• Raluca Toma

Rezultatele alegerilor americane arată că democrații au luat Camera Reprezentanților iar republicanii și-au consolidat controlul asupra Senatului. Această adjudecare a celor două camere ale Congresului împreună cu alte aspecte pe care le vom detalia mai jos fac dificilă rezumarea unor concluzii prea ferme despre aceste alegeri – deși asta nu înseamnă că mulți nu o vor face.

În ziua când au fost anunțate rezultatele alegerilor americane am putut vedea articole care pretindeau lucruri complet opuse, de exemplu că înfrângerea lui Beto O’Rourke, candidatul democrat pentru locul de guvernator în Texas, e fie un avantaj fie, din contră, un handicap, în ceea ce privește o posibilă candidatură la președinție în 2020. Dar până la previziunile pentru 2020, sunt câteva lucruri despre aceste alegeri care merită discutate, într-un context informat de științele politice.

 

  1. Prezența la vot

Prezența la vot a fost neobișnuit de mare pentru alegerile intermediare. În general, la aceste alegeri prezența e mai mică decât la cele prezidențiale. Conform datelor disponibile acum, din populația înregistrată[1], a votat 48 sau 49% – cea mai mare prezență la un astfel de scrutin în ultimii 40 de ani (media din 1978 încoace este de aproximativ 39,5).

La ora aceasta, pare că prezența la vot a crescut în ambele tabere politice. Există indicii conform cărora a crescut și proporția de votanți din rândul minorităților (latino sau afro-americani), și se pare că prezența tinerilor e mai mare decât alte dăți – dar informațiile disponibile nu oferă încă un răspuns clar.

Felul cum se împarte prezența la vot din punct de vedere demografic contează în primul rând pentru că asimetriile de participare se pot traduce în asimetrii de influență asupra politicii. Prin comparație cu alte forme de participare sau de influențare a politicii, votul este printre cele mai puțin marcate de inegalitate. Și totuși, în general, anumite persoane – precum cele mai puțin educate, cele mai tinere sau cele mai sărace, în funcție și de țară – tind să voteze mai puțin, o inegalitate care se suprapune parțial și cu aspecte precum etnia ori rasa[2].

Este neclar dacă rezultatele alegerilor americane ar fi semnificativ diferite în situația în care toată lumea ar vota ori toate grupurile sociale ar avea aceeași rată de participare, dar o anumită proporție a competițiilor electorale ar avea rezultate diferite, și este desigur posibil că ar exista consecințe semnificative pe termen lung care nu pot fi capturate de simulări statistice[3].

În plus, simplul gest de a participa la vot este valoros (simbolic și nu numai, căci participarea la vot este asociată cu beneficii precum un nivel mai ridicat de satisfacție cu democrația ori de informare[4], chiar dacă aceste efecte nu sunt permanente și sunt condiționate și de alți factori). Prezența din America este destul de mică comparativ cu alte state occidentale pentru că mai mulți factori descurajează prezența, precum condițiile restrictive legate de înregistrare, faptul că votul se întâmplă într-o zi de lucru, ori faptul că alegerile pentru diverse niveluri de guvernământ, plus referendumuri în unele state, sunt foarte frecvente.

 

  1. Comportamentul de vot al femeilor

 S-au „răzbunat” femeile pe Președintele Trump la primele alegeri după mișcarea #metoo, prin ieșirea la vot?

Aparent da, dar lucrurile sunt puțin mai complicate.

Din exit poll-ul CNN reiese că, pentru Camera Reprezentanților, 59% din femei au votat pentru democrați, comparat cu 47% din bărbați. Dacă ne uităm la alegerile prezidențiale din 2016, atunci o proporție puțin mai mică din femei au optat pentru candidatul democrat, Hillary Clinton (54%). Însă dacă intrăm puțin în detalii imaginea devine mai informativă și mai nuanțată: de fapt, femeile albe și-au împărțit egal voturile între democrați și republicani. Femeile latino, afro-americane, precum și toți bărbații în afara celor albi, au votat preponderent pentru democrați. Apoi, dacă ne uităm la combinația sex-educație, observăm că femeile cu educație superioară au optat majoritar pentru democrați (59%), confirmând o tendință din ultimii ani, dar femeile fără educație superioară tind să susțină republicanii (56%), așa cum o fac și bărbații

De fapt, dintre factorii demografici continuă să conteze mult mai mult rasa ori etnia, nivelul de educație ori mediul de rezidență decât sexul. Identitatea de femeie nu este una atât de importantă din punct de vedere politic, odată ce ținem cont de alți factori care ne încurajează să devenim suporterii unui partid (precum mediul în care am crescut, experiențele educaționale, șamd). Acest lucru poate părea contra-intuitiv dacă ne gândim la pozițiile partidelor americane privind drepturile reproductive, dar părerile pe această temă nu diferă în funcție de sex.

