• Raluca Toma

Odată cu instituirea stării de urgență, guvernul condus de Ludovic Orban a creat un mecanism pentru a elimina știri false despre Coronavirus. Rolul decisiv i-a revenit Grupului de Comunicare Strategică, o ramură nouă care a apărut în februarie pe încrengătura deja existentă de instituții implicate în gestionarea situației de urgență generată de epidemie. 

În săptămânile ce au urmat instituirii stării de urgență, s-au clarificat câteva aspecte legate de acest grup și de mecanismul ad hoc de suprimare a știrilor false. Totuși, rămân semne de întrebare importante legate de procedurile și criteriile pe baza cărora se iau deciziile de eliminare sau blocare a conținutului. Iată ce știm despre acest sistem, ce necunoscute rămân și de ce este problematic faptul că sistemul a fost pus pe picioare în grabă, fără să fie (bine) fundamentată nici necesitatea lui, nici formula adoptată și fără să fie create niște criterii de analiză precise.

 

Un mecanism extraordinar creat pentru a combate știri false despre Coronavirus

Ce știm

Bazele mecanismului au fost puse prin decretul prezidențial prin care s-a declarat starea de urgență (Decret 195/16.03.2020). Prin articolul 54, acest decret prevedea că, în urma unei decizii emise de Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM), firmele care se ocupă de găzduirea conținutului online (web hosting) sau furnizorii de conținut ar fi obligați să elimine „la sursă” conținutul care „promovează știri false cu privire la evoluția COVID-19 și la măsurile de protecție și prevenire”. În cazul în care nu este posibilă eliminarea „la sursă” – de exemplu pentru că site-ul e găzduit în afara jurisdicției României – soluția prevăzută de decret era ca furnizorii de Internet să fie obligați, tot prin decizia ANCOM, să blocheze accesul utilizatorilor din România la acel conținut. 

Ce nu știm

Nu știm de ce și pe baza cărei expertize au fost adoptate aceste măsuri. Mecanismul acesta a fost instituit, aparent, fără consultări prealabile. Măsurile din decret au fost o surpriză nu doar pentru presă și public ci și pentru ANCOM, care în mod normal nu este implicată în decizii de suprimare a conținutului și nu are competențe în acest sens, și care a aflat odată cu toată lumea despre faptul că ar urma să emită astfel de decizii, potrivit relatărilor Dela0. 

Ce este îngrijorător

Merită subliniat că vorbim de un mecanism care este extraordinar în contextul actual și care ar putea fi incompatibil cu standardele internaționale. În primul rând, în România nu există momentan (alte) reglementări conform cărora este interzisă publicarea de știri „false”. Defăimarea a fost decriminalizată, iar cei care doresc corectarea sau eliminarea unui articol pentru că le-ar leza reputația trebuie să câștige mai întâi un proces în instanță, unde drepturi precum cel la demnitate ori la viața privată vor fi cântărite în echilibru cu dreptul la exprimare al autorilor și cel la informare, al publicului. Mai mult, așa cum amintește și organizația Article 19 într-un raport recent, autoritățile care elaborează reglementări pentru a ataca dezinformarea ar trebui să țină cont de următorul lucru:

 „protecțiile care acoperă dreptul la libertatea de exprimare nu sunt limitate la afirmațiile ori informațiile adevărate. Din contră, afirmațiile neadevărate se pot bucura de protecție sub dreptul libertății de exprimare” (p. 9) 

În al doilea rând, închiderea sau blocarea site-urilor este o măsură extremă. Într-o luare de poziție recentă, Consiliul Europei a transmis membrilor săi: „închiderea unor organe media sau blocarea accesului la platforme de comunicare online trebuie să fie făcute sub supraveghere foarte atentă și pot fi justificate doar în situații excepționale”[1]. Iar experții Article 19 atrag atenția că, pentru a respecta cerințele Pactului internațional pentru drepturile civile și politice, statele trebuie să demonstreze legalitatea, legitimitatea, necesitatea și proporționalitatea măsurilor luate:

 „Atunci când acționează pentru a restricționa libera exprimare, statele au obligația de a demonstra natura precisă a presupusei amenințări la sănătatea publică sau alt interes legitim al statului, precum și necesitatea și proporționalitatea metodei alese pentru a restrânge [libera] exprimare” (p.6).

