A căutat să realizeze multe lucruri prin gestul său care aduce teroare, dar unul dintre ele a fost nototrietatea. Și de aceea nu mă veți auzi vreodată spunându-i numele.
Primul Ministru al Noii Zeelande, Jacinda Arden, în primul discurs în fața Parlamentului după atacul din Christchurch când a îndemnat publicul, presa și politicienii să facă același lucru.
La alte câteva zile după discursul Jacindei Arden, în Noua Zeelandă a fost intrezisă deținerea și distribuirea manifestului atacatorului și introduse pedepse cu până la 10 ani de închisoare pentru deținere și 14 pentru distribuire. În timp ce unii cred ca aceaste pedepse sunt exagerate, alții se tem că tocmai această restricție va crea o aură mistică și va atrage atenția publicului. Dar argumente pentru a limita distribuirea manifestului există. De exemplu, cele care se referă la apariția unor potențiali alți extremiști care să copieze acțiunile predecesorilor lor, așa cum manifestul teroristului norvegian care a făcut multiple victime pe Inslua Utøya în 2011, a inspirat pe atacatorul australian din Christchurch, dar și pe alții înaintea sa.
Mai mult decât atât, acestă măsură a redeschis discuția pe cum scrie presa despre atacuri teroriste și relația complexă pe care o are cu terorismul, care este balanța între libertatea de exprimare, menirea presei de a informa publicul chiar și despre cele mai „negre” momente ale societății și responsabilitatea de a nu propaga discursul instigator la ură și a nu da mai mult oxigen extremismului. Cu atât mai mult în era în care internetul este dominat de rețelele sociale, care au jucat un rol important în răspândirea video-ului realizat de atacator și a manifestului acestuia, la fel ca în alte ocazii similare.
Aceasta este o serie de trei analize despre cum presa din România, Franța și Mare Britanie a acoperit atacurile armate din Christchurch, Noua Zeelandă și Utrecht, Olanda, despre cum au reacționat public la criticile aduse și cum au fost testate încă o dată regulile jurnalistice interne.
Presa și atacurile teroriste
Dezbaterile la nivel internațional despre presă și atacurile teroriste, și nevoia de a limita expunerea pe care atacatorii și-o doresc pentru gesturile lor, se realizează pe mai multe paliere. De la cantitatea de articole dedicate unor astfel de evenimente, până la forma vizuală și narativă în care sunt prezentate știrile (atât în presa scrisă, cât și pe paginile de internet), conținutul materialelor (fotografii, video-uri, manifeste, numele) și efectele asupra audienței.
O analiză a Priceonomics.com a găsit că în primele pagini ale New York Times decesele survenite în urma actelor teroriste primesc mai multă expunere în articole decât decesele din orice altă sursă, deși primele reprezintă doar o mică parte din total. Concluzia este că e nevoie de balanță în prezentarea informațiilor și de context atunci când se vorbește de gesturi extreme, altfel impresia cu care rămâne publicul este distorsionată. Argumentul este susținut și de un studiu global pe tineri care în proporție de 83% admit că se gândesc la viitor cu teamă din cauza terorismului, mai mult decât alți factori precum schimbările climei sau războiul.
Abonează-te acum la newsletter-ul lunar OpenPolitics.ro! Explicăm subiecte importante și de actualitate!
Pe un alt plan al discuției, se află motivația pentru care jurnaliștii au nevoie să își pună întrebări în privința conținutului articolelor pe care vor să le scrie în legătură cu fapte de terorism. Este desigur nevoie de informații corecte și verificate în spațiul public, dar și de balanță/discernământ și luarea în considerare a consecințelor, căci presa de calitate are nevoie să își păstreze credibilitatea și responsabilitatea socială în fața publicului.
Un raport al Tow Center at Columbia vine cu câteva recomandări de reguli interne pentru redacții care ar trebui urmărite când acestea acoperă evenimente dure, atrocități, terorism. Acestea includ reguli privind eticheta de „breaking news” care se atașează materialelor jurnalistice, selectarea cu dicernământ a elementelor care ajută la ilustrarea evenimentelor și la consecințele pe care le pot avea asupra publicului sau comunității în care au avut loc evenimentele, schimbarea focus-ului pe victime și nu pe atacator, limbajul folosit.
Aceste sugestii sunt susținute și de analize ale mai multor experți media, care insistă pentru existența unor reguli anterioare atât în redacții cât și în companiile tehnologice care joacă un rol masiv în distribuția informațiilor (rețele sociale, forumurile, platformele video etc.) despre atacuri similare cu cele din Christchurch și care îi pot proteja și pe jurnaliști în fața dezinformării sau manipulării. Un alt raport, care s-a concentrat pe cum jurnaliștii au acoperit trolii, teoriile conspirației și naționalismul alb în timpul și după alegerile prezidențiale din SUA din 2016, propune și el mai multe strategii editoriale posibile, inclusiv legate de prezența jurnaliștilor în rețelele de socializare.
Rolul rețelelor de socializare
Evenimentele din Christchurch au arătat încă o dată cât de dificil este pentru rețelele de socializare să oprească răspândirea extremismului în online. Și nu e vorba doar de vasta și faimoasa platformă Facebook, ci și de alte locuri mai puțin vizibile de pe internet unde se poate discuta orice și care deseori sunt inundate de mesaje și materiale extremsiste.
Un articol Vice explică cum funcționează moderarea în cazul transmisiilor live pe Facebook și de ce a durat minute bune până s-a reușit întreruperea video-ului realizat de atacatorul din Noua Zeelandă. Chiar dacă Facebook a raportat că a reușit să șteargă 80% dintre copiile video ale transmisiei inițiale în primele 24h, tot au rămas 20% care după estimările Recode înseamnă cam 300,000 de variante. Ceea ce din nou aduce aminte de argumentul că oricâte măsuri reactive s-ar lua în momentul declanșării unor evenimentele care inspiră teroare și care devin virale pe internet, acestea rămân reactive și imperfecte, iar soluțiile de le preîntâmpina nu sunt facile și nici evidente.
O analiză a Buzzfeed News merge mai departe și subliniază legătura dintre răspândirea islamofobiei pe rețelele sociale și pe platformele giganților internetului (precum Google/Youtube sau Amazon) și profiturile pe care le-au făcut acestea. Un astfel de conținut ține audiența pe platforma respectivă mai multe timp, suficient cât să ruleze mai multe reclame. În unele cazuri, presa care a preluat video-ul atacatorului australian, cum a fost cazul mai multor tabloide britanice, s-a confruntat cu critici și retragerea publicității din partea companiilor care s-au trezit cu module de publicitate alăturate materialelor respective.
Citește și scurtele analize pe presa din România, Franța și Marea Britanie legate de reflectarea evenimentelor din Christchurch și Utrecht.
Scrie un comentariu