În plus toți cetățenii americani sunt din ce în ce mai mult împărțiți și separați de diviziunea democrați-republicani, ceea ce induce o anumită rigiditate în partizanat chiar dacă, în realitate, părerile americanilor despre anumite probleme concrete sunt mai apropiate decât par și ar lăsa loc de compromis. Sexul contează uneori – de exemplu în unele țări femeile sunt mai reticente când vine vorba de susținerea partidelor radicale de dreapta – dar în general alte trăsături au mai multă greutate când vine vorba de explicarea atitudinilor politice[5].

 

  1. Femeile în Congres

Un număr record de femei a câștigat mandate în Camera Reprezentanților, majoritatea din partea democraților. Astfel, numărul de femei în întregul Congres va crește cu aproximativ 10%.

Aceste lucruri par să confirme eticheta de „Anul Femeii”. De fapt, acesta ar fi al doilea „Year of the Woman”, căci prima oară când s-a vorbit de așa ceva a fost în 1992, când un număr record de femei a candidat pentru Congres în anul care a urmat audierilor controversate ale lui Clarence Thomas pentru Curtea Supremă. Audierile s-au soldat cu numirea acestuia în pofida faptului că a fost acuzat de hărțuire sexuală de Anita Hill (despre care se consideră, astăzi, că a fost tratată într-un mod incorect de către Senat când a dat mărturie împotriva lui Thomas). Mai multe femei democrate au spus că au candidat în 1992 și din cauza scandalului respectiv.

Așa cum este cazul și cu atitudinile politice ale femeilor, lucrurile sunt puțin mai nuanțate decât ar părea la prima vedere, în sensul că faptul de a fi femeie sau bărbat nu este neapărat un aspect decisiv pentru succesul unui candidat în cadrul alegerilor americane. Ideile legate de rolurile sau normele de comportament ale femeilor și bărbaților în societate colorează, desigur, felul cum oamenii percep candidații, dar de regulă nu o fac într-o măsură care să facă diferența. Barierele în calea succesului politic al femeilor par să vină mai degrabă din alte zone.

De exemplu, femeile tind să candideze mai puțin, ceea ce poate fi parțial datorat și numărului mic al femeilor în politică la nivel înalt, al percepției că sexismul electoratului (sau al mass media) constituie un obstacol greu de depășit și al subestimării propriilor capacități. În plus, cum explicam într-un articol precedent, odată instalați, congresmenii tind să se lipească de scaun, ceea ce înseamnă că durează până când membrii vechi (preponderent bărbați) sunt înlocuiți de membri noi.

De ce ar conta proporția femeilor într-un corp legislativ? Ideea este, în parte, că reprezentarea așa-zis descriptivă[6](adică prezența unor persoane în Congres care reflectă anumite caracteristici ale cetățenilor) ar duce la o mai bună reprezentare substanțială sau concretă[7], cu alte cuvinte că prezența femeilor ar facilita reprezentarea intereselor și preferințelor acestora mai mult decât se întâmplă atunci când instituția este dominată de bărbați.

În termeni de cum se votează în Parlament, majoritatea studiilor nu găsesc diferențe între femei și bărbați[8]. Dar cel puțin în anumite contexte, femeile propun mai multe legi sau activează mai mult în comitete pe anumite teme, precum drepturile reproductive ori politicile de familie sau sociale.[9]Însă trebuie menționat că nu e întotdeauna clar în ce măsură ele fac asta pentru că „își doresc” să o facă ori pentru că se simt împinse în această direcție, fie de așteptările electoratului, fie de dominanța bărbaților pe alte tematici (precum cele mai stereotipic masculine, ca apărarea, sau cele percepute ca fiind foarte importante, precum bugetul).[10]Iar aceste diferențe dintre femei și bărbați se estompează în timp și pe măsură ce intră mai multe femei în Parlament (fie pentru că se schimbă percepțiile privind dorințele publicului, fie că se schimbă tipul de persoane din parlament, ori pentru că se schimbă regulile și dinamicile din interiorul instituției)[11].

