SISTEMUL ELECTORAL

1. Primii pași în procesul de reformă

Problema:
În România demersul de reformă a legislației electorale nu a început niciodată cu începutul: specific, cu dezbaterea și convenirea unui set de obiective precise și, implicit, de criterii pe baza cărora să fie evaluate alternativele. În demersurile precedente, s-a trecut foarte repede la discuția unui set limitat de opțiuni și dezbaterea unor detalii tehnice în detrimentul altora, la fel de importante.
Argument:
Alegerea unui sistem electoral nu este doar o decizie tehnică, ci una care urmărește valori și principii, în funcție de care sunt selectate alternativele. Legislația electorală include prevederi care nu funcționează izolat, iar sistemul trebuie să fie coerent pentru a funcționa. Dar fără a stabili mai întâi obiectivele, nu putem evalua corespunzător dacă opțiunile tehnice sunt compatibile între ele și în concordanță cu prioritățile noastre.
Recomandare:
Pe baza literaturii în domeniu și a contextului din România, raportul realizat de Median Research Centre (MRC) propune un set de 5 criterii după care se pot evalua opțiunile disponibile:

1. Claritatea opțiunilor si finalităților pentru cetățean

2. Egalitatea votului – un vot are șanse egale să fie exprimat și să conteze pentru rezultatul final

3. Guvern stabil si eficient – limitarea fragmentării, existența unor majorități stabile

4. Puterea (opțiunile) alegătorului

5. Responsabilizarea individuală a parlamentarilor

2. Implicarea cetățenilor și a experților

Problema:
Procesul actual de reformă nu reflectă nici buna practică parlamentară de consultare și implicare a cetățenilor  și nici modelele de succes de reformă electorală. Ne referim nu doar la maniera grăbită în care s-au derulat consultările cu organizațiile societății civile sau la faptul că în comisie s-au adoptat cu mare celeritate decizii extrem de importante, ci și la slaba consultare a experților în domeniu și la lipsa aparentă a unei intenții de a implica mai activ cetățenii obișnuiți în procesul de reformă.
Argument:
Din rațiuni de legitimitate, este în interesul tuturor partidelor parlamentare și al tuturor parlamentarilor ca alegerea sistemului electoral să nu pară  o decizie pripită și bazată integral pe calcule electorale pe termen scurt.
Recomandare:
Faptul că au fost invitați reprezentanți ai societății civile și cetățeni să contribuie cu propuneri este de apreciat, însă demersul trebuie să fie mai deschis, mai sistematic și mai îndelungat, iar agregarea opiniilor să fie transparentă și să țină cont de acuratețea și calitatea argumentelor. Exemple de bune practici în domeniu sunt „Citizens’ Assemblies” din Canada, „Citizens’ Constitutional Convention” în Irlanda, ori reforma electorală din Noua Zeelandă, Comisia Jenkins pentru Reforma Electorală din Regatul Unit și, mai recent, dezbaterile despre reforma Camerei Lorzilor.

3. Coerența sistemului: formula electorală, formatul votului și circumscripțiile electorale

Problema:
Cele trei elemente importante ale unui sistem electoral – formula de alocare a mandatelor, formatul votului și magnitudinea circumscripției – nu sunt aproape niciodată discutate împreună și în mod sistematic în România. Același lucru s-a întâmplat în 2008, când promovarea sistemului ca fiind „uninominal”, adică focusarea excesivă pe formatul votului (pentru un singur candidat, nu o listă), și insuficienta cântărire a formulei electorale (cum se transformă voturile în mandate) au creat premisele pentru criticile și confuzia de astăzi.
Argument:
Fără o evaluare globală și foarte precisă a diferitelor elemente ale sistemului electoral riscăm să ajungem la același grad de frustrare pe care îl generează sistemul actual. Sistemul promovat ca „uninominal” a fost de fapt o combinație a logicii proporționale și redistribuirii voturilor din sistemul precedent cu introducerea unor colegii uninominale și câștigarea mandatului cu majoritate absolută. Câștigă automat numai candidații care obțin peste 50% din voturi. Restul mandatelor se alocă prin redistribuire. Deși previzibile, rezultate precum alocarea de câte 2 sau 3 mandate într-o circumscripție uninominală sau creșterea numărului de parlamentari în 2012 au surprins pentru că nu erau compatibile cu felul cum a fost înțeles inițial sistemul.
Recomandare:
Raportul MRC descrie tipurile principale de sisteme electorale cu dezavantajele și avantajele lor și le evaluează sistematic după cele 5 criterii propuse la punctul 1. Esențial este ca elementele sistemului să urmeze aceeași logică iar „eticheta” să reflecte conținutul. Soluțiile de compromis precum cea din 2008, mai ales când sunt înțelese ca fiind altceva decât sunt, se pot dovedi contra-productive.

