Atacurile teroriste și alte evenimente care inspiră teamă pun adesea la încercare discernământul și echilibrul în materialele pe care jurnaliștii le scriu despre ele. În astfel de situații, presa este prinsă între misiunea de a informa în interestul public și tentația de a merge în direcția care pare să trezească interesul publicului, dar care, din păcate, riscă să îi ofere atacatorului vizibilitatea pe care și-o dorește. Într-o serie de trei articole, încercăm o scurtă analiză a modului în care presa din România, Franța și Marea Britanie s-a raportat la atacurile din Christchurch (Noua Zeelandă) și Utrecht (Olanda) și ce diferențe de abordare au existat între diferite țări și diferite publicații din interiorul aceleiași țări.
Cele 10 publicații românești pe care le-am analizat au avut anumite aspecte în comun în ceea ce privește abordarea lor față de aceste două atacuri. Autoritățile și atacatorul au fost printre actorii cei mai proeminenți în materialele de presă examinate, focalizarea pe victime și supraviețuitori fiind o prioritate doar la unele publicații. Au fost frecvente materialele de tipul „nimeni nu se aștepta la așa ceva de la el” și materialele care au evidențiat legăturile atacatorilor cu România. Au apărut în multe locuri și imagini cu armele atacatorului, precum și titluri alarmante despre alte atacuri care ar putea urma. Iar websiteurile românești s-au remarcat și prin raritatea unor analize sau chiar editoriale care să dezvolte un aspect sau altul al problemei, mergând dincolo de relatarea faptelor de bază și a declarațiilor politicienilor.
Intensitatea acoperirii mediatice
În România, atât atacul din Christchurch cât și cel din Utrecht au fost acoperite intens, dar primul atac a generat mai multe materiale decât cel din urmă pe cele mai accesate siteuri de ştiri[1]. Conform analizei noastre, și presa din Franța și Marea Britanie a acoperit mai intens atacul din Christchurch decât cel din Utrecht. În România, atacurile din Noua Zeelandă au generat, în medie, 32 articole pe fiecare website, iar cel din Utrecht a generat 5. Diferența este explicabilă, desigur, având în vedere amploarea atacului din Christchurch. Cu cât un atac face mai multe victime, cu atât atrage mai multă vizibilitate, acesta fiind unul din scopurile esențiale ale atacatorilor – și o problemă importantă și pentru redacțiile din toată lumea. În plus, masacrele care au loc în instituţii religioase – cum este cazul moscheilor din Christchurch – şi cele din şcoli sau instituții ale statului, tind să atragă mai multă atenție din partea media, conform unui studiu recent.
Din punct de vedere al cantității, au existat diferențe semnificative între site-urile românești.Cele mai multe ştiri despre Christchurch au apărut pe Stiripesurse.ro – 74, StirileProTV.ro – 44, Adevarul.ro – 41 şi Hotnews.ro – 38, iar cele mai puţine pe Realitatea.net – 13 şi Ziare.com – 12 ştiri. Libertatea a acordat mai multă atenţie subiectului decât alte siteuri generaliste de ştiri precum Digi24, Realitatea sau Ziare.com.
Ce au avut în comun site-urile de știri românești
Un aspect întâlnit pe mai toate site-urile este prezența materialelor despre aparența de om obișnuit a atacatorului, mai exact încadrarea de tipul „nimeni nu se aștepta la asta”. Majoritatea websiteurilor preiau declaraţiile bunicii şi ale altor rude ale atacatorului, care se declară şocate şi îndurerate. Mai mult, într-una dintre ştiri este preluată declaraţia unei foste şefe a atacatorului: „Era profesionist, punctual, te puteai baza pe el. Era un instructor foarte apreciat. Sunt cu totul şocată, n-a manifestat niciodată opinii extremiste ori o conduită dementă”.
Alte articole se focalizează pe motivele atacatorului într-un mod care riscă să creeze percepția că ar fi legitime cel puțin frustrarea acestuia și dorința de a acționa, chiar dacă modul în care reacționat la anumiți presupuși factori de stres a fost extrem. Unele materiale caută de exemplu să explice dorinţa sa de „răzbunare”, aproape construind o imagine de justiţiar prin referirea la cazurile migranţilor de culoare care au ucis sau abuzat sexual femei albe. În alte cazuri se face referire la o dramă familială, citând bunica agresorului, care susţine că „acest băiat s-a schimbat, complet, doar din momentul în care a început să călătorească în străinătate” după decesul tatălui său. Aceste moduri de a prezenta atacatorul riscă să îl umanizeze, să îl mitizeze şi să excepţionalizeze cazul lui, punând acțiunile sale pe seama unor factori externi, care nu ţin de el – boală mintală, nedreptățile comise de alţii, traumele familiale etc.
