presei și ale Congresului. Iar în cazurile lui Bill Clinton (1992) și Andrew Jackson (1868) Senatul a votat pentru achitare.

Pentru mai multe detalii despre ce înseamnă „impeachment” în sistemul politic american și pentru societate, în general, merită încercat podcast-ul „Slow Burn”, care dedică un sezon scandalului Watergate și altul lui Clinton. Împreună, ele arată de ce acest proces este foarte disruptiv și anevoios și de ce cooperarea în Congres și încrederea reciprocă a colegilor de acolo – care cam lipsește astăzi – poate fi crucială.

Deocamdată opinia publică este împărțită cu privire la declanșarea investigației, unele sondaje arătând doar o ușoară majoritate pro investigație care ar putea indica începutul unei evoluții a opiniei publice în direcția pro impeachment. Totuși, o majoritate pro demitere nu există încă. O schimbare graduală în favoarea demiterii este posibilă odată cu apariția unor noi informații – așa cum s-a întâmplat în cazul Watergate. Dar și americanii de rând și politicienii sunt mai polarizați decât erau pe vremuri, și fără sprijin bipartizan și un proces credibil pentru ambele tabere politice, demiterea e imposibilă – atât din punct de vedere procedural cât și punct de vedere politic. Nu ajută nici faptul că ne aflăm deja la circa un an distanță de alegerile prezidențiale.

 

Câteva aspecte de reținut

Acest șir de evenimente expune atât calitățile cât și slăbiciunile legilor și statutelor americane cu privire la chestiuni de integritate. Directorul pentru informații Joseph Maguire a recepționat plângerea avertizorului și nu a transmis-o imediat comitetului din Congres unde se duc în mod normal astfel de hârtii. El spune că nu a considerat că are baza legală pentru a transmite plângerea până când nu era clarificată chestiunea „privilegiului executiv” asupra convorbirii. Pe de o parte, faptul că plângerea și memoriul despre convorbire au ieșit la iveală poate fi văzut ca o dovadă că sistemul de avertizare funcționează. Pe de altă parte, faptul că plângerea s-a dus mai întâi la Casa Albă – care făcea obiectul ei – și că a fost deraiată din traiectoria către Congres timp de aproape două săptămâni, arată slăbiciunile sistemului, slăbiciuni pe care de altfel Trump le-a tot exploatat. Spre exemplu, la instalarea în funcție Trump nu a fost obligat să publice informații detaliate despre taxele plătite și interesele lui financiare – gesturi făcute de alți președinți în virtutea unor norme, pe care Trump a putut și a ales să le ignore. ONG-ul de jurnalism investigativ ProPublica și postul de radio WNYC au un podcast dedicat conflictelor de interese și afacerilor familiei Trump denumit Trump, Inc. care merită încercat.

Ar fi de remarcat și provocările întâlnite de presa americană în acoperirea acestui scandal. În primul rând, organizațiile media internaționale au uneori dificultăți în a relata despre țări mai puțin importante, pentru care nu au întotdeauna un reporter specializat. De multe ori, lipsește o bază de cunoștințe în cadrul instituției și postul/ziarul trebuie să se bazeze preponderent pe experți locali – care trebuie aleși cu mare atenție. Când trebuie investigate niște povești încâlcite, poate fi dificil de clarificat ce s-a întâmplat de fapt și care este esențialul care trebuie reținut de o audiență internațională, fără a suprasimplifica și transforma realitățile adesea complexe într-o poveste cu hoți și vardiști. În cazul poveștii cu Biden și Burisma, acum începe să se contureze un consens între diferite surse credibile de știri (lăsăm la o parte articolele de opinie și interpretările comentatorilor de pe canalele partizane precum Fox News). Însă inițial erau neconcordanțe, chiar și între reportajele făcute de sursele care au relatat în profunzime despre povestea cu Burisma și procurorul Shokin, precum Bloomberg și New York Times, acestea neputând să se pună de acord, spre exemplu, dacă Shokin mai investiga sau nu în mod activ compania Burisma atunci când a fost demis.

În plus, au existat controverse legate de decizia New York Times de a publica unele detalii despre avertizor – precum faptul că lucrează pentru CIA. Criticii au acuzat NYT că riscă să-l deconspire și că poate descuraja alte dezvăluiri pe viitor. Apărătorii deciziei au subliniat că NYT nu a dezvăluit nimic ce Casa Albă nu știa deja, că detaliile scoase la iveală erau de interes public – pentru că ajută la stabilirea credibilității plângerii – și că oricum ziarul nu are datoria de a proteja identitatea avertizorului pentru că el nu reprezintă o sursă căreia să-i fi fost promisă anonimitatea.