Ar trebui introdus votul prin corespondență?

• Există persoane pentru care asigurarea dreptului de a vota într-o secţie de vot aflată la o distanţă rezonabilă este extrem de scumpă. Este cazul multora dintre cetăţenii români cu domiciliul în străinătate, dar şi al celor care locuiesc (sau se află în ziua votului) în zone izolate: cătune cu mai puţin de 100 locuitori, persoane care lucrează în locaţii izolate, cum ar fi staţii meteo, cabane montane.
• La alegerile parlamentare nu pot vota decât cetătenii care pot fi prezenţi într-o secţie de vot din judeţul în care îşi au domiciliul (prin excepţie, pot vota şi într-o secţie din judeţul de reşedinţă, dar numai dacă au cerut asta cu 45 de zile înaintea datei alegerilor). Un cetăţean care ştie că la data alegerilor nu va fi în judeţul de domiciliu sau reşedinţă nu-şi poate exercita dreptul de vot.
• România are o situaţie oarecum excepţională, cu aproxinativ 20% dintre persoanele cu drept de vot aflate permanent sau temporar în străinǎtate.
• Se poate face o analogie între votul prin corespondenţă şi cel direct, pe de o parte, şi sondajul prin corespondenţă şi cel domiciliar, pe de altă parte. În al doilea caz, se ştie că la sondajul prin corespondenţă rata de răspuns e direct proporţională cu nivelul de educaţie, în timp ce la cel domiciliar relaţia e inversă (răspund mai ales persoanele cu nivel de educaţie mai redus). Aşadar, votul prin corespondenţă ar creşte rata de participare a persoanelor cu nivel de educaţie mai ridicat. Asta nu înseamnă că ar scădea participarea la vot a celorlalte categorii de persoane.
• Există un număr mare de cetăţeni care cer acest drept. Acest fapt este în sine un argument suficient pentru legiferarea votului prin corespondenţă: cât timp un drept nu impieteazǎ asupra exercitării altor drepturi, el trebuie acordat.
• Caracterul secret al votului este un drept al individului, nu şi o obligaţie a acestuia. Refuzul de a acorda dreptul de a vota la distanţă sub motivul cǎ nu se poate verifica faptul cǎ individul şi-a exercitat votul în deplină confidenţialitate presupune o intenţie de nesinceritate din partea votantului. Or, în cazul acceptării premisei de nesinceritate a votantului, este pusă sub semnul întrebării însăşi esenţa votului – care este aceea de exprimare a voinţei alegătorului.
• Se poate demonstra, pe baza experienţei altor ţări, că introducerea votului prin corespondenţă a dus la creşterea participării totale la vot. Or, în România, diminuarea ratei de participare este o tendinţă preocupantă.
• Alegătorii care întâmpină bariere obiective în exercitarea dreptului de vot nu sunt neapărat asemănători cu restul populaţiei; ei pot reprezenta grupuri dinstincte, cu abordări distincte ale interesului public (de exemplu în domeniul educaţiei). Dacă aceştia vor continua să aibă dificultăţi în a vota, problemele lor rămân fără o voce în Parlament, încălcându-se astfel dreptul de reprezentare a tuturor punctelor de vedere.

Deplasarea cetăţenilor în afara localităţii de domiciliu/ reşedinţă pe termen mediu şi lung este deja acceptată de facto de statul român. Astfel, secţiile din ambasade şi oficiile consulare servesc migranţii indiferent de statutul lor, medicii de familie acceptă pacienţi indiferent de domiciliul legal/ reşedinţa legală, etc. În acest sens, continuarea limitării dreptului de vot pentru cetăţenii români care “migrează” nu are caracter de organizare administrativ-birocratic ci mai degrabă pare o penalizare. Or, statul îi penalizează deja, legal, pe cei ce nu îşi declară schimbarea de domiciliu/reşedinţă.

Votul prin corespondenţă este de anul trecut una dintre marotele politicii româneşti. Opoziţia presează şi din motive populiste, dar şi sperând ca din străinătate să capteze un important bazin electoral. Puterea s-a codit, dar fără explicaţii serioase.