Abonează-te acum la newsletter-ul lunar OpenPolitics.ro! Explicăm subiecte importante și de actualitate!
În plus, încadrarea de acest tip este mai frecventă atunci când atacatorii sunt din populația majoritară. Prezentarea atacatorului ca pe un om altfel normal care a reacționat prost la anumite încercări din viața sa este mai comună când agresorul este de culoare albă, arată un studiu din 2018. Riscul este, însă, acela de a stârni mai multă empatie cu autorul masacrului decât cu victimele sale, care rămân astfel în plan secund. Aşa cum indică cercetările recente, un alt risc este cel de a-i crea atacatorului o imagine spectaculoasă de anti-erou, care poate inspira gesturi similare în rândul altor indivizi căutători de faimă.
Jurnaliştii, deşi conştienţi de tendinţa către senzaționalism în relatările despre atacurile armate, neagă efectul posibil de contagiune şi continuă să fie în favoarea focalizării atenţiei pe atacator, așa cum arată un studiu cu 1,318 jurnalişti americani. Aceeași perspectivă ar putea explica și atenţia sporită acordată în presa din România atacatorului, inclusiv prin publicarea pozei şi numelui său.
Există câteva elemente comune în modul în care a raportat presa atacurile armate din Christchurch:
- preluarea aceloraşi câteva imagini fie cu atacatorul, armele folosite, cu poliţia sau cu locul crimei;
- focalizarea pe atacator și pe legăturile sale cu România, precum călătoria aici sau inscripţiile de pe arme – care îl fac subiectul unei anchete SRI;
- relatările despre reacțiile diferiților lideri politici, precum Ardern, Erdogan, Trump sau Iohannis.
Subiecte rar abordate sunt: manifestul ucigaşului, altercaţia între senatorul australian şi tânărul care a aruncat în el cu ouă ca ripostă la declaraţiile islamofobe, sau măsurile luate ca urmare a tragediei din Christchurch.
Comună websiteurilor românești este şi tendinţa de a relata mai degrabă faptic sau a se rezuma la preluarea informaţiilor transmise de autorităţi, lipsind explicaţiile mai în profunzime, contextualizările şi problematizarea unor aspecte relevante ale acestei ştiri. Au fost relativ puţine luări de poziţie, editoriale sau articole care să problematizeze atacurile, abordând teme precum rolul reţelelor sociale în alimentarea şi propagarea crimelor motivate de ură ori extremismul de dreapta și islamofobia. Printre puţinele abordări de acest tip se numără un interviu pe Hotnews cu scriitorul Ian Buruma despre ură, îndreptată atât către „Occident”, cât şi către „Orient”, ca în cazul islamofobiei, şi două articole de opinie de pe Adevărul despre terorism. De altfel, autorii Adevărul au o poziţionare vizibil asumată, criticând deciziile sau acţiunile liderilor politici: „Remarcă revoltătoare a vicepreşedintelui PNL Cluj despre atentatul din Noua Zeelandă. Jignire usturătoare la adresa Bucureştiului”, „Derapaj al unei alese din Franţa după masacrul din Noua Zeelandă: Femeia este acuzată de incitare la crimă”, „Un senator australian a revoltat opinia publică după ce a spus că imigraţia musulmanilor este de vină pentru atacul din Noua Zeelandă” sau „Cum se foloseşte preşedintele turc Recep Erdogan de atacul din Noua Zeelandă pentru campania electorală”.
Stiripesurse și Adevărul sunt websiteurile care au evidențiat cel mai mult reacţiile şi declaraţiile liderilor politici din Noua Zeelandă sau din afara ei. Stiripesurse, care are şi cel mai mare număr total de articole publicate, se remarcă prin relatarea atacurilor prin prisma acţiunilor şi declaraţiilor provenite de la autorităţi (inclusiv poliţia sau SRI) şi diverşi lideri politici, victimele sau supravieţuitorii fiind mai puţin prezente: la nivelul titlurilor apar ca simple statistici, iar vizual apar într-o singură poză.
Ce au în comun toate cele 10 websiteuri de ştiri este insistenţa pe conexiunile teroristului cu România, atât în ceea ce priveşte vizita acestuia în ţara noastră, cât şi inscripţiile de pe încărcătoarele armelor folosite. Acestea menţionează numele domnitorilor Ştefan cel Mare şi Şerban Cantacuzino, văzuţi de atacator ca simboluri ale luptei anti-otomane. Toate cele 10 surse au publicat poze cu inscripţiile sau cu arma, inclusiv capturi de ecran din videoclipul live al masacrului, în care apare arma folosită de atacator, într-un cadru asemănător cu cele din jocurile video. Dacă în presa franceză nu au fost publicate aceste imagini, în cea britanică doar tabloidele The Express şi The Daily Mirror au luat o astfel de decizie editorială, pe care au schimbat-o după apariția mai multor critici la adresa lor.