4. Claritatea opțiunilor și finalităților

Claritatea se referă pe de o parte la opțiunile disponibile alegătorului și pe de altă parte, la metoda de alocare a mandatelor și stabilire a rezultatelor, în circumscripție sau la nivel național. Dacă în cazul sistemului actual opțiunile disponibile sunt destul de clare în ziua votului, felul cum se stabilește cine intră în Parlament este destul de netransparent și complicat.
Argument
Pentru publicul larg, și nu numai, efecte ce decurg natural din trăsăturile sistemului pot părea anormale.  Din cauza metodei complicate de alocare a mandatelor și a confuziei dintre „uninominal” și sistemul majoritar într-un singur tur, rezultate precum obținerea unui mandat de către un candidat care s-a plasat pe locul 2, 3, sau 4 în colegiu par de neînțeles.
Recomandare:
Din punctul de vedere al clarității opțiunilor disponibile, trebuie atins un echilibru cât mai bun între oferirea unor opțiuni reale și a unor opțiuni clare. Deși poate părea o soluție elegantă, nu este neapărat necesară adoptarea unui sistem precum cel pe liste închise sau cel majoritar. Este posibilă gândirea unui sistem (mixt sau preferențial, de exemplu) care să implice anumite opțiuni clare pentru alegător, dar și o metodă de alocare a mandatelor mai transparentă și inteligibilă.

5. Principiul proporționalității

În pofida experimentului eșuat din 2012, când s-a încercat introducerea sistemului majoritar într-un singur tur, principiul reprezentării proporționale pare să se bucure de largă susținere politică. Problema este legată nu de principiul în sine, care se referă la ideea ca proporția voturilor obținute de fiecare partid să se reflecte într-un mod cât mai fidel în proporția de mandate în Parlament, ci de slaba înțelegere a gamei de sisteme electorale care permit atingerea acestui obiectiv. Întoarcerea la sistemul electoral vechi, pe liste închise, care se vehiculează astăzi în comisia parlamentară, este departe de a fi singura opțiune.
Argument:
Sistemul vechi, cu liste închise, are anumite avantaje, printre care faptul că opțiunile votantului și maniera de alocare a mandatelor sunt clare. Dar readoptarea acestui sistem ar însemna întoarcerea la o formulă care a fost aspru criticată și delegitimizată în cursul campaniei pentru reforma din 2008. Publicului ar trebui să i se explice de ce alegerile pe listă închisă sunt totuși bune, deși erau considerate extrem de deficitare acum câțiva ani. În plus, prin întoarcerea la vechiul sistem, s-ar renunța la posibilele câștiguri în relația mai strânsă între alegătorii din circumscripție și reprezentanți post-2008.
Recomandare:
Menținerea unui grad de proporționalitate este recomandabilă într-o societate diversă și multi-etnică precum a noastră. Dar acest lucru este posibil într-o serie de sisteme proporționale, fie mixte fie cu o componentă preferențială (de alegere între mai mulți candidați ai aceluiași partid).