Despre aspectele concrete, cu dezavantajele şi riscurile incluse, ale votului prin corespondenţă şi votului electronic se vorbeşte foarte puţin, ele fiind privite ca panacee fără fisură pentru respectarea dreptului la vot grav încălcat în noiembrie anul trecut. Tema este tratată preponderent emoţional, prea puţin raţional şi aceasta este în general o reţetă sigură pentru un mare eşec. Eu mă tem că, raportat la condiţiile concrete ale României, votul prin corespondenţă ar putea face mai mult rău decât bine. Şi prin condiţii concrete înţeleg, în primul rând, problemele majore pe care le avem cu fraudele chiar în condiţiile unui vot clasic, la urne.

Eu îmi permit să ridic câteva semne de întrebare pe care nu le-am prea auzit discutate. În primul rând, nu cred că există o metodă sigură de a garanta identitatea votantului. Indiferent ce date de identificare include formularul de vot, eventual ce copii după actele de indentitate ar trebui, eventual, anexate, ele pot fi obţinute şi folosite de altcineva decât realul titular.

Apoi, mă întreb cum poate fi garantată confidenţialitatea votului. În cabina de vot nu ai voie să intri decât singur, dar în cazul celui prin corespondenţă cum poţi garanta că votul este opţiune individuală liber exprimată, nu prin presiune, sub influenţa directă, în familie sau mai ştiu eu cum? Dacă votul la urnă poate fi cumpărat, e oare mai greu sau mai uşor să-l cumperi pe cel prin corespondenţă, pentru care nu există niciun fel de observator independent? După cum mă întreb dacă nu va exploda votul multiplu.

Sigur că într-o ţară cu solidă tradiţie şi educaţie democratică riscurile acestea sunt mai mici, dar în România, unde de-abia am avut confirmarea prin hotărâre judecătoarească a unei mari fraude electorale, la referendumul din 2012, oare suntem constienţi ce riscuri ne-am asuma prin acest tip de vot? Votul electronic elimină o parte dintre aceste probleme, de exemplu chestiunea confidentialităţii votului (dacă există de exemplu un token), însă adaugă riscurile informatice. Şi din nou fac apel la o experienţă recentă – funcţionarea softului pentru cardul de sănătate.

În plus, noi nu suntem în stare să informatizam cum trebuie ANAF-ul, noi nu ne putem plăti taxele şi impozitele pe internet decât în urma unei proceduri complicate şi putem avea speranţa unui soft care să permită un vot electronic fără probleme majore? Aş vrea să răspund da, dar mă tem că aş fi cu mult prea optimistă. Şi nu am dat decât câteva exemple de posibile probleme pe care le ridică votul electronic şi prin corespondenţă. Nu aş vrea să se înţeleagă din asta că sunt împotriva lor. Sunt doar extrem de sceptică în privinţa capacităţii noastre organizatorice de a pune în practică un sistem care să nu se lase cu nereguli, disfuncţionalităţi şi fraude.

Şi atunci, mă întreb, oare nu ar fi mai sigur să regândim sistemul secţiilor de votare în străinătate, astfel încât orice comunitate de români să aibă la dispoziţie un număr corespunzător care să permită exercitarea dreptului la vot fără deplasări mari, fără cozi, fără efort? Cred că o inventariere a acestor comunităţi şi o adaptare a numărului de secţii este un obiectiv fezabil cu bună credinţă, aceea care pare să fi lipsit la prezidenţiale. Da, votul clasic este mai costisitor pentru stat, dar democraţia costă, iar un vor fraudat este în orice caz mai scump şi periculos. Da, în SUA (dar nu în toate statele) şi multe ţări europene, precum Marea Britanie, Belgia, Olanda şi Spania, votul prin corespondenţă este practicat cu succes. Dar oare condiţiile politice, democratice şi de educaţie sunt identice la noi?

Nu ar fi bine ca înainte să ne suim în rachetă să învăţăm să mergem cu maşina foarte bine, fără să intrăm în pom? Că noi acum suntem undeva pe la nivel de bicicleta. Sunt doar întrebări, dar pe care cred ca ar trebui să ni le punem serios şi să luăm o decizie doar în funcţie de răspunsuri cumpănite şi realiste. Deciziile emoţionale şi heirupiste nu prea au cum să dea soluţii bune şi mă tem că exact în această situaţie ne aflăm noi acum în privinţa votului prin corespondenţă.