Raportorul Special pe probleme de sărăcie extremă și drepturile omului al Consiliului pentru Drepturile Omului al Organizației Națiunilor Unite, Prof. Philip Alston, a criticat recent [i] în declarația sa de la sfârșitul misiunii din România eforturile statului român în privința combaterii sărăciei și deprivării materiale. Dincolo de cifrele despre de rata sărăciei, rata deprivării materiale, rata analfabetismului în rândul tinerilor sau despre eforturile financiare publice dedicate diferitelor domenii sociale, Raportorul a adus în discuție natura politică a diferitelor intervenții și măsuri menite a combate sărăcia. Mesajul central al discursului a fost acela că autoritățile publice românești marginalizează complet problematica sărăciei, precum și efectele de durată ale sărăciei, mai ales pentru copii și tineri. Împărtășim acest mesaj, precum și recomandările formulate de Raportor.
Introducerea de față și cele patru analize care o urmează pornesc de la premisa că nu putem avea politici mai eficiente pentru combaterea sărăciei atâta timp cât nu înțelegem felul în care autoritățile publice conceptualizează și măsoară sărăcia și cum intervin pentru a o combate. Astfel, Georgiana Runceanu explică (1) cum măsoară și conceptualizează autoritățile publice române sărăcia și (2) felul în care măsurile anti-sărăcie pot (sau nu) să „reducă” ceva legat de sărăcie și de ce (nu). Aceste analize, realizate înaintea discursului raportorului, aduc în discuție mai multe dintre problemele semnalate de acesta, în speță înțelegerea superficială a fenomenului sărăciei și deprivării materiale din România și inadecvarea intervențiilor – mai ales sub formă de beneficii în bani – pentru combaterea acestora.
Ce înseamnă sărăcia?
Termenul de sărăcie se referă la o serie de fenomene sociale corelate. În literatura de specialitate anglosaxonă, sărăcia (poverty sau income poverty) se referă la sărăcie monetară: lipsa de bani suficienți. După cum explică în detaliu primele două analize, în România autoritățile (de exemplu Ministerul Muncii și INSSE) definesc sărăcia ca fiind un venit mai mic decât nivelul pragului de sărăcie, venitul și pragul fiind exprimate în sume în RON/lună. Acest prag poate fi absolut – o sumă definită ca necesară pentru nevoile „elementare” ale omului: „locuirea, alimentația, igiena și siguranța” și, spune Strategia națională privind incluziunea socială și reducerea sărăciei pentru perioada 2015-2020, satisfacerea nevoilor„privind educația, sănătatea și serviciile sociale” [ii] . Pragul poate fi și relativ – o sumă calculată în funcție de veniturile realizate de membrii societății. La nivel european, pragul sărăciei relative este calculat ca fiind 60% din mediana veniturilor realizate în statul membru. În 2014 în România acest venit median net per adult echivalent [iii] (inclusiv consumul din resurse proprii) a fost de 1000,7 RON/lună [iv] . Pragul sărăciei relative pentru gospodăria unui adult a fost 600,4 RON/lună și pentru o gospodărie cu doi adulți și un copil a fost 1080,7 RON/lună [v] .
Un alt fenomen legat de sărăcie este deprivarea materială (material deprivation). În România, autoritățile definesc deprivarea materială „severă” ca fiind lipsa resurselor financiare pentru a deține oricare patru dintre următoarele lucruri:
Achitarea la timp, fără restanțe a unor utilități și obligații curente (în special întreținerea și curentul electric)
– Plata unei vacanțe de o săptămână pe an, departe de casă
– Consumul de carne, pui, pește (sau echivalent de proteină) cel puțin odată la două zile
– Posibilitatea de a face față cu resurse proprii unor cheltuieli neprevăzute (a 12-a parte din suma ce reprezintă pragul sărăciei, adică 50 RON în 2014)
– Deținerea unui telefon (fix sau mobil)
– Deținerea unui televizor color
– Deținerea unei mașini de spălat
– Deținerea unui autoturism personal
– Asigurarea încălzirii adecvate a locuinței [vi] .
Conform datelor EU-SILC, în 2014 26,3% din populația României era sever deprivată material, o îmbunătățire față de 2007, când 36,5% din populație era sever deprivată [vii] . Nu știm însă care sunt combinațiile de deprivare cele mai comune sau distribuția lor.
În plus, statisticile naționale colectează informații și referitoare la:
Incidența locuirii într-o locuință construită din materiale inadecvate (22,9% în 2014)
– Incidența locuirii într-o locuință fără baie sau duș
– Accesul la apă potabilă
– Accesul la apă caldă
– Deținerea unui frigider
– Accesul la internet
[viii]
.