6. Egalitatea votului

Problema:
Egalitatea votului înseamnă că un vot are șanse egale să fie exprimat și să conteze pentru rezultatul alegerilor. Acest lucru nu ține doar de formula electorală (proporțională sau nu), ci și de mărimea și delimitarea circumscripțiilor electorale. Sistemul actual este problematic din acest punct de vedere, pentru că există diferențe mari de dimensiune între colegiile electorale, ceea ce induce inegalități în impactul pe care îl are un vot, în funcție de colegiul în care este exprimat. Spre exemplu, la alegerile din 2012 numărul de alegători înscriși în listele permanente din colegiile pentru Camera Deputaților a variat între 33.561 și 103.432. Pragul electoral contribuie și el la existența unor voturi „irosite” („wasted votes”).
Argument:
Niciun sistem electoral nu este imun la problema voturilor irosite, dar există diferite grade de egalitate a votului în funcție de diverși factori. Sistemele proporționale simple sunt printre cele mai egalitare, sistemele majoritare sunt notorii pentru irosirea voturilor, iar orice sistem care are circumscripții uninominale, chiar și unul mixt precum cel românesc, poate duce la inegalitatea voturilor în situația în care colegiile sunt inegale.
Recomandare:
Dacă se menține sistemul actual, este necesară măcar retrasarea colegiilor electorale astfel încât să fie eliminate variațiile substanțiale de alegători arondați acestora. Pentru asigurarea unei egalități cât mai mari a votului, sunt de evitat sistemele majoritare și de preferat cele cu un grad ridicat de proporționalitate.

7. Puterea (opțiunile) alegătorului

Problema:
Facilitarea eliminării din Parlament a politicienilor corupți sau incompetenți e un argument invocat frecvent în favoarea reformei electorale. Dar deși în 2008 s-a vorbit de un sistem în care sa fie alesi oameni, nu partide, sistemul actual nu permite alegerea dintre mai mulți candidați ai aceluiași partid. Având în vedere polarizarea politică din Romania, dacă unui cetățean nu îi place candidatul nominalizat de partidul preferat, atunci este mult mai probabil ca acesta să nu voteze deloc decât să opteze pentru candidatul unui partid pe care îl respinge. În aceste condiții, doar 14,7% dintre respondenții unui sondaj național reprezentativ au declarat că persoana și calitățile candidatului au contat pentru decizia lor la alegerile din 2012.
Argument:
Posibilitatea de a alege dintre mai mulți candidați ai aceluiași partid poate da cetățeanului realmente mai multă putere și mai multe opțiuni. Această opțiune se poate dovedi utilă nu doar pentru cetățeni, ci și pentru parlamentarii cu o activitate bună, care au nevoie de încurajare și mijloace instituționale de sprijin.
Recomandare:
Pentru a oferi mai multe opțiuni alegătorilor, ar fi recomandabilă introducerea unui sistem electoral care să permită alegerea între mai mulți candidați ai aceluiași partid. Există mai multe tipuri de sisteme de vot preferențial pe listă, care au avantajul de a permite în același timp menținerea unui grad de reprezentare proprțională și introducerea unui vot „nominal”, pentru un candidat anume.
 

PROCESUL ELECTORAL

8. Accesul la competiția politică

Problema:
Accesul la competiția politică a fost treptat restricționat prin introducerea de reglementări privind înființarea și finanțarea partidelor și participarea acestora sau a candidaților independenți la alegeri. Nu este o exagerare să spunem că avem de-a face cu un monopol al partidelor naționale. După 1996, un singur partid nou (PP-DD) a reușit să intre în Parlament prin forțe proprii, nu prin alianță. Numărul de partide care participă la alegeri a scăzut constant. La ultimele două alegeri parlamentare, în majoritatea localităților voturile au fost câștigate covârșitor de unul din cele trei partide principale (PSD, PDL și PNL).
Argument:
Asigurarea unor condiții echitabile de participare la competiția politică nu este doar un principiu fundamental al democrației. Acest lucru ar contribui și la creșterea interesului pentru politică și al încrederii în sistemul politic. Mai mult, deschiderea competiției ar putea crea condițiile pentru o reformă a partidelor existente și consolidarea profilurilor ideologice ale acestora.
Recomandare:
Susținem facilitarea înființării de noi partide, inclusiv partide locale și regionale. Recomandăm eliminarea obligativității listei de susținători și reducerea depozitului solicitat pentru fiecare candidatură la alegeri de la 5 salarii la un singur salariu minim brut. La acestea se pot adăuga măsuri care să împiedice apariția unor partide surogat ce creează confuzie prin utilizarea unor nume și simboluri asemănătoare cu cele ale unor partide existente și care pot parazita voturile acestora. De asemenea, pentru mai buna informare a alegătorilor, susținem înființarea unui registru public al candidaților care să conțină date despre vârsta, profesia și experiența politică a acestora.