Unele studii indică faptul că femeile – poate din dorința de a-și demonstra valoarea – sunt mai muncitoare în Parlament, propunând (adesea cu succes) mai multe legi decât bărbații, iar alte cercetări sugerează că femeile au un mod de a lucra mai orientat către cooperare și mai puțin conflictual.

Pe lângă posibilitatea ca femeile să contribuie la alte rezultate în Congres, rămâne însă și reprezentarea simbolică, care pare să aibă un impact măsurabil la nivelul publicului, afectând nu doar percepțiile legate de democrație, ci și de capacitățile femeilor și rolurile acestora în societate în general[12].

 

  1. Valul democrat 

Democrații au câștigat așa-zisul vot popular cu o diferență de aproximativ 7 puncte.

Însă, așa cum explicam într-un material precedent despre aceste alegeri, democrații sunt dezavantajați, pe de o parte, de faptul că mulți din votanții lor sunt concentrați în zone urbane ori în anumite regiuni, și, pe de altă parte, de felul cum sunt desenate granițele districtelor pentru Camera Reprezentanților. Au reușit cu toate acestea să câștige majoritatea în această cameră, dar republicanii au acum un control și mai bun decât înainte al Senatului.

Chiar dacă la Senat nu putem vorbi de gerrymandering (trasarea districtelor pentru a lua cât mai multe mandate la alegeri) precum în cazul Camerei Reprezenanților, există totuși factori structurali care îi dezavantajează pe democrați: fiecare stat, indiferent de populație, are doar doi Senatori. Deci California „contează” la fel de mult ca Alaska. Acesta este unul din aspectele care diferențiază cele două camere, intenția Senatului fiind ca aici reprezentarea intereselor tuturor sub-unităților federale să fie egală. În plus, spre deosebire de Camera Reprezentanților, unde alegerile sunt la fiecare 2 ani pentru toate mandatele, la Senat, fiecare mandat se pune în joc odată la 6 ani, deci anul acesta nu au fost puse la bătaie decât o treime din scaune.

Putem spune că democrații au avut o performanță bună în condițiile date. Sau cum a rezumat situația un comentator FiveThirtyEight: „A fost un val albastru, dar există dune și un dig”.

 

  1. Ce urmează după discuțiile despre rezultatele alegerilor americane?

Urmează o perioadă de „guvernare divizată”, care va reprezenta deopotrivă ce au intenționat autorii constituției americane – un grad de competiție și control între diferitele ramuri ale statului, și o diferențiere între cele două camere ale legislativului – și ce nu au prevăzut, poate – două partide și susținătorii lor blocate într-o relație toxică, în pofida măsurilor „preventive” pe care le-au prevăzut, ori un președinte precum Donald Trump.

Astfel, controlând Senatul, Președintele și partidul său vor putea – dacă niște gesturi radicale nu cauzează pierderea susținerii a prea mulți republicani – să nominalizeze judecători, membri ai cabinetului și alte tipuri de funcționari mult mai ușor și ar putea bloca un vot final pe demiterea președintelui (dacă s-ar ajunge acolo). Deja când va fi momentul pentru confirmarea înlocuitorului lui Jeff Sessions – procurorul general demis de Trump la o zi după alegeri – aceasta va fi, probabil, mult mai simplă decât ar fi fost înainte.

De cealaltă parte, democrații, prin controlul asupra Camerei Reprezentanților, vor putea  bloca eventuale încercări ale republicanilor de a revoca Obamacare, de a reforma sistemul de taxare ori de a elimina programe sociale. Vor putea obliga, de asemenea, diverși oameni din jurul lui Trump sau din administrație să se prezinte la audieri în fața Camerei. Dar cel mai probabil nu vor putea avansa nimic important din propria agendă de politici pubilce. Și, în general, mersul Congresului va fi anevoios. Printre altele, este posibil să vedem din nou suspendări ale activităților guvernului federal în cazul unor probleme cu adoptarea bugetului, de exemplu.