Cu toate acestea, deprivarea materială – mai ales lipsa resurselor pentru o alimentație corespunzătoare și pentru o locuință adecvată – figurează rareori în dezbaterile publice legate de sărăcie.
Un al treilea fenomen corelat este excluziunea socială, menită a fi combătută prin măsuri de incluziune socială. Autoritățile române și politicile acestora vorbesc adesea despre excluziune socială, înțeleasă drept lipsa oportunității „de a participa pe deplin la viața economică, socială, politică și culturală a societății în care trăiesc și de a se bucura de beneficiile acestei participări”
[ix]
. Lipsa acestei participări depline din cauza unor factori ce nu țin de voința individului reprezintă, indubitabil, cea mai complexă problemă socială pentru orice societate. Spre deosebire de sărăcie sau de deprivare materială, excluziunea socială este operaționalizată și, deci, măsurată îndeaproape doar parțial prin indicatori precum:
Rata de activitate și rata de ocupare pe piața muncii
– Rate de cuprindere în învățământul obligatoriu
– Rata nașterilor asistate de personal calificat și mortalitatea infantilă
– Incidența unor boli cronice (tuberculoză)
– Rata de înscriere la medicul de familie
[x]
.
De ce fel de intervenții avem nevoie să combatem sărăcia?
Persoanele care sunt sărace vor fi, de regulă și deprivate material și excluse social, mai ales persoanele care trăiesc în sărăcie de mai mult timp (sau dintotdeauna). Nu avem informații publice însă despre felul în care cele trei categorii de persoane (săracii, deprivații material și exclușii social) se suprapun. Măsurătorile și politicile publice nu disting nici între tipuri de sărăcie în funcție de durată, deci din prisma experienței perioadelor de sărăcie, sau adâncimea sărăciei. Deși măsurăm diferențele de venit în rândul celor săraci prin așa-numitul deficit mediu relativ, după cum arată a doua analiză, acest deficit calculat este unul mediu, ascunzând inegalitățile de venituri în rândul celor săraci relativ. Pe scurt, deși statul român – prin INSSE – colectează date despre o serie de indicatori sociali, de fapt știm prea puține despre diversitatea fenomenului sărăciei.
Nu surprinzător, așadar, aproximativ același pachet de instrumente de politici publice sunt menite a combate sărăcia în rândul persoanelor care au crescut în sărăcie continuă și rămân în continuare săraci, deprivate material și excluse social; în rândul celor care au trecut prin perioade de sărăcie de repetate ori, dar pot fi sau nu deprivate material și nu sunt excluse social; și în rândul celor care nu sunt, de regulă, sărace, deprivate material sau excluse social, dar au trecut printr-o perioadă de sărăcie mai lungă sau mai scurtă. Cea de-a treia analiză explică diferitele variante de beneficii în bani menite a combate sărăcia relativă și arată limitele venitului minim garantat din România, principala măsură de combatere a sărăciei relative la momentul actual.
Cea de-a patra (și ultima) analiză propune o altă dimensiune socială importantă pentru magnitudinea sărăciei, și-anume inegalitatea de venituri. Dacă sărăcia înseamnă un venit mai mic decât o suma raportată la toate veniturile din societate (pragul sărăciei), atunci dispersia de venituri și magnitudinea inegalităților vor avea un impact semnificativ asupra semnificației sărăciei (relative). Indicatorii inegalității de venituri arată că România este în topul statelor membre ale UE cu cele mai mari inegalități de venituri, un subiect explorat în detaliu în a patra analiză.
Mai mult decât atât, statisticile indică faptul că ponderea beneficiilor sociale (de pildă pensiile de stat, alocațiile, indemnizațiile, ajutorul social etc.), incluzând pensiile de stat, este comparabilă indiferent de mărimea veniturilor în 2014, o evoluție ce pare să fi avantajat pe cei mai înstăriți din 2005 încoace (vezi Figura 1 mai jos). Cu alte cuvinte, beneficiile sociale din România au devenit mai puțin redistributive decât acum 10 ani.
Figura 1. Cât reprezentau transferurile sociale din totalul veniturilor celor zece decile de populație în 2005 și 2014.
Sursa: Setul Național de Indicatori de Incluziune Socială corespunzători anului 2014, p. 9.
Statul bunăstării român a alocat în 2014 între 19,4% și 36,7% din totalul veniturilor fiecărui adult din România indiferent de magnitudinea acestor veniturilor, cei mai avantajați fiind cei cu veniturile aproape de mediană (decila 5, D5, adică mijlocul distribuției populației în funcție de venituri) și cei mai dezavantajați cei 10% cu veniturile cele mai mari (decila 10).
