• Roxana Bodea , Marina Popescu

Ca parte a seriei de trei articole despre dilemele pe care le pun evenimente care inspiră teroare jurnaliștilor din lumea întreagă, această scurtă analiză se concentrează pe modul în care a reacționat presa franceză și britanică, cât de mult au fost testate regulile interne ale redacțiilor (mai ales la tabloidele britanice) și care au fost temele dominante în dezbateri.

Un alt articol OpenPolitics analizează cum au fost reflectate cele două evenimente recente în primele 10 site-uri de știri din România.

 

Presa din Franța

În Franța ne-am uitat pe trei publicații[1] online cunoscute, cu tradiție și foarte accesate:  Le Figaro (ziar de dreapta / conservator),  Libération (ziar de centru-stânga / liberal) și Le Monde (ziar de centru-stânga / liberal).

Toate cele trei ziare au publicat numeroase articole pe tema atacurilor armate din Christchurch, dar mult mai puține despre atacul din Utrecht, așa cum se vede și în presa din România și Marea Britanie. Astfel, toate cele trei au aproape cu 90% mai multe articole despre Christchurch decât despre Utrecht, iar în Le Monde și Le Figaro se găsesc câteva articole care fac o legătură între cele două evenimente, chiar dacă nu pe baza informațiilor oficiale de la acel moment.

Însă Le Figaro are cele mai multe articole dintre toate cele trei publicații la care ne-am uitat, pe ambele subiecte.

În privința evenimentelor din Christchurch, ziarul s-a aplecat mai mult asupra materialelor care vorbeau despre victime sau omagiile aduse acestora, de la șefi de stat până la vedete internaționale.

O altă manieră prin care Le Figaro se distinge de celelalte două ziare este și prezența declarațiilor post-eveniment ale președintelui turc Erdogan în mai multe articole (care aproape că lipsesc în celelalte două).

În plus, Le Figaro pune mai multe resurse în dezbaterea pe tema teorii „marii înlocuiri” inițiată de un autor francez. Pe lângă articole dedicate subiectului, o dezbatere a avut loc și în emisiunea online „Points de vue” (Puncte de vedere). Aceasta începe cu declarația politicianului de dreapta Marine Le Pen, care a susținut într-o altă emisiune televizată că nu cunoaște teoria „marii înlocuiri”, și continuă cu discuții pe necesitatea existenței sau interzicerii ideilor din „marea înlocuire” în presă.

Abonează-te acum la newsletter-ul lunar OpenPolitics.ro! Explicăm subiecte importante și de actualitate!

Libération a publicat cele mai puține articole pe subiectul atacului dintre cele trei publicații, dar aduce o noutate prin prezența articolelor care verifică acuratețea informațiilor (fact-checking). Un astfel de articol infirmă imaginile dintr-un video care ar arăta că niște musulmani ar incendia o biserică din Pakistan ca represalii la ce s-a întamplat în Noua Zeelandă. Un al doilea articol combate afirmațiile lui Marine Le Pen menționate și în emisiunea Le Figaro. În timp ce Le Figaro folosește video-ul cu declarația politicianului fără a pune la îndoială spusele sale, Libération aduce dovezi că autorul francez al teoriei a susținut-o în campania la prezidențiale din 2012 și ea însăși a folosit expresia în 2011.

În același timp, Le Monde a pus mai mare accent pe analize care detaliază reacția și rolul rețelelor de socializare în evenimentele din Noua Zeelandă, mai ales Facebook și altele mai obscure, dar și pe mecanismul de radicalizare online. Și Le Monde, la fel ca Libération, încearcă să „limpezească” apele în discuția despre teoria esențial rasistă a autorului francez Renaud Camus, cu ajutorul articolelor „Les Décodeurs”. Un astfel de articol susține cu cifre faptul că migranți din Franța și decendenții lor nu ajung decât la 12% din populația franceză și că aceasta poate cu greu fi considerată drept o „înlocuire”.

 

Ce au avut în comun site-urile de știri din Franța

Sunt și câteva lucruri pe care le au în comun publicațiile franceze legat de felul în care au construit știrile despre evenimentul din Noua Zeelandă. Toate au folosit numele atacatorului, o captură cu fața atacatorului din filmul postat pe Facebook și au avut referințe la manifestul publicat de acesta pe internet sau analize pe tema noțiunilor folosite de el în manifest. Mai ales s-au aplecat asupra teoriei „marea înlocuire” – inițiată de un autor francez.

Manifestul în sine nu a apărut pe cele trei site-uri și niciun link către el nu a fost găsit, dar Le Monde are o poză cu coperta documentului.

Pe niciunul dintre site-uri nu au apărut articole despre reacția Daesh[2] (IS/Isis) după atacul din Christchurch, așa cum s-a întâmplat în presa din România și cea tabloidă din Marea Britanie. Mai mult, în general, site-urile franceze analizate folosesc mai ales termenii de Statul Islamic și Daesh în loc de Isis în alte articole din arhiva lor, invers decât apar în mass-media românești (care sunt ambivalente și puțin constante în termenii pe care îi folosesc de-a lungul timpului) și cele britanice (care variază în funcție de publicație).