 


[1]Merită menționat că spre deosebire de țări precum România, unde toată populația este înregistrată automat, rata prezenței la vot în S.U.A. este calculată din totalul populației înregistrate. Deci dacă ar fi să luăm în calcul toată populația cu drept de vot, prezența ar fi mai mică la toate alegerile americane. În plus, rata prezenței va fi afectată, desigur, și de fluctuații în condițiile pe care le impune fiecare stat american în parte cu privire la înregistrarea pentru vot.

[2]Lijphart, A. (1997). Unequal Participation: Democracy’s Unresolved Dilemma. The American Political Science Review,91(1), 1-14. doi:10.2307/2952255. Smets, Kaat & Ham, Carolien. (2013). The Embarrassment of Riches? A Meta-Analysis of Individual-Level Research on Voter Turnout. Electoral Studies. 32. 344–359. 10.1016/j.electstud.2012.12.006.

[3]Citrin, J. , Schickler, E. and Sides, J. (2003), What if Everyone Voted? Simulating the Impact of Increased Turnout in Senate Elections. American Journal of Political Science, 47: 75-90. doi:10.1111/1540-5907.00006. Eijk, Cees & Van Egmond, Marcel. (2007). Political Effects of Low Turnout in National and European Elections. Electoral Studies. 26. 561-573. 10.1016/j.electstud.2006.10.003. Kohler, Ulrich. (2011). Estimating the potential impact of nonvoters on outcomes of parliamentary elections in proportional systems with an application to German national elections from 1949 to 2009. Electoral Studies. 30. 497-509. 10.1016/j.electstud.2011.01.008.

[4]Kostelka, F., & Blais, A. (2018). The Chicken and Egg Question: Satisfaction with Democracy and Voter Turnout. PS: Political Science & Politics,51(2), 370-376. doi:10.1017/S1049096517002050

[5]Harteveld, E., Van Der Brug, W., Dahlberg, S., & Kokkonen, A. (2015). The gender gap in populist radical-right voting: examining the demand side in Western and Eastern Europe. Patterns of Prejudice, 49(1-2), 103-134

[6]În engleză, „descriptive representation”. Pentru o scurtă explicație, vezi, de exemplu aici: https://plato.stanford.edu/entries/political-representation/#PitFouVieRep.

[7]„Substantive representation”.

[8]Kerevel, Y. P., & Atkeson, L. R. (2013). Explaining the marginalization of women in legislative institutions. The Journal of Politics, 75(4), 980-992.

[9]Kerevel & Atkeson (2013). Franceschet, S., & Piscopo, J. M. (2008). Gender quotas and women’s substantive representation: Lessons from Argentina. Politics & Gender, 4(3), 393-425. Swers, M. (2001). Research on Women in Legislatures: What Have We Learned Where Are We Going?. Women & Politics, 23(1-2), 167-185. Schwindt‐Bayer, L. A. (2006). Still supermadres? Gender and the policy priorities of Latin American legislators. American Journal of Political Science, 50(3), 570-585.

[10]Heath, R.M., Schwindt‐Bayer, L. A., & Taylor‐Robinson, M. M. (2005). Women on the sidelines: Women’s representation on committees in Latin American legislatures. American Journal of Political Science, 49(2), 420-436. Murray, R. (2010b). Linear trajectories or vicious circles? The causes and consequences of gendered career paths in the national assembly. Modern & Contemporary France, 18(4), 445-459.

[11]Krook, M. L. (2014). The Political Representation of Women and Minorities. In LeDuc, L., Niemi, R. G., & Norris, P. (Eds.). Comparing democracies 4: Elections and voting in a changing world. London, UK: Sage.

[12]Alexander, A. (2012). Change in Women’s Descriptive Representation and the Belief in Women’s Ability to Govern: A Virtuous Cycle. Politics & Gender, 8(4), 437-464. doi:10.1017/S1743923X12000487. Beaman, L., Duflo, E., Pande, R., & Topalova, P. (2012). Female leadership raises aspirations and educational attainment for girls: a policy experiment in India. Science (New York, N.Y.), 335(6068), 582-6. Karp, J., & Banducci, S. (2008). Political Efficacy and Participation in Twenty-Seven Democracies: How Electoral Systems Shape Political Behaviour. British Journal of Political Science, 38(2), 311-334. Retrieved from http://www.jstor.org/stable/27568347.