 

Veriga cheie – Grupul de Comunicare Strategică, ANCOM în rol de parafă

În centrul acestui mecanism extraordinar de eliminare a știrilor false a fost plasat un grup care la rândul său are un caracter extraordinar: Grupul de Comunicare Strategică. 

Ce știm

În urma reacțiilor de îngrijorare și nedumerire din părți ale presei și societății civile de după apariția decretului prezidențial, Ministerul de Interne a emis unele clarificări, din care a reieșit că, de fapt, ANCOM urma să aibă mai degrabă un rol formal (de parafă, practic)[2]. Deciziile vin de la Ministerul de Interne, la recomandarea Grupului de Comunicare Strategică (GCS). Grupul face o analiză și recomandă ce site-uri sau articole ar trebui date jos ori blocate utilizatorilor din România. Pe baza acestei analize, MAI emite o dispoziție, care este apoi implementată prin decizia ANCOM. 

Până acum, ANCOM a emis șase decizii de eliminare a unor site-uri la sursă și încă șase decizii de blocare a accesului din România la alte site-uri[3]. Amenzile pentru nerespectarea deciziilor ANCOM pot fi între 10.000 și 70.000 lei. Conform legii, deciziile ANCOM pot fi atacate în contencios administrativ, în 30 de zile de la adoptarea acesteia, la Curtea de Apel (art. 12 din OUG 22/2009)[4].

Abonează-te acum la newsletter-ul lunar OpenPolitics.ro! Explicăm subiecte importante și de actualitate!

Ce nu știm

Nu știm dacă măsurile de eliminare a conținutului și blocare de site-uri vor avea efect și după încheierea stării de urgență (declarată și înnoită prin decret) sau vor expira la încheierea acesteia, aducând și deblocarea conținutului / site-urilor. Am întrebat ANCOM ce se întâmplă după expirarea stării de urgență și am primit un răspuns oarecum neclar, dar care lasă loc să se înțeleagă că măsurile expiră și ele[5].

Ce este îngrijorător

Deocamdată, deciziile luate prin acest sistem nou au fost contestate (sau subminate) nu pe cale legală, ci pe alte căi. Un site, Justitiarul, a obținut revocarea deciziei de eliminare (506/2020) printr-o plângere la ANCOM[6]. Plângerea a fost transmisă și analizată la MAI – unde se iau deciziile. Astfel, motivând că obiectivul Grupului de Comunicare Strategică nu este „de a suprima publicații […], ci doar de a preveni campanii de dezinformare”, GCS a cerut în cele din urmă doar eliminarea unor articole și „asumarea publică a identității site-ului www.justițiarul.ro, cu indicarea adresei de contact și a persoanelor/ persoanei care administrează conținutul site-ului”. Decizia ANCOM (511/2020) a solicitat până la urmă eliminarea a două articole nu a întregului site. Cât despre publicarea datelor de contact și asumarea identității, nu este clar deloc dacă cineva are puterea de a obliga administratorii să facă asta. 

Atât Justițiarul, cât și cei de la Ortodoxinfo, au încercat să evite măsurile autorităților prin mutarea site-urilor la alte adrese. La ora scrierii acestui articol, site-ul justițiarul.ro nu este disponibil, dar conținutul s-a mutat la altă adresă. În mod similar, conținutul ortodox-info.ro s-a mutat la câteva zile distanță de decizia ANCOM la o altă adresă, atrăgând o nouă decizie. Toată joaca asta de-a v-ați ascunselea ilustrează o altă slăbiciune a sistemului, faptul că autoritățile trebuie să țină pasul cu Internetul (ceea ce e greu, deși nu imposibil, în state represive care investesc mult în asta, precum China).