Aşa cum înRomânia a existat o focalizare clară pe înscrisurile de pe arma atacatorului și pe conexiunea cu domnitorii români, în acelaşi fel în Franţa s-a vorbit destul de mult despre teoria menţionata mai sus, despre legătura cu autorul francez şi folosirea ei în discursul politicienilor de extremă dreapta. E de înţeles că jurnaliştii încearcă să reducă distanţa percepută de cititori când citesc ştiri internaţionale şi să le stimuleze interesul prin evidenţierea conexiunilor cu planul naţional şi local, mai familiare identitar. Pe de altă parte, această tendinţă poate fi problematică în contextul de faţă tocmai pentru că apelează la identitatea naţională a cititorului şi la figurile istorice care adesea provoacă sentimente de respect si admiraţie, cu care acesta este familiar, riscul fiind acela de a crea apropiere simbolică, şi nu distanţă, faţă de atacator.
Websiteurile din România au în comun și utilizarea titlurilor generatoare de frică despre ameninţările altor grupări extremiste. 6 din cele 10 websiteuri au ştiri despre anunţul de „răzbunare” făcut de grupul terorist Daesh, denumit în titlul articolelor fie „ISIS” – Hotnews, Libertatea, EVZ, Antena3, fie „Statul Islamic” – Siripesurse şi StirileProTV, în pofida recomandărilor şi controverselor din jurul denumirii în presă a acestei grupări.
Un caz atipic: EVZ
Poate cel mai atipic caz este cel al EVZ, care nu este lipsit de abordări evaluative. Din contră, subiectul este vizibil ideologizat pe acest site.
Unul dintre articole, însoţit de poza unei statui reprezentând simbolul organizaţiei Templul Satanic din SUA, creează o legătură între atacurile din Christchurch, declaraţiile recente ale Oanei Bogdan[2] şi satanism, mişcările pro-choice şi Progresism – „un curent ideologic care face ravagii în Occident şi care de câţiva ani a început să pătrundă şi pe sub uşa ţării noastre”, curent „De cea mai pură esenţă marxistă”. Un alt articol contestă etichetele de „extremist de dreapta” sau „naţionalist alb”, denunţând aşa-zisa „manipulare” din presă şi îl numeşte pe terorist „Progresist tipic”, asociindu-l cu comunismul chinez sau chiar cu social-democrata americană Alexandria Ocasio-Cortez, aleasă recent în Camera Reprezentanților. Tonul conspiraţionist este reluat în alt articol titrat: „POLITICALLY INCORRECT. Este teroristul de la ChristChurch un susținător al lui Trump? Sau presa internațională a „deformat” intenționat adevărul?”, în care presa mainstream este acuzată de cenzură şi „fake news” prin asocierea teroristului cu Donald Trump, al cărui nume este menţionat în manifestul acestuia.
Pe site-ul evz.ro se găsesc și numeroase articole care aduc în discuție teoria conspirației cu rădăcini naziste supranumită „marea înlocuire”, dar nu în perioada analizată de noi și în legătură cu atacul din Noua Zeelandă. Teoria a fost citată de atacatorul australian și apare dezbătută pe Le Monde și Le Figaro. În România, doar hotnews.ro are un text în care explică originile teoriei citând un material al Agence France-Presse.
Actorii principali din articolele românești
Dincolo de cantitatea de materiale scrise despre un subiect anume, chiar și cititorii grăbiți pot fi influențați de aspecte precum titlurile și subtitlurile articolelor și imaginile asociate acestora. Am examinat, așadar, aceste aspecte din perspectiva actorilor care apar cel mai frecvent, acesta fiind un mod bun de a înțelege pe ce probleme se focalizează o anumită publicație și, așadar, ce prisme e posibil să prioritizeze și cititorii acestora pe viitor.
Pe website-urile românești, un sfert din totalul ştirilor despre atacurile armate din Christchurch sunt însoţite de poze cu poliţia sau alte autorităţi din domeniul siguranţei naţionale şi ordinii publice, inclusiv SRI. Aceştia ocupă un rol principal şi în relatările despre atac.