9. Accesul la vot, în străinătate și nu numai

Problema:
La scrutinurile de maxim interes în diaspora s-au reclamat în principal numărul insuficient de secții și distribuția geografică inadecvată a acestora. Lipsa informațiilor detaliate și precise despre numărul și localizarea românilor din diaspora este cauza fundamentală a problemelor, la care contribuie și un interes fluctuant dar aparent în creștere față de alegeri și un proces netransparent de alocare a resurselor. Problemele s-au exacerbat în 2014, soldându-se cu proteste și promisiuni de reformă. Presiunea pentru lărgirea accesului la vot e mare.
Argument:
Reforma votului în diaspora nu poate fi concepută izolat de întregul sistem electoral și de regulile ce guvernează accesul la vot în interiorul țării. Noi opțiuni, precum votul prin corespondență, odată extinse celor din străinătate, ar trebui oferite și celor celor din țară. Noi proceduri, precum înregistrarea în prealabil a votanților din diaspora (care ar ajuta la alocarea secțiilor acolo unde sunt necesare), ar reprezenta o condiție în plus care nu e impusă celor de acasă. În definitiv, dreptul la vot și facilitatea acestuia sunt la fel de importante pentru toți cetățenii.
Recomandare:
Avantajele și dezavantajele diverselor opțiuni sunt detaliate în raport, dar nu există o metodă ideală de votare în afara țării. De aceea primul pas trebuie să fie evaluarea riguroasă și sistematică a nevoilor și, apoi, cântărirea și testarea-pilot a mai multor opțiuni (precum votul prin poștă sau electronic) – totul cu implicarea reală a experților și a cetățenilor vizați de reformă.

10. Prevenirea fraudei electorale

Problema:
Se invocă frecvent ideea că listele suplimentare favorizează „turismul electoral”, ceea ce duce la presiuni pentru măsuri de combatere a fenomenului. Dar dincolo de cazuri specifice identificate de autorități sau observatori, dovezile că aceste liste cauzează frauda la scară masivă sunt insuficiente. Examinând referendumul din 2012, Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a găsit un număr de potențiale voturi multiple ce reprezintă 2% din voturile exprimate. La alegerile europarlamentare din 2014, potențialele voturi multiple au reprezentat doar 0,15% din voturile exprimate.
Argument:
Aproximativ 1 din 10 alegători a votat pe listele suplimentare la scrutinurile din 2014. Sutele de mii de români care folosesc aceste liste nu pot reprezenta doar turiști electorali, iar orice măsură care ar putea restricționa accesul acestora la vot în numele combaterii fraudei trebuie să pună în balanță acest deziderat cu importanța dreptului la vot.
Recomandare:
Nu susținem eliminarea listelor suplimentare sau introducerea unui proces potențial frustrant pentru votant, precum înregistrarea prealabilă. Crearea unei baze de date electronice pentru verificarea listelor în timp real este o soluție acceptabilă dar costisitoare, necesitând printre altele informatizarea a peste 18.000 secții de votare și pregătirea personalului acestora. Două soluții mai simple și mai ieftine ar fi utilizarea cărților de alegător sau a cernelii electorale la fiecare secție (ștampilarea fie a cărții fie a degetului după votare).