Și în Fanța, ca de altfel la nivel mondial, au existat dezbateri și analize despre cum poate acoperi presa mai bine astfel de evenimente fără a crea un climat propice pentru proagarea urii și a extermismului. Însă discuția în Franța merge mai mult pe linii ideologice și opune presa de dreapta celei de stânga în argumente.

 

Critici aduse presei din Franța

Câteva publicații de nișă franceze, precum Lundi Matin, își îndreaptă critica către presă (mai ales de dreapta).

Într-un articol din Lundi Matin, se propune un mini tutorial pentru jurnaliști pentru a evita propagarea discursului instigator la ură, pornind de la exemplu unei emisiuni TV care l-a avut invitat pe redactorul-șef al Le Figaro. Acesta ar fi declarat că dacă ar fi să ținem contabilitatea, terorismul islamist a făcut destule victime în Franța și „nu suntem încă în echilibru”.  Propunerea vine sub forma a două întrebări pe care realizatorii de emisiuni ar trebui să și le pună înainte de a se decide asupra invitaților:

  1. Invitatul meu a avut deja poziții rasiste, islamofobe, antisemite și homofobe?
  2. Invitatul meu își bazează discursul pe fapte sau pe minciuni?

De cealaltă parte, Le Figaro găzduiește pe site-ul să opiniile unui avocat care critică publicațiile de stânga pentru că le atacă pe cele de dreapta (Le Figaro, Courrier International sau L’Express) invocând folosirea de către acestea din urmă a argumentelor precum islamismul radical și imigrația masivă pentru explicarea parțială a unor astfel de atacuri. În același timp îl apără pe autorul francez al teoriei menționate anterior care nu ar fi responsabil de faptul că atacatorul australian s-a folosit de opera sa pentru a-și justifica acțiunile.

Mai mult, redactorul șef al Figaro Magazine se apară într-un editorial de acuzațiile unor foști politicieni că ziarul este ipocrit atunci când deplânge atacurile armate din Christchurch, dar în trecut a consacrat articole critice la adresa islamului. Acesta susține că e nevoie de dezbateri în Franța despre amploarea islamului și nu de pretexte că acestea ar conduce la rasism și chiar violență.

 

Presa din Marea Britanie

În presa din Marea Britanie însă, lucrurile au stat altfel, o mare parte din ea alegând să ignore apelul poliției neo-zeelandeze de a nu difuza video-ul făcut de atacator.

Astfel, două dintre cele mai mari site-uri de știri din Regat au publicat versiuni editate ale transmisiei live de pe Facebook a atacatorului. E vorba de Daily Mirror și The Daily Mail, acesta din urmă având și întregul manifest liber să fie descărcat direct de pe site-ul propriu. Un al treilea site, The Express, a inclus în articolele sale o captură cu autorul atacului când își ridică arma într-una din moschei. Doar în presa din România mai apar imagini cu armele atacatorului, toate cele 10 site-uri de știri pe care le-am analizat având cel puțin un articol despre inscripțiile de pe arma atacatorului australian.

Pe site-ul The Sun, al celui mai citit ziar britanic, a apărut un GIF cu cadre din video-ul atacatorului.

Într-un final, mai multe dintre ele au revenit asupra deciziilor editoriale luate inițial, chiar dacă reprezentanții lor au susținut că video-urile prezentate nu conțineau scene de violență. The Daily Mail a scos de pe site manifestul publicat, dar a păstrat imagini cu bucăți din el și a înlocuit video-ul cu imagini statice. La fel a făcut și The Sun în privința video-ului. La Daily Mirror video-ul editat de pe site care arăta câteva minute bune din parcursul atacatorului, inclusiv momentul în care își schimbă armele și începe să tragă pe stradă, a fost scos de pe site la intervenția unui jurnalist senior din redacție după mai multe ore.

 

Critici aduse presei din Marea Britanie

Toate aceste site-uri ale ziarelor tabloide au fost criticate de presa internațională, de specialiști media, dar și de politicieni britanici sau liderul diviziei britanice de anti-terorism, Neil Basu. Într-o scrisoare deschisă după atacurile armate din Christchurch, acesta le-a acuzat că au publicat elemente necenzurate ale propagandei extremiste și a explicat cum teroriștii caută inspirație pentru gesturile lor în materiale disponibile pe internet, inclusiv pe site-urile de știri. El a mai adăugat că e nevoie de o dezbatere despre cum e mai bine ca astfel de evenimente să fie reflectate de jurnaliști pentru a nu ajuta terorismul și a păstra misiunea presei de a relata în interesul public.

Vezi cum se compară tabloul descris de articolele publicate de presa din România pe aceste două evenimente și care sunt soluțiile pentru o abordare echilibrată a lor.

 

[1]Am ales perioada 15-23 martie pentru a analiza succint ce fel de articole au publicat cele trei ziare franceze pe această temă.

 

[2]Acronimele Daesh sau Isil, deși disputate, au devenit folosite de presă și politicieni, ca variante care reduc vizibilitatea grupului terorist. BBC, de exemplu, folosește termenul de Grupul Statul Islamic și precurtatea IS în articolele sale, dar The Guardian folosește mai ales termenul Isis. În Decembrie 2015 guvernul condus de David Cameron a decis să se alăture celui francez în utilizarea acronimului Daesh în loc de Isil, datorită conotației negative la adresa grupării pe care primul termen îl are.