 

Membrii și funcționarea Grupului de Comunicare Strategică

Ce știm

Stabilit prin hotărârea Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență în februarie, GCS a avut inițial mai degrabă un rol de comunicare despre situația epidemiei în România și măsurile recomandate sau luate de autorități. După apariția decretului prezidențial, Grupului de Comunicare Strategică i s-a dat și jobul de a face „analiza referitoare la publicațiile care difuzează în mod sistematic și deliberat informații false, ignorând apelul pentru o informare corectă și obiectivă”[7].

Despre cine face parte din acest grup am aflat mai multe mulțumită cererilor de informații depuse la minister[8]. Grupul de Comunicare Strategică este format de oameni din departamentele de comunicare din mai multe instituții: Guvernul României, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Sănătății, Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Transporturilor, Departamentul pentru Situații de Urgență, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, Inspectoratul General al Poliției Române, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră și Serviciul de Telecomunicații Speciale[9].

Ce nu știm

Potrivit hotărârii de stabilire a grupului precum și răspunsului pe care l-am primit în aprilie la o cerere de informații, Grupul este aflat „sub directa coordonare” a Departamentului pentru Situații de Urgență din cadrul MAI. Totuși, într-un răspuns din martie la întrebările APADOR-CH, MAI a indicat că Andi Manciu, consilier de stat în Guvernul României, coordonează Grupul.

În plus, rămân aspecte neclare legate de procedura prin care ia decizii GCS, despre care grupul nu a oferit răspunsuri clare până acum[10]:

  • Cine propune ca Grupul de Comunicare Strategică să analizeze un anumit caz, în vederea eliminării la sursă sau blocării conținutului ori site-ului?
  • Cine face analiza? Este vorba de anumiți membri ai GCS sau de o echipă complementară? De ce instituții aparțin și ce poziții ocupă cei care fac analiza?
  • Care este procedura prin care se ia o decizie de a bloca sau nu un site ori elimina sau nu la sursă un anumit conținut? Este vorba de un vot în cadrul GCS? Cine are dreptul de vot? Care e proporția de voturi necesare pentru a lua o decizie? 

 

Știri false despre Coronavirus și criteriile de decizie: vagi și problematice

O întrebare crucială legată de acest mecanism este pe ce se bazează analiza grupului: ce indicii caută și ce criterii sunt folosite pentru a stabili ce merită blocat sau eliminat[11].?

Ce știm

Am întrebat autoritățile dacă există „un set de criterii scrise și o procedură scrisă conform cărora este făcută această analiză” și „unde poate fi consultată o descriere a acestor criterii și/sau această procedură”. Acestea ne-au furnizat un răspuns care reflectă preocupările autorităților dar indică totodată că deciziile par a fi luate fără a se face referire la niște criterii ori indicații detaliate (scrise). 

„Acest instrument privește combaterea acțiunilor de dezinformare a căror scop este de a induce panica, prin intermediul unor publicații fără identitate ori a unor publicații care în mod sistematic prezintă informații fără bază reală. 

Analiza se realizează asupra fiecărui caz în parte și este în mod obligatoriu deschis un dialog prealabil cu reprezentanții publicației (dacă pot fi identificați) care ar putea face obiectul unei asemenea analize.”

Ce nu știm 

Considerentele care apar în textele GCS și par să conteze cel mai mult sunt: 1) Dacă site-ul publică știri false „în mod sistematic”; 2) Dacă scopul publicării pare a fi de a induce panică; 3) Dacă publicația își arată disponibilitatea de a elimina conținutul identificat de GCS ca fiind problematic[12].

Dar nu știm dacă grupul are niște proceduri și repere scrise la care să apeleze pentru a stabili ce sunt „știri false” sau când o publicație are intenția de a induce panică. Comunicările grupului sugerează că probabil acestea nu există[13].