În condițiile în care în 2014 decilele 9 și 10 (quintila 5) au realizat venituri în medie de 7,2 mai mari decât decilele 1 și 2 (quintila 1), înseamnă că în termeni reali valoarea medie a beneficiilor sociale pentru cei din decilele9 și 10 (quintila 5) a fost de 5,3 ori mai mare decât valoarea medie a beneficiilor sociale primite de cei din decilele1 și 2 (quintila1) [xi] . Pentru a ilustra diferențele în bani, am realizat un calcul fictiv: dacă valoarea medie a beneficiilor sociale în rândul quintileiinferioare ar fi fost de 350 RON/lună, valoarea medie a beneficiilor sociale în rândul quintilei superioare ar fi fost 1855 RON/lună. Cu alte cuvinte, dacă cei mai săraci 20% din populație ar primi 350 RON/lună bani de la stat sub formă de pensii, alocații, indemnizații etc., cei 20% cei mai bogați ar primi, în medie, 1855 RON/lună. După cum arată și Figura 1 mai sus, diferența dintre valorile medii ale transferurilor a crescut în ultimii 10 ani.
Este important de distins între diferite tipuri de sărăcie și alte fenomene corelate, de identificat cine sunt cei expuși diferitelor tipuri de sărăcie și altor forme de dezavantaj socio-economic și de înțeles felul în care autoritățile cuantifică și monitorizează sărăcia și aceste fenomenele sociale corelate. Știind aceste lucruri ne putem da seama, de pildă, de ce majorarea venitului minim pe economie în 2015, o măsură întreprinsă pentru motivele explicate în Strategia națională privind incluziunea socială 2015-2010, poate să fie o măsură de diminuare a sărăciei, dar în cel mai bun caz a sărăciei absolute, a căreia incidență a fost de 3,8% în 2014 la nivel individual [xii] , fiind vorba de o diminuare în cel mai bun caz minimală.
Citește despre cum se evaluează rata sărăciei, cum arată sărăcia în România, despre politici sociale pentru combaterea acesteia sau despre inegalitate și cum afectează aceasta sărăcia.
[i] http://www.mediafax.ro/social/raportorul-onu-philip-alston-multi-oficiali-romani-sunt-in-negare-in-ce-priveste-gradul-de-saracie-din-tara-14882472.
[ii] Vezi pagina 5 a Strategiei națională privind incluziunea socială și reducerea sărăciei pentru perioada 2015-2020.
[iii] Adultul echivalent este o unitate de calcul. Referința la adultul echivalent este relevant pentru că pragul de sărăcie se calculează nu doar la nivel individual, ci și la nivel de gospodărie. Pentru a calcula nevoile de consum ale gospodăriei pentru a determina cine este sărac și cine nu, consumul fiecărui membru al familiei este o fracțiune din consumul adultului echivalent: 20%, 50% etc.
[iv] Vezi Setul Național de Indicatori de Incluziune Socială corespunzători anului 2014 al Ministerului Muncii, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, p. 35. Accesat în 18 august 2015 la http://www.mmuncii.ro/j33/images/Documente/2014/2015-07-27_Indicatori_2014.pdf.
[v] Ibid.
[vi] Vezi de pildă indicatorii nivelului de trai monitorizați de INSSE, mai precis SAR112A. Accesat în 27.10.2015 la http://statistici.insse.ro/shop/index.jsp?page=tempo3&lang=ro&ind=SAR112A.
[vii] http://ec.europa.eu/eurostat/web/income-and-living-conditions/data/database –>Severe material deprivation rate byageand sex (ilc_mddd11). Accesat în 27.10.2015.
[viii] Vezi Setul Național de Indicatori de Incluziune Socială corespunzători anului 2014 al Ministerului Muncii, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, pp. 17-33, 57,
[ix] Strategia națională privind incluziunea socială și reducerea sărăciei pentru perioada 2015-2020, p. 5.
[x] Idem, pp. 49-97.
[xi] Ponderea medie a transferurilor în Q1 este (32.5+34.1) : 2 = 33.3, așadar 33,3% * x = T(Q1), unde x este venitul mediu al Q1 și T(Q1) este valoarea transferurilor în Q1. La fel, ponderea medie a transferurilor în Q2 este (29.6+19.4) : 2 = 24.5, așadar 24,5% * y = T(Q2). Raportul y/x pentru 2014, raportul între venitul mediu al quintilei superioare și cel al quintilei inferioare, a fost de 7,2 conform Eurostat (vezi: http://ec.europa.eu/eurostat/tgm/table.do?tab=table&init=1&language=en&pcode=tessi180&plugin=1). Așadar, T(Q2) / T(Q1) = (24,5% * x * 7,2) : (33,3% * x) = 5,297.
[xii] Vezi Setul Național de Indicatori de Incluziune Socială corespunzători anului 2014 al Ministerului Muncii, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, pp. 4-6.
1 Comment