Și atacatorul este o prezență importantă, în pofida recomandărilor jurnalistice de a nu acorda vizibilitate celor care comit acte de terorism, ci mai degrabă victimelor. Poza atacatorului apare în circa 1 din 5 ştiri, în majoritatea cazurilor fiind nealterată, prim plan vizibil (48 de ştiri, faţă de numai 18 cenzurate). Şi numele atacatorului apare, inclusiv în titlurile ştirilor pe mai multe websiteuri. Poza atacatorului apare cel mai puţin pe Ziare.com (1) şi Hotnews.ro (5), şi cel mai des pe Digi24.ro (9) şi Libertatea.ro (7), raportat la celelalte poze alese de fiecare website.
Motivația islamofobă și rasistă a atacatorului nu a fost evidențiată în egală măsură pe toate site-urile. Câteva articole pe ŞtirileProTV aduc în discuţie discriminarea imigranţilor musulmani comparativ cu alte comunităţi din Noua Zeelandă, calificând atacul drept unul islamofob, iar atacatorul drept „supremaţist alb”, „rasist şi fascist” și „extremist de dreapta”. Stiripesurse şi Hotnews vorbesc în titlurile articolelor de „islamofobie”, în timp ce EVZ şi Digi24 preferă eticheta „eco-fascist”. Pe de altă parte, Adevarul, Antena3 şi, mai voalat, EVZ sugerează că atacatorul ar fi suferit de o boală psihică, ar fi „dement” sau, în cazul EVZ, ar fi avut „intenţii nebuneşti”. Acest lucru nu este valabil şi în cazul ştirilor despre atacatorul din Utrecht, o posibilă explicaţie fiind dată de un studiu din 2018 care arată că presa are tendinţa să pună acţiunile criminale pe seama bolilor psihice atunci când teroriştii sunt albi.
Supravieţuitorii, victimele sau martorii atacurilor sunt prioritizaţi în mai mică măsură decât atacatorul sau autoritățile, cel puţin la nivel vizual. Mai multă atenţie este acordată liderilor politici – mai ales Jacinda Ardern, premierul Noii Zeelande, dar şi alţi lideri, precum Recep Tayyip Erdogan) – şi armelor folosite de atacator. Şi la nivelul conţinutului articolelor, victimele sunt, în cele mai multe cazuri, pomenite ca simple statistici comunicate de autorităţi – numărul morţilor şi răniţilor.
Există însă câteva excepţii în acest sens. Cea mai notabilă e reprezentată de StirileProTV, care evidenţiază atât vizual, cât şi în titlul şi conţinutul articolelor, poveştile şi mărturiile victimelor și supravieţuitorilor, care devin astfel persoane în carne şi oase, cu poveşti emoţionante, şi nu doar simple statistici. În unele cazuri dramele individuale sunt scoase în evidență – cazurile refugiaţilor sau imigranţilor din ţări precum Siria sau Afganistan, care, conform relatării jurnalistice cu acest tip de încadrare, au venit în Noua Zeelandă în căutarea păcii, dar au dat tot peste violenţa de care fugeau:
“Supravieţuitor: “A tras înspre mine, dar m-am lăsat în jos și nu m-a nimerit… Atunci am fugit spre moschee și am strigat la cei dinăuntru: “Culcați-vă la pământ, e un individ cu o armă, o să vă împuște!” Când Ahmed Khan a venit din Afganistan în Noua Zeelandă ca refugiat, cu 12 ani în urmă, spera că a lăsat în urma violenta şi moartea.” – ȘtirileProTV
„Au fugit din calea războiului și și-au căutat liniștea în cea mai sigură țară din lume! Poveștile impresionante ale victimelor atacului din Noua Zeelandă” – Libertatea
Un studiu recent arată că cititorii ar fi mai interesaţi de exemplele de curaj ale celor care îşi riscă viaţa în astfel de momente, decât de informaţiile despre ucigaş şi că astfel de poveşti i-ar putea inspira și pe alţii. Însă doar jumătate din websiteuri[3] dedică 1 sau 2 articole unei persoane care şi-a sacrificat viaţa pentru a-i apăra pe alţii în timpul atacului armat.
[1] Analiza se uită la o perioadă de 9 zile (15-23 martie) pe cele mai vizitate 10 siteuri de ştiri din România (conform www.brat.ro/sati) la toate articolele scrise pe cele două evenimente. Acestea au publicat 357 de articole despre atacurile armate din Christchurch şi 47 de articole despre cel din Utrecht.
[2] Oana Bogdan a fost Secretar de Stat la Ministerul Culturii sub guvernul Cioloș, iar in prezent este membră în Biroul Naţional al PLUS
[3] Adevarul – 1, ProTV -2, Libertatea -1, Antena3 – 2, Hotnews – 1
Leave a Comment