Ce este îngrijorător

Lipsa reperelor clare și specifice e problematică, pentru că fără ele e greu să garantezi că standardele sunt aplicate consecvent și că nu se produc excese. Mai ales atunci când “Intenția” este un criteriu pentru eliminare, un lucru greu de stabilit în practică[14]. Pericolul unor criterii prea vagi a fost semnalat și de foruri internaționale. Spre exemplu, o declarație elaborată de un grup de raportori pe libertate de exprimare de la organizații precum ONU și OSCE emite următoarea evaluare: 

„Interdicțiile generale privind diseminarea informațiilor care sunt bazate pe idei vagi și ambigue, inclusiv „știri false” sau „informații care nu sunt obiective”, nu sunt compatibile cu standardele internaționale privind libertatea de exprimare […] și ar trebui abolite”.

Mai mult, unele argumente aduse de GCS în repetate rânduri nu ajută neapărat la clarificări și sunt mai degrabă îngrijorătoare. De exemplu, argumentul  că materialele de presă sunt de natură să genereze neîncredere în autorități ori frustrare sau să încurajeze contestarea și nerespectarea ordinelor militare[15]. În mod evident, materialele care pun autoritățile într-o lumină proastă ar putea, ipotetic, să creeze neîncredere sau frustrare indiferent dacă sunt știri false sau nu. Interzicerea materialelor de presă care pot avea acest efect ori a celor care ar putea duce, ipotetic, la nerespectarea ori criticarea deciziilor statului, ar fi un abuz[16].

MAI a explicat și că reglementarea „nu privește instituțiile de presă recunoscute la nivelul opiniei publice, a căror identitate este cunoscută, și cu care autoritățile se află într-un raport de colaborare și dialog permanent”[17]. Acest mesaj căuta probabil să asigure publicul că nu se iese la vânătoare de presă. Însă implicația că nu vor intra în colimator instituțiile de presă care sunt văzute cu ochi buni de autorități ori care sunt consacrate (adică sunt prea populare pentru a putea fi atacate) nu este deloc reconfortantă. Aceleași reguli trebuie să se aplice tuturor, indiferent de gradul de popularitate și indiferent de părerea pe care o au autoritățile despre munca lor. Iar mass media trebuie lăsată să-și îndeplinească misiunea și „colaborarea” cu autoritățile nu se încadrează la îndatoririle presei.

 

Avem de-a face, în concluzie, cu un mecanism complet nou, prin care un grup stabilit ad hoc ia măsuri destul de extreme, de restricționare a libertății de exprimare, fără un set de criterii foarte specifice, întreg sistemul fiind pus pe picioare în scurt timp și fără consultare. Chiar dacă deciziile acestea vor avea doar validitate temporară, acest lucru este îngrijorător prin precedentul pe care-l setează și prin ceea ce denotă despre lejeritatea cu care se adoptă și aplică unele reglementări într-un domeniu ce ține de drepturi fundamentale.

 

 

[1] Documentul face referire chiar la o decizie CEDO (Cumpănă și Mazăre c. României), într-un caz legat de libertatea de exprimare, în care curtea a dat câștig de cauză reclamanților, constatând că le-a fost îngrădit acest drept: https://hudoc.echr.coe.int/tur#{%22itemid%22:[%22001-67816%22]}.

