• Roxana Bodea , Marina Popescu

 

Nu avem acest document și dacă l-am fi avut, l-am fi mâncat.

răspunsul lui Claude Angeli, fostul redactor-șef al săptămânalului de satiră francez Le Canard Enchaîné, către judecătorul care a încercat să percheziționeze redacția în 2007

 

Recent, doi procurori și trei polițiști au intrat în sediul unei publicații de investigații din Franța, Mediapart, cu intenția de a căuta și ridica documente cu informații despre un material pe care îl difuzaseră cu câteva zile înainte – o mișcare „extrem de neobișnuită”, așa cum o caracterizează chiar jurnaliștii vizați.

Pe scurt, înregistrarea audio pe care o făcuseră publică dovedea că Alexandre Bellana, fostul responsabil cu securitatea președintelui Macron, s-ar fi întâlnit cu Vincent Crase, rezervist al jandarmeriei angajat de partidul lui Macron, La République En Marche!, tot pe probleme de securitate. Doar că discuția înregistrată este o încălcare a controlului judiciar, cei doi fiind cercetați într-un caz în care sunt acuzați că și-au depășit atribuțiile în reprimarea protestelor din Franța (numite și protestele „vestelor galbene”) de pe 1 mai 2018.

Cazul Bellana a luat amploare națională după ce investigațiile de peste șase luni ale Mediapart, dar și Le Monde, au adus la lumină relația președintelui Franței cu Bellana, plus alte contracte (cu un oligarh rus) și activități suspecte, precum folosirea pașapoartelor diplomatice chiar și după concedierea sa.

 Abonează-te acum la newsletter-ul lunar OpenPolitics.ro! Explicăm subiecte importante și de actualitate!

Redacția a refuzat percheziția în baza legii franceze privind libertatea presei și protecția surselor jurnalistice, iar la câteva zile după a decoperit că încercarea de percheziție a fost declanșată de o intervenție a cabinetului primului ministru, Édouard Philippe. Mai mult, jurnaliștii agreaseră deja să trimită materialele audio către procurorii care se ocupau de cazul Bellana înainte de tentativa de percheziție, pe care o văd drept intimidare.

Investigația jurnalistică are mize importante, iar percheziția de la sediul Mediapart a coalizat mai multe organizații media din Franța să reacționeze și să condamne încercarea poliției și procurorilor de a deconspira sursele jurnaliștilor și a înnăbuși dezvăluirile făcute în interesul public.

 

Protecția surselor jurnalistice în România

În România, tentative au apărut în 2014, când Guvernul condus de Victor Ponta a încercat să avizeze o schimbăre de lege menită să incrimineze jurnaliștii și sursele lor. Iar în 2010, presa și campaniile de presă au fost menționate drept un risc la adresa securității țării în Strategia de Apărare a României, apărută în perioada președinției Băsescu. Deși poate părea necesară o astfel de mențiune în contextul acurateții scăzute a informației din presa românească (așa cum o arată mai multe studii, printre care Studiul Sistemelor Media Europene și Monitorul Pluralismului în Media), ea reprezintă mai degrabă un pericol datorită neclarității. Cu atât mai mult cu cât în România există un fond al neîncrederii în instituțiile statului de drept, al polarizării politice, al interferențelor negative multiple în actul jurnalistic, dar și al cunoașterii precare a principiilor jurnalistice în organizațiile media, toate inerente într-o țară cu istorie democratică scurtă.

Recent, două cazuri au atras atenția.

În noiembrie 2018, conducerea TVR a cerut dezvăluirea surselor articolelor apărute în cotidianul Libertatea care arătau salariile realizatorilor și invitaților din emisiunile postului public TV.  Cerere refuzată de jurnaliști.

Tot în noiembrie, Rise Project, publicația specializată pe investigații, a fost somată de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal ca în contextul aplicării Regulamentului General Privind Protecția Datelor (GDPR) să transmită sursa de la care jurnaliștii au primit o valiză cu documente în ancheta TeleormanLeaks. Această cerere a forțat un răspuns din partea Comisiei Europene care a considerat că folosirea GDPR împotriva dreptului de expresie și informare „ar reprezenta un abuz clar al Regulamentului.” Mai multe organizații non-profit care luptă pentru apărarea libertății de exprimare și a presei au reacționat și ele împotriva cererii Autorității Naționale.

 

Protecția surselor jurnalistice și Curtea Supremă

Tot la finalul anului 2018, dar în Canada, un caz a ridicat întrebări despre cum se poate, în același timp, proteja libertatea presei, dar și siguranța națională într-o țară democratică. Publicația Vice a fost obligată de Curtea Supremă să predea toate informațiile pe care un jurnalist le-a folosit în realizarea mai multor materiale cu un cetățean canadian suspectat că s-ar fi înrolat în Armata Statului Islamic. Acesta a devenit celebru într-un video pe YouTube în care și-a ars pașaportul și a amenințat SUA și Canada. După trei ani de proces cu poliția, în care jurnalistul a refuzat să dea informații, instanța supremă a decis în favoarea poliției spre nemulțumirea mai multor organizații internaționale ce militează pentru respectarea libertății presei.

Curtea Supremă a menținut decizia curții anterioare și a argumentat că interesul Vice este eclipsat în importanță de interesul public de a obține dovezi valoroase despre acte teroriste. Deși a recunoscut că o astfel de cerere în general din partea poliției către jurnaliști este gravă, în acest caz impactul este minimal asupra organizației media.

 

Legi privind protecția surselor jurnalistice

Articolul 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului subliniază dreptul fundamental la libera exprimare. Dar Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a extins interpretarea și aplicarea lui prin numeroasele sale verdicte, inclusiv la dreptul jurnaliștilor de a nu-și divulga sursele. Asta mai ales după 1979, anul în care s-a înregistrat prima decizie de încălcare a Articolului 10, iar numărul acestora a continuat să crească.

În plus, articolul 19 din Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice (ratificat și de România în 1974) menționează explicit dreptul la libertatea de expresie care include libertatea de a căuta, primi sau răspândi informații prin orice mijloc.

Totuși, există încă multiple cazuri în care autoritățile pun presiune pe jurnaliști să își dezvăluie sursele, gest care nu numai că ar putea pune în pericol acele persoane, dar o dată publică informația jurnaliștii s-ar bucura de mai puțină încredere din partea viitoarelor surse.

În plus, oricât de nepopulare ar fi mass-media, rolul jurnaliștilor rămâne să încerce să afle lucruri și să le dezvăluie publicului, în interesul lui. De aceea, atacul autorităților în orice țară democratică la sursele jurnalistice este îngrijorător. Iar reacția presei franceze arată o preocupare în contextul actual de decredibilizare a media, care are în președintele SUA probabil cel mai mare aliat. Donald Trump a atacat de multiple ori presa pe care a numit-o „inamicul poporului” și a recunoscut scopul final al gesturilor sale în decredibilizarea generală a presei. Tiradele lui repetate în mai bine de doi ani de când a devenit președinte, au dus și în SUA la un răspuns concertat din partea media în vara anului trecut.

Dacă altfel de interferențe pot fi mai greu de dovedit și contracarat, decredibilizarea mass-media de către politicieni este vizibilă și cu impact semnificativ asupra șanselor jurnaliștilor să își facă munca de watchdog. În final, probabilitatea cetățenilor de a fi informați este pusă în pericol.