[2] În răspunsul la o solicitare transmisă de MRC către ANCOM, ni s-a confirmat că ANCOM nu este factorul real de decizie, neavând de altfel competențe în acest sens: „Autoritatea nu este instituția abilitată să aprecieze oportunitatea întreruperii transmiterii într-o rețea de comunicații electronice ori a stocării conținutului, respectiv a blocării imediate a accesului la conținutul, disponibil prin intermediul unor site-uri, deoarece aceste măsuri pot fi aplicate doar în cazul în care se constată că prin respectivul conținut se transmit știri false cu privire la evoluția COVID-19 și la măsurile de protecție și prevenire, or pentru o asemenea constatare este necesară o analiză de specialitate cu privire la caracterul fals al unor informații disponibile în mediul online, realizată, astfel cum am precizat și anterior, de către GCS. Autoritatea se poate pronunța numai cu privire la posibilitatea tehnică de implementare a măsurii stabilite de către GCS și solicitate de MAI, verificând solicitarea în sensul confirmării existenței în mediul online a conținutului sesizat ca prezentând știri false cu privire la evoluția COVID-19 și la măsurile de protecție și prevenire și, ulterior, identificând informațiile tehnice asociate numelui de domeniu precum IP-ul, administratorul și găzduitorul site-ului, în vederea încadrării situației pe unul dintre alineatele (3)-(5) ale art. 91 din Decret.”

[3] A mai fost și o decizie de eliminare a unui articol (nu site). La unul din site-uri (justitiarul.ro) s-a produs o modificare – de la decizia de îl da jos, la decizia de a da jos doar unele materiale. Date valabile până la 5 mai 2020. Deciziile pot fi accesate aici: https://www.ancom.ro/decizii-decret-stare-de-urgenta_6253

[4] Am trimis o întrebare legată de pârghiile de apel la ANCOM și GCS și vom updata textul dacă este cazul atunci când avem un răspuns. Deocamdată, ne bazăm pe ceea ce este scris în deciziile emise de ANCOM.

[5] „În ceea ce privește întinderea în timp a efectelor măsurilor dispuse în temeiul Decretului Președintelui României nr. 195/2020 și Decretului Președintelui României nr. 240/2020, având în vedere că deciziile emise de președintele ANCOM în aplicarea acestor prevederi legale sunt acte administrative emise de o autoritate publică centrală în vederea executării legii, precizăm că măsurile dispuse își produc efectele atâta timp cât subzistă un temei legal valid.”

[6] Potrivit GCS, cel care a scris plângerea a fost Marius Albin Marinescu.

[7] Citat din răspunsul GCS la o cerere de informații transmisă de MRC, recepționat pe 23 aprilie 2020..

[8] Prima cerere pare să fi fost făcută de un jurnalist, cererea lui fiind urmată de una de la  APADOR-CH.

[9] GCS a mai precizat, într-un răspuns din 23 aprilie la o cerere de informații transmisă de MRC, și că „[î]n funcție de situațiile apărute, componența poate fi suplimentată cu specialiști de la alte instituții.”.

[10] Am adresat aceste întrebări în scris către MAI pe 30 aprilie.

[11] Și Avocatul Poporului a ridicat această problemă.

[12] Am întrebat și pe cei de la GCS dacă este o apreciere corectă, într-o cerere transmisă pe 30 aprilie. Vom updata textul după ce primim un răspuns.

[13] Am mai întrebat încă o dată despre acest lucru și vom updata textul în funcție de răspunsul primit.

[14] Aceasta e o provocare și în alte arii de reglementare a exprimării, de exemplu legislația privind incitarea la ură. Vezi de ex: Hare, I., & Weinstein, J. (2009). Extreme Speech and Democracy. Oxford University Press.

[15] Am găsit argumentația aceasta expusă explicit în mai multe decizii: Decizia 498, Decizia 500, Decizia 505, Decizia 508. Acestea sunt disponibile la: https://www.ancom.ro/decizii-decret-stare-de-urgenta_6253.

[16] Un alt argument problematic l-am găsit în decizia 495, unde autorii motivației nu au constatat doar că anumite materiale erau false și distorsionau informații, ci au considerat important să menționeze și că ele aveau „potențialul de a crea panică în rândul cetățenilor români aflați în acest moment în alte state europene, putând crea aflux masiv la graniță”, care ar putea aduce la „presiune pe anumite sisteme ale statului român – medical, social, ordine publică, ș.a.”.

[17] GCS a repetat acest lucru și în răspunsul la cererea